Fraților, cum mai trece timpul! Mai ieri stăteam cu burta pe carte încercând să deslușim care dintre cele 32 de echipe care au scăpat la ciolanul din Champions League va reuși să-și facă loc cu coatele prin labirint și să iasă în final la soare ca Nică al lui Ștefan a Petrei, iar astăzi ne-am pus frumos pe fotolii și canapele, am luat pentru ultima dată telecomanda în mâna tremurândă și am mutat pe canalele românești care au transmis finala Champions League, sperând că nu vom mai asista la comentarii de Divizia D în HD. Degeaba, evident: ce iese din semințe, semințe mănâncă.
Parcă ieri începea sezonul, cu Real Madrid călare pe al 11-lea trofeu și cu o armată de adversari gata să le rupă jugularele spaniolilor, promițând răzbunare după anul trecut. Și iată-ne acum, după vreo 9 luni de meciuri pe alocuri euforice, în fața unei seri în care trebuie să caracterizăm aceleași personaje, pentru că Real Madrid a reușit cumva să fandeze în acest sezon ca la slalom uriaș pe lângă câteva momente pline de zeamă de topor și să se ia de umăr cu Juventus pentru marea finală de la Cardiff. Un Juventus care, peste toate, are marele merit de a fi trimis Barcelona în vacanță prin sferturi după o lecție tactică de eficiență în urma căreia catalanii au cam rămas cu Messi-ul dezumflat.
ACESTE TEXTE ȚI-AU FOST OFERITE DE:
Seria de articole UEFA Champions League, faza pe gazon v-a fost oferită de Nissan, sponsor principal al celei mai importante competiții europene intercluburi. Încasările vor fi donate în scop caritabil.
Urma un meci care după toate premisele ar fi trebuit să fie o expoziție de dueluri de clasor. Uzina de goluri Ronaldo urma să dea nas în nas cu peretele Buffon, care pe măsură ce trece timpul se transformă din zid de cărămidă făcut după manual, ca pe vremuri, în monument istoric pe care-l vizitezi doar după ce îngenunchezi și te descalți în semn de respect. Tragem puțin de obiectiv și lărgim spectrul spre duelul dintre o apărare așezată până acum după manualul fotbalului și un atac pe care Zidane l-a calibrat pentru a găuri nuclear orice fel de baraj.
Apoi, aveam duel între frații Marcelo și Dani Alves, între foștii madridiști Higuain și Khedira și propriul lor trecut, între animalul Ramos și bestia în devenire Dybala și așa mai departe. Cumva, însă, peste toate, era intersant de văzut cum Zidane urma să încerce să călărească un cal sălbatic pe care îl domesticise la un moment dat în cariera sa, pentru că francezul a cântat la vioară atât pentru Juventus, cât și pentru Real Madrid în vremurile în care fotbalul se calcula în mișcări ale gleznei, nu în contoare date peste cap.
Și începem, fraților. Prim-plan pe Ronaldo, care pare că a renunțat pentru o seară la gel în favoarea unei porții de spaghetti scăpate pe țeastă. Știu, devine cumva penibil să vorbești despre freza omului cât timp și-a calificat echipa în finală marcând vreo 900 de goluri în sferturi și semifinale, cu Bayern și Atletico. Dar hei, măcar atât să încercăm. Că-n rest, așa cum vom vedea ceva mai târziu, alt dribling nu ne va ieși azi în fața portughezului.
În fine, start. Și nu trec decât 4 minute până când Higuain ne explică cu degetul pe tablă cam ce vom vedea în prima repriză a acestui meci: un Juventus care iese la joc, cumva invers proporțional cu așteptările, și un Real Madrid care stă ascuns în bârlog, mizând pe contraatacuri mângâiate cu bisturiul pe lângă aorta adversarilor. A fost un șut al argentinianului pe care Keylor Navas l-a molfăit de două ori până să-l bage la subsuoară, un soi de semnal de alarmă pe care cei de la Madrid l-au ignorat cu grație.
Trec câteva minute de luptă surdă la firul ierbii și Ronaldo cade pe caldarâm ca salcâmul lui Moromete la un duel cu Chiellini în careu. Arbitrul neamț îi face cu ochiul, în ciuda Coaliției pentru Familie, și-i explică prin kinetică faptul că a jucat în Anglia atâția ani, deci ar trebui să știe că la faze de-astea se dă maxim o privire plină de milă și un zâmbet care spune din tot sufletul “Hai, frate, really?”.
