Liège și ordine

---

Inspiră. Expiră. Numără și calculează.

Orice crezi, orice ți se pare, orice simți, realitatea e dincolo de cifre: după două meciuri în grupa de la Euro, suntem pe locul 1. 

Cu ratări de-ai zice că ne-au plătit ucrainenii acatiste în fiecare mănăstire, cu belgienii ahtiați după fiecare metru de teren și ocazie să își dea restart, important e că suntem pe locul 1 în grupă.

Fotbalul e chestia aia minunată în care nu ai de ce să crezi, totuși crezi, te trezești la realitate, ești izbit de toți pereții, constați că pereții și capul au rezistat, iar apoi te ridici și speri din nou. Grădina Maicii Domnului o fi la alții, dar 3-0 cu Ucraina au fost ca un fel de șase puncte ce ne-au permis azi să ieșim de pe teren cu gândul că dacă Dumnezeu nu i-a ajutat și i-a blestemat pe belgieni cu o lume în care există VAR și le anulează trei goluri în două meciuri, i-am ajutat noi pe frații de ciocolată și bere cu arome. Și de asta suntem pe locul 1 în grupă.

Drăgușin putea să o dea mai bine la cornerul din prima repriză. Niță putea să sară mai bine la faza la care am luat gol. Casteels putea să fie Courtois și să nu degajeze ca la biliard la faza golului doi. Dennis Man putea să cruțe portarul Belgiei și să rupă ața când a înțeles că e cazul să îi mute buricele din palmă. Sportul ăsta e o ciorbă de momente de puțin ratate puse lângă momente care în mod incredibil nu au fost ratate. Când se împart, iese egal. Când se răstoarnă în balanța, iese un meci cu Belgia. Dar suntem pe locul 1 în grupă. 

Iar locul ăsta ne permite să ne gândim la ce am făcut bine. În orice zi, pentru carierele noastre de antrenori trecuți la work from home, 0-2 cu Belgia ne turna plumb pe tăblițele de strategii. Azi doar ne-a dus în mod decisiv către cea de-a doua noastră natură: cea de matematicieni specializați în măsurat șanse, trasat linii către faze superioare ale competițiilor și cântărit saci cu goluri pentru a stabili departajări în patru. Asta pentru că suntem pe locul 1 în grupă. 

Deși ar putea să nu pară, calculele până aici ne-au ieșit așa cum ni le adusesem de-acasă: nu meciul cu Belgia e important. Dacă cineva ne spunea că rezultatul meciului doi din grupă ne va ține pe locul 1 în zilele dintre amicalele cu Bulgaria și cel cu Liechtenstein, am fi mers la Haga să reclamăm miștouri împotriva umanității. Dar uite că suntem pe locul 1 în grupă. 

Am pierdut. Am luat două goluri. Am jucat mai prost decât cu Ucraina într-un meci cu o echipă mai bună decât Ucraina. Am ratat – sunt toate lucruri care de obicei ne erau fatale. Azi nu contează atât cât ar conta în toate celelalte 99,9% din cazuri. Azi folosim un cartonaș „get out of jail free” și mergem mai departe știind ce scrie în singurul loc în care contează numerele: clasamentul.

Iar acolo suntem pe primul loc în grupă.

---

Vrei să primești notificare cu fiecare cronică în momentul publicării?

---

Cronicile de la EURO 2024 îți sunt oferite de 2Performant.

---

Turcia – Portugalia: 0 – 3

Dacă e vorba despre dorința de a ajunge în spațiul cosmic și de a înțelege mistere universului, sunt în Top 10 la nivel mondial în materie de voință și dorință. Dar tot Jeff Bezos face curse externe regulate și cară baxurile de apă ale astronauților pentru că are bani, infrastructură și rachete. Eu mi-am luat un scuter taiwanez cu care am deja 800 de kilometri. Sau ca să fie mai ușoară de înțeles diferența, eu sunt Turcia și Bezos e Portugalia. Iar cele două paralele se explică perfect una pe cealaltă.

Deși s-a terminat 3-0 pentru Portugalia și lusitanii iau punctele, nimeni nu a pierdut. Turcii au început fără Guler, fără Murdur (ambii marcatori în meciul cu Georgia) și fără credința că în seara asta se decide locul kebabului în istoria culinară a lumii. Ce nu stă bine în bagajul pentru optimi e ideea că în fermoarul trolerului s-au adunat trei goluri primite, ceea ce-i pune pe binefăcătorii noștri în materie de vacanțe all-inclusive în situația de a avea – momentan – golaveraj negativ.

Altfel, meciul s-a terminat când nici nu trecuseră 30 de minute de joc. Bernardo Silva a fost primul remarcat la locul de muncă și 7 minute mai târziu, când Ronaldo își certa colegii pentru o pasă, Akaydin a făcut pace între portughezi și a marcat el în poartă, demonstrând încă o dată că expresia românească „ne înțelegem ca turcii” chiar are o logică.

Mare analiză nu necesită faza respectivă, dar e încă un moment fabulos de contact dur cu pământul pentru niște sportivi care, în medii fără presiune, pot distruge de la 20 de metri, fir cu fir, folosind mingea, o pânză de păianjen pusă în vinclu, dar când la masă se cântă imnul și țările își suspendă activitatea de îndestulare a PIB-ului, băieții pot cădea chiar la nivelul la care nu mai sunt capabili de-un „vezi că vine, bă!”.

