O fi bine așa? Să termini meciul înainte să apuce francezii să-și parcheze și ei mașinile în buza complexului de la Roland Garros? Să supui parizienii la suplicii precum graba și punctualitatea? Bravo, lider mondial, ai comis-o și de data asta. Și te mai miri că te pun ăștia să joci pe Terenul 18, unde nici pe Isner nu-l trimit să joace.
Lipsită de orice fel urmă de bun-simț, văduvită de mică ceea ce numește empatie, nemiloasă cu tot ce mișcă dincolo de fileu, Simona Halep a terminat meciul ăsta mai repede decât ne ia unora dintre noi să curățăm un kil de cartofi.
Dar, ca să răspundem la propria întrebare, da, e bine așa. Și nu e doar părerea noastră, ci și a băieților și fetelor care au în grijă excelurile: organizatorii turneului. La Paris, plouă foarte inoportun, iar când picură, plouă cu găleata. Nu degeaba Franța este renumită pentru sosuri, curaj în luptă și asfaltul ud fix când se joacă Roland Garros-ul.
Aceste cronici îți sunt oferite de:
Simona Halep – Elise Mertens: 6-2, 6-1
Am avut proasta inspirație să clipesc în timpul partidei, ceea ce înseamnă că am pierdut jumătate de meci, deci nu-ș exact ce dracu’ s-a întâmplat acolo. În momentele astea, dacă te afli pe Chatrier și te trezești că ai ratat acțiunea, primul impuls ar trebui să fie să te uiți spre loja Simonei. Acolo se află Darren Cahill, care este mai mult decât un antrenor de tenis.
E comentator sportiv, fost jucător, orator iscusit, motivator par excellence, geniu al OCC-urilor din timpul meciului, life coach și tot ce mai vreți voi. Reiau aici o idee des întâlnită printre fanii cuplului Halep-Cahill: dacă am avea câte un Darren în viețile noastre, am fi mai fericiți. La naiba, o să fac aici și cea mai bună glumă a zilelor ăstora: dacă liderii politici ai României ar avea un Darren pe post de consilier, ar fura mai puțin și ar constata că și munca e ok. Așadar, when in doubt, uită-te la Cahill.
Primul set al meciului a avut tupeul să sugereze echilibru. Pentru că și Mertens, și Simona și-au făcut foarte ușor serviciul și părea că se va merge cap la cap. Mmmnu. S-a mers mai degrabă ca-n basme: cap la picioare. Capul adversarei la piciorușele Simonei, pupa-le-am mai apăsat chiar și decât domnul cinefil Popescu.
Embed from Getty Images
Game-ul trei a fost, de fapt, singurul care s-a jucat pe bune în primul set. A durat mai bine de 10 minute, dar cu folos, pentru că Halepina a făcut break-ul. Iar de-acolo, Dumnezeu (care nu joacă zilele astea, se pregătește pentru al nouălea Wimbledon) cu mila. Simo a călcat pedala de accelerație ca vecinii mei din Vitan după miezul nopții și a furat toate mingile. De asemenea ca vecinii mei din Vitan, după miezul nopții.
Embed from Getty Images
Abia în al doilea set a început Elise Mertens să joace mai bine și… a, ba nu, mă uitam la alt meci pe Eurosport. Ca în primul set, Elise i-a servit Simonei drept sparring partner și nimic mai mult. De altfel, echipa Simonei, adică cele câteva milioane de români care îi explică de 5 ani încoace cum să joace și ce turnee să aleagă, nu s-a arătat deloc impresionată sau surprinsă de performanța liderului mondial. Nu, nu. De exemplu, Vali și Sică, doi aprigi contestatari ai lui Halep, care o înjură SPRE BINELE EI, s-au reunit imediat după meci la parterul scării lor de pe Fizicienilor.
– Ce bine a jucat Simonica!
– Exemplar, tati, nu așa! Băi, eu ți-am zis: cum încearcă să i-o dea mai mult în colțuri, cum o să câștige toate meciurile!
– Exact, Sicanho! Și în sfârșit servește și ea mai de doamne-ajută. Asta i-a lipsit, așa cum am tot spus.
– Ai spus, ce-i drept.
– Bem o bere?
– Bem pentru Simo.
– Da’ n-are nicio șansă cu Kerber, îți dai seama.
– Zero șanse, slabă la nivel mental.
Embed from Getty Images
Mihaela Buzărnescu/Irina Bara – Brady/King: 6-4, 6-3
Stați așa, nu vă grăbiți să trimiteți toate bezelele în direcția El Lider MaSimo. Mai avem două fete care au prins gustul Parisului și vor să mai rămână la hotel o vreme. E scump ca dracu’, dar vestea bună este că tenisul se joacă pe bani, deci își scot pârleala chiar și la dublu.
Pe Mihaela am mai tot bârfit-o pe aici, că le-a dat tuturor biletele la pariuri peste cap anul ăsta la Roland Garros, dar despre Irina Bara se știe mai puțin. Există Google, desigur, care e încă gratis, dar noi o să ne rezumăm la simplă statistică: Irina a câștigat 4 meciuri la dublu în circuit. Doar patru. Iar cea mai bună clasare a ei ever (la dublu) este locul 102. Ei bine, statisticile pot să se ducă fix în cap. Fata noastră este în sferturile unui turneu de Grand Slam, chiar dacă anul ăsta nu a câștigat decât vreo 30 de mii de dolari din tenis.
Embed from Getty Images
Deci, după ce că alaltăieri româncele s-au ocupat ca Latisha Chan să-și piardă locul 1 mondial la dublu, astăzi li s-a pus pata pe niște americance. Și ne mai miră că super-puterile lumii încep să-i poarte pică acestui neam de daci.
Așa. Acum, că am văzut că funcționează, hai să le jinxuim un pic pe adversarele lor din sferturi. Este vorba de perechea chinezo-taiwaneză Yang/Chan (altă Chan). Nu ne place de ele în primul rând pentru că ieri au scos-o pe Sorana de la dublu. Dar trecând peste preferințe și sensibilități, deja rezultatul nu va depinde decât de soartă. Pentru că meciul se va juca miercuri, cu Mercur intrând în faza retrograd pe mersul piticului, etapa Berbec, deci ale noastre pornesc ca favorite certe.
Daria Kasatkina – Caroline Wozniacki: 7-6, 6-3
Erebus, zeul întunericului la greci, a salvat-o aseară pe Wozniacki, zeița plictisului la danezi. Meciul s-a oprit la 3-3 în setul doi, ceea ce ne-a privat pe noi de o cronică completă. Iar azi, sincer, nu credeam că scăpăm de ploaie până la o oră atât de înaintată în