Orașul Luminilor, seara de 29 mai. Anul 2026. Arena Philippe-Chatrier, plină ca la Noaptea Muzeelor, era o destinație obligatorie pentru iubitorii de tenis care conștientizează că sunt contemporanii unui monstru sacru. Djokovic a epuizat toate epitetele, le-a rulat după bunul plac, a obligat cronicarii să se autodepășească. Belgrădeanul însuși, după retragere, ar trebui să dea numele unui superlativ în acest sport, așa cum gimnaștii de marcă și-au lăsat amprenta onomastică pe procedeele prin care s-au remarcat. Ah, și fanii tânărului Fonseca au fost un ingredient forte al meciului. Spicy, așa cum sunt brazilienii, aceștia au creat adesea impresia că marele campion joacă undeva pe lângă Corcovado.
Robert Szaniszlo/NurPhoto via Getty Images
Revin la exponatul ambulant de muzeu. N-ai cum să fii hater al lui Nole, poți doar să fii invidios pe succesul său. Ai voie să ții cu unul dintre contracandidații săi, însă Fedex și-a intrat de mult și sufletește în costumul de ambasador al sportului. Nici Nadal nu e urmărit de altfel de simptome, tot pe acolo gravitează. Antipatie sau ostilitate manifești față de un fușerist, de un impostor, nu când ți se deschide pe viu cartea de istorie cu pagini care încă își doresc actualizare. Fie și cu inexplicabila-i frizură de licean din filmele cu Isoscel.
Nu are nicio vină Djokerul că, la 39 de ani, încă vinde bilete la prețuri exorbitante pe marile arene ale planetei. Cineva trebuie să țină scheletul competiției în picioare, e nevoie de copite care au bătătorit câte ceva. Carlitos și Sinner sunt ca și nepoții săi, iar aerul Parisului i-a scos devreme din cărți. În cazul spaniolului, care e accidentat și așteptăm update-uri esențiale în acest sens, a fost și o aliniere nefavorabilă de planete. Italianul, pe de altă parte, ne-a arătat că și Turnul din Pisa, în ciuda înclinației în care a încremenit, poate să se facă una cu pământul. Fără cei doi care jucau anul trecut finala, întrebarea pleacă direct din ficat – cine va fi duminica viitoare pe podium pentru a le mulțumi celor care, generic, au crezut în ei?
Shi Tang/Getty Images
Vă zic eu un nume. Joao Fonseca. E cu 20 de ani mai tânăr decât Nole, iar legătura dintre computer și brațul cu care plesnește bine și pe forehand, și pe rever, e făcută cu simț de răspundere. E plămădit cum trebuie. Îl putem numi tânăr deoarece datele din pașaport sunt incontestabile, însă acest sud-american s-a călit înainte de vreme, iar cele 5 ore fără 3 minute petrecute la câțiva pași de Nole i-au pus ștampila pe pașaport. Pe acel document de viitor campion, de pretendent la șefia ATP. Știe cum și mai ales când să găsească supapa pentru a elibera presiunea, nu cade ușor în capcane și-i place să domine scena.
În această seară, a plecat în lume de la 0-2. Iar ca să-l elimine pe sârb, avea nevoie s-o lungească, să ducă blockbuster-ul în decisiv. Djokovic, cu toate bateriile sale externe la care se încarcă între două vociferări la adresa unor sfinți pe care nu-i vedem, abia stătea în picioare în setul al cincilea. Mizând pe contondența propriului serviciu, a crezut că poate să-l răpună pe băiatul din Rio – a avut 3-1, cu break la zero, în manșa manșelor, numai că Joao, care se debarasase de emoții, era limpede în gândire și în condiții de efort supraomenesc. A plantat puncte direct din serviciu, a inventat scurte mai ales în ultima parte a jocului, când Nole avea nevoie de tramvai ca să ajungă la fileu.
Tim Clayton/Getty Images
Pentru unii, a sta cu spatele la zid e o sentință. Fonseca s-a folosit de cărămizile din structură pentru a-și masa marele dorsal, deltoidul și trapezul. E un statement din partea copilului de lângă Copacabana. Ce norocoși suntem să prindem în direct și pe nerăsuflate asemenea seri!
Ofertă specială: cronici pe gratis direct la tine-n bătătură
Porsche Macan îți oferă cronicile de la Roland-Garros.
N-a făcut sport de performanță, cu toate că l-a dus cineva de mânuță pe un teren, luându-l imediat de cealaltă mânuță. Evident, ca să-l parcheze acasă. Ar fi fost împotriva firii să spui peste ani "Dănuț a reușit un hattrick", să fim cinstiți, nimeni nu și-ar fi cumpărat un tricou oficial al echipei favorite pe care să scrie Dănuț. Ce i-a mai rămas? Mânuțele îl ajută să dea exterioare literare și no-look-phrases. Face și radio, e util în felul lui.
Discover more from Cronici. Satire. Șarje.
Subscribe to get the latest posts sent to your email.