Golul trei a venit în cea mai simplă logică posibilă, deși felul în care s-a răsturnat în tabelă necesită ample dezbateri. Fraza „Cristiano Ronaldo a pasat decisiv unui coleg într-o situație în care era singur cu portarul advers” e ceva ce în limba română nu a mai fost scris până în 22 iunie 2024. De asemenea, în nicio altă limbă nu există corespondent. Am crescut crezând că lui Ronaldo i se schimbă modul de funcționarea pentru ochi și creier când între el și gol mai e doar un sărman purtător de mănuși.

„Și totuși a pasat”, cum ar fi spus Galileo Galilei dacă pe vremea lui exista Campionat European. Mai rămâne în plus și povestea lui Pepe, care la 41 de ani are o carieră mai bătrână de Arda Guler și forma-i fizică servește drept spaimă sistemului de pensii din Portugalia. Sau Vitinha, care joacă pe tot terenul și e echivalentul ajutorului de bucătar la nuntă, adică omul care se îngrijește ca sarmalele să existe nu doar în capetele nașelor.

Într-o mare de echipe cu lot cât să atace probele olimpice de fotbal, haltere și sprint în aceeași zi, dar legate fedeleș în lațul unor vise speriate la trofeu, portughezii par din nou ăia care merg în pași de distracție până cineva îi ia deoparte să le pună la gât medalii și să le mai dea un rând de șampanii. Iar pentru Turcia, fiți fără de grijă: băieții știu să fluiere și după oile scăpate în vale, dar și când li se cere să țină loc de orchestră simfonică.

Georgia – Cehia: 1 – 1

Saba Lobjanidze are un singur gol marcat pentru naționala mare într-un meci oficial. Dacă la ultima fază a meciului cu Cehia, într-o fază în care Georgia scăpase din țarc 3 contra 1, ar fi marcat și ar fi adus prima victorie georgiană la un turneu final, planeta ar fi sărit de pe traiectorie. În anul 2320, când fotbalul va fi fost ceva despre care învață extratereștrii la Istorie Umană și alte Specii Neînsemnate, s-ar fi vorbit despre cum un tip pe nume Saba este eroul acestei rase, despre cum a marcat 16.323 de goluri într-un sport în care nimeni nu a trecut de 1000, iar ceva țară care cândva se numea Georgia, era pe vremuri cea mai teribilă putere a universului. 

Dar așa, a ratat. Și Georgia – Cehia s-a terminat 1-1. 

Dacă mingile de la Euro chiar simt când sunt atinse, la cât de mult a pus Mamardashvili mâna pe ea, mingea de la meciul ăsta îi va rosti pe veci numele portarului de la Valencia. La 23 de ani câți are, Giorgi a fost literalmente 85% din tot efortul Georgie de a scoate un punct care ne convine cel mai mult nouă, românilor, aflați într-o continuă căutare a variantelor ce ne pot duce în optimi în eventualitatea în care noi o lăsăm baltă cu fotbalul în următoarea săptămână. 

Cehii și-au dorit victoria, dar mult mai mult și-au dorit să tragă la poartă. Au terminat cu 11 ghiulele trimise în blindajul gruzin și un obuz de exercițiu pe care Hlozek l-a invitat în poartă, dar pe care l-a atins în stilul Michael Jackson. Echipă legată pe teren ca un sac de făină ce are de ajuns cu pluta pe alt continent, Cehia a continuat să paseze încercând apoi chiar să intre cu mingea în poartă, pe lângă Mamardashvili. 

Și ar fi continuat așa dacă în prelungirile primei reprize Hranac nu ar fi rămas răstignit în careu la o centrare, plesnind mingea cu mâna. A venit penalty-ul și, în mod oficial, după ce cu Portugalia a ținut să se facă frate cu lusitanii, fundașul ceh mai are doar de dat foc cantonamentului și de pierdut cheile autocarului ca să fie veșnic omul de ghinion al Cehiei.

Concluzia partidei e că staff-ul Georgiei nu exersează contraatacurile în superioritate numerică, iar asta e ciudat. E ca și cum ai afla că toți leii sunt dependenți de foame, ar refuza carnea pusă sub nas și bagă haleală doar dacă e urmărită trei zile pe dealuri și prinsă în cădere, de pe o stâncă. Golul Cehiei s-a născut dintr-o ratare în viteză a georgienilor, care apoi s-a continuat cu un corner în cealaltă parte de teren, o bară și o minge care a sărit în ațe din pieptul plin de inimă pulsândă al lui Patrick Schick. 

Interesant a fost de observat cum cehii au ținut apoi mingea, au atacat și i-au trecut pe adversarii în modul „dacă prindem ghemul de cauciuc, îl izbim până sare din arenă”. Prin minutul 80, Cochorashvili dribla jumătate echipa Cehiei, dar în terenul advers mai erau doar trei alți jucători georgieni, care se gândeau la viitoare noi metode de a mai sacada atacurile adverse, visând cu emoție la un punct care le e bun doar teoretic.

Dar așa-i viața asta, care multora le dă mai puțin decât ar merita, iar celor resemnați le aruncă porcul întreg când ei cereau doar tofu și paie de hârtie cu care să bea apă de ploaie.

Georgienii, cu plămânii între dinți și perspectiva unui decisiv cu Portugalia, s-au trezit catapultați în atac, într-o superioritate de care se mai bucură doar maidanezii din bucurești când aleargă cetățeni pasionați de jogging. Și-a fost pentru nimic, după ce Saba Lobjanidze a tras fără ca mingea să se lege la vreun proces cognitiv de orice fel.