Se înserase. Deasupra cartierului s-a lăsat deja liniștea, iar ploaia începea să bată pe pervazul din tablă. Doamna Marcu – șefă de scară, onorabilă femeie de cuvânt și fostă muncitoare la Apaca până la momentul la care a fost trimisă acasă pentru că au găsit-o cu niște materiale în punga cu care ieșea din întreprindere – stă cu capul între mâini și cu coatele pe gresia verde-roz de pe marginea ferestrei. Pe aragaz fierbe o ciorbă care după miros pare de legume, iar aburul lovește în crucea din lemn pe care Hristos privește pe sub sprâncene înspre peretele din fața lui.
În spatele femeii, la masa acoperită cu mușama cu imprimeu de Paște, stă domnul Marcu. Bărbat renumit pentru că, atunci când a fost administrator, greșise suma totală afișată la întreținere – scrisese că datoriile totale sunt mai mici decât erau – și uitase să plătească la Radet datoriile pe care oamenii și le achitaseră. A fost o greșeală de redactare, a spus el atunci, dar a fost debarcat. Iar pentru a acoperi sumele care lipseau, familia Marcu și-a asumat responsabilitatea de a contracta un credit la banca de la parter. Morții mamii lor, sunt aproape 5000 de euro. Când a afișat alea a folosit banii să-i ia lui Trăienel computer și să-l trimită în excursia aia all inclusive din Turcia cu colegii. A fost pentru binele familiei, nu putea să-și renege poziția de cap în casă.
Trăienel e în cameră. Stă pe net. Feisbuc și Haifaiv și dracu’ să le mai ia, că a stat pe astea mai mult decât pe cărți înainte de examenele astea.
– Ce dracu’ trebuia să mai facem?! I-am luat calculatoru’ ăla, l-am trimis oriunde a vrut, i-am făcut toate mofturile, ce se aștepta să mai facem? zice doamna Marcu, care aproape că are lacrimi în colțurile ochilor.
– Femeie, tu nu auzi că ministrul ăsta cu camerele lui, dă-le dracu’ de camere și de tehnologie, a făcut să pice toți?
– Păi pe vremea noastră ce tehnologie era? Și toată lumea trecea la Bac, ce dracu’ era așa de greu?
– Așa e, dacă l-am fi dat, l-am fi luat și noi. Și, ai dreptate, nu erea tehnologii atunci.
– Bă, da’ ministrul ăsta nu o să mai iasă din casă, că-l omoară lumea. Păi a stricat viitorul copiilor, i-a făcut să plângă, i-a făcut să piardă un an din viață. Băi, cum să cadă toți din liceu la Bac? Păi profesorii ăia de ce s-au chinuit patru ani? Să vină ministrul cu subiectele astea de căcat și să își bată joc de munca lor? Profesorii ar trebui să iasă în stradă!
Trăienel intră în bucătărie. Și-a dat jos șapca, iar părul e răvășit, fără urme de gel. Pe tatuajul subtil care iese din spatele urechii se vede crucea
– Tati, ai o țigară?
– Nu, mă copile. Nu am nimic. Băi, n-ai fi învățat și tu ceva mai mult!…
– Băi, ți-am mai zis, puteai să înveți toate cărțile, decât pe cine a vrut ministrul a trecut. Păi dacă Ionela a picat, care a fost la olimpiada pe școală la română anul ăsta, ce dracu’ să mai zici?
În cameră sună un telefon. Trăienel zboară către el.
– Oare dacă am fi dat bani lu’ ăia care-au corectat? Așa cum a făcut nea Jean. Uite, Petronel a luat 8.97 medie, e imposibil să nu fi dat bani. Stătea și el toată ziua pe calculator și desena căcaturi, mare pictor și ăla.
– Cui să dai? Cui? Că nu știai cine e și cine nu e acolo. Dacă luai bani împrumut și dădeai unora care nu te ajutau, duși erau. Mai bine plătim ratele alea.
– Zgura mă-tii de ministru! Ce înseamnă un prost care își pune în cap să-i pice pe toți. Să strice viitorul lu’ copiii ăștia, să le strice vacanța.
Trăienel intră cu telefon în cameră.
– Tati, e de la Antenă. Vor să intri în direct să vorbiți despre ministru, așa cum ați stabilit.
Domnul Marcu strînge telefonul în mână, se uită la el. “Morții mă-sii de Aifon, nu vezi nimic pe ecranul ăsta”, șoptește printre dinți în timp ce că mâna stânga le face semn disperat celorlalți doi din bucătărie să pornească televizorul. Duce telefonul la ureche.
– Da, bună seara, domnilor. Marcel Marcu la telefon. Sunt un tată de elev care a picat. Sunt un om simplu și cinstit și vreau să vă spun părerea mea despre acest nesimțit de ministru…
În cartier a început să plouă rău. Întunericul s-a lăsat deja deasupra blocurilor. Lumea râde și plânge la televizor. Hristosul din bucătărie adoarme.
A jucat fotbal 12 ani doar pentru a avea pe ce să dea vina ulterior pentru că s-a îngrășat. Acum joacă tenis la nivelul tălpii de șlap. Mare fan al tuturor echipelor defuncte din România, deci mizați pe el pentru o analiză obiectivă, pentru că practic nu are ce să mai piardă. În cealaltă viață e jurnalist auto și-i stresează pe toți obligându-i să-și lege centurile de siguranță.
