Acum două săptămâni pe vremea asta, drapelul Barcelonei cădea în cuțit ca vițeii născuți prematur. Într-un meci pe care pasionații îl anticipau ca pe unul echilibrat cu tendințe claustrofobe mai degrabă pentru PSG, catalanii se așteptau la adieri ale vântului, dar au primit un uragan de bâte și topoare în ceafă. Fusese 4-0 pentru PSG după o partidă pe care parizienii au jucat-o cu rigla în spinare, căutând perfecțiunea la milimetru. De altfel, nu-ți trebuie cinci facultăți și un doctorat în astrofizică pentru a înțelege că o înfrângere cu 4-0 a Barcelonei e un fenomen mai rar decât alinierea planetelor, treabă despre care măcar știm sigur că se întâmplă o dată la 500 de ani.
Problema nu a fost însă neapărat scorul, pentru că până la urmă și Gordon Ramsay mai scapă câte un Santoku pe lângă ceapă și și-l împlântă-n falangă. Dar fanii Barcelonei au sughițat strâmb văzând pe teren tineri mateloți care acu’ trei momente adunau miliarde de pase care în vârf de briceag aveau cârnați de goluri, pentru ca brusc să se apuce să se plimbe pe teren ca Tamaș când l-a tras curentul prin sticlă. Vedeți voi, nu ți-e tot aia să-l vezi pe Messi pedalând în gol pe o bicicletă care a avut lanț din titan, furat nimeni nu știe cum într-un moment de rătăcire al gardienilor catalani de o echipă franceză care nu că nu știe cu maimuța, dar n-are cum să bată Barcelona la patru goluri diferență decât dacă oamenii lui Enrique vin la meci precum Costică morarul la birt: relaxați și fără grija zilei de mâine.
Momentul sponsorului:
Seria de articole UEFA Champions League, faza pe gazon vă este oferită de Nissan, sponsor principal al celei mai importante competiții europene intercluburi. Încasările vor fi donate în scop caritabil.
A fost dureros, deci. Iar meciul retur, care se juca pe Camp Nou, se anunța un soi de cataclism nuclear din care Barcelona ieșea fie cu șorțul pus și plin de sângele victimei, fie cărată între canini. Evident, planeta Barcelona a crezut în întoarcerea rezultatului din tur ca Prefericitul în moaște: cu tupeu, dar fără dovezi palpabile că treaba asta chiar poate să existe. Până la urmă, o echipă care a luat patru baroase e în stare să răstoarne orașul ca-n Inception doar dacă PSG se transformă între timp în Șoimii Pâncota și joacă pe navete de bere în loc să ia milioane de euro pe an, ca magnații cu jambiere. Dar hei, speranța și Will Smith mor ultimii, deci până la urmă de ce nu? Sunt 90 de minute și mingea e rotundă, deși vine cam geoid când e plesnită de Neymar în zi mare.
A fost atât de mare interesul pentru returul ăsta, de zici că în meciul dintre Barcelona și PSG stătea viitorul Planetei. De exemplu, dacă ai avut proasta inspirație de a plăti abonament online să vezi meciul pe interneți pentru că pe TV ești abonat la ceilalți, te-ai fi trezit cu șoseta-n gură, ca-n filmele cu narcotice. Ba nici măcar stream-urile online trimise de mătușa din America n-au făcut față valului de interes din partea celor care doreau să asiste la cea mai mare întoarcere de situație de la Keiser Söze încoace.
Barcelona – PSG 6-1
Una peste alta, meciul a început într-o atmosferă care-ți ridica părul de pe splină chiar și dacă te-ai uitat până acum la fotbal cum se uită liceenii de la uman la culegerea de matematică. Și în atmosfera asta în care cefele și micii se prăjeau în aer liber de parcă erau așezați pe grătar, a început și spectacolul. De fapt, vorba vine “a început”, pentru că e ca și cum ai spune despre o bombă nucleară că a început să explodeze.
Nu trecuseră decât trei minute până când cei de la PSG au demonstrat scurt și curpinzător că le tremură nădragii ca blocurile de pe Moșilor când trece tramvaiul pe bulevard. Într-o fază care părea liniștită ca șefa de an de la mate-fizică, apărarea francezilor a lăsat mingea să țopăie aiurea prin careu, iar Suarez a dat dovadă că are tenul grosier și a vârât mingea-n poartă cu o lovitură de cap urâtă precum Quasimodo, dar mai eficientă decât roboții din uzinele auto (VIDEO). Era deja 1-0, rămăseseră 87 de minute de joc, iar suporterii Parisului începeau deja să ia la rând unghiile de la degetele picioarelor.
