Ceva, undeva, e stricat. Ne naștem atât de sinceri, atât de frumoși, atât de curați, atât de altruiști, atât de naturali, atât de plăcuți, atât de iubitori, atât de simpli, atât de oameni! Undeva, pe drum, odată cu apariția a ceea ce noi numim educație, lucrurile se strică. Suntem învățați că nu trebuie să dai vrabia din mână pe cioara de pe gard, că tot ce-i în mână nu-i minciună, suntem învățați lucruri cretine despre capra vecinului, despre eșecul ca eșec, nu ca mod de căutare a succesului. Suntem învățați că vom trăi toată viața într-o competiție acerbă în care de obicei câștigă cel mai oportunist, cel mai norocos, cel mai bun într-un anumit moment, la un anumit Δt, într-un anumit punct al sferei cunoașterii, nu neapărat cel mai bun. Apoi, suntem învățați că trebuie să adulăm fără să vedem, să admirăm fără să simțim și să slujim fără să gândim. Ulterior, când ne dovedim talentul nativ în curriculum-uri paralele cu cele ale școlii clasice, suntem considerați paria și exilați la școli cu o atmosferă și un colectiv în care nu avem cum să ne cultivăm respectivul talent decât dacă avem un noroc chior. Apoi, vin banii, iar încrederea, și ea un caracter nativ, dispare cu timpul.
La final, ajungem să spunem că bătrânii, care au trecut prin toată viața și au observat că malaxorul atacă, radiază și ucide pe rând curățenia, prietenia, iubirea, încrederea, talentul și altruismul, sunt înțelepții comunității. Și asta nu neapărat pentru că știu că eliminarea tuturor acestor elemente din corpul constitutiv al ființei este rea, ci pentru că știu pur și simplu cum să supraviețuiești lipsei acestora.
Suntem și vom fi triști. Începând – paradoxal – din momentul în care suntem educați.
A jucat fotbal 12 ani doar pentru a avea pe ce să dea vina ulterior pentru că s-a îngrășat. Acum joacă tenis la nivelul tălpii de șlap. Mare fan al tuturor echipelor defuncte din România, deci mizați pe el pentru o analiză obiectivă, pentru că practic nu are ce să mai piardă. În cealaltă viață e jurnalist auto și-i stresează pe toți obligându-i să-și lege centurile de siguranță.