Așa au fost să fie sferturile de anul ăsta din Liga Campionilor: cu un meci amânat din cauza idioților de serviciu. Azi la Moscova, mâine la Dortmund, poimâine în Insula Capului Verde. Mă rog, cumva, într-un final, n-o să murim dintr-atâta. Asta ar fi una dintre speranțe.
Și-n semn de respect și de bine că n-a fost mai rău, o să începem să despicăm firul în pase cu meciul reprogramat ieri, dintre Borussia și Monaco. Dacă motivul reprogramării n-ar fi fost ăla care a fost, am fi putut spune că a meritat așteptarea. Dar așa, ne vom rezuma la a declama obișnuitul ”a fost un meci frumos”. Și adevărul e că a fost, dacă îți place mixul ăsta de haos, întâmplare, romantism și pase rapide care fac parte din ADN-ul nemților și din cel al lui Mbappé, căruia-i crește valoarea pe bursă ca prețul benzinei.
Să nu uităm că suporterii nemți, așa reci și frigizi cum îi bănuim noi, s-au mobilizat să le găsească musafirilor din Principat cazare și cele trebuincioase pentru a le face viața mai ușoară în alea 24 de ore în plus petrecute în Germania. Că serios, cine naiba ar vrea să stea o noapte în plus în Dortmund, oraș minier în care singura distracție e echipa de fotbal și turnul TV din care vezi orașul de sus? Nimeni, cu atât mai puțin cetățeni ai Principatului Monaco, cărora dacă nu le pui botul într-un cazino sau măcar într-o sală de jocuri, i-ai pierdut de amici.
Momentul sponsorului:
Seria de articole UEFA Champions League, faza pe gazon vă este oferită de Nissan, sponsor principal al celei mai importante competiții europene intercluburi. Încasările vor fi donate în scop caritabil.
Borussia Dortmund – Monaco 2-3
Fără gargară, viața e liniară. Ceea ce nu o face mai puțin frumoasă, așa că haideți să intrăm în meci. Nici nu apucăm să deslușim bine arta și chiar cultura desenului tactic de pe teren și partida debutează cu un penalty. Papastathopoulos – accent pe a treia silabă, nu vă prostiți! – îl faultează în careu pe mult-prea-ofertatul Mbappé, moment în care oaspeții păreau să aibă șansa nesperată de a sprinta spre semifinale. Fabinho are însă, ca toți saopaolonienii, dramatismul în sânge. Și ratează cu grație, iar scorul rămâne 0-0. Zero la zero este cel mai periculos scor pentru spectacol, notați-o p-asta.
Două minute mai târziu, acelasși MVP Mbappé, un tip născut pe vremea în care Hagi reușea ultimele driblinguri din cariera sa sub clar de lună turcesc, face 0-1. Trei goluri în trei meciuri de Ligă înseamnă, dacă matematica nu ne înșeală la această oră târzie, un procentaj de 100% pentru tânărul franțuz care nu demult juca la INF Clairefontaine, loc în care francezii își pun răsadurile fotbalistice. Era minutul 19 și contraatacul monegasc făcea pentru prima dată prăpăd în meci. Mingea a curs lin în cadrul tripodului Silva – Lemar – Mbappé.
Urmează minutul 35, care ne aduce încă o dovadă că fotbalul îi pedepsește pe cei ghonioniști. În traducere, ca să înțeleagă și Ferentariul: pă fundașul fără bulan, nici respingerile nu-i ies. O centrare a lui Raggi este întâmpinată optimist de căpățâna lui Bender, care se aruncă fabulos spre minge și marchează printr-o execuție care-i face instantaneu de rușine pe jumătate dintre atacanții trecuți pe la Națională. Doar că, vedeți voi, Bender ăsta a cam încurcat porțile și a reușit să-și fure singur banii din portofel.
Bürki, portarul simpatic al nemților, este bătut din nou. Și parcă-l auzim în timp ce se chinuie cu mingea prinsă-n ațe: ”Bă, mai bine jucam ieri, fir-ați ai dracului cu explozivele voastre!”. E cu atât mai frustrant pentru nemți pentru că e prima dată când își dau autogol în Champions League. Imaginați-vă, prieteni, să treci prin viață fără să-ți dai tu cu stângu-n dreptul, fără să-ți enervezi suporterii până la a-i criza! Râde Bănel și cu crampoanele de băieții ăștia. Ba mai mult, era pentru prima oară când Monaco avea baftă de un autogol. S-au aliniat planetele la Dortmund ca-n Regimentul 14 infanterie Șoimii Carpaților.
