Am cântat lucruri frumoase pentru oameni frumoşi, împreună cu nişte băieţi absolut minunaţi. A fost aseară Acoustic Bloggers, un concert caritabil pentru Marian Teofan, un băieţel de un an foarte bolnav care are nevoie de sprijinul nostru. Mulţi dintre noi au fost pentru prima dată pe o scenă în postura asta (me included). A fost atât de plăcut totul, încât, aşa cum am spus şi pe Twitter, vreo două zile sunt imun la orice se va întâmpla în jurul meu. Le mulţumesc prietenilor Marius Matache şi Vlad Dulea nu pentru că au asistat un tip cu deficienţe vocale la microfon, ci pentru că au strîns din dinţi şi au îndurat atâtea repetiţii cu novici pentru ca acest concert să fie posibil.
Am învăţat multe ieri. Am învăţat că oamenii care vor să facă ceva bun în viaţa asta inodoră şi insipidă pot să o facă fără să aştepte mulţumiri ulterioare, chit că şi le primesc cu vârf şi îndesat. Am învăţat că artiştii trebuie respectaţi mult mai mult decât ne place nouă să credem. Am învăţat că AG Weinberger ţine chitara ca pe o mandolină şi că instrumentul pare să fie o a treia mână pe care o face să funcţioneze mai natural decât plouă. Am învăţat că, atunci când viaţa unui copil atârnă de câteva minute, ore sau zile, viaţa noastră cea care pare fără de final merită apreciată mult mai mult. Am învăţat să recunosc şi să apreciez. Am învăţat încă puţin să iubesc.
Filmare via privesc.eu
A jucat fotbal 12 ani doar pentru a avea pe ce să dea vina ulterior pentru că s-a îngrășat. Acum joacă tenis la nivelul tălpii de șlap. Mare fan al tuturor echipelor defuncte din România, deci mizați pe el pentru o analiză obiectivă, pentru că practic nu are ce să mai piardă. În cealaltă viață e jurnalist auto și-i stresează pe toți obligându-i să-și lege centurile de siguranță.
