Cel mai des întâlnit gând cu care-mi petrec singurătatea din fața televizorului la US Open-ul ăsta are legătură cu lipsa bizară a spectatorilor din tribune. Dacă la începutul turneului mă bucuram ca un copil în 15 iunie de faptul că bâzâitul sâcâitor care părea întipărit în betoanele Ashe-ului nu ne va mai zornăi în creier și anul ăsta, la ora la care scriu rândurile astea îmi dau seama că m-am alienat în halul în care aș plânge de bucurie să vâd steaguri în tribune. Vreau să-i văd pe suporterii Simonei scuturând steagul de praf, vreau să-i văd pe suporterii japonezi purtând tatuaje RF pe frunte, spate, fund și laringe, vreau să-i aud până și pe cretinii care urlă-n timpul punctelor, o pată de culoare tâmpită, dar care prin contrastul cu restul lumii tenisului este pe alocuri necesară.
Așadar, cel mai des întâlnit gând care-mi treieră capul în miez de noapte, când îi privesc pe oamenii ăștia țopăind după mingi, este o întrebare. Cum ar fi schimbat prezența publicului rezultatele de anul ăsta de la US Open?
Ar mai fi făcut Nole gestul ăla într-un moment în care gândurile i-au alunecat în alte zări? Ar mai fi ajuns Pironkova la un milimetru de buza semifinalelor la trei ani de când a jucat ultima dată tenis cu copii de mingi? Ar mai fi pierdut pe bandă rulantă favoritele care s-au simțit pe Arthur Ashe ca-ntr-o găleată cu scaune mici și inutile? Ar mai fi ajuns doi ruși să joace unul dintre cele mai energice sferturi de finală din tenisul recent?
Dar apoi îmi amintesc de o superbă veche reclamă la un site de poker online: dacă pokerul ar fi fost un joc de noroc, ar mai fi ajuns să câștige mereu aceiași jucători?
Cronicile de Grand Slam îți sunt oferite de Porsche:
Serena Williams – Tsvetana Pironkova: 4-6, 6-3, 6-2
Nu am știut exact cu ce gânduri s-a prezentat Pironkova la startul US Open, așa că am apelat la Sfântul Google pe alocuri adormitorul de creiere pentru a căuta declarațiile femeii dinainte de turneu. Asta pentru că, așa cum v-am povestit și alaltăieri, povestea ei în acest turneu este perfectă pentru a fi dată exemplu la Școala Superioară “Eu nu mai pot” la care apelează toți jucătorii de tenis atunci când se simt depășiți de situație.
Știam până azi că Tsveta s-a oprit din tenis vreo 3 ani, timp în care a născut un copil și un brand de colanți. Ce nu știam și mi-a fost relevat prin Google Translate pe site-uri obscure bulgărești e faptul că timp de doi ani din ăștia trei Pironkova n-a pus mâna deloc pe rachetă. Recapitulare: femeia a jucat Wimbledon în 2017, a pus manșetele în termobag, a aruncat totul în beci și a dat format c: propriului hard, îngropând ce-o mâna în luptă într-un sertar uitat. Apoi a revenit la US Open după fix 3 ani, fără să joace vreun turneu de încălzire, și a fost astăzi la un vârf de cuțit sare s-o scoată în decor pe Serena Williams în sferturile de finală ale celui mai mare și mai puțin gălăgios turneu american din câte s-au găsit vreodată.
Embed from Getty Images
Să vii direct din lăuzie să-i aburești luneta celeilalte mame celebre din tenis într-un turneu care are loc în principal pentru că Serena are contabilități neîncheiate. Asta ar fi fost culmea tenisului feminin într-o eră în care oricum nu mai poți să știi cine pe cine bate, pentru că toată lumea bate pe toată lumea doar pentru ca a doua zi să ia bătaie la zero de la toată lumea.
Și Pironkova n-a fost departe, să știți. Când a început setul, ne uitam la săraca femeie ca la o antilopă prinsă-ntre farurile unei mașini de safari. Apoi, fata asta slăbuță și aparent inocentă a început să servească și a pironit legenda Serenei în ramă în peretele din spatele terenului. Nu s-a oprit decât după 6-4 în primul set și 1-0 cu break în al doilea. Adică în momentul în care Serena s-a prins fix de ce se prinde turistul român pe litoral la Nisipurile de Aur pe de o parte și Nicole Scherzinger pe de alta: bulgarii nu știu de glumă.
