Germania-Portugalia, meci jucat în deschiderea monumentalului Iran-Nigeria, a completat o zi excelentă pentru sportul german după ce veștile despre Michael Schumacher și ieșirea sa din comă după 5 luni au despărțit fluxul de informații zilnice de la Rio cum a desfăcut Moise în legendă Marea Roșie. În acest context, organizatorii au avut grijă ca imediat după imnul Portugaliei să intoneze imnul oficial al Formulei 1.
Partida a început neclar, cu câte o ocazie generată la ambele porți de o greșeală omenească a portarului portughez, respectiv de o eroare în sistemul mecanic al roboților nemți, scorul rămânând însă nul ca un vot în care ștampila a colorat numele tuturor candidaților la Parlamentare. În minutul 12, însă, nemții au primit un penalty, eveniment la fel de neobișnuit în meciurile naționalei germane precum succesiunea zilelor și a nopților sau apariția lui Ponta la inundații. A marcat Müller (GIF), evenimentul fiind celebrat în Germania printr-un zâmbet care a încolțit pe buzele unui elev de 16 ani din Ochsenhausen.
După 20 de minute în care echipele s-au alergat reciproc fără rezultat, Mats Hummels, un neamț de statură medie la cei 1.92 ai săi, s-a ridicat peste întreaga apărare portugheză la o centrare din corner și a vârât mingea-n ațe (GIF) după ce-a lovit-o mai puternic cu capul decât a reușit vreodată un component al naționalei României cu piciorul în ultimii 10 ani. La 2-0 pentru Germania, Portugalia a rămas cu un om în minus când monumentul de responsabilitate Pepe s-a ridicat la înălțimea așteptărilor milioanelor de fani ai fotbalului și a fost eliminat după ce l-a mângâiat c-un cap fin în ceafă pe Müller (GIF). Acest eveniment a frânat complet orice încercare de revenire a Portugaliei, astfel că același Müller s-a trezit cu mingea la picior în careu după o degajare ratată a unor portughezi cu chef de fotbal ca de tortură și a marcat lejer, ca-n curtea școlii vieții (GIF). Se întâmpla în ultimul minut al primei reprize, iar Germania intra la vestiare cu un scor pe care nici cel mai italian neamț nu-l prefigura vreodată.
După pauză, germanii au părut că se pregătesc pentru Champions League, astfel că portughezii au lăsat impresia că domină meciul. O impresie evident greșită, pentru că cei care au marcat au fost tot germanii, prin același Müller, după un pseudo-autogol al portarului Rui Patricio, care i-a pasat germanului de 24 de ani în careu (GIF) și mai avea doar să-i gătească și să-l ducă acasă după o beție pentru a putea fi considerat un prieten adevărat. Germanii au reușit astfel să transforme un meci care înaintea primului fluier părea echilibrat într-o prăjitură cu gust de Pastel de Nata, administrându-le portughezilor cea mai adâncă înfrângere la un turneu final de la Vasco da Gama încoace.
Cristiano Ronaldo a jucat 90 de minute.
GERMANIA-PORTUGALIA 4-0 (3-0)
Au marcat Muller (12-pen, 45+1, 78), Hummels (32)
Statistici, echipe, comentariu live
Moartea pasiunii
În 1930, Uruguay câștiga prima ediție a Campionatului Mondial într-un context mai degrabă romantic, cu echipele europene ajunse în cealaltă parte a lumii după o călătorie care a durat două săptămâni la bordul unor transatlantice. Cu România pe Conte Verde, celebra navă a poveștilor, și cu o finală disputată pe Estadio Centenario în fața a 80.000 de oameni care au fost despărțiți de gazon printr-un șanț plin cu apă, pentru a fi evitate încercările spectatorilor de a-și îmbrățișa idolii. Povestea Cupei Mondiale a mers mai departe în 1934, în Italia, atunci când “Mondialul lui Mussolini” a fost câștigat de țara gazdă, fascismul primind un imbold imens printr-una dintre primele implicări ale politicului în sport.