Una peste alta vine pauza, iar nefericitul Bender (”Fender Bender” pentru prietenii apropiați) este înlocuit. Nici măcar nu jucase chiar atât de rău, dar hei, când reușești execuții vecine cu vremurile în care Bistrița și Ceahlăul își împărțeau punctele și golurile la milimetru, ești susceptibil de evacuare forțată.
Dortmund primește însă ceva adrenalină intravenos și minutul 57 le aduce gazdelor primul gol. Aubameyang deviază elegant, ca Mihai Petre pe ringul de dans, o centrare de la Guerreiro, iar Kagawa îi pune mingea pe tavă lui Dembélé. Dembélé nu le are el cu tăvile, că-n club e prea aglomerat pentru capricii, dar o bagă în poartă fără să facă nazuri. 1-2.
Galbenii lui Tuchel au atacat toată repriza a doua ca la Călugăreni și au crezut că pot reveni. Foarte bine, că până la urmă speranța și Ion Iliescu mor ultimii. Dar au și nemții au o vorbă a lor: pe d-alde Mbappé nu ești sigur că-l bați decât atunci când e deja la autocar. Și poate nici atunci. Puștiul care în 18 ani de viață a realizat mai multe la nivel fotbalistic decât întreaga Ligă 1 de la noi recuperează o minge de la alt amărât neatent (Piszczek) și o ia la sănătoasa spre poarta adversă. În timp ce domnul director Costi Mocanu se prea poate că țipa ”du-te, Mbappé, du-te!”, toată suflarea orașului Dortmund spera să-i scoată portarul Bürki din năcaz. Dar Bürki e doar un om ce trece prin timp, iar Monaco face 3-1. ”Noul Thierry Henry” lovește mingea al naibii de curat, sper că ați remarcat.
La scorul ăsta, treburile ar fi fost destul de clare pentur retur. Dar cu 6 minute înainte să se strige Bingo pentru ultima oară, Kagawa izbutește un șut venit după o centrare a lui Ginter. Mingea alege să se ducă în plasă, iar meciul retur primește o nesperată șansă de a deveni unul dintre cele mai interesante retururi ale sferturilor Champions League. pentru că așa-i în fotbalul mare care nu dă doi bani pe proverbe: cei mici nu mai există, iar cei mari nu sunt încurcați oficial de buturugi decât atunci când fluieră arbitrul de trei ori la finalul returului.
Bayern Munchen – Real Madrid 1-2
Băi fraților, și începuseră bine bavarezii. Chelia lui Robben strălucea în toate colțurile terenului, așa cum clădirea Camerei de Comerț luminează cotul Dâmboviței la apus. Vidal juca pentru echipă și n-avea chef de ceartă, Ronaldo se oftica la fiecare pasă greșită. Practic totul părea normal în lumea celor care cuvântă doar pe teren pe zeci de milioane de euro pe an.
25 de minute au trecut din meci când Thiago Alcántara, născut și crescut de nentu Pep, a centrat perfect din corner pentru freza de aztec tatuat cu 500 de euro centimetrul pătrat a lui Vidal. Iar Vidal, care este un Nick Kyrgios cu mai multe desene pe gât, ceva mai grăsuț și ușor mai bogat, i-a arătat practic lui Zidane că fruntea se poate folosi și la execuții regulamentare din punct de vedere sportiv și a trimis mingea cu viteza sunetului sub bară cu o execuție care l-a făcut pe Navas să se răstoarne în plasă ca popicele la strike. Das Tooor, a strigat stadionul de la marginea capitalei Bavariei
La mijlocul terenului, Vidal și Thiago au făcut legea în prima repriză, ca doi manageri de proiect care cooperează și se află în concurență în același timp. Ea adevărat că Benzema a fost la 3,2 milimetri de a marca cu capul după ce a trimis șmecherește cu pământul sub transversală, însă în poarta lui Bayern stă Neuer, care probabil că nu are nevoie de firme de pază acasă la el, pentru că stă el de pază la vreo 20-30 de metri în fața ușii.
