Dacă doar răsfoiești colile A4 cu scorurile sportului incolor, riști să te întrebi de unde Calea Lactee au apărut Nic și Tom și de ce au bătut cu exaltare în porțile finalei de la Roma. Ce-i recomanda? Doar nu s-au isprăvit turneele aici, în capitala Italiei. Mayașii n-au revenit cu breaking news-uri legate de sfârșitul vieții pe Terra, iar flăcăii din poveste sunt încă departe de jobul de paznic de filială de bancă, slujbă pe care o accesezi după retragerea oficială din activitate ca să-ți completezi pensia. Eh, americanul a făcut fix în această zi 27 de primăveri, iar celălalt are 28, însă experiența lor se observă prin fizionomia meciurilor directe. Retractez, nu e vorba de experiență, ci de anii din cartea de muncă.
Foto: Getty
Paul și Jarry se știu de pe când făceau schimb de subiecte la Bacalaureat:
– Și ție ți-au picat pastelurile lui Alecsandri? Grele de tot.
– Nu, bro, eu am avut Vlahuță și caracterizarea personajelor din Ion de Rebreanu.
La vârsta aceea își ciocneau în premieră rachetele de lapte. Acum zece ani, pe 1 mai 2014, într-o zi internațională a muncii, căci nimic nu e întâmplător. Sunt, prin excelență, doi trabajadori. Dacă s-ar fi chemat talente, și-ar fi osândit țâțânile la disputarea unei finale de Mare Șlem. Nu va fi cazul. Acum un deceniu, pe o zgură din Florida, tenismenul din State câștiga cu 2-1, toate cele trei seturi având nevoie de prelungiri.
La cum începuse și acest penultim act din peninsulă, cu schimburi lungi și nu foarte rapide, cu puncte câștigate alternativ, mi-am anulat toate obligațiile din următoarele două săptămâni și, rămânând în logica acestei realități, am comandat un camion de cafea. La terminarea cronicii, trebuie să-l găsesc descărcându-mi marfa în poartă. Te paște vrăjmașul cu coarne să fii martor la aproape trei ore în compania acestor zilieri ai tenisului, cu salopetă, trusă de scule și parizer învelit în ziar? Nu-ți mai vezi nepoții. Între două game-uri, artiștii din teren îți toarnă șapa semi-umedă. O și meriți.
Jarry, la peste doi metri, servește ca din scaunul macaralei. Nu neapărat curat, dar și ploaia vine deseori cu piatră și furtună. Nu intimidează definitiv, dar e un vădit disconfort să manevrezi racheta antigrindină pentru a-ți asigura și ziua de mâine în Masters-ul italian. Ți-ai reglat vreodată retrovizoarele în timp ce accelerai spre destinație? Nu e autodenunț, se întâmplă să pleci în ultima clipă sau să înlocuiești în grabă pe cineva la volan. O astfel de caznă a avut Paul, iar când oglinzile au redus la minimum unghiul mort, s-a putut spune că oponenții lucrează cu aceleași unelte. Chilianul dădea în pământ ca o navă eșuată pe nisipul de la Eforie. Ieșeau la suprafață urmele de Merțan parcate anii precedenți.
Foto: Getty
Comic este să vezi cum Nicolas trimite scurte în fileu de ca și cum depunea mingea cu mâna, ca pe ou, în împletitura de fire textile. Comic e să afli de la milionarii Tomiță și Neculai cum au reușit să-i anihileze pe Tsitsipas și Medvedev tot lângă Colosseum. Mă grăbeam să-i mulțumesc Cerului că sud-americanul apucase să subtilizeze câte un break pe set, ca să nu vină manșa decisivă peste privitori. Totuși, Paul, după runda întâi, pierdută cu 6-3, a avansat pe interioare și a umplut golurile din pereți: de la 2-4, a răsturnat balastiera. 6-5, iar în tie-break și-a permis câteva erori. Altele. L-a luat la 3. Le-a oferit oamenilor prezenți la arenă și una dintre loviturile turneului, un rever cu o mână care l-a făcut și pe celălalt brigadier, Jarry, să zâmbească. Ei chiar se simțeau bine împreună.
Un meci frumos pentru un tur 1 la Cincinnati, vorba lui Meșter. Bine, finalul, cu abia a cincea minge de meci trecută pe inventar de Nicolas, a salvat maiestuos aparențele. Ca să nu pară treabă de mântuială, au scăpat din cancioc și loburile, și vreo douăzeci de ași colțuroși, a ieșit fix ce îți dorești ca să nu bolborosești în barbă că ți-au trebuit muncitori la negru, în loc să apelezi la o firmă specializată. Ne aflăm, totuși, în semifinalele Italian Open, turneu câștigat, în afara corifeilor prezentului, și de Agassi, Sampras, Courier, Lendl, Wilander sau Năstase. Cu tot dragul, dar în această noapte a mirosit a motorină.
Vrei să primești notificare cu fiecare cronică în momentul publicării?
Cronicile de la Roma 2024 îți sunt oferite de 2Performant.