Dar meciul s-a calmat ulterior. Cu echipele așezate pe teren și cu mingea ținută în posesie de catalani, am observat ușor faptul că PSG-ul din tur și PSG-ul din retur sunt două echipe total diferite. Dacă acum două săptămâni reușeau să câștige toate duelurile din teren și nu au lăsat Barcelona să-și lege șireturile și să-și tragă mucii scurși pe obraji de la curent, parizienii au jucat acum cu frica studentului apărut la internship într-un domeniu pe care-l cunoaște razant. Drept urmare, atacurile PSG-ului au fost rare și triste ca ieșirile României la Europene. Într-unul dintre acestea, francezii au cerut penalty la un henț al lui Mascherano, însă știm că mâna sprijinită de gazon nu poate fi scoasă din cadru decât în Photoshop sau prin tăiere cu toporul, deci suntem îndeajuns de coerenți încât să nu sărim gardul la primul fluier al paznicului.
Între timp, la poarta PSG-ului au plâns icoanele. Messi a luat la puricat loviturile libere de pe lângă careu, însă n-a reușit decât să șteargă praful de pe bare, respectiv să lovească zidul la o fază la care catalanii au cerut la rândul lor penalty. Nici Neymar n-a cerut ajutor de șomaj și a luat mingea de mâner în câteva faze, însă brazilianul a călărit berbecul cam de pomană.
În sfârșit, când toată lumea aștepta vizita protocolară la vestiare pentru pauza de apă și decartare, o fază desprinsă din filmele lui Hitchcock le oprea apa caldă pe coloană parizienilor. S-a făcut 2-0 pentru Barcelona la o grămadă dezordonată în careu din care nu am înțeles prea multe nici măcar la a patra reluare în HD. Cert e că Iniesta a încercat un călcâi cam descentrat și ușor cam optimist, iar Kurzawa – tipul cu mișcări de Balșoi din fotografia de mai jos – a părut că s-a încălțat pe întuneric cu saboții olandezi cumpărați în concediu și și-a vârât singur mingea în poartă (VIDEO). Și uite-așa, din două faze pe care nu le lucrezi la antrenamente decât dacă-i prinzi pe jucători beți imediat după vreun chef sălbatic, Barcelona intra la pauză cu elan de gimnastă care-și ia avânt pentru ultima diagonală înainte de aurul olimpic.
Probabil că Unai Emery a încercat la pauză să mai golească din vagoanele pe care jucătorii săi păreau că le trag după ei pe teren, iar PSG a intrat după pauză cu ceva mai mult tupeu găsit prin marginile Parisului, acolo unde mașinile scapă neincendiate de Revelion doar dacă au noroc în viață.
După câteva minute în care PSG a dat impresia că are resursele naturale subterane necesare pentru a-și motoriza hârburile, a urmat însă un al treilea gol al Barcelonei, venit din nou la o fază în care PSG și-a dat practic autogol fără să-și bage mingea poartă. A fost un penalty din care am reținut mai degrabă faptul că Neymar are pielea super sensibilă și simte orice adiere a adversarilor, sincronizându-și perfect căderea cu manevrele haotice ale fundașilor adverși. Chiar și arbitrul german Aytekin Deniz s-a lăsat greu până a dictat punctul G al careului, fiind însă convins de colegii de pe tușe că Meunier a dat a doua chiflă din acest meci și l-a împiedicat pe brazilian cumva cu vârful capului (VIDEO). În fine, s-a făcut 3-0 după ce Messi s-a hotărât să nu mai bată penalty-urile ca la balet, trimițând o rachetă sol-plasă pe care portarul Trapp n-ar fi scos-o nici dacă era dată în urmărire prin Interpol (VIDEO).
Ei bine, fraților, știți cum se desumflă un PET de suc carbogazos care stă să crape din cauza presiunii, dar care lăsat puțin să răsufle începe să se relaxeze și să puște din toate îndoiturile plasticului? Este imaginea perfectă pentru a vă imagina stările prin care a trecut stadionul Camp Nou în doar 12 minute. La 3-0, cu un gol rămas până să ajungă în fața porții Raiului, PSG a început să-și dea seama că strategia de a aștepta ziua eșafodului nu e una tocmai constructivă pentru zona cervicală. Semnalul de repliere a fost dat de Cavani, care a mâzgălit bara laterală la o centrare de pe dreapta la doar 3 minute de la penalty-ul lui Messi (VIDEO).
