Sunt fericit

Anul trecut, pe vremea asta, eram optimist. Mihai Marinescu, cu care Automarket a ţinut legătura pe tot parcursul sezonului anterior din Formula 2, ştia că va concura în 2011 în aceeaşi competiţie.

Rock versus poezie

Două dintre spoturile publicitare auto din ultimele zile mi-au căzut cu tronc. Mi se pare foarte interesant contrastul dintre modul de prezentare al spoturilor în sine şi produsul promovat. Chiar dacă

Volkswagen Passat Alltrack

Nu sunt cel mai mare fan al noii generaţii Passat. Mi se pare mult prea "matur" pentru gusturile mele şi în comparaţie cu generaţia anterioară, dominată de linii ceva mai moi, mai "domesticite".

Porsche 911 Cabriolet

După ce am testat săptămâna trecută prin California noul Porsche 911, prezentarea de azi a fotografiilor lui 911 Cabriolet a venit ca o surpriză. Pentru că Porsche putea folosi ocazia salonului

Mașinile din Statele Unite

Primul lucru pe care îl observi în State e că mașinile sunt diferite față de Europa. Mașinile de oraș așa cum le știm noi lipsesc cu desăvârșire (singurele mașini mici sunt Mini și Fiat

O aterizare

Exerciţiul ei a durat 20 de secunde. Dar trei dintre cele 20 au fost desprinse din altă galaxie. Lumea mai văzuse amplitudine, ritm, eleganţă şi sensibilitate. Dar niciodată, niciodată nu s-a mai

Despre maşini, la Europa FM

Câte ceva despre ataşamentul faţă de o marcă auto şi despre motivul pentru care trebuie să-ţi alegi o maşină pe benzină sau pe motorină în România în 2011. La matinalul Europa FM.

Interventie