La vita e Bellingham

---

Dumnezeul care îi mai oferă o mână de ajutor și lui Gigi Becali, dar numai în zilele în care scapă de sarcinile Universului, le așază cumva ca să iasă bine pentru cei mari. Cum, prin ce minune a fost botezat ăsta mic al englezilor Jude, și nu Claudiu sau Mugurel? Sau Dănuț, poftim. La 20 de ani e deja o iconiță a fotbalului care, doar pentru că deține Premier League, ar trebui să se califice automat atât la Mondiale, cât și la Europene. Tot el e proprietar de trofeu UEFA Champions League cu Real Madrid, cel mai titrat club din lume, și i-a adus trei puncte Angliei în primul joc de la turneul final din Germania. Aici e mâna divinității. Onomastica îi aprinde lumânarea stilizată de la mansarda tortului – zecile de mii de suporteri britanici i-au cântat “Hey, Jude!” din Beatles. Nu am cum să cred că taică-su Mark, fost polițist în West Midlands, a ținut morțiș să-i treacă acest nume în certificatul de naștere. Just in case. Că simțea el ceva în cascheta de milițian. Dacă s-o face mare fotbalist și lumea n-o să-l poată ovaționa pe portativ?!

De pildă, ai noștri care vor ocupa mâine casa lui Bayern Munchen n-au cum să-l poarte pe note pe Florinel Coman ori pe Radu Drăgușin. Nu avem melodii sugestive pentru asemenea momente de stadion, poate de aceea arenele de la noi au fost construite cu pistă. N-ai ce să strigi, n-o faci. Iar dacă o faci, oricum nu vei fi contrazis. Cine să te audă? Noi avem șlagărul “Vitezomanul Gică” de la Mihai Constantinescu, însă atât Hagi cel adevărat, cât și Popescu au avut cu totul alte calități decât rapiditatea în deplasare. De asemenea, Gicu Grozav e Gicu, știm asta tot de la Hagi, deci nu se pliază pe melodie, iar compoziția muzicală de căpătâi a celor de la Iris, poate cea mai consacrată trupă autohtonă, este un cover de la Whitesnake, formație din Middlesbrough. Marea Britanie, se subînțelege. Tot de la ei, de la masa bogaților. Plecăm din start cu un dezavantaj, n-ați văzut că am refuzat și cursul de canto a lui Chris Martin de la Coldplay? Mă jur pe familia mea.

Dar nu totul curge din cer. Și Jude și-a făcut treaba în pătrățica sa. Când era aproape scurs primul sfert de ceas, Bellingham și-a creat spațiu în suprafața de pedeapsă ca o fiară de rasă ce este. Colegul său din dreapta, Saka, izbutise o centrare, trecută totuși prin răzătoarea crampoanelor unui fundaș sârb: s-a creat atunci un efect contraproductiv pentru elevii lui Dragan “Piksi” Stojkovic. Balonul a căpătat altă traiectorie, s-a înălțat ca un lampion într-o grădină publică animată de naivi curioși și s-a întâlnit cu fruntea campionului. Britanicul de la Real a părut că sare cu ambele picioare simultan pe o trambulină imaginară. Ar fi plonjat indiferent de adversar, fie că acesta era ființă umană sau un buldozer ori escavator. Atât de frumos a desenat în aer, atât de feroce a zbughit-o spre target.

Zivkovic, extrema dreaptă a balcanicilor, i-a luat instantaneu de frică mijlocașului ofensiv transformat în picamăr. Săracul s-a întors fâstâcit și s-a înclinat ca o floare a soarelui care își irosise în vânt toate reperele. Noroc că e sportiv, altfel l-ar fi vizitat cifoza și scolioza. Va revedea imaginile, îmi va da dreptate. Te-ai nimerit în acea poziție ca să-ți păzești tarlaua, nu integritatea corporală, prietene! Boss-ul său de la PAOK Salonic, Răzvan Lucescu, ar avea motive solide să-și caute om pentru zona în care prășește cetățeanul. E marfă perisabilă, deși are un trecut important la Benfica Lisabona. La greci apare, însă, ceva mai sus, implicit cu mai puține doruri defensive. Însă o vreme îl va visa pe Jude. Pe cel care i-a judecat pe sârbi de i s-au adus ode la scenă deschisă ca în societățile mutilate de venerarea excesivă a fiului ales să ducă nava-amiral spre Epoca de Aur. Rămâne de văzut dacă DJ-ul va schimba piesa cu potențial de Power Play.

A marcat: Bellingham (13).

