Țig in Japan

Și a fost seară și a fost tenis și a fost dimineață. Și a fost a doua zi, zi în care avem altă cronică făcută ținând cărticica de instrucțiuni cu capul în jos și cotorul la unghi de 36,5 grade. Uite încă o zi în care tenisul ne-a uimit. A făcut asta în primul rând prin simpla-i existență, dar să recunoaștem că orice zi e o zi bună cât timp nu ni se desfășoară în fața ochilor plaga biblică a lăcustelor. În plus, cetățenii cu buletine de București au experiență cu tigrul platanului, astfel că șocul poate fi trecut cu vederea.

Doar că ziua a doua de US Open a fost o zi în care, așa cum îmi spunea bunicul când se întâmpla să fac ceva contrar obiceiurilor mele cataclismice, „ne-a trecut laptele peste mămăligă”. Fără Simo, care stă la colțul sezonului de hard și se uită prin vizor la acoperișul de pe Chatrier, Patricia Țig și Sorana Cîrstea își pot pune încă un rând de tricouri în dulapurile primite de la organizatorii US Open. Îmi pare evident rău pentru Miki Buzărnescu, care a tras paiul scurt și chinul lung în meciul cu Sloane Stephens, dar pe care o înțeleg deplin în contextul în care nu a mai văzut meci oficial din septembrie anul trecut: eu, de exemplu, după vacanța de cronicar, a trebuit să caut mai devreme câți „t” sunt în Chatrier.

Și pentru că tenisul nu merge fără eroisme, mai ales în primele zile în care se cern poveștile pentru nepoți de performanțele vrednice de încrestat pe cupe, ziua a doua a avut cascadă de emoție și ne-a strigat la catalog pentru vreo 12 ore de lecții de viață. La categoria „Vești bune”, în gara pustie de la Flushing Meadows a reapărut Tsvetana Pironkova, fata vecinilor bulgari pe care probabil v-o amintiți pentru că, în urmă cu vreo 5-6 ani era tipa ce vă bătea toate favoritele de Top 10, după care pleca acasă. Pironkova a revenit cu baioneta învelită în prosop și a câștigat primul meci jucat în ceva mai mult de trei ani de zile, plus Covid. Deci, practic, cam 203 ani, nu?

Și pentru că despre Murray mai vorbim după ce mi se usucă lacrimile de pe tastele de care am nevoie pentru a scrie „erou”, să ne punem mâinile în cap și să ne amintim preț de câteva Mississippi-uri că oamenii care ne urcă inimile-n tavan și ne fac ceasurile inteligente să sune la 112 în timpul meciurilor le au pe ale lor atunci când ne ies de pe radar. Și nu ar trebui să fi singuri în afară arenei, iar Carla Suarez Navarro merită un gând bun. Carlita a fost diagnosticată cu limfomul Hodgkin, un păcătos de cancer al sistemului limfatic pentru care Carla va intra într-un cantonament de șase luni la chimioterapie. Vestea bună din poveste totuși există și o găsiți pe fața fetei, în video-ul de mai jos. E acolo și o veste proastă pentru tâmpitul ăla de cancer, care tocmai și-a găsit cel mai nepotrivit adversar cu care să împartă terenul. Hai, Carla! Vamos pe el, pe mama lui!

Și în continuare, cronica.

Cronicile de Grand Slam îți sunt oferite de Porsche:

Patricia Țig – Kurumi Nara: 6-1, 6-0

Ăsta a fost cu adevărat un meci care m-a făcut să mă simt ca un ultras englez, care bea ceai dintr-o cană în formă de minge de fotbal. Așa trebuie că e viața în Regat, când îți place un sport în care ai infinite oportunități de fericire. Nu e Liverpool? Hai, na, uite un Wolverhampton în semifinale de Europa League. Nu e Arsenal campioană nici mileniul ăsta? Poftește încă un jucător de 80 de milioane de lire pentru echipa națională.

Patricia a fost azi Maglev-ul cu motoare ce-ar putea împinge de pe orbită și Stația Spațială Internațională, iar noi putem fi sigur că în vestiarul lui Kurumi Nara nu a mai fost nevoie de prea multă curățenie în stilul japonez. Patri a măturat toată jumătatea de complex în care a jucat și, la 58 de minute după ce i s-a permis să muște, nu a mai rămas nimic de consemnat.

Embed from Getty Images

Țig se află la primul moment în care trece un tur la un turneu de Grand Slam, în condițiile în care ultimele mari reușite ale fetei noastre fuseseră testul negativ la Covid-19 și un challenger câștigat în august 2019, la Karlsruhe. Și pentru că ne place al naibii să ne lăudăm și am face-o mai amplu dacă Nara ar fi apucat să joace și ea ceva, spun doar că Patri a avut +10 la mingi direct câștigătoare și a terminat meciul cu racheta în cozorocul adversarei. Acum trecem la recuperare și la fierbinți rugăciuni pentru ca minunea să se transforme-n tradiție.

