M-am întors și eu la cronicile de tenis și mă simt ca Dan Negru când ajunge în orice loc despre care nu știe nimic, dar are de vorbit 10 minute: asfalt fin și curat cum noi o să mai vedem doar la vară, soare pe cer în mijlocul iernii dacice și cișmea de apă pe teren, ca să nu mai consume jucătorii sticle de apă. Bine că s-a retras Rafa la timp, că începeam 2026 cu sărmanul OCD-ist nediagnosticat aranjând dulapurile alea plin de țevi în fața băncii, în timp ce un robot umanoid angajat de turneu îi aranja pantalonii scurți, cu scopul de a mai tăia din timpul pierdut între puncte.
S-a întors însă și Sorana Cîrstea, care-și începe teoreticul tur de adio în circuit, dar poate că vremea bună și meciul câștigat cu Lys o să aprindă un filament care să producă lumină pentru încă vreun sezon. Sau poate nu, așa că noi trebuie să yolo și să ascultăm ciripitul victorilor românești cât încă se întâmplă în fața ochilor noștri, nu în zona de memorie a creierului.
Eva, care fiind Friend of the Brand la Porsche ne e un fel de colegă din departamentul care știe și să dea în ea, nu doar să comenteze din pat, nu a venit în Australia cu vreo listă relevant de argumente pentru succes. E drept că în toamnă a jucat sferturi de finală la Beijing, unde a bătut-o pe Rybakina, dar de atunci nu a mai găsit nici acul, nici ața, așa că firul epic i s-a rupt în primele zile de pe la toate turneele la care a mai fost.
Foto: Robert Prange/Getty Images
Dar nu-i bai, că nici Sorana nu e ca și cum câștigase Raliul Dakar pe sanie, pentru că finalul de an a găsit-o plănuind mai degrabă pentru 2026 decât construind pe aparenta fundație ce a fost pusă în august, cu titlul de la Cleveland. Pe care, apropo, sperăm că l-a recuperat sau măcar l-a găsit pe eBay la un preț decent.
Deci fără nădejde justificată de vreun trecut glorios care să fie apelat în direct, ne-am dedat la un meci în care Sori și Eva aproape că nu s-au văzut la față timp de două ore. Ambele și-au setat tabăra în spatele liniei de fund, au asamblat catapultele și au început fiecare să lanseze mingi după pricepere și în funcție de inspirație.
Care inspirație, în prima parte a meciului, nu a prea stat la braț cu Sorana. Eva a avut minge de 5-1 în primul set, dar s-a luat cu vorba, și-a turnat oțet în loc de apă în rezervorul espressorului, iar dimineața i s-a prelungit după ce fata noastră și-a câștigat serviciul și i-a făcut adversarei un break. Probabil îți poți da seama de stările prin care trece Eva doar ascultând-o în timp ce apasă tastele mentale și schimbă din germană în engleză, din engleză spre ceva mai slavic dacă șareta intră-n mlaștini și apoi revine spre engleză când punctele i se adună din nou pe tabelă și simte că vreo secvență de joc poate prinde niște tracțiune în online. Totuși, după break, la 3-4, Sorana a predat setul violent, de parcă ar fi descoperit că e ceva contagios pe el: a pierdut șase puncte consecutive pe serviciu și pe primire.
La fel ca în fiecare an în care s-a jucat tenis, Sorana a demonstrat că fără serviciu nu-ți prea ies punctele nici în 2026, semn că unele lucruri chiar nu se schimbă niciodată. Erau șanse bune să ridicăm ancora de pe pământul australian mai repede decât visam, pentru că Lys a făcut break și apoi și-a câștigat serviciul la 0, iar scorul era 3-1 pentru ea.
Doar că Sorana a văzut multe în tenis, le-a înțeles și, pe final de carieră, mintea îi joacă la nivel de Top 10 WTA. Cu un procentaj semnificativ mai bun la primul serviciu a venit și o altă binefacere aducătoare de puncte: mai puține puncte în care a alergat pe muzica adversarei, mai multă liniște în decizii, deci mai multe șanse de a mișca tabela către un final agreabil.
Foto: Robert Prange/Getty Images
De la momentul în care a avut 3-1 și până la finalul setului, Eva a mai luat un singur game, dar chinuiala era evidentă. Toată viteza ei alimenta acum motoarele Soranei, care a început cu mare succes să încurajeze, aștepte și să primească cu bucurie roadele erorilor făcute dincolo de fileu.
O dublă greșeală a Evei Lys a îngropat definitiv setul doi, iar bandajul de piciorul stâng începea să fie explicabil. Ce nu a fost explicabil a fost momentul de aparentă revenire a Evei, de care Sorana s-a izbit frontal și în plină viteză la 3-1, pe propriul serviciu. Deși Eva părea că trage să omoare punctele cu izbituri năuce, total decuplate de la orice calcul privind eventuale consecințe, tactica aruncatului de marinari peste bord a funcționat în favoare căpitanului.