Apoi a venit minutul 45, în care Ribéry îi întoarce ca pe clătite pe fundașii Madridului, șutează de la 18 metri, iar Carvajal blochează șutul cu umărul. Centralul stă ca barza-ntr-un picior, fiind derutat de viteza fazei, dar arbitrul de pe linia de fund îi face semn că s-a înecat cu execuția fundașului madrilen, chit că omul a procedat conform regulilor stabilite pe caiet. Penalty, cabron! Și galben pentru posesorul umărului.
Cuprins de elan muncitoresc și plin de fluturi în stomac după gol, penalty-ul rămâne în grija lui Vidal, care se simte și arată cocoș. Dar omul-creastă sparge peluza și e aproape să dărâme stadionul Allianz de-și fac cruce nemții și-i mulțumesc providenței că arena e probabil asigurată de aceeași companie. Ptiu, drace!
La pauză, Ancelotti a simțit pericolul în urină și încercat să le povestească oamenilor lui ce le poate pielea foștilor lui studenți la seral de la Madrid. El chiar a încercat. ”Bă copii, vedeți cum croșetați, că nu-i de joacă cu ăștia. Nici cu voi nu-i, de acord. Dar cazzo, ragazzi, Scheisse, când avem ocazii, haideți să facem să fie bine, că altfel fac ei să fie rău”.
Și așa a fost. Găină bătrână Carlo ăsta.
Pentru că dacă fix așa le-a zis, ei bine, a avut dreptate: la câteva lungimi de palmă de restart, Carvajal inventeză o cârlionțată, iar Ronaldo ne arată că e terminat ca jucător și o bagă-n poartă dintr-o pădure de paltini nemți. Era minutul 47 când portughezul a șutat din voleu din prima, la colțul lung. Fără ca Neuer, altminteri caracatiță tot meciul, să mai poată face ceva. Și, așa cum fotbalul ne-a mai demonstrat că e posibil, în loc de 2-0 se face 1-1.
Pentru că așa-i în fotbal, dar mai ales pentru că așa-i la Real Madrid, echipă pe care nu ești sigur c-o bați decât atunci când Ramos și Ronaldo sunt deja în avion spre viloacele lor de 50 de milioane de euro. Chit că ești echipă germană. De altfel, Ronaldo se afla la cel de-al 99-lea gol în Liga Campionilor. Oare avea să-l dea și pe-al 100-lea? Oare gazonul, coechipierii, jambierele îl vor susține în acest demers remarcabil? Oare Messi se uită la meciul ăsta?
Ei bine, în minutul 61, echilibrul a fost făcut praf de Javi Martínez, care a luat roșu. Nu direct, că omul e băiat simțit. Fault la Ronaldo, al doilea galben în doar trei minute și Javi a fost trimis să se spele pe cap cu juma de oră mai devreme, că deja transpirase destul.
Au urmat 30 de minute în care la Bayern a jucat practic doar Neuer, care începând de azi ar trebui să aibă statuie în fața stadionului pentru că a păstrat limitele scorului într-un meci în care Madrid putea marca de vreo 63 de ori, o dată la 30 de secunde. Dar cu toate paradele lui Neuer și ratările albilor îmbrăcați ieri în negru, cumva simbolic la înmormântarea adversarilor, Bayern află pe pielea ei că un gol nu vine niciodată singur. În 10 oameni și sub asediu, nemții cedează pentru a doua oară tot în fața lui Ronaldo, care e primul jucător din istorie ce adună 100 de goluri în Cupele Europene. Performanță primită de fanii Barcelonei cu un sincer “tot pensionar terminat e, marchează doar cu echipele mici”, aceștia dovedind că au șanse excelente de a performa ca avocați. Noul intrat, Asensio, îi pasează portogheșului, iar ăsta face stretching cu miză și împinge mingea cu talpa în poartă, printre picioarele lui Neuer. #aroganță
A fost un examen oral pe care Bayernul l-a cam picat. Iar vestea proastă e că săptămâna viitoare are scrisul, pe Bernabeu. Unde se va da din toată materia. Șanse destul de mici la promovarea în semifinale, chiar dacă la nemți e posibil să revină în teren Lewandowski, absent motivat cu scutire în meciul de ieri din cauză că i s-au revărsat apele peste albie.