Sorana Cîrstea – Christina McHale: 6-4, 7-5

Meciul ăsta a fost, încă de la începutul său, un excelent prilej pentru a rememora grijile lumii anterioare. Dacă v-o mai amintiți. De exemplu, țineți minte când dramele unei zile de tenis țineau de faptul că a început ploaia, iar asta ne obliga să stăm cu ochii pe o aplicație care tot muta ora de începere a meciului? Vremuri bune și prea puțin apreciate, că a venit ursul pandemic și ne-a făcut ca la meciul Soranei, când ploaia chiar a dat peste cap programul, să ne bucurăm că măcar există un program de dat peste cap.

Sorana, alături de firmele de curierat și George Soros, s-a numărat printre cei care s-au bucurat la nivel profesional de venirea pandemiei. În 2020, Sori a noastră legase victorii doar în calificările de la Dubai, dar pe tablourile principale nu am prea putut-o admira mai mult decât echivalentul unei pauze de prânz la sediul ANAF. Așa că momentul în care lumea a fost scoasă din viteză și lăsată pe avarii s-a transformat într-un scenariu din care Sori pare că a reușit să scoată ceva cu gust și textură.

Embed from Getty Images

Și, în plus, cum perioada pre-Covid s-a caracterizat aproape exclusiv prin meciuri numai bune de uitat, am știut cu toții că încă e în așteptare Cometa Sorana, cu acea tavă îngustă, dar plină cu câteva meciuri delicioase în care a noastră ne arată că poate face ravagii de fiecare dată când planetele se înșiră pe sfoară așa cum îi convine ei. Și momentul arată de parcă ar fi început chiar în ziua a doua de US Open, meciul cu McHale îndemnându-l pe Meșter la niște pronosticuri ce ar fi fost mult mai simplu de atins dacă ar juca în orb la loto sau alba-neagra într-o parcare de pe DN1.

Dar asta e una dintre situațiile în care încurajăm nebunia, cu atât mai mult cu cât există niște cifre și un crâmpei de realitate care să o susțină. Pentru că da, cine-a avut urechi să audă și abonament Eurosport Player să vadă, s-a întâlnit cu varianta power premium deluxe a Soranei Cîrstea. Sori a semănat în beton semințe de joc solid pe primul serviciu și a treierat într-o oră și jumătate de joc ceva puțin sub 70% dintre punctele jucate cu prima minge. Iar asta s-a întâmplat în condițiile în care, pe cealaltă parte de tarla, McHale jucase post-carantină o gălăgie de meciuri pe la picșotărelile organizate de americani cu titlu amical și se putea lăuda porumbeilor din tribune cu două tururi trecute în săptămâna în care US Open-ul și-a luat hainele de casă și s-a numit Cincinnati.

Marea necunoscută a victoriei Soranei ține de momentul în care va veni și următoarea. Dacă vorbim din punct de vedere istoric, Sori are obiceiul de a construi frigăruia cu multe bucăți de anghinare și hârtie mototolită între două hălci de vită Kobe. Dar 2020 e suficient de ciudat încât, la orice oră, Meșter să aibă dreptate cu un pronostic, turul 2 să aibă loc prin 2021 când mai are Sorana programate meciuri de cinci stele sau, de ce nu, ambele variante.

Andy Murray – Yoshihito Nishioka: 4-6, 4-6, 7-6, 7-6, 6-4

Pe măsură ce turneele ți se adună în retină și aceiași jucători îți bombardează programul de seară, noapte sau dimineață cu meciuri, începi să înțelegi că există meciuri de tenis și meciuri în care se joacă și tenis, dar asta numai ca să existe o activitate care să mascheze workshop-ul de life-coaching combinat cu psihologie, combinat cu spiritism, combinat cu sesiune de testare a limitelor pe care le poate atinge motorașul din dotarea unui om.  

Embed from Getty Images

În povestea asta cu tenisul, îmi place în mod special să mă uit la meciurile jucătorilor care nu îmi plac. Până la urmă, adevărata provocare a nervilor e să-ți pui filtrul de obiectivitate pe globii oculari și, cât de des poți, să îi urmărești pe ăia care-ți fac ficatul să muște din fiere și nările să se caște cât două garsoniere confort 1. Iar asta ar descrie relația mea cu cariera lui Andy Murray. Mi-am pavat drumul spre psihiatrie uitându-mă la toate meciurile în care fie îmi scotea preferații, fie pur și simplu intra pe teren, dar nu-mi pare rău. Pentru că uite-mă acum, invitându-vă să nu vă dezlipiți de televizor în momentele în care rezervele de unguente și medicamente îi ajung cât pentru încă o intrare pe teren.