Alexander Zverev – Alejandro Tabilo 1-6, 7-6, 6-2
No offence, dar Sascha, când s-a văzut înconjurat de indivizi din afara Top 10, cu cel mai apropiat dintre ei, Tommy Paul, lovit întâmplător de o semifinală la Melbourne, a împrumutat trăirile lui Adrian Mutu când a ajuns la CFR Cluj și urmau sferturile Cupei României. Nimeni nu părea să-i pună în pericol trofeul, iar lui îi picase tocmai Corvinul. Halal soartă! Nu Alcaraz, nici Nole, Daniil sau Sinner, nici măcar Tsitsi. Mai fericit de atât poți fi doar atunci când primești mesaj pe Facebook de la o doamnă generoasă din Pretoria care, citez din memorie, se află în căutarea unei persoane drăguțe căreia să-i doneze întreaga sa moștenire de peste 500 de milioane de dolari. Dolari, nu euro și nici criptomonede, ca să nu se intre la bănuieli.
Iar Tabilo, adversarul neamțului, aducea a cetățean din Vatra Dornei sau măcar își făcuse pregătirea fizică pe acolo, aproape de Pojorâta. Doar n-ați uitat seria de glume comise de Mutu în prime-time când a văzut la televizor că o echipă din România ronțăie mere, prune și gutui, adică fructele zonei temperat-continentale, și nu avocado, papaya sau kaki, precum cosmopoliții cărora Moș Gerilă le trântea sub brad o portocală și baterii pentru radioul blocat pe Vocea Americii. Bine, nu pentru ei erau bateriile, ci pentru babaci, doar nu faci altfel de politică atunci când ești șoim al patriei. Cam mare paranteza, însă atât de mult a ocolit Zverev intrarea în semifinală.
Foto: Getty
Cert este că chilianul își trecuse deja în CV eliminarea lui Djokovic de la Roma și, dacă în singurul document pe care angajatorul chiar nu-l analizează serios scrie că autorul se dă în vânt după lectură și drumeții, trebuie să te ții cu dinții de hobby-uri. Prin urmare, a citit jocul lui Alexander și i-a convenit să-l vadă cum se zbate în natura roșiatică de la Foro Italico. Rucsac îi mai trebuia pe șale, adesea se confunda cu o gimnastică de Fefeleaga. Era cărăuș, dus de spate. Cel puțin în meciul de astăzi, fără primul serviciu, numărul 5 mondial a patinat, a practicat alt sport decât tenisul. Nivel de sparring în manșa întâi, nu întâmplător a basculat-o la unu.
E drept, s-a mai scos cu scurtele, însă execuții similare, modele mai noi și mai eficiente, s-au dat cu trompa și în praful lui Sascha. I-a livrat Tabilo nesperat de multe. De fapt, le-a scos pe tarabă atunci când talciocul avea cea mai mare expunere: la 5-1 în primul set, cu germanul programat să returneze ca într-o finală de Grand Slam, băiatul din America de Sud a închis cu două scurte consecutiv lustruite. Europeanul încă mai are urme de năvod pe obraji la cum s-a repezit să ridice capacul canalizării. Anevoioasă luptă, apa îi ajunsese la lănțișoarele inoxidabile.
Ce are totuși Alexander, nu și Alejandro? Rezistență. Și își permite mental să facă upgrade-uri de lux în timp ce mingile survolează arena. Serviciul i s-a reglat, a încercat și o partitură mai dreaptă, fără floricele, și a așteptat să crape tendoanele vorbitoare de spaniolă. Frontiera dintre eliminarea în două seturi și intrarea în decisiv care se traducea printr-o calificare în finală, prima din sezon pentru neamț, a fost ca aceea dintre România și Republica Moldova. Mai ales pe timp de pace. Treci, faci plinul la rablă, îți iei bomboane și lichioruri cu etichetă pitorească, saluți grănicerul și revii data viitoare și fără buletin.
La 0-2 în tie-break, s-a defectat ambreiajul tipului din Santiago, un stângaci care parcă a explodat cam târziu pentru a visa la mai mult. 3-6, 4-7 și Zverev, cu toate erorile sale, printre care și cinci duble, a început masticația victimei. Fără să vorbească la masă, așa cum ne spunea mama în copilărie, fără să arunce un ochi pe notificările de pe Insta sau SnapChat, așa cum nu se abțin progeniturile epocii actuale. 6-2 în ultima rundă doar pentru că n-a mai avut răbdare la 5-1. Era deja la un pahar de sifon, se lăsa răcorit de bulele de gaz.
Foto: Imago
N-a făcut sport de performanță, cu toate că l-a dus cineva de mânuță pe un teren, luându-l imediat de cealaltă mânuță. Evident, ca să-l parcheze acasă. Ar fi fost împotriva firii să spui peste ani "Dănuț a reușit un hattrick", să fim cinstiți, nimeni nu și-ar fi cumpărat un tricou oficial al echipei favorite pe care să scrie Dănuț. Ce i-a mai rămas? Mânuțele îl ajută să dea exterioare literare și no-look-phrases. Face și radio, e util în felul lui.