A fost încă o ocazie pentru Sorana să arate că știe să gestioneze rafalele de vânt atunci când portul se vede în zare. Rechinii care fac cu ochiul și răcnesc sunt totuși animale marine, iar uscatul era aproape. Sorana a simțit nisip fin sub picioare pe propriul serviciu, care pe final de meci chiar a ajuns să producă ași la cerere, iar cele două ore de tenis s-au încheiat cu vești bune pentru noi: mai avem Sorana la Australian Open și pentru zilele următoare.
Băiatul din imagine este Tomas Machac. De fapt, numele lui se scrie așa: Tomáš Macháč, dar nimeni nu are atâta timp să i-l scrie așa. El e mulțumit cu faptul că nu cunoaște mulți români care să i se adreseze folosind numele de familie, merge în turul doi la AO și l-a bătut pe Dimitrov într-un meci în care a avut 21 de ași, o singură dublă greșeală și a câștigat 80% dintre mingile jucate cu primul serviciu. Momentan e suficient despre el.
Să trecem la elefantul trist din cameră. Dimitrov, care a ajuns la nivelul de mobilitate pe care îl are asfaltul turnat prin București, după două ierni și două veri: inițial arată țeapăn, dar în fiecare zi sar bucăți din el. Aș fi făcut metafora cu șoselele din Cluj-Napoca, dar aici nu avem gropi. Dacă am avea și ar fi la fel de adânci și mari ca alea din Capitală, le-ai vedea puse la închiriat cu 350 de euro/lună.
2025 a fost îngrozitor pentru Grigor. Nu s-a retras, dar s-a tot retras. A început anul la Brisbane, a legat trei victorii și s-a retras în primul tur de la AO. S-a retras apoi de la Dubai, tot în primul tur. La Indian Wells mai bine s-ar fi retras, pentru că în meciul cu Alcaraz a făcut doar două game-uri, iar după ce la Miami părea că barca nu mai ia apă, de la Monte Carlo a plecat după ce a pierdut două seturi la 0 cu De Minaur. La Rolland-Garros a pierdut în primul tur, de la Wimbledon s-a retras, la US Open nici nu a mai încercat, iar când a încercat pe final de an, la Paris, pe hard, s-a retras în turul doi și s-a pus pe învățat colinzi, ca să facă și el un ban la final de an fiscal.
Azi, cu Macháč, prin setul doi era deja retras, dar pesemne că Grigor ține la statistică. Și la a sta pe teren. Apreciem. Grigor ar fi câștigat 75 de turnee de Grand Slam dacă One Point Slam apărea cu 20 de ani mai devreme. Dar ideile bune vin de multe ori târziu și de și mai multe ori vin rar. Dimitrov e un soi de expoziția slab-itinerantă care îmbătrânește bine și sigur.
Un winner cu backhandul lovit cu o mână în lung de linie e ceva ce merită să vezi, chit că nu mai vezi în meci nimic altceva. Degradarea lui Grigor nu e ceva ce trebuie urmărit de pe Stația Spațială Internațională, de-a lungul a 10 ani. Începe meciului – e bine. Continuă meciul – nu mai e. Serviciul ajunge treptat la viteze de 160 km/h, de-i face pe șoferii care intră prin Pasajul Lujerului să rădă condescendent și să se jure că ei mai bine ajung în parapet decât așa.
Foto: Morgan Hancock/Getty Images
Comentatorul englez al meciului (unul dintre ei, nu mă puneți să aflu cine e) a zis-o frumos și trist, dar necesar: E nevoie de jucători ca Dimitrov în tenis. Te uiți la Grigor și îți dai seama că inclusiv el ar avea nevoie de niște Dimitrov. Pe perioade mai lungi de timp, în zilele în care are meci. Două puncte între zeci de greșeli, opinteli și căderi metaforice ori direct fizice sunt frumoase. Dar dor și apasă pe o memorie atât de elegantă.
Cei care fac programul zilei la Australian Open ori au umor, ori au pus la treabă un AI cu baza de date neactualizată din 2022. Altfel e greu de explicat de ce ultimul meci al zilei i-a fost lăsat lui Tsitspas. Noi, în schimb, ne respectăm cititorii care trag din greu alături de noi și cară like-urile din care de Crăciun ne-am hrănit și îngrășat, prin urmare nu văd dăm meciuri ciuntite de accidentări (meciul lui Sinner), nu vă dăm partide jucate de sportivi care s-au ascuns în beci când a venit corbul cu scrisoarea ce anunța dopajul (tot meciul lui Sinner) și nici dueluri edgy la care se uită doar tovarășii voștri care urmăresc tenisul la nivel performativ.
Prin urmare, rămâne să vorbim despre meciul Shelton-Humbert, care în primul tur pune față-n față un jucător de Top 10 și unul de pe locul 33. Asta pățești când ratezi cu o poziție urna capilor de serie, dar în povestea asta, adevărul e că doar noi și fanii din arenă nu am fost ghinioniști. Primul set a mers lin în termenii pe care Shelton i-ar folosi, dar paragrafele acestei istorii au fost scobite în piatră cu sulițele în care Ben și-a transformat mingile servite.