Din momentul ăla, în care Serena s-a simțit încorsetată de șarpele sud-dunărean de prelată, americanca și-a răsturnat pe teren trusa de scule și a început să încerce toate cheile adunate în cele două decenii de luptă corp la corp cu vreo trei generații de jucătoare est-europene și nu numai. Probabil că, auzind-o vorbind pe Pironkova ceva ce semăna cu rusa, Serenei i s-a activat brusc radarul în vârf de coamă și și-a dat revenire la setările din fabrică, adică în era în care se călca pe bombeuri cu Sharapova.
Embed from Getty Images
Cert e că Serena Model Year 2020 a prins energie ca turbinele hidrocentralei la inundații. Memorabil a fost un schimb de mingi care i-a adus break-ul decisiv în setul al al doilea: o trântă în nisip care a ținut 23 de lovituri și în urma căreia Pironkova a căzut pe rachetă cum s-a aruncat Decebal în paloș.
A fost momentul din care meciul s-a vărsat în conturile deja pline, dar mereu înfometate ale Serenei. Chiar dacă Pironkova s-a zbătut și nu a lăsat-o pe adversară să treacă în semifinale fără să-i deseneze autostrăzi cu ghearele în carne, americanca a trecut în final de încă una dintre bordurile care au atentat la amortizoarele sale trecute prin viață.
În final, Pironkova pleacă acasă cu o mega poveste de povestit viitorilor nepoți și cu vreo 425.000 de dolari în buzunare, bani cu care îți acoperă fără probleme întreținerea și ratele la centrala termică în Plovdiv pentru alți trei ani de acum înainte.
Embed from Getty Images
Daniil Medvedev – Andrey Rublev: 7-6, 6-3, 7-6
Mi-ar fi plăcut ca aseară să fiu în clasa a șasea, atunci când am început să înțeleg primele concepte din fizică. Să merg într-o zi la una dintre orele de fizică și să-i trântesc victorios profei pe catedră un film de 30 de secunde cu un schimb de mingi din meciul ăsta. “Doamnă, știu că nimeni n-a contrazis fizica până acum, dar vă rog să vă uitați la băieții ăștia și să-mi explicați cum dracu’ rup mingile alea de le sare puful când ei au împreună și uzi 50 de kile și se mișcă de parcă-s marionete cu balamalele lărgite”.
Și profa s-ar fi aplecat pe telefon, și-ar fi pus tacticos ochelarii, ar fi dat din cap dojenitor și la finalul celor 30 de secunde mi-ar fi spus așa: “Meșter, n-ai mai trecut tu cumva pe-aici și anul trecut, cu un film cu Djokovic și cu unul cu Federer? Nu te poți uita și tu la ceva mai pământean? Uite-aici un corner din Voluntari – Clinceni”.
Embed from Getty Images
Lăsând gluma la o parte, n-am cum să las gluma la o parte. Adică atunci când vorbești despre faptul că Rublev și Medvedev și-au tras și împins bastârci fără întrerupere timp de 3 ore, sună de parcă s-au luat la bătaie mai-marii planetei în costume scumpe pe la vreo reuniune a Națiunilor Unite. Iar când îi vezi față-n față pe Medvedev și pe Rublev, pare că ai ajuns la o șezătoare a manechinelor de vitrină respinse la producție din cauza defectelor fizice.
Faza amuzantă în tot mizanplasul ăsta e că mie-mi place de mor de Rublev și de modul în care de sub capul ăla de păpușă acoperită de un mop roșcat iese atâta energie, dar am o aversiune involuntară la mișcările de robot lungit în Photoshop ale lui Medvedev, care lovește mingea de parcă aruncă lasoul pe taur. Nu mă întrebați de ce se întâmplă una sau cealaltă, că n-am cum să vă explic. Așa cum n-ai niciun argument pentru care îți place o culoare mai mult decât cealaltă. Adică îi apreciez și lui Danel eficiența și talentul, pentru că e treabă serioasă să poți transforma smuciturile alea în miere care unge tușa, dar între Medvedev și conceptul de eleganță federeriană, de exemplu, stau un întreg dicționar și vreo șaptezeci și opt de stiluri de dans.
Embed from Getty Images
Eh, și când au început oamenii să-și care, nene, ligheane de zvârleli, a rămas Meșter al vostru lipit cu ochii de televizor. Lovituri violente replicate imediat de un adversar care dubla viteza mingii și tot așa până la raliuri interminabile care au durat cât îi ia lui Isner să se aplece să-și lege șireturile. Iar Daniil, cu toate balamalele lui șubrede care-l fac să se miște ca o sperietoare de păsări în vântul toamnei, a inventat winnere din lovituri defensive în cross despre care eu nu știu să mai facă parte din arsenalul vreunui jucător de tenis al lumii ăsteia.
