Chinezul Wu, un tip destoinic care nu a făcut mare brânză în fenomen, era ferm convins aseară că va organiza parastasul GOAT-ului de care nu știm cine va putea să ne scape. Paranteză. Vorbiți cu un suporter al lui Nole, deci nu e cazul să interpretați greșit. Ușor cu hate speech-ul în lanul de porumb! Nu e cazul, mi-am făcut păpuși voodoo cu Djokovic, le țin ascunse prin pod. Și din aceste motive rezistă dinozaurul la venerabila-i vârstă mai mult de trei seturi. O să-mi mai confecționez câteva, poate îmi voi deschide și un muzeu cândva.
Matthew Stockman/Getty Images
Yibing, ca orice alt tânăr cu inima deschisă, avea dreptul să creadă că-i revine lui onoarea de a-l trimite acasă din primul tur al unui Grand Slam, chestiune care pricep că nu s-a întâmplat niciodată de la ultima glaciațiune. Credea și publicul, se temeau și fanii belgrădeanului că vom trece data de 29 iunie 2026 în calendar – nici acum, după o noapte dormită pe bucăți, nu pricep cum a reușit Novak să întoarcă atâtea game-uri în care era condus cu două-trei puncte pe propriul serviciu. Uneori rămânea doar în baza celui de-al doilea. Ofta, dădea ochii peste cap și o plesnea acolo unde trebuie să intre. În gaura guzganului.
Monstru? S-a mai folosit, e un termen prea tocit. Ființă mitologică? E tot clișeu, dar parcă are alt aer. La 39 de ani să plonjezi după minge, cu toate că ți-ai putea disloca vreun umăr, e ceva greu de depănat și nepoților. Ăia vor dori altceva, de ce să le bagi pe gât snoave pe bază de eroi ai vremurilor în care încă nu te spălau roboții pe maxilar?
Matthew Stockman/Getty Images
Totuși, la un moment dat se va găsi vreun temerar să-l trimită acasă pe cel mai cel din toate timpurile. Încă nu am ajuns în acolo, veacul mai are de consumat din rezervele clepsidrei. Carcasa i se lasă, tendoanele promit că e ultima dată când își dau acordul de a veni la Grand Slam-uri, însă voința nebunului din Balcani nu are antidot. Parastas ar fi ieșit să-l fi eliminat Wu, dar schema asiaticului a fost aplicată prost. A ajuns să fie el bântuit de fantoma cu cea mai banală frizură din circuit. O fantomă care la final, când i s-a întins microfonul, i-a cerut asistenței să-l aplaude la scenă deschisă pe tipul din Hangzhou care prestase atât de bine și pentru că avea în față legenda. Cu Tsitsipas sau Medvedev ar fi pierdut în trei seturi și i-ar fi făcut adversarului și un ceai.
Bietul sportiv picat direct pe subiect într-un examen al vieții nu s-a bucurat nici de atmosferă. E vina celor de la Evidența Populației. Numele său, o interjecție în toată regula, pare o huiduială ca la degajarea mingii în fotbal. Greu mi-am dat seama că nu e ceva pe lângă morală pe acolo, chiar mă gândeam că britanicii care au patentat conservatorismul s-au apucat de mânăstiri. De fapt, suporterii chinezului doar îi scandau numele. Nimic mai plat.
John Walton/PA Images via Getty Images
Ciudat e că n-a reacționat Djokerul. El e obișnuit să ducă două meciuri într-unul. Nu și acum, iar la final a băgat iarăși o arie clasică la rachetă. O să ne fie dor de asemenea seri, o să-l chemăm peste decenii să ne umezim ochii așa cum ar trebui să reacționăm diseară la revederea Serenei.
P.S.: Aoleu, ce naiba căzuse pe Nole înainte de a ieși de pe holurile Centralului de la Wimbledon? Sacou la chiloți? Ce-ai făcut, Naomi Osaka, din oameni? Cum le vom mai explica neofiților că acest sport are o ținută aparte, că lorzii nu sparg semințe la golf?
Shaun Brooks – CameraSport via Getty Images
Ofertă specială: cronici pe gratis direct la tine-n bătătură
N-a făcut sport de performanță, cu toate că l-a dus cineva de mânuță pe un teren, luându-l imediat de cealaltă mânuță. Evident, ca să-l parcheze acasă. Ar fi fost împotriva firii să spui peste ani "Dănuț a reușit un hattrick", să fim cinstiți, nimeni nu și-ar fi cumpărat un tricou oficial al echipei favorite pe care să scrie Dănuț. Ce i-a mai rămas? Mânuțele îl ajută să dea exterioare literare și no-look-phrases. Face și radio, e util în felul lui.
Discover more from Cronici. Satire. Șarje.
Subscribe to get the latest posts sent to your email.