În total, americanul a avut 15 ași în meci și doar două duble greșeli, însă de prin setul al doilea, lucrurile s-au complicat. Humbert era totuși numărul 14 ATP în urmă cu doi ani și e în continuare un stângaci complex ca o rețetă franțuzească dintr-o mâncare ce nu te va sătura nici din 8 porții. Mai urcă și mult la fileu, doar că azi nu a avut procentaje prea bune, chestie care oricum e complicată când ceea ce faci e să te tot duci la botul dragonului și să ridici pumnișorul a scandal.
Foto: Quinn Rooney/Getty Images
Shelton a servit la un moment dat un as cu 226 de km/h, iar asta îți face viața semnificativ mai ușoară într-un meci în care ataci doar când servești și prin urmare trebuie să bagi mâna în buzunar și să scoți ceva tăios, nu scame și coji de mere. Cu kick-ul acela din serviciu, care îl face să pară un soi de Nadal născut într-o familie de medici turci cu clinică de implant de păr, Shelton a trăznit până când într-un final a dat norii la o parte și i-a zâmbit soarele. Fără break-uri, fără fluctuații din nicio parte, meciul s-a jucat prin ultimele puncte de tie-break, iar până acolo s-a construit constant.
Aș putea să scriu cel puțin patru propoziții întregi în care să analizez ținuta cu care Osaka a intrat pe teren la meciul din primul tur, dar ar fi cu trei mai multe decât pricep din domeniu și ar fi doar încă o șansă să constatați că mai e ceva pe lume la care sunt habarnist.
Am priceput totuși – și asta mă șochează chiar și pe mine – că ținuta ei are ceva marin în poveste, dar e la fel de adevărat că am mai zis și că pare pregătit să meargă la preselecția de la „Mireasă pentru fiul meu”, sezonul care se filmează în Piața de Pește din Brăila.
E totuși admirabil cum Naomi Osaka luptă pentru atâtea cauze. E de înțeles situația în care pentru cauza câștigării unui nou turneu de Grand Slam nu mai are timp și atenție să tragă, dar în Australia și-a făcut numărul, iar revenirea ei la un nivel care să îi extindă platforma în termeni de timp petrecut la turnee, pare totuși mai degrabă probabilă.
Foto: Fred Lee/Getty Images
Azi nu a jucat neapărat strălucit, dar cine știe ce-o fi ajutat-o să câștige meciul într-un final. Și-a și lăsat pălăroiul ăla lângă teren după încălzire, ceea ce mi se pare cam agresiv față de sărmana Antonia Ružić care și-a pus și ea „clopul” pe z-ul din nume și momentan cam atât. Ce grozăvie o fi totuși să fii la doar al doilea tău meci pe tabloul principal de la un turneu de Grand Slam și să te întrebi la încălzire dacă adversara ta doar e foarte creativă vestimentar sau codul vestimentar din Australia te obligă să te costumezi într-un perete cu plante curgătoare și tu nu ai deschis mailul corect.
Totuși, Antonia Ružić a arătat ca o jucătoare căreia trebuie să îi punem pastă în pix și apoi se descurcă ea să își scrie povestea și succesele. Am văzut încă din primele game-uri mingi lovite cu genunchii pe teren, de parcă Angelique Kerber tocomai a traversat oceanul și se uită din nou urât spre vârful tablourilor de competiție. A băgat bine de tot spaima în Osaka la mijlocul primului set, iar în partea a doua a culcat la pământ toată holda pe care Naomi se pregătea specific-anxioasă să o culeagă pentru a încheia meciul.
Foto: Quinn Rooney/Getty Images
A fost cu adevărat surprinzător și plăcut să o vedem pe Ružić nu doar luând un break la prima ocazie avut în setul secund, dar mai ales să asiști la dovada de echilibru pe care a arătat-o după: fără artificii, dar cu calmul de care ai nevoie pentru a urca Golgota cu lingurița de ceai în cârcă, Antonia a mers lin până la 5-3, a salvat două mingi de break și a închis setul.
În decisiv însă, oalele s-au amestecat cu tobele, instinctele s-au izbit de idei schimbate în ultimul moment, iar setul s-a jucat printre greșeli. Putea fi break pentru Ružić, dar a fost minge de meci câștigată de Osaka. Adică două ore și jumătate de matematică, trigonometrie și șiruri de sudoare pentru o soartă decisă la o lovitură.
Ofertă specială: cronici pe gratis direct la tine-n bătătură
Încă de la o vârstă foarte fragedă, Radu scotea praful din covoare folosind reverul cu o mână și turna ciorbă cu polonicul pentru a învăța să servească, însă a renunțat la tenis după ce și-a dat seama că, practicându-l, ar compromite viitorul acestui sport. S-a concentrat pe scris pentru că îl face să se simtă de parcă ar fi în fruntea clasamentului ATP: toată lumea îți comentează performanțele și toți știu sigur că s-ar descurca mai bine decât tine.
