Despre meci nu sunt multe de zis, pentru că Jasmine a adus sapele alea bune cu care a tot făcut straturi prin circuit și Eva a putut doar să admire, însă nici măcar asta nu a putut să fie o activitate de durată. Prin urmare, putem să trecem aproape direct la lucrurile superficiale, doar tangențial legate de tenis, cu care v-am obișnuit pe acest site care refuză cu energie să devină canal de Youtube sau – mai rău – vlog.
În primul rând, cine poate explica minciuna în care trăim atunci când spunem că Jasmine Paolini are 1,63 cm, iar Eva are 1,65 cm? Cine minte? Unde este adevărul? Cum ne mai permitem să credem chiar orice după experiența ultimelor alegeri prezidențiale?
Apoi, până să vorbim despre tenis preț de încă 22 de cuvinte, haideți să dezbatem motivul pentru care sponsorul de echipament al Evei a aruncat-o în acel costumaș straniu ce o face să arate de parcă urmează să te îmbie cu o brânză topită pe băț și să îți ceară toate datele personale pentru asta, începând cu adresa de mail și terminând cu măsură pe care o poartă la geacă pisica ta.
Foto: Bernd Weißbrod/picture alliance via Getty Images
Revenind la tenis, putem și încheia cu acest set de observații profunde: o fi Eva speranța tenisului german, dar asta e mai mult vina nemților decât a fetei sau, mai rău, a lui Jasmine. Eva e acum cam pe la nivelul Emmei Răducanu, ceea ce de fapt chiar nu e rău deloc dacă ai perspectiva corectă asupra realității. Are niște lovituri bune, dar nu sunt legate între ele de vreun joc care să poată scoate din viteză un mecanism ce-și știe scopul și statisticile, așa cum e Jasmine.
Asta nu a fost o zi în care Jasmine să confunde stânga cu dreapta, iar execuția planului a fost pe alocuri ireproșabilă. Mai pui peste asta faptul că Eva a dat din piciorușe mai mult decât au putut mișca sinapsele, și te trezești în fața felului în care arăta jocul la 4-0 în setul doi pentru Paolini: o chestie începută care avea o singură direcție deloc greu de intuit. Dar pe de altă parte, Paolini e una dintre favorite, deci la ce altceva să te și aștepți.
Vrei să primești notificare cu fiecare cronică în momentul publicării?
Cronicile de la turneul WTA Stuttgart îți sunt oferite de Porsche.
Voi nu știți, dar pentru turneul ăsta l-am trimis din nou pe Meșter în Germania. Restul echipei de cronicari nu știe cu munca, plimbăm lesa-n gol cu zilele, învârtim la nesfârșit cu lingura în ciorba imaginară, ce să mai… nicio etică a muncii. Prin urmare, Meșter e trimisul special la locul în care, oricât ar insista maestrul Ilie Dumitrescu că nu e așa, sportul e șantier, deci tre` să știi cu truda.
Și ce loc mai bun dacă nu la un turneu organizat în Germania. Acolo unde ajung într-un final autocarele alea cu echipe nemțești, alea pe care – după atâția ani – știm că trebuie să le urmărim până la ieșirea din stadion. Dacă tot fuseseră două zile de retrageri și abandonuri ca să nu se strice media sinistră a turneelor din restul circuitului, Siegemund și Niemeier au adus trusele de scule la oră de maximă audiență pentru nemții șomeri și au stors sudoarea din oțel.
Desigur, publicul german a apreciat din plin manifestarea de tenis, atâta cât pricep ei sportul ăsta. Pentru cei din tribune mai puțin pasionați, erau disponibile în capătul terenului cele trei modele Porsche, dar și coli albe de hârtie și pixuri, pentru eventualitatea în care cineva are o idee și vrea să își deseneze propria mașină.
Foto: Robert Prange/Getty Images
Dar meciul a fost totuși suficient de ofertant pentru amatorii de muncă fizică deșănțată, genul ăla de manifest al dreptei extreme ce-ar vrea șiroaie de transpirație pe frunțile muncitorului și abia apoi ar considera că acesta merită – în primă fază – dreptul ca mâine să mai aibă loc de muncă.