În 1938, caravana Cupei Mondiale s-a oprit în Franța, aceeași națională a Italiei reușind să învingă în finală fantastica echipă a Ungariei într-o ediție în care Germania nu a terminat între primele opt echipe, o contraperformanță încă neegalată în istoria competiției. După o pauză de 12 ani cauzată de izbucnirea războiului, cele mai bune echipe de fotbal din lume s-au întâlnit din nou în 1950, de această dată în Brazilia. A câștigat Uruguayul, deși aceasta a fost prima ediție a Mondialelor la care au participat englezii, inventatorii fotbalului. Patru ani mai târziu, în Elveția, am înregistrat cea mai bună medie de goluri pe meci, un fantastic 5.4, și cele mai multe goluri într-o partidă la un Mondial: 7-5 între Austria și țara gazdă. Turneul a fost câștigat de Germania Federală într-o finală de vis cu Ungaria lui Puskas (3-2 după ce The Mighty Magyars avuseseră 2-0 în minutul 8).
1958 a însemnat primul triumf al Braziliei la Mondiale, un anume Pelé, cel mai tânăr jucător al turneului, anunțându-și cariera fulminantă prin două goluri marcate în finala cu Suedia, încheiată 5-2 pentru sud-americani. Aceeași Brazilia a reușit să-și adjudece trofeul și în 1962, în Chile, când Garrincha, cel mai bun dribleur din istoria fotbalului, făcea legea pe teren cu celebrele sale picioare inegale. Ediția 1966 a adus primul și singurul trofeu al Angliei la un turneu final, chiar pe Wembley, într-o finală care a avut loc în fața a 98.000 de oameni. Brazilia revine în posesia trofeului în 1970, la turneul din Mexic, într-o ediție a Mondialelor în care România lui Dumitrache și Lucescu pierdea la limită cu viitoarea campioană mondială, 2-3.
Urmează Germania ’74, ediția în care Olanda lui Cruyff bifează prima sa finală, câștigată însă de nemții lui Beckenbauer și Gerd Muller. Argentina lui Kempes menține regula gazdelor câștigătoare în 1978, prima ediție în care Adidas oferă mingea oficială, celebrul Tango care astăzi evoluează, după generații de optimizare, în Brazuca. Mondialele revin în Europa în 1982, în Spania, iar Italia lui Paolo Rossi primește pentru a treia oară trofeul perfectând Catenaccio. Mexic 1986 a fost Mondialul lui Diego Maradona și al valului mexican, invenție dusă mai departe și popularizată astăzi în toată lumea pe stadioane. Ajungem în epoca modernă a fotbalului și trecem la Italia 1990, cu Gianna Nannini cântând probabil cel mai frumos imn de Mondial din istorie și cu Germania primind al treilea său titlu în prima finală decisă de un penalty, contra Argentinei.
1994 a fost Mondialul Generației de Aur, golurile lui Hagi și ale Dumitrescu colorând nopțile de vară ale unui an de neuitat în care lacrimile de după meciul cu Suedia rămân unul dintre cele mai dureroase episoade din istoria sportului românesc. A câștigat Brazilia lui Romario și Bebeto, una dintre cele mai spectaculoase echipe ale fotbalului. În Franța 1998, ultimul turneul final al României, geniul lui Zinedine Zidane își făcea apariția în lumea fotbalului, francezul reușind să câștige de unul singur finala cu Brazilia prin două goluri identice.
2002, Mondialul lui Ronaldo, a adus Braziliei al cincilea trofeu în prima ediție a turneului final care a avut loc în două țări: Japonia și Coreea de Sud. 2006 a fost anul finalei în care Zidane a ieșit de pe scena fotbalului mondial cu o eliminare, lăsând Italia să câștige trofeul în fața Franței. În sfârșit, titlul din Africa de Sud 2010 i-a revenit Spaniei tiki-taka, câștigătoare în premieră a trofeului.