Pentru că eroismul sportiv îmbracă el multe forme, dar nu mai găsești ceva din categoria lui Murray, cu a lui articulație încropită de fierari. Strigând singur prin groapa aia de arenă în care țărănismul a fost reprezentat numai de pletele lui Tsitsipas și hăhăielile lui Thiem, Murray a înviat de la 0-2 la seturi într-un meci în care sărmanul Nishioka – un fin cunoscător al universului accidentărilor, după fractura ACL din 2017 – nu a răzbit în fața unui scoțian care nu a beneficiat de susținerea tribunelor, dar care a putut umple arena cu toți demonii strânși în ultimele luni în care s-a retras, iar apoi a retras retragerea.

A fost nevoie de patru ore și 40 de minute pentru ca primul serviciu a lui Andy să ajungă de la 41% la 79%. Nimic frumos, nimic artistic în meciul ăsta, doar suferința lui Murray, căruia îi era dor să sufere cu rost. Și, dincolo, spaima lui Yoshi, pe care am avea-o oricare dintre noi dacă am vedea caracatița din farfurie că se ridică dintre paste și începe să ne alerge prin bucătărie. Nu știe nimeni exact cum va decurge turneul pentru Andy, însă faptul că scoțianul trebuie să se deplaseze singur pentru a-și lua prosopul înseamnă pași în plus care nu intrau în garanție pieselor schimbate la medic.

Embed from Getty Images

Serena Williams – Kristie Ahn: 7-5, 6-3

Încă alunecos după sfârșeala lui Murray, terenul de pe arena Arthur Ashe a primit-o azi și pe mama tenisului, aflată în căutarea copilului cu numărul 24. Cred că o variantă pentru Serena ar fi și să refacă numărătoarea turneelor de Grand Slam câștigate, pentru că atunci când ai 23 de unități dintr-un anumit produs, e posibil să fi greșit. Poate sunt, totuși, 24. Sau 25, 30, cine mai știe? Eu tot timpul mă încurc atunci când îmi număr martorii luminoși aprinși în bord.

Dacă totuși sunt 23 de titluri și Serena chiar mai are nevoie de încă unul s-o egaleze pe Margaret Court, US Open pare pregătit să se lase câștigat, iar meciul cu Kristie Ahn e dovada că circuitul WTA și-ar putea primi eliberarea de sub jugul Serenei chiar anul ăsta. „La Ahnu` și la mulți ani” e titlul pe care presa americană nu îl poate da pentru că ei nu sunt de sorginte latină, așa că nu pot să o ia la mișto pe Kristie cu astfel de titluri pline de umor abil, chit că Ahn s-a prezentat onorabil într-un meci în care nimeni nu i-a spus că serviciul Serenei va funcționa impecabil date fiind condițiile. Adică acele condiții în care Serena nu neapărat joacă impecabil, dar te bate rău și plângi atât în teren, dar și când ieși și vezi că scorul spune altceva în comparație cu realitatea pe care ai simțit-o. Partea mai proastă pentru Serena e că restul turneului nu se anunță simplu. Stephens e pe jumătatea ei de tablou, iar pe drum ar mai putea să apară inclusiv Madison Keys ori Muguruza.

Embed from Getty Images

Mihaela Buzărnescu – Sloane Stephens: 3-6, 3-6

Și pentru că nu le putem avea pe toate nici măcar când nu o avem în turneu pe Simona Halep, Miki Buzărnescu a ieșit de pe tablou și ne va însoți pe margine, în tabăra celor care admiră ce a mai rămas pe tabloul principal. În apărarea ei pot și trebuie să stea foarte multe argumente, unul dintre ele fiind acela că ne avem bine cu americanii și era de bun simț să le lăsăm fata să mai câștige și ea ceva, după o perioadă post-pandemică în care Sloane a fost depistată pozitiv și la anemie, ea mai mult târându-se prin turneele amicale și oficiale de dinaintea US Open.

Cu multă rugină zburând pe tarlaua de pe terenul 17, Stephens a excelat la fileu și a tăiat mărăcinile de sus în jos, în timp ce Miki a fost în contratimp, a ieșit pe dobândă mare de fiecare dată când a riscat și uite-așa se amână prima victorie de după o pauză care, pentru Buzz, a însemnat per total un an de rugină. Pentru că da, nenici și tăntici, pentru unii pandemie chiar a fost doar una dintre probleme dintr-un lung și enervant șir. Deci ne bucurăm că motorașul a pornit din nou.

