Și doar îi urmărisem pe croați înainte de Euro 2024 în amicalul din Portugalia, acolo unde făcuseră prăpăd pe contraatac. Se întâmpla la numai o zi după balada folk România – Liechtenstein, 0-0, și înțelegeam că și jocurile așa-zis fără miză au, în definitiv, un fundament. N-o fi vina cofetarilor ălora că te expui și că te-ai putea trezi cu glezna cât un pepene în ajun de campionat. Dacă tot vrei un test serios, bați cât de sus se poate, iar naționala cu tricourile în șah juca lângă Lisabona de ca și cum era așteptată de trofeu la ieșirea în parcare. Altfel, apă bei, apă joci. Ex-iugoslavii, în schimb, își umeziseră mustățile în paharul de cristal cu picior. Mai făceau și ștrengărește cu ochiul, chiar dacă au câteva sute de ani împreună.
Alex Livesey/Getty Images
Balul Spania – Croația, căruia unii îi făceau reclamă pentru luna iulie, când se strânge serios de pe ogoarele de la Euro, a respirat la adăpost în prima jumătate de oră. Nu s-a văzut, n-a existat semnal fotbalistic în zonă. Evenimentul se dosise în claia de păr a lui Cucurella, fâșneața extremă spaniolă ca un ambreiaj nou-nouț. Prudență, tatonare, cum se spune atunci când ai vrea să schimbi programul. Mingea era la băieții lui Zlatko Dalic, se șlefuia impresia că bătălia se va duce fizic și, pe alocuri, tactic. De ca și cum Meșterul Manole, tot un Meșter și el, a ridicat Mănăstirea Argeșului doar cu teorii conform cărora șapa autonivelantă se umflă din cauza betonului sau că din structura de rezistență se mai poate subtiliza ceva fier deoarece are de terminat o casă la țară. Nu, a avut nevoie și de mână de lucru, chiar talentată. De un Fabian Ruiz al mistriei, ca să pomenesc un cetățean din meci.
Julian Finney/Getty Images
Băiatul ăsta, cu cartea de muncă la Paris St. Germain, a frânt axul croat cu o pasă pe vârf, Morata a călcat iute spre țintă și a trimis pe lângă portar. Se întrerupea subit horoscopul pe care îl interpretau de nevoie comentatorii meciului. Ceva trebuia spus, nu se juca pentru spectatori. Imediat, același Ruiz a luat pe scut doi adversari la intrarea în careu. Printre ei, și Luka Modric, în această seară mai aproape de al doilea job de după pensionare, decât de cum îl știam în altă viață. Stâng în full și șuiera tabela. 2-0 când deja primeam telefoane de la prieteni cunoscători care propovăduiau victoria finalistei Mondialului din 2018. Ca să fie ironia mai aspră, Carvajal, marcator pentru Real Madrid în finala Champions League, a coborât cu bobul în careul mic, acolo unde picase o pleașcă. Gol și ți se încordează mușchii gâtului când vezi cum joacă marile puteri la această serbare câmpenească. Iar grupa noastră are o ditamai Belgie.
Quality Sport Images/Getty Images
Croații ar fi putut marca. Sau au marcat. Ori Dumnezeu știe ce au făcut. Petkovic, singur spre poarta spaniolilor, când favoriții intraseră în snooze mode, a fost ciupit de jambieră și a primit penalty. L-a executat prost, pentru parada de shooting a lui Unai Simon, însă faza a continuat. Tot el a trimis în poarta goală din pasa lui Perisic, numai că acesta din urmă călcase preșurile suprafeței de pedeapsă în momentul executării loviturii de pedeapsă. Grele. Doar VAR-ul, această Autoritate Electorală Permanentă, putea face lumină. Abia după calmarea apelor, cu toate că era oricum liniștit, a putut face pași spre bancă și Lamine Yamal, minorul competiției, cu pasă decisivă la ultimul gol. Are numai 16 ani, e la colegiu și prestează ca profesionist la FC Barcelona. S-a născut în 2007, atunci când Dinamo București câștiga ultimul său campionat național. Emoțional, putem spune că e destul de bătrâior copilul ieșit din celebra fabrică de fotbaliști La Masia.
Au marcat: Morata (29), Ruiz (32), Carvajal (45+2).
Vrei să primești notificare cu fiecare cronică în momentul publicării?
Cronicile de la EURO 2024 îți sunt oferite de 2Performant.