Una peste alta, deși mulți se așteptau să asistăm la un meci în care atacul miliardar în euro al Madridului se transformă în uragan și încearcă să lovească meterezele adverse, Real nu a intrat în careul advers până-n minutul 15, situație care l-a transformat Buffon din pensionar în șomer. Bine că nu și-a plătit impozitele degeaba atâția ani.
Când ne miram că Juventus atacă apăsător un Real care șade pe prispă așteptând vești de la copiii trimiși la oraș, spaniolii au luat meciul în spate și au hotărât să-i rupă apa. Iar vârf de redută a fost chiar Cristiano Ronaldo, un tip care-și ia la fiecare meci concentrat urări de bine din partea tribunelor adverse fix până când marchează pentru prima dată, moment în care reușește să implanteze suzete în gurile pline de avânt ale suporterilor de culori inverse. A fost un șut de la 20 de metri îndeajuns de plasat încât să nu poată fi prins de Buffon, dar îndeajuns de lent încât să le dea speranțe fanilor italieni că, totuși, Ronaldo nu va apărea pe genericul final al filmului. Până la urmă, portughezul și-a completat colecția de scalpuri de greuceni începută în sferturile competiției și a mai găsit un record de bătut, devenind primul jucător din istorie care marchează în trei finale ale Ligii (VIDEO). O metodă interesantă și fără durere de a-i contrazice pe cei care-l acuzau că și-a adunat grosul foiței de aur de pe statuie în meciurile cu echipe mici.
Băi, și cum stăteam noi și calculam cifre și goluri și recorduri și statistici, se pogoară duhul fotbalului asupra terenului și, dintre toți tehnicienii gleznieri de pe gazon, îl alege tocmai pe nentu Mario Mandzukic. Mandzukic, fraților, un tip care are nevoie de trei manevre ca să se întoarcă pe loc, ca autobuzele, inventează un soi de foarfecă de pe la 16 metri care planează peste careu și se strecoară printre mănușa lui Navas și transversală (VIDEO). Era 1-1, iar Mario își făcea loc cu barda în genericele tuturor televiziunilor de sport din lume printr-un gol atât de atipic pentru el, încât probabil că-și va lipi singur pe pereții living-ului postere cu execuția asta. “N-are cum să fiu eu ăla”, își va zice Mario peste ani, când amintirea finalei se va fi diluat.
De altfel, la doar câteva minute trecute de la invenția croatului, Ronaldo a vârât și el o foarfecă în peisaj într-o încercare de a transforma finala UEFA Champions League într-un demonstrativ al unor Harlem Globetrotters cu mingea de fotbal. Execuția lui Ronaldo începe bine, însă se oprește în halta Bonucci, unde linia e întreruptă de lucrări de întreținere. Același Ronaldo încearcă să bage cornu’-n minge la o centrare excelentă de pe stânga, dar lovește cu o șuviță ceva mai întărită de gel din care mingea sare ca din turela tancului. Dincolo, la poarta Realului, Juventus presează surd, cu îndeajuns de mult tifon aplicat peste partea vătămată încât aceasta să nu sângereze.
Și se face pauză. Liniște la Cardiff, liniște binevenită și în comentariul televiziunilor românești, care reușesc să transforme până și finalele de Champions League într-un soi de târg sătesc cu strigături și chiuituri de mușama. Undeva sub tribunele OZN-ului acoperit din capitala Țării Galilor, un francez chel învârte timpurile verbale ca pe fasole, mitraliind lucruri doar de el cunoscute spre marea de milionari excentrici care-și câștigă fabrica de pâine încălțați în ghete.
Efectul e imediat, ca-n reclamele la medicamentele de stomac. Pe teren intră aceleași echipe, îmbrăcate la fel, dar terenul începe să se răstoarne ca-n Inception peste careul lui Buffon. Chiellini și Bonucci, altădată bodyguarzi cu priviri implacabile, încep să se-ndoaie sub vânt.
Și vine minutul 61. Momentul în care Casemiro, un tip care ar fi trebuit eliminat în jumătate dintre meciurile pe care le-a jucat în ediția asta de Champions League, își ia înapoi toate urările de bine și le transformă în soclu. Benzema se înșurubează pe stânga, centrează, Kroos trage leșinat, apărarea lui Juventus împinge mingea la vreo 25 de metri de poartă. Și se relaxează. Până la urmă, ce se poate întâmpla la 25 de metri? Păi se poate întâmpla că apare pe frontispiciu fratele Carlos Henrique José Francisco Venâncio Casimiro, băiat angajat să distrugă podurile adversarilor, dar care se trezește că-i vine să șuteze de la limita dintre speranță și optimism, un loc din care Buffon a luat ultima dată gol pe vremea când juca la juniori.