Momentul sponsorului:
Seria de articole UEFA Champions League, faza pe gazon vă este oferită de Nissan, sponsor principal al celei mai importante competiții europene intercluburi. Încasările vor fi donate în scop caritabil.
Atletico Madrid – Leicester City 1-0
Nu a fost cap de afiș, dar meciul dintre Atletico și Leicester a confirmat niște lucruri. În primul rând, că spaniolii știu să-și joace șansele. Deh, până la urmă cozile de la loteria spaniolă ne spuneau și ele același lucru, dar nu avem cum să credem până când nu vedem cu ochii noștri. Practic, cei de la Atletico au armele, or învăța ei cum să le mânuiască, iar cu ele vor să câștige Liga Campionilor, dacă în campionat treburile sunt pierdute în spațiu. Pe de altă parte, Leicester au arătat încă o dată că în Premier League nu-i ca-n viață și că una e să bați pe Bournemouth, alta e să bagi forțat Griezmann cu lapte până-ți sare smalțul.
Prima ocazie a meciului nu a stat mult după ușă. Tocmai Griezmann îi pasează în minutul 4 lui Koke, care șutează cu ură și chef de fotbal fix într-una din barele lui Schmeichel. Koke nu mai dăduse un gol în Ligă de prin 2014, la un meci cu Malmo. Eh, lasă că alții o duc și mai rău de atât, să nu-l plângem. Uită-te la ai noștri, care au mai puține jocuri de Ligă decât au jucătorii ăștia goluri.
Revenim. În general, meciul se arată destul de previzibil, cu Atletico luând inițiativa, deși nu prea îi convine, și cu englezii așteptând o sclipire de la Vardy, căruia nici lui nu-i prea convine asta, din ce se vede la televizor. Chiar și de la Fuchs – atenție la ce pronunțați aici – există anumite așteptări. Iar când cel ce te antrenează se numește Shakespeare, așteptările sunt întotdeauna mari. To be or not to be în UCL, practic.
Minutul 27 aduce zeamă naturală, bio, crescută fără îngrășăminte și tâmpenii: un gol al lui Griezmann. Al cincilea pentru el în sezonul ăsta de Liga Campionilor. Francezul este faultat în careu de Albrighton. Bate tot el, evident, arătându-ne că fenta aia cu “faultatul nu execută” e fiță născută la poale de Casa Poporului care acoperă incompetența unor jucători de fotbal, că fotbaliști sunt puțini. Încă o zi, încă un zero la salariul săptămânal al lui Antoine: 1-0. Iar bucuria spaniolilor din tribune era dublată și de o trecătoare satisfacție că Real era condusă de Bayern cu 1-0. Am văzut însă cum s-a terminat acolo.
Până la urmă, n-a fost o seară în care portarul spaniolilor, Jan Oblak, să fie întrebat de sănătate cine știe ce. Ba chiar putea să moară în careu și nu cred că se prindea nimeni, pentru că toate camerele au stat concentrate pe partea de teren în care se apărau englezii. Dar acesta e un detaliu destul de previzibil având în vedere că Atletico a reușit să nu ia gol acasă în Champions League în 15 din ultimele 17 meciuri. Practic, Simeone a reușit să găsească metoda Cârțu adaptată, prin care echipa nu doar stă îndesată între bare, ci reușește să-i pună lui Griezmann șutul pe rist.
În final, însă, Atletico se mulțumește cu golul din penalty – altceva n-a fost, vorba cântecului – iar meciul se termină cu acest 1-0 cam șchiop și indecis care le dă ambelor echipe speranța că la capăt de tunel vor lua în brațe o luminiță. Altfel n-are rost, vorba aceluiași cântec.
[table id=89 /]
Codruț este fan declarat al lui Federer, dar îi iubește pe ascuns pe toți jucătorii de tenis, mai ales pe cei care joacă în WTA. Se pricepe la fotbal, inginerie atomică și cherestea. Atunci când nu urmărește competițiile sportive, face abdomene, gătește și bea bere. De cele mai multe ori în același timp.