Și după ce stai 10 minute și te uiți fascinat la cum prăjinile ăstea cu membre își împart dupace peste ceafă, îți este din ce în ce mai clar că la Moscova bagă băieții talent concentrat în apa de la robinet. Adică da, putem bănui în lumina ultimilor ani că ultimul mililitru de apă fără scorneli din Rusia e pierdut undeva prin Baikal, dar n-ai cum să izbești mingile în halul ăla minge după minge după minge după minge decât dacă ai trecut prin cele mai bune școli de tenis ale lumii. Și n-or fi ei eleganți și cu cămașa apretată, dar la capitolul paiete și spectacol rușii ăștia mi-au luminat noaptea cum nu poate s-o facă Zverev, de exemplu, nici dacă mă vizitează acasă cu un Porsche Taycan și mă cheamă la o tură pe circuit.
A câștigat Medvedev. Bravo lui, omul pare în pole position să-i strice petrecerea cu Sachertorte, Kaiserschmarrn și Apfelstrudel lui Thiem anul ăsta la US Open.
Embed from Getty Images
Victoria Azarenka – Elise Mertens: 6-1, 6-0
E greu să scrii un text despre meciul ăsta care să fie mai scurt decât meciul în sine. Și nici nu voi încerca asta. De altfel, la prima strigare am fost tentat să nici măcar nu aduc vorba despre partida câștigată de Vika prin Knock-out. Dar mi s-a părut oportun să vedem împreună ce se întâmplă atunci când se întâlnesc în același meci din sferturile unui Slam, adică la o săptămână și jumătate de la începutul turneului, o jucătoare care și-a depășit target-ul și una care a început perioada post-lockdown cu o serie excepțională de victorii. Iese măcel, adică.
Vika se va întâlni în semifinale cu Serena Williams. Și va fi un meci supă care te vei linge pe degete, dar doar dacă te-ai spălat înainte pe ele cu săpun timp de minim 20 de secunde.
Embed from Getty Images
Dominic Thiem – Alex De Minaur: 6-1, 6-2, 6-4
OK, austriecii nu-s 100% nemți, dar dacă mă pui să aleg care-i mai german dintre Thiem și Zverev, o să aleg la orice oră șuvițele din aur în fața lanțurilor din aur.
Și avem, iată, și dovada acestui fapt. Dacă expresia noastră preferată când vine vorba de nemți e aia cu autocarul, care ține mai ales de dârzenie și determinare, Thiem ne reamintește în fiecare tur de US Open că o altă caracteristică îngropată în piatra de temelie a neamului germanic este constanța.
Acum două zile, vă ziceam că Thiem nu a luat bătaie degeaba atâta timp de la căpeteniile tenisului, învățând de la ele în timpul ăsta un lucru esențial: în tenis, spre deosebire de viață în general, ăia mici trebuie bătuți ca să se-nvețe minte. Dacă acum două zile l-a vaccinat de tenisină pe Auger-Aliassime, azi-noapte i-a venit rândul lui De Minaur să cunoască partea scorțoasă a lui Thiem. Partea care te zgârie până când identificarea devine problematică în cazul în care te întâlnești frontal cu ea.
Embed from Getty Images
Medvedev, viitorul adversar al lui Thiem din semifinale, s-a scăpat și-a spus că omul e foarte aproape de nivelul celor pe care încearcă degeaba să-i bată toți de vreo 15 ani încoace. Dar la cum joacă Dominicul și la cât tenis a jucat Nadal în ultima jumătate de an, vă spun sincer că am dubii serioase când vine vorba de câștigătorul unui eventual meci între cei doi la Roland-Garros. De altfel, Thiem a mai ciobit pe ici, pe colo corola de minuni a lumii zgurii, așa că pregătiți-vă de scântei serioase în viitorul cât se poate de apropiat.
Dar până la Roland-Garros mai sunt două tururi de confirmare în turneul celor care nu cuvântă.
De servit la US Open în semifinale (noaptea de joi spre vineri)
S. Williams – V. Azarenka
N. Osaka – J. Brady
A jucat fotbal 12 ani doar pentru a avea pe ce să dea vina ulterior pentru că s-a îngrășat. Acum joacă tenis la nivelul tălpii de șlap. Mare fan al tuturor echipelor defuncte din România, deci mizați pe el pentru o analiză obiectivă, pentru că practic nu are ce să mai piardă. În cealaltă viață e jurnalist auto și-i stresează pe toți obligându-i să-și lege centurile de siguranță.