După toate aceste povești fantastice, la capătul acestor istorii inegalabile și cu toți acești jucători excepționali care au construit portrete care nu vor putea fi șterse niciodată din cultura fotbalistică mondială, Mondialul din Brazilia a găzduit astăzi Iran-Nigeria, cel mai plictisitor meci din istoria de 84 de ani a acestei competiții. Nimic la nimic. Dovada că Darwin nu s-a referit la fotbal când a vorbit despre evoluție.
IRAN-NIGERIA 0-0
Statistici, echipe, comentariu live
Școala afro-americană
La doar 30 de secunde de la începerea jocului din Statele Unite și Ghana, meciul era deja mai animat decât anteriorul Iran-Nigeria, Clint Dempsey marcând al cincilea cel mai rapid gol din istoria Campionatelor Mondiale de Fotbal (GIF) după ce americanul a prins un moment în care apărarea Ghanei se afla încă la vestiare pentru rugăciune. Astfel, deși americanii au așteptat acest meci timp de 8 ani – Ghana a bătut de două ori SUA cu 2-1 la Mondialul din Germania din 2006, riscând o subînțeleasă invazie armată – yankeii s-au trezit dintr-o dată că-și doresc ca partida să se termine cât mai repede sau măcar să ia o pauză de relaxare, ca-n fotbalul american.
Meciul a avut ritm și a fost plăcut ca un masaj, Ghana reacționând după golul primit și arestând mingea două treimi din timpul de joc. Furatul miresei nu a fost însă o strategie foarte fructuoasă pentru africani, care au reușit performanța de a șuta spre poartă de 21 de ori degeaba, doar trei dintre acestea nimerind cadrul porții, eficiență demnă de cea a unui combinat siderurgic românesc. După o întreagă repriză în care americanii s-au văzut atacați ca la Pearl Harbor, echipa antrenată de Jurgen Klinsmann fiind însă prea ocupată cu fotbalul pentru a se simți în stare să intre și în război, Ghana a reușit să înscrie în minutul 82 (GIF), după o pătrundere și o suită de pase la vederea cărora oficialii Barcelonei au pus deja piatra de temelie a academiei sale juvenile din Accra. Deși americanii au început să tremure ca steagul de pe Casa Albă, scorul final a fost 2-1 pentru SUA după ce rezerva Brooks a virat o suliță înspre triburile indigene nomade din apărarea Ghanei (GIF) în ultimele minute ale unei partide care ne-a dovedit încă dată că, indiferent de ceea ce se întâmplă pe teren, la final câștigă neamțul.
GHANA-SUA 1-2 (0-1)
Au marcat Ayew (82), respectiv Dempsey (1), Brooks (86)
Statistici, echipe, comentariu live
Marți la Campionatul Mondial
Intrăm deja în al doilea tur al meciurilor din grupe, primul meci din această fază fiind Brazilia-Mexic (ora 22), adică cea mai ajutată, respectiv cea mai dezavantajată echipă de arbitri în prima rundă. Ghiciți voi care-i una și care-i cealaltă. Înainte de această partidă va avea loc meciul dintre Belgia și Algeria (ora 19), partidă care ne va demonstra probabil din nou că la Mondiale sunt prezente mult prea multe echipe din Africa. În sfârșit, ultimul meci al primei runde din grupe va fi cel din Rusia și Coreea de Sud (ora 1), care se va disputa doar în eventualitatea în care componenții naționalei lui Putin nu vor fi convocați de urgență să anexeze părți din Amazon, dacă tot li s-a plătit transportul până în Brazilia.
A jucat fotbal 12 ani doar pentru a avea pe ce să dea vina ulterior pentru că s-a îngrășat. Acum joacă tenis la nivelul tălpii de șlap. Mare fan al tuturor echipelor defuncte din România, deci mizați pe el pentru o analiză obiectivă, pentru că practic nu are ce să mai piardă. În cealaltă viață e jurnalist auto și-i stresează pe toți obligându-i să-și lege centurile de siguranță.