---

Vrei să primești notificare cu fiecare cronică în momentul publicării?

---

Cronicile de la EURO 2024 îți sunt oferite de 2Performant.

---

Slovenia – Danemarca 1-1

Eriksen. Pe 12 iunie 2021, la Euro 2020, se prăbușea ca săgetat pe finalul primei reprize a unui meci cu Finlanda. Infarct. La câte gânduri îți inundă subconștientul în asemenea situații, dacă ești cu adevărat empatic, de unul singur îți agățai speranțele: să se vorbească despre el doar ca de un fost jucător. Cui îi păsa că nu va mai activa la Internazionale Milano, implicit nici în selecționata danezilor? FC Viața e cel mai apreciat club. Vrei să rămâi “legitimat” și dacă te zbați ca decarul Danemarcei, dar și dacă îți lustruiești umbra într-un post cald care nu presupune performanța, așa cum se întâmplă prin mediul bugetar. Se întâmplă și la privat, vezi cazul Craiovei lui Mititelu, unde s-au încasat ca haplea zeci de mii de euro și, totuși, s-a coborât de-a berbeleacul în beciul matineului, pe spelunci de terenuri tușate cu turma de oi.

Christian a rămas printre noi, s-a recuperat și, după firescul pas în spate, fără să fie adus în probe pe la Chiajna sau Voluntari, ne-a arătat pașaportul. Electrocardiograma l-a readus în prim-plan. Are contract la Manchester United, acolo unde anul acesta a câștigat Cupa Angliei, iar în seara acestui 16 iunie 2024 a îmbrăcat din nou echipamentul de titular în prima reprezentativă a țării sale. Ca acum trei ani, tot la Campionatul European. I-au trebuit 17 minute să-i pomenească iarăși numele întregul continent. De data aceasta, cu excepția suporterilor sloveni, pe care n-ai cum să nu-i înțelegi, lumea a zâmbit. N-a existat fariseism, i s-a văzut lumina pe chip încă de la imn. Apoi, la pasa cu călcâiul oferită de Wind, mingea i-a atins toracele, s-a prelins pe poziția de atac a piciorului drept și, plecată ca din crosă, a găsit covorul roșu spre plasă. E una dintre acele povești care face cât toate trofeele și cât suma de recorduri care contează numai dacă ieși de pe gazon fără tub de oxigen. Dar mai ales pe propriile bujii.

După exact 1100 de zile, fostul star al lui Tottenham a pulsat și pentru clasamentul camarazilor din națională. Ironia sorții face ca, la ditamai turneul final, nici acum trei ani, dar nici în această seară să nu aibă un adversar de talie. Finlanda, Slovenia, oponenți de Liga Națiunilor, really? Poate și pentru că trebuia să se vorbească doar despre el. Or Eriksen a fost și la originea unei faze care se putea transforma în cel mai cel dintre autogoluri. Chris a expediat cu exteriorul un șut-centrare, iar doi adversari, poziționați în careul mititel, au trântit balonul dintr-unul în celălalt și au lipsit numai câțiva centimetri să nu se gudure în ațe. Cunoaștem un atlet de toată isprava care s-ar fi îmbătat criță de bucurie. Pe loc. E vorba de fundașul Germaniei Antonio Rudiger, singurul component al Mannschaft-ului care n-a gustat pe deplin acel 5-1 cu Scoția din meciul de deschidere. Și-a fript un autogol caraghios și e în căutarea unui remediu.

Altfel, slovenii, pe care îi înghițim cu ghimpi după acel noiembrie târziu din 2001, când ne mândream cu Hagi pe margine și cu șaptesprezece atacanți în perimetru, au avut dinți de lapte până când trupa mai bine cotată a dat semne că scoate limba de oboseală. De ce să faci prima schimbare abia în minutul 80, după ce ești egalat? Căci s-a întâmplat să pice și golul băieților de la Ljubljana după un corner înghesuit. Mingea plesnită cu foc de Janza a smuls brazde din spinarea unui danez nefericit, n-ai cum să dezamorsezi o asemenea bombă. Schmeichel e absolvit de vină. Oblak, omologul său din celelalte buturi, fix tipul care iese la antrenamentele lui Atletico Madrid după Horațiu Moldovan și după sacul de mingi din spatele românului, e coautor la această remiză, după ce la 1-0 l-a blocat în 2 metri pe Hojlund. Era minutul 65, cam din acest moment am remarcat o altă Slovenie, dar nu una în stare să ia caimacul unei seri în care Eriksen ne-a mulțumit pentru acea îngrijorare.