Și cum plutea mingea imperturbabilă spre mănușile bătrânului matelot, intră în schemă spionul Khedira, vaccinat pe la Real acum niște sezoane, care vâră un călcâi pe traiectorie și-o trimite involuntar, dar spectaculos de exact lângă bara laterală, acolo unde Gianluigi nu poate ajunge nici cu slujbe dedicate la Vatican (VIDEO). Se face 2-1. Și e mai mult lată decât lungă de data asta. Mai e juma’ de oră. Poate Juventus să mai revină încă o dată? Are balta pește? Ce este omul?
Aveam să aflăm răspunsurile parțiale la aceste întrebări la doar trei minute distanță, când Luka Modric și-a construit singur o fază începută cu o recuperare, continuată cu un tirbușon vârât pe partea dreaptă până spre linia de fund, de unde croatul a centrat în careu cu ochii închiși, știind că la aspirație șade vulpoiul bătrân Cristiano, care a vârât-o în ațe cu o fentă de stomatolog care scoate măseaua de minte dintr-o singură mișcare (VIDEO). Golul și recordul pentru lusitan: de data asta, Cristiano tocmai l-a depășit pe vărul Lionel în vârful golgeterilor acestei ediții de Champions League, poziție pe care portughezul și-o trage sub fund de cinci sezoane consecutive încoace. Păstrați aceste rânduri, probabil că veți avea nepoți care vă vor întreba cum era fotbalul pe vremea în care era fluierat de oameni și jucat de mașini.
Una pesta alta, e 3-1. Iar prin tricourile italienilor începea să bată un vânt rece care-i amorțește la rinichi și le accentuează reumatismul. Madrilenii joacă economicos, mingea ajunge de câteva ori bune în careul italienilor în atacuri spaniole supranumerice, dar atacanții Realului sunt relaxați, pentru că începe să miroase a urecheată din metal. Navas nu e tras la răspundere mai deloc, un șut lax al italienilor zboară pe lângă bară, iar în laboratoarele Școlii de Artă din Madrid începe munca la cea de-a doua statuie a lui Zidane, de această dată în cămașă și sacou. Apropo de Zidane, omul se distrează spre finalul meciului, aruncându-i la derută pe teren pe localnicul Bale, pe Asensio și pe Morata.
Cu Juventus plină de crăpături sub presiunea timpului și cu un om mai puțin după ce Cuadrado l-a călcat pe Ramos într-o fază din care am reținut atât limitările cerebrale ale primului, cât și talentul actoricesc al celui de-al doilea (VIDEO), Realul mai taie o felie din salamul italian, prin Marco Asensio, care-l transformă pe Costel Gâlcă în Nostradamus de buzunar în condițiile în care omul spunea înaintea meciului că fostul său ucenic de la Espanyol va marca în finală. Nu sunt prea multe de povestit despre golul ăsta, pentru că totul s-a rezolvat din nou pe un atac blitz madrilen, specialitatea casei cu nucă în sânul echipei spaniole. Poate doar că autorul pasei de gol a fost Marcelo, un tip care încheie astfel un sezon fabulos cu o ultimă replică de efect livrată unui public în delir care nu se sfiește niciodată să ceară bisuri (VIDEO).
Și-a fost final. 4-1 pentru Real Madrid și al doisprezecelea trofeu din istorie pentru albii care au jucat în finală în mov, ca vacile Milka. Secretul lor nu a fost însă laptele pur din Alpi, ci faptul că în a doua repriză au funcționat pe bază de kerosen injectat la pauză de Zidane într-un mod pe care doar el îl știe. Iar cu două trofee Champions League plus un titlu adunate într-un sezon și jumătate de controlat manșa unuia dintre cele mai grele vestiare din lumea fotbalului, Zidane și-a înfipt rădăcinile atât de adânc în Bernabeu, încât probabil că va pleca de acolo doar când îl vor lăsa funcțiile vitale.
Plecăciuni, dragă cititor. A fost o plăcere.
ACESTE TEXTE ȚI-AU FOST OFERITE DE:
Seria de articole UEFA Champions League, faza pe gazon v-a fost oferită de Nissan, sponsor principal al celei mai importante competiții europene intercluburi. Încasările vor fi donate în scop caritabil.
A jucat fotbal 12 ani doar pentru a avea pe ce să dea vina ulterior pentru că s-a îngrășat. Acum joacă tenis la nivelul tălpii de șlap. Mare fan al tuturor echipelor defuncte din România, deci mizați pe el pentru o analiză obiectivă, pentru că practic nu are ce să mai piardă. În cealaltă viață e jurnalist auto și-i stresează pe toți obligându-i să-și lege centurile de siguranță.