Apoi, la o fază în care fundașii Barcelonei au confirmat faptul că la echipa asta stau în apărare cei mai proști atacanți, PSG a înscris în sfârșit golul care a echivalat cu un bax de energizant injectat cu pompa de bicicletă în artera aortă. Rakitic și Mascherano au fost prinși visând la Ziua Femeii de o pasă lungă și plouată de 40 de metri, Kurzawa a întors cu capul în careu pentru Cavani, care a decis să lase deoparte bunul simț, manierele și romantismul și a detonat o bastârcă sub transversală așezând în șutul de la 10-11 metri toate nereușitele statului Uruguay de-a lungul istoriei, de la zbaterile pentru independență de prin 1815 până problemele legate de poluarea apelor (VIDEO).
După cum spuneam, Camp Nou s-a transformat brusc în bășică spartă din care s-a mai auzit doar sunetul ascuțit al aerului. Pe teren, Barcelona a preluat modelul din tribune și a intrat în modul avion, jucătorii părând că s-au deconectat de la aparate și au început să se obișnuiască cu gândul că e bun și titlul din Spania, la o adică, de ce să ne păcălim singuri? Dacă o veni și ăla, că maratonul începe să pară cursa de 100 de metri garduri și acolo.
Timp de 24 de minute, meciul a intrat într-un soi de pauză de masă. Siesta, cum îi spun spaniolii. Liniște, relaxare, suporteri catalani cărora le curgea rimelul prin tribune ca personajelor principale din telenovelele sud-americane. Lucruri normale, omenești, cu jucători catalani care păreau că-și așteaptă binemeritata bere de pe canapele în timp ce urmăresc la televizor rezumatul unui meci în care ar fi putut să facă istorie, dar s-au oprit fix pe linie în fața trenului. Între timp, Cavani și Di Maria ratau senini ca o zi de vară pe plajă în Grecia, introducându-și elegant elementele pivotante în două situații fabuloase unu la unu cu portarul Ter Stegen. Chiar și spiritul sud-american se înmoaie după atâta supă de ceapă.
A venit însă minutul 88, cel în care Neymar și-a adus aminte că Miorița e baladă românească, nu braziliană, iar ciobanul român care-și acceptă soarta contrastează crunt cu regina carnavalului de la Rio, care nu acceptă decât dolari și euro. Poarta soarelui a fost spartă din nou de o lovitură liberă aparent banală de undeva din colțul careului mare al celor de la PSG, de unde Neymar a executat geometric o traiectorie rectilinie uniform accelerată spre vinclul colțului scurt, lăsându-și adversarii cu picioarele la înmuiat în lighean (VIDEO).
Era 4-1 și se apropia minutul 90. Iar catalanii mai aveau nevoie de două verze ca să-și tragă în palmares, pe lângă miliardele de recorduri bătute în ultimii ani umăr la umăr cu rivalii din Madrid, și un capitol special pe Wikipedia pe care să-l citească copiii și nepoții lui Messi când or fi mari. Dacă Wikipedia se va putea susține din donații până atunci, bineînțeles.
În mod normal, dacă știi că mai ai de rezistat vreo cinci minute cu tot cu apendice, încerci să-ți ții respirația și să arunci mingea în stratosferă, de unde s-o aducă înapoi doar Baumgartner între două omlete creionate de ilustra sa iubită. PSG a urmat însă modelul românesc bătut în cuie în meciurile de tristă amintire cu Danemarca și cu Middlesbrough, așzezându-și fundașii în mijlocul careului și așteptând să se sune de ieșire. De sunat a sunat, însă nu gongul, ci fluierul arbitrului neamț cu nume de origine otomană. Asta pentru că în minutul 90, moment în care în general doar germanii mai sunt funcționali, Barcelona a primit un nou penalty după o fază în care Suarez a preluat modelul Neymar și a căzut în careu ca lovit de iatagan la o atingere mai degrabă romantică decât contravențională a lui Marquinhos (VIDEO). În ciuda insistențelor parizienilor, care mai aveau puțin și-i luau amigdalele la pumni arbitrului, penalty-ul a fost rezolvat de Neymar, cel care a reușit în două minute să introducă din nou termenul “speranță” în dicționarul catalan (VIDEO).
5-1 și meciul intra iar în fibrilații, mai ales că arbitrul a decis să-l prelungească cu 5 minute, prelungiri calculate după formule despre care sunt absolut convins că se va vorbi în Franța până la descoperirea unei alternative la teoria relativității lui Einstein. În loc să-și ia însă inima-n dinți și adversarii în lunetă, parizienii s-au transformat în parizere și au clacat complet în fața buldozerului de la poalele lui Tibidabo condus de la manete de același Neymar.