Au marcat: Janza (77), respectiv Eriksen (17).

Polonia – Olanda 1-2

Nu are rost să cârcotim pe seama faptului că Pro TV-ul, televiziunea care aduce Euro 2024 în odaia Mioriței, și-a păstrat comentatorii la vatră. E o premieră imposibil de explicat, însă e scumpă cazarea în Germania, în special pe timpul turneului final. Poate mai costisitoare decât meciurile propriu-zise, dacă poftești cameră cu vedere spre stadion. Iar bătrânica de la care ne procurăm noi, românii, mașinile second hand “noi-nouțe” – cunoașteți povestea, fiecare dintre noi a spus-o măcar o dată – face drumuri dese pe Autobahn pentru pâine și lapte. Așadar, nici transportul rutier nu este o opțiune, căci de avion nu se pune problema. Doar ați văzut că și naționala lui Edi a circulat astăzi cu trenul până la Munchen. Apropo, oare le-o fi vândut vreun comerciant ambulant reviste postdatate cu carioca? Era s-o pățesc acum doi ani în gara din Bușteni. Noroc că i-am dat contracronometru peste nas:

– Ce, mă, ăsta-i hal de gară?

Gata cu bârfa, s-a muncit pe brânci în Polonia – Olanda și mă încearcă sentimente de milă pentru pierzători. Măcar pentru că au intrat apăsați. Fost-au nevoiți să-și lase gurile de tun în service. Milik de la Juventus linge vafe pe bandă rulantă la Dubai din cauza genunchiului care îl ține departe de fotbal, iar Lewandowski, cu musculatura ciupită într-un amical, s-a uitat de pe banca de rezerve cum se întrec în ratări băieții care se consideră back-up-urile sale. Buksa, de pildă, care a nimerit Antalya pentru fotbal, nu pentru all-inclusive, așa cum lesne am fi putut crede, i-a dat gol afișului căruia i se mai poate spune Țările de Jos. Și nu oricum, ci de lângă marele Virgil van Dijk. Cu căpățâna, să se consemneze! Pe final avea să calce pe minge ca ospătarii din Andorra: au riscat polonezii să-și defrișeze și mai mult lotul. Genunchiul acestui Bucșă de Cracovia încă nu s-a liniștit după proba de acrobație din culpă. Dârdâie el, dar i-a marcat uneia dintre cele mai lăudate apărări de la Euro? Numaidecât.

Dacă aș fi vreun șeic excentric, iertată-mi fie tautologia, i-aș lua en gros pe fotbaliștii din defensiva lui Ronald Koeman. Sunt unul și unul, iar Ake de la Manchester City a fost astăzi responsabil cu serviciul. I-a pasat lui Gakpo pentru 1-1, când golul bătea insistent cu pumnii și cu picioarele în poarta polonezilor. Șutul din afara careului a controlat instalația de picioare a unui apărător înainte de a-l păcăli pe dârzul goalkeeper Szczesny. Același Ake i-a livrat și rezervei Weghorst pentru execuția decisivă când compatrioții Igăi Swiatek se pregăteau să desfacă șampania. 1-1 cu un adversar de un asemenea gabarit i-ar fi prins ca de Revelion, numai că selecționerul portocaliilor a avut sânge rece și marfă pe margine. A scos cu 10 minute înainte de final principalele piese contondente, pe Gakpo și Depay, cu accesoriile sale de star NBA, și a mizat pe un găligan de aproape 32 de ani care a avut nevoie de 120 de secunde pentru a-și salva antrenorul de condeiul presei din Țara Lalelelor.

Dincolo, Michal Probierz, nici din punct de vedere vestimentar, n-a fost traversat de fiorii inspirației. Ce naiba, și croitorii or fi accidentați la Varșovia? Omul s-a echipat ca un picolo la o nuntă cu ștaif, într-un costum cu vestă de-un maro-muștar din afara zonei de confort vizual. Ținuta asta, la mine, în Moldova, nu poate costa mai mult decât cel mai scump trening, fie el și deux pieces. Ori ești office, iar paleta cromatică nu e foarte generoasă în acest caz, ori vii ca domnul Mihai Stoichiță, în sacou și blugi, și nu te remarcă nimeni. Cu toate acestea, la următorul joc, cu Austria, poate să vină și în șlapi sau să bată recordul la suta de metri în taiorul de piele al lui Jimmy Jump. Ori câștigă, ori caută acceleratul care i-a adus pe ai noștri la arena lui Bayern.

Au marcat: Buksa (16), respectiv Gakpo (29), Weghorst (83).