Ei, da: fix asta ne mai lipsea. După ce că-n fiecare sezon se-nmulțesc Gauff-urile, Biancele, Yastremscele, Amandele, Osacele, Swiatecele, Keninele, adolescentele astea care aruncă undițele la baltă doar-doar or agăța din când în când câte-o rochiță de jucătoare certificată trecută prin viață, acu’ se-ntorc și Muguruzele din țările calde. Adică nu putem să fim atenți doar spre vale, că de acum se prăvălesc bolovani peste noi și dinspre deal. Vă spun, prieteni, încălzirea globală a amestecat lucrurile în așa hal, încât ne e greu să mai trăim decent și liniștit, gândindu-ne la cum să ne reparăm artrita și reverul atunci când mingile tind s-o ia zvăpăiat spre nadir.
Așa că iată-ne în fața unei finale pe care, dacă am fi anticipat-o din timp, vă lăsam baltă să vă uitați la supermeciul dintre Mugu-bumbum-ruza și Sofia Ke-ninonino-nin și să plângeți după cronici care întârzie nelimitat în timp ce noi zăceam tot restul vieții cu sufletul întins la soare în Bahamas pe banii caselor de pariuri. Garbine și Sofia s-au luat de mână-ntr-una dintre cele mai neașteptate finale de Slam ale ultimilor ani, propovăduind în mod oficial tradiționalul haos din clasamentul fetelor.
Altădată meci de tur 1 care trecea lejer pe sub radar într-o zi în care ne-am fi ocupat ceva mai adânc de cu totul alte zone fierbinți ale tenisului mondial, finala dintre Kenin și Muguruza a reprezentat, pe de altă parte, o concluzie până la urmă plăcută, liniștită tahicardic pentru noi, povestită sâmbătă dimineață la ore în sfârșit decente și aterizată după două săptămâni în care ne-am dat bioritmul peste cap din cauza unor fusuri orare care continuă să ne ia peste picior cu fiecare ocazie.
Aceste cronici îți sunt oferite de:
Sofia Kenin – Garbiñe Muguruza: 4-6, 6-2, 6-2
Dacă despre onor Muguruza am tot vorbit pe-aici și-am descusut-o implicit în meciul de tristă amintire din semifinală, când a scos sufletul și untul deopotrivă din Simona, pe Kenin n-am prea băgat-o în seamă. A trecut prin cadru când i-a permis Cocuței Gauff să ajungă la serbarea clasei cu un 6-0 cinstit în decisiv, am bălmăjit două-trei vorbe despre semifinala în care a deviat-o de pe trasă pe Ash Barty și a trimis-o pe fiica națiunii australiene la mângâiat de koale, dar nu ne-am ocupat prea mult de tenisul fetei. Tenis despre care e greu de spus cu ce seamănă, pentru că-i un amestec între gheruțele care ți se-nfig în beregate ale Simonei, elasticitatea unui perete din cauciuc, inteligența unei pasionate de puzzle și cuvintele de obidă ale Mihaelei Buzărnescu. Kenin e un fenomen în Statele Unite, pentru că apare cu jocul ăla de picioare din care iese sunet de tocător într-un sport în care conaționalele ei nu apucă să-și dezvolte complet glandele sudoripare înainte să servească cu 250 de kilometri pe oră.
Embed from Getty Images
În rest, jocul multilateral dezvoltat construit de Kenin a fost descoperit treptat de Garbiñe pe parcursul meciului, așa cum am făcut-o și noi. Între forehand-urile aparent plouate și liniștite așezate cu laserul în stânga și dreapta adversarei, a apărut de nicăieri câte un slice cu două mâini deghizat în scurte, o lovitură aparent inspirată din viața și literatura Monicăi Niculescu. Asezonat cu un soi de no look serve, o mișcare atipică la serviciu în care Kenin își aruncă mingea cu ochii-n țărână, de parcă-i struț scos de Bahrami la o șuetă cu Ilie, peisajul jocului Keninistic este unul atât de variat, încât Muguruza a avut nevoie de toată experiența adunată în anii ăștia de trânte ca să descifreze mesajele cuneiforme venite dinspre partea opusă a fileului.