Ungaria – Elveția 1-3
Dacă rămâi ancorat în turneele de tenis, așa cum le dorim pe veci sponsorilor care susțin cronicile lui Meșter, îți pierzi pe drum reperele unor dueluri față-n față între maghiari și elvețieni. Personal, seara la culcare, ca să nu-mi funcționeze în exces rotițele de sub mătreață, prefer să număr ovine sau fotbaliști de tipul lui Shaqiri. E genul de personaj de animație cu formele mascotei tasmaniene, dar cu figura acelor dandy de liceu din anii ’90 pe care, fiind asumat tocilarilor, îi uram visceral. Insul are și forța salahorului care vrea de unul singur să ridice drumuri și poduri. Dar timpul trece, fizionomiile o iau la vale, iar sportivii cu gleznă subțire se duc în țările calde, fie că e lumea arabă sau Statele Unite. Cumva, al nostru a rămas astăzi pe bancă.
Image Photo Agency/Getty Images
Nici n-a fost nevoie de vedeta ajunsă la Chicago Fire, noua generație a Țării Cantoanelor identificând din plin proteină și fibră pentru a digera fără suplimente o națională a Ungariei care, până în ultima jumătate de oră a meciului de la Koln, a lăsat impresia că încă n-a ajuns în Germania. Nu li s-o fi explicat lui Szoboszlai și Dardai Jr. unde se ține Euro 2024. E drept că și din tribune se reclamau altfel de întreceri, tot felul de olimpiade, mai puțin soccer-ul care a trecut timp de o lună economia Europei pe hold. “Brânza topită e mai bună decât gulașul”, scria vioi pe un carton vânturat de fanii elvețieni vopsiți din cap până în picioare în alb și roșu. Genul de tachinare pionerească. Și-ar găsi corespondent doar în scandările de peluză de pe vremea lui nea Nicu: “Nu-i nimic, nu-i nimic, câștigați la loz în plic.”
Joris Verwijst/BSR Agency/Getty Images
Important este că le-a ieșit vraja culinară. Iar fondue-ul elvețian, fel tradițional de mâncare care presupune topirea brânzei într-un vas special în care înmoi bucăți de pâine, s-a servit cu mămăligă. Cu ața de papiotă cu care se taie tortul din făină de porumb în Moldova, astfel a dezmembrat Aebischer, mijlocașul Bolognei, apărarea vecinilor noștri de la vest. Ce laser, de ce să te bazezi pe tehnologie, când te poți manifesta și clasic? Duah, un anonim de la Ludogorets, a primit fix pe centru, a ajuns față în față cu portarul și s-a bucurat la un minut după. Tușierul văzuse ofsaid, iar colegii de la VAR i-au făcut rost de trimitere la oftalmolog. Același Aebischer a amestecat vârtos în tocănița ungurească, Fiola și camarazii săi au rămas țepeni ca scobitorile și șutul la colțul lung l-a tăvălit ca la gimnastică doar pe goalkeeper. Vezi d-astea și la turnee finale, nu doar în județ.
Ralf Ibing – firo sportphoto/Getty Images
Cu 2-0 la pauză, ai lui Murat Yakin puteau să-și readucă adversarii în joc cum au făcut și cu România, în preliminarii. Până atunci, ca la jocuri demonstrative, Akanji și Xhaka mergeau pe gazon în așteptarea presingului. A trebuit să calce strâmb Rodriguez ca să scape Varga solitar spre buturi și să trimită în zona metropolitană a orașului. Tot el a sărit și a trimis cu fruntea lângă țintă, pentru ca la faza imediat următoare să lovească, din alunecare, de lângă omul meciului de până atunci. Ce căuta Aebischer în propriul 6 metri, de unde țeasta maghiarului a comprimat scorul? De ce n-a reușit vedeta de la Liverpool, Szoboszlai, mai mult decât assist-ul la acest gol? Întrebări naive, dar nu la fel de ignorante ca defensiva Ungariei care, în final, a și călcat în urmele propriei neputințe. Pe o degajare-trasor a lui Sommer, fundașul central Orban a încercat o pasă cu capul la colegul cu mănuși, însă l-a împroprietărit pe vârful Embolo, intrat târziu în meci, iar scărița de 3-1 a părut soluția firească. Inimoși băieții de la Budapesta, nu vor face mult până la domiciliu.
Au marcat: Varga (66), respectiv Duah (12), Aebischer (45), Embolo (90+3).