Siegemund și-a început ziua de lucru devreme, iar primul set a dat tonul. Doar cine nu muncește nu greșește, iar fetele astea au muncit și greșit în aproape egală măsură. E ceva ce totuși am observat că entuziasma publicul german din sală, dar ăia probabil că sunt oameni care ar putea aplauda trei ore în care în fața ochilor sunt doar două macarale așezând baloți de fân unii peste alții.
E altă cultură, evident, că noi le-am aplauda dacă ar sparge semințe și ar bate cu cablurile în butoaie pe ritmuri orientale. Da, am zis „oriental”, dar știm cu toții ce am vrut să spun.
Pe scurt, Niemeier a câștigat după ce în decisiv a revenit miraculos, dar cine mai ține scorul când te interesează doar execuția. Pe Siegemund o mai știam, că a mai tot fost pe la Cluj-Napoca și urmărește îndeaproape dezvoltarea proiectului metroului, dar lucrurile de suprafață nici nu contează când ai un meci de trei ore. Totul se rezumă într-un final la cea care își ia plata pe ziua de muncă, ciorba și pachetul de țigări când turnicheții uzinei ating suav cartela angajatului.
Ducem în continuare crucea tenisului relatat prin cuvinte care fac cât 1000 de imagini și 35 de texte ale lui Cristian Tudor Popescu. Iar ca să putem fi la final plătiți de oculta mondială, avem cronica deja clasică închinată Jelenei Ostapenko, de departe cea mai lungă relație profesională a fiecăruia dintre cronicarii de pe-aici.
Desigur, rămânem credincioși regulilor cu care v-ați obișnuit. Cea mai importantă, nu repetăm glume făcute în privința Nănașei. Nici nu insistăm pe cele evidente. Ba chiar le ignorăm pe cele pe care chiar ea le începe atunci când, de exemplu, la interviul de după meci, remarcă în cuvinte laudative calitatea meniului de mâncare de la turneul care anul ăsta a cocoțat pe gard nu unul, ci trei modele Porsche. Dar hei, nu putem spune nimic, pentru că internetul are reguli.
E cu atât mai complicat cu cât mult meci nu am avut. Yastremska s-a întors pe tărâm european după ce a făcut un curs intensiv de geopolitică prin SUA și aproape că a fost deportată în ziua în care a ajuns ca să joace la Indian Wells. E la fel de adevărat că ucraineanca nu purta costum atunci când a intrat în aeroport, deci cumva poți să îi înțelegi și pe americani.
Pentru Ostapenko nu a fost însă o victorie prea gustoasă. Dayana îi era parteneră și pe tabloul de dublu. Putem lua în calcul și ideea că Dayana a fost atât de copleșită de forța tenisului etalat de Ostapenko încât s-a trezit în ea respectul și a decis să abandoneze pentru a avea mai mult timp de pregătire în vederea meciului de la dublu.
Foto: Robert Prange/Getty Images
Dar e la fel de posibil ca Dayana – jucătoare ce e totuși în Top 50 – a avut un prim moment de luciditate și și-a dat seama că mai degrabă rezolvi actele pentru un concediu medical dacă alternativa e să stai pe lângă Nănașa o săptămână întreagă.
Cu abandonul ăsta avem timp pentru tot felul de scenarii, că meciul a durat o oră, timp în care Ostapenko a dat găuri în punctele jucate pe serviciul adversarei și i-a stors creierul până când apriga luptă dusă pe metereze s-a terminat cu un autogol din foarfecă, atunci când punctul decisiv al primului set a ajuns la Ostapenko după o dublă greșeală a adversarei. Dar e și o veste bună: în turul următor se prefigurează o dezbatere neelectorală între Jelena și (probabil) Emma Navarro.
Încă de la o vârstă foarte fragedă, Radu scotea praful din covoare folosind reverul cu o mână și turna ciorbă cu polonicul pentru a învăța să servească, însă a renunțat la tenis după ce și-a dat seama că, practicându-l, ar compromite viitorul acestui sport. S-a concentrat pe scris pentru că îl face să se simtă de parcă ar fi în fruntea clasamentului ATP: toată lumea îți comentează performanțele și toți știu sigur că s-ar descurca mai bine decât tine.