În aceste condiții, nici Garbiñe n-a snopit mingea la dos, așa cum o face de obicei, probabil de frică să nu-i vină șopârle cu efect amețit pe care să le agațe de acoperișul tras al arenei Ron Laver. Muguruza a părut că asistă la un număr de magie la care așteaptă să vadă din ce găuri scoate magicianul moneda la următoarea scamatorie. Așa că, în primul moment în care David Copperfield a dat semne de scârțâială, Garbi și-a scos din gentuță tradiționalul dos de palmă peste ceafă sub formă de break. A încercat Sofia să revină și să se recalifice la locul de muncă și a reușit un rebreak spre final, dar Mugu a stat pregătită pe bombeuri și i-a întors onoarea imediat, îndesând setul la teșcherea.
Embed from Getty Images
Într-un concert de muzică de Fuck pe care Kenin a început să-l execute magistral și vocal din ce în ce mai des în fața audienței australiene, americanca a trântit în colb toată pudoarea și a scos de la rece originile rusești, cu ajutorul cărora a criogenizat instinctul de prădător al Muguruzei. A început să servească ca-n manual, și-a adus aminte de lecțiile de geometrie în spațiu și a băgat viezurele-n sinusuri și cosinusuri până la refuz, iar rezultatul a fost un set în care Muguruza a primit mingea printre picioare și-a sfârșit pe coccis înainte să apuce să-și lanseze cunoscutele ghioldane spre ceafa adversarei. 6-2 pentru Kenin și meciul intra în ralonjă.
Setul decisiv s-a jucat la 2-2, în momentul în care Sofia a părut că a zbârcit game-ul pe propriul serviciu, lăsând-o pe Garbi să adune trei mingi de break echivalente cu lansarea bilei cu putere la flipper. Doar că Muguruza a intrat brusc și inexplicabil, fix în acel moment, în starea de excelență cârnă care a oprit o jucătoare altfel excepțională să adune Slam-uri și titluri cu care să bată la fereastra istoriei. Forehand-ul s-a lichefiat, reverul a murit în tranșee, returul a rămas fără smalț, iar luneta serviciului s-a aburit, Garbine legând dublele cu o ardoare pe care-am fi preferat s-o vedem ceva mai des pusă-n aplicare și-n semifinală.
Sofia s-a prins repede că adversara ei a luat pietre la plăcuțe și a încercat să facă tot posibilul să n-o devieze pe Garbiñe din încercarea din ce în ce mai reușită de autosabotare. Când a fost nevoie a alergat până i-au fumegat calcaneul, a dat mingile înapoi într-un mix interesant și inteligent de agresiune și control, iar Garbine a făcut restul, lovindu-se în genunchi până când i-a explodat rotula.
Embed from Getty Images
Asta a fost până la urmă povestea meciului și a turneului, cu o finală care a fost pierdută de Muguruza în aceeași măsură în care a fost câștigată de Kenin. Și cu confirmarea faptului că în tsunami-ul de tinerețe care se ridică constant în tenis în ultimii ani a apărut și particula Kenin. Doar timpul ne va spune dacă ce-am văzut astăzi e spumă sau ditai metrul cub de apă care dislocă stânci.
De consumat duminică la Australian Open:
Finala masculină
10:30 D. Thiem – N. Djokovic
Embed from Getty Images
Embed from Getty Images
Embed from Getty Images
A jucat fotbal 12 ani doar pentru a avea pe ce să dea vina ulterior pentru că s-a îngrășat. Acum joacă tenis la nivelul tălpii de șlap. Mare fan al tuturor echipelor defuncte din România, deci mizați pe el pentru o analiză obiectivă, pentru că practic nu are ce să mai piardă. În cealaltă viață e jurnalist auto și-i stresează pe toți obligându-i să-și lege centurile de siguranță.