Italia – Albania 2-1
– Cum, e și Albania la turneul ăsta? Înseamnă că echipele care nu sunt aici, n-au avut bani de deplasare. Ca TVR-ul, când nu s-a putut împrumuta de la cămătari ca să achite taxa la Eurovision și a rămas acasă, deși în anul ăla aveam ca vârf de lance o promițătoare trupă rock. La Trăistariu nu s-ar fi putut întâmpla, fir-ar…
Panseul îi aparține soției. Nu le are cu fotbalul, e cam ca majoritatea specialiștilor din studiourile de televiziune, doar că ea nu frecventează expresii de genul “Funcționează jocul între linii” sau “Cutărescu are posesia”, la aceasta din urmă remarcând, la fel de zgomotos ca subsemnatul, grobianul pleonasm. I-am sugerat să scrie și cronica, dacă tot se dă atotștiutoare. Mă rog, aș fi preferat să fie mai directă dacă mobilul acestui monolog ar fi fost schimbarea canalului pe o telenovelă.
Lars Baron/Getty Images
Și începe partida direct cu secunda 24, când italienii joacă un aut ca țâncul din premergător. Mingea ajunge pe nepusă masă la Bajrami, iar tipul legitimat în Serie A la Sassuolo dărâmă din 10 metri cuibul de rândunici din colțul porții lui Donnarumma. Ca să-l parafrazez pe colegul Axinescu, apelând în același timp la detalii cinematografice de duzină, bate la ochi ca niște albanezi să primească un asemenea cadou fără să-l fi enervat în prealabil pe Liam Neeson. Fanii veniți de la Tirana deveneau stăpânii stadionului din Dortmund, în vreme ce peninsularilor le rămăsese în gât populara cântare Fratelli d’Italia. Campionii en-titre să încaseze încă de la imn o smetie în epicentrul fălcilor? Doar cunoaștem orgoliul fraților întru latinitate.
Claudio Villa/Getty Images
Ordinul pe unitate era clar: scoateți armamentul, nu mai pleacă nimeni nici la toaletă, nici la țigară, se apără captura cu orice preț! Iluzia că putem asista la prima surpriză de la Euro 2024 s-a spulberat după numai zece minute. O centrare flotantă din stânga, cu mingea călătorind 80 de zile în jurul Terrei, a întâlnit cârlionții de pe fruntea lui Bastoni: cap și năvodul Albaniei își făcea botezul. Peste alte cinci minute, după o beție a obiectului muncii, cu un itinerariu destrăbălat, ca atunci când te duci prima dată la biliard și vrei să impresionezi, balonul a ajuns în gheata lui Barella pentru un binemeritat bilet de voie sub bară. Altă bară, una laterală, i-a salvat pe outsideri la șutul lui Frattesi, și era vădită impresia că Squadra Azzura doar și-a speriat fanii pentru a-i scoate din starea de toropeală. Fără să impresioneze și într-a doua, adică să se ducă peste adversar ca Germania cu Scoția. Specialitatea casei, victorie pe graniță.
Jan Fromme – firo sportphoto/Getty Images
Al naibii European după o zi și jumătate! 16 goluri în 4 partide e o normă de campanie electorală, e populism în toată regula. Rupi foarfeca în gură de la atâtea panglici sfâșiate, nu alta. Pe vremuri, la întâlnirea premiantelor de pe Bătrânul Continent, se dădeau șaisprezece până în semifinale. Putea fi și al 17-lea dacă Manaj, deschis în minutul 90 singur cu paznicul dintre buturi, n-ar fi fost blocat de karma. Cu toată această ratare care scotea violent cuiul primei grenade, analiștii explică nebunia, de fapt îmi acoperă o lacună informațională. Mingea are altă viteză, beneficiază de o tehnologie care mărește interesul, deci umflă pauzele publicitare, implicit niște conturi. În perspectiva după-amiezii de luni, nu-mi doresc decât ca ciudățenia poreclită Fussball-Liebe să plece din bocancul lui Pușcaș ca racheta lui Elon Musk. Eventual în poarta Ucrainei, apoi l-om lăsa pe Babasha să cânte până la ziuă.
Au marcat: Bastoni (11), Barella (16), respectiv Bajrami (1).
N-a făcut sport de performanță, cu toate că l-a dus cineva de mânuță pe un teren, luându-l imediat de cealaltă mânuță. Evident, ca să-l parcheze acasă. Ar fi fost împotriva firii să spui peste ani "Dănuț a reușit un hattrick", să fim cinstiți, nimeni nu și-ar fi cumpărat un tricou oficial al echipei favorite pe care să scrie Dănuț. Ce i-a mai rămas? Mânuțele îl ajută să dea exterioare literare și no-look-phrases. Face și radio, e util în felul lui.