Embed from Getty Images

Daniil Medvedev – Federico Delbonis: 6-1, 6-2, 6-4

Vorba aia românească din care aflăm că atunci „când e să ai ghinion…” o fi ajuns printre piesele de tezaur cu care au plecat rușii de la majoratul nostru. Iar dacă găina a rămas în seif, ghinionul a rămas cu Medvedev. Evident, nu e vorba despre ghinion în meciul cu Delbonis. După atâta lipsă de tenis, aproape că putem să ne bucurăm că a existat chiar și acest meci. E util pentru că m-a făcut să le apreciez pe toate celelalte pe care le-am văzut vreodată, dar ziceam de ghinionul lui Medvedev de a fi jucat finală la US Open 2019: de atunci s-au întâmplat atât de multe lucruri mult mai semnificative pentru lume, încât nimeni nu pare să-și mai amintească de asta.

Nadal sigur nu i-a dat un telefon, pentru că el trage de zor la macrameul ăla pe care să-și pună încă un trofeu la început de octombrie, răstimp în care băieții ca Medvedev își pot lua o bucată din gloria de așa și-așa Mare Slam pe care o poartă US Open.

Grigor Dimitrov – Tommy Paul: 6-4, 6-3, 6-1

Cine mai are impresia că tenisul masculin nu e dezechilibrat în primele zile ale turneelor de Grand Slam nu l-a văzut pe Dimitrov punând dinamită sub șezutul lui Tomiță Paul, chiar dacă bulgarul încă se recuperează post-Covid și, în plus, știm bine că omul nu e cu toate bărcile prin port după episoadele „Hai să merg la Adria Tour să mă pup cu toți” sau „Hai să mă combin cu Nicole Scherzinger și să nu mă țin de ea”.

Embed from Getty Images

Mare dezamăgire băiatul ăsta, dar admirabil felul în care găsește tot timpul noi resurse pentru a recidiva. Sigur, încă nu exclud varianta în care Dimitrov e de fapt Valeri Bojinov cu bandană, ceea ce ar explica multe dintre momentele lui, inclusiv faptul că a găsit resurse să se răzbune crunt pe sărmanul Tommy Paul, care într-un moment de slabă judecată l-a scos din turul 2 de la Australian Open.

De dragul discuției, mai putem spune că poate ăsta o fi anul lui Dimitrov, dar știm bine că nu e cazul. Gregoar a jucat totuși excelent și într-o jumătate de plămân, serviciul a mers cu procentaje de pus în ramă pe holul de onoare de la Adria Tur, iar urcările la fileu s-au soldat cu 15 puncte din 20 posibile. Deloc rău pentru cineva care nu va prinde cronicile lui Codruț, când i-o veni și lui rândul.

Kim Clijsters – Ekaterina Alexandrova: 6-3, 5-7, 1-6

Dacă cineva îmi spunea acum 10 ani că va veni ziua în care să scriu cronici de la meciurile lui Kim Clijsters, i-aș fi răspuns că e nebun și că asta e ca și cum ar putea exista ziua în care să îmi comand seara un espressor și dimineața, când încă scriu la aceeași cronică, produsul să fie la ușă.

S-au întâmplat ambele astăzi, în a doua zi de US Open. Care a fost și ultima pentru Kim. Pentru moment, desigur. Probabil Alexandrova o știe pe Clijsters de pe vremea când era obligată să se joace cu plastilină în timp ce ai ei se uitau la tăvălelile clasice de tip belgian cu Justine Henin, dar ce știm sigur e că rusoaica și-a făcut temele. Oricât a împins Kim și oricât de bine a mers forehand-ul în primul set, benzina apă nu se face, dar se mai și completează dacă ai de unde. Iar în cazul lui Kim nu a mai fost de unde, iar Kati a mers mai departe în condițiile în care era totuși favorită și venea din postura de număr 29 WTA.

Embed from Getty Images

Pentru Clijsters a fost doar a treia oară când părăsește un turneu major din primul tur, dar aș milita pentru înghețarea recordurilor și a statisticilor atunci când e vorba despre jucători care revin din deceniul trecut, cu atât mai mult cu cât împotriva revenirii lui Kim s-a mai pus de-a curmezișul și o pandemie, fix după ce jucase primele ei două meciuri. Dar Kim trage tare, o așteaptă o carieră frumoasă în față și un AO 2025 plin de realizări.

De servit la US Open în ziua a treia (în noaptea de marți spre miercuri)

R. Olaru / S. Sorribes Tormo – Hradecka / Klepac

A. Kerber – A. Friedsam
P. Kvitova – K. Kozlova
N. Osaka – D. Yastremska

A. Zverev – B. Nakashima
N. Djokovic – K. Edmund
S. Tsitsipas – M. Cressy