Într-o ţară în care oamenii care contează în muzică calcă abia la 10 ani de la ultimul album reuşit (excepţiile sunt puţine şi sunt reprezentate de cei care scot albume excelente de la origini şi până în prezent), un concert al trupei preferate ar trebui să fie ca ploaia-n deşert. Ca siropul de gât după o repriză de tuse seacă. Ca vederea unui vas de WC atunci când vezica s-a făcut cât mingea de baschet. Bucuria pe care ar trebui s-o trăiască fanii respectivilor artişti ar face bine să fie una cât mai desprinsă din canoane posibil, pentru că – cel puţin teoretic – îi vezi de la 20 de metri pe cei care ţi-au cântat încă din casetofoanele cu bandă magnetică sau, în unele cazuri, încă de pe vremea când muzica se scria pe vinil.
În aceste condiţii, explicaţi-mi care este motivul pentru care unii aşa-zis fani declaraţi merg la concerte cu scopul de a înregistra respectivul eveniment. Chiar dacă ştiu foarte bine că oricum concertul e înregistrat la calitate mult mai bună decât pot ei să presteze cu săpuniera, chiar dacă ştiu bine că filmările de acest tip îi deranjează pe cei care chiar au aşteptat 20-30 de ani şi acum îşi văd idolii live, dar nimeresc în spatele omului care stă cu mâna-n aer şi cu aparatu’-n mână. Om care, mai mult, stă un concert întreg, nu doar o piesă sau două pe care ar vrea să le aibă amintire.
Pentru ce? Pentru fanii tăi de pe canalul propriu de youtube cărora nu le-a păsat atât de mult de concert încât să-şi cumpere bilet? Pentru mersul prolific al blogului personal citit de oameni care vor să citească de la tine experienţă, pentru că oricum au văzut poze oficiale şi filme oficiale pe un canal oficial? Pentru a-i enerva pe cei care se roagă de tine să laşi braţul jos sau pe cei care nu te roagă pentru că au atât de mult bun simţ pentru a se muta câţiva metri mai în stânga sau în dreapta, lăsându-te să bălteşti în propria durere cruntă de braţ?
La naiba, ai văzut mii de înregistrări, poţi lua DVD-uri cu toate concertele oamenilor. Dacă tot ai dat banii pe bilet, trăieşte, simte, fă-ţi plăcerea de a asculta şi de a fi lângă oamenii pe care-i asculţi încă de mic. Pentru că dacă vii la mine şi îmi dovedeşti că ai fost la concert arătându-mi filmele făcute de tine, nu o să spun decât că ai pierdut şansa de a te simţi bine. Cel puţin.
foto: Metalhead, Best Music
A jucat fotbal 12 ani doar pentru a avea pe ce să dea vina ulterior pentru că s-a îngrășat. Acum joacă tenis la nivelul tălpii de șlap. Mare fan al tuturor echipelor defuncte din România, deci mizați pe el pentru o analiză obiectivă, pentru că practic nu are ce să mai piardă. În cealaltă viață e jurnalist auto și-i stresează pe toți obligându-i să-și lege centurile de siguranță.