Iar minunea s-a întâmplat. Ne aflam în fabulosul minut 95, probabil în ultima fază înainte ca arbitrul să anunțe obștescul sfârșit al unui meci jucat în ritm de Kalașnikov. Mingea e la același Neymar, undeva la 30 de metri, acolo unde brazilianul își pune mingea pe stângul, pușca pe dreptul și se pregătește să șuteze la poartă, mizând pe principiul sudorului școlit la bere și căruia-i miroase a gaz: ce-o fi o fi. Însă, spre stupoarea generală a apărării pariziene, care părea că a fost transplantată din alt sport, Neymar bagă șiretul sub minge și-o saltă peste fundașii adverși, rămași uluiți ca găina luată de uliu. Probabil încă supărat pe faza penalty-ului din minutul 90, Marquinhos uită că-i pe teren și rămâne lipit de cernoziom, iar Sergi Roberto, băgat pe țeavă mai degrabă la derută cu doar 20 de minute înainte, are în fața șansa de a intra în istorie cu 479 de kilometri pe oră. Și o face: plasează mingea pe lângă portarul Trapp, lăsat singur în fața mașinii de tocat (VIDEO).
Scor final 6-1, Barcelona elimină PSG cu scorul general de 6-5, Camp Nou erupe ca Vezuviul pe vremuri, Luis Enrique se transformă în Usain Bolt pe teren și mai că revine asupra deciziei anunțate de a părăsi poza de grup după sezonul ăsta, iar francezii pleacă acasă cu atitudinea dulce-amară oferită de faptul că vor face parte din tabloul zugrăvit de povestea din seara de 8 martie 2017, doar că numele le vor zace uitate pe partea din spate a pânzei.
În rest, evitați Rambla, sunt prețuri mari și găsiți restaurante mai bune pe străduțele din Ciutat Vella. Și încercați neapărat Pimientos de Padrón.
Dortmund – Benfica 4-0
În celălalt meci al serii de Champions League, cunoscut și sub numele de botez “partida pe care nu și-o va aminti nimeni”, Borussia din localitate și Benfica de la Lisabona s-au întâlnit în Dortmund pentru a-și regla conturile în stil mafiot după ce lucrurile rămăseseră neclare în turul câștigat de portughezi cu 1-0.
Dacă în primul meci au atacat 90 de minute fără întrerupere, dar au plecat acasă cu pietre la rinichi, germanii au pus șaua pe cal încă din începutul meciului, atunci când Aubameyang a anunțat la megafon că de aici preia el o legătură pe care urma să n-o mai lase din brațe până la finalul meciului (VIDEO). Cu 1-0 în buzunar și cu adversari la fel de periculoși precum un motan de 3 luni care miaună la bec, nemții au continuat să arunce cârnați în vin și i-au urcat pe pereți pe fotbaliștii Benficăi, echipă care a părut căzută din pat și pusă să joace fotbal în papuci de pluș.
Deși a fost 1-0 la pauză, nemții au călărit tabela în a doua repriză, marcând de trei ori și trimițând speranțele portughezilor la o ciupeală sinceră și cinstită (Euro 2016 e încă proaspăt în memoria tuturor) la ghenă. Așa cum se întâmplă însă în Germania, sacii cu deșeuri au fost selectați în funcție de materiale înainte de a fi așezați în malaxoare, astfel că Aubameyang a reușit să termine meciul cu un hattrick (VIDEO, VIDEO), în timp ce Pulisic a executat un joc perfect pentru care probabil că va lua la anul Oscarul pentru rol secundar (VIDEO).
Momentul sponsorului:
Seria de articole UEFA Champions League, faza pe gazon vă este oferită de Nissan, sponsor principal al celei mai importante competiții europene intercluburi. Încasările vor fi donate în scop caritabil.
S-a terminat 4-0 (4-1 la general), iar Dortmund ajunge din nou în sferturile de finală ale Champions League, poziție din care nemții au două variante: fie se iau de gât cu malacii rămași în competiție – Real, Barcelona și Bayern sunt deja confirmați pe lista meciurilor de categorie grea, fie se transformă în ghiocei și așteaptă forțele de intervenție să-i scoată din inundație. La cum îi știm pe nemți, probabil că vor alege varianta mai grea.
[table id=75 /]
A jucat fotbal 12 ani doar pentru a avea pe ce să dea vina ulterior pentru că s-a îngrășat. Acum joacă tenis la nivelul tălpii de șlap. Mare fan al tuturor echipelor defuncte din România, deci mizați pe el pentru o analiză obiectivă, pentru că practic nu are ce să mai piardă. În cealaltă viață e jurnalist auto și-i stresează pe toți obligându-i să-și lege centurile de siguranță.
