La UEFA, Real Madrid a bătut-o pe Barcelona

Pentru că ce-i prea mult nu-i prea puțin, vorba cântecului, UEFA.com l-a exclus pe Guardiola din lista potențialilor antrenori ai echipei anului, clasicul sondaj pe care site-ul federației europene îl face în fiecare lună decembrie. Mourinho, del Bosque, Quique Sanchez Flores, Bert van Warwijk și Louis van Gaal se bat pentru acest post.

O altă ciudățenie e, în lumina ultimei săptămâni, faptul că între nominalizați se află șapte madrileni (excluzându-l aici pe Mourinho) și doar șase jucători de la Barcelona. Bine, probabil că cei șase vor fi aleși toți în echipă, în timp ce măcar Sergio Ramos, Sami Khedira și di Maria (ultimul se bate pe post cu Iniesta) nu vor reuși să intre în primul 11 al Europei din sezonul ăsta.

În rest, lucruri normale: Bayern are cinci nominalizați, iar  între “finaliști” nu se află rude mai apropiate de gradul 100 cu vreun jucător român. Nici măcar Tănase :)

Nominalizații sunt aici.

A jucat fotbal 12 ani doar pentru a avea pe ce să dea vina ulterior pentru că s-a îngrășat. Acum joacă tenis la nivelul tălpii de șlap. Mare fan al tuturor echipelor defuncte din România, deci mizați pe el pentru o analiză obiectivă, pentru că practic nu are ce să mai piardă. În cealaltă viață e jurnalist auto și-i stresează pe toți obligându-i să-și lege centurile de siguranță.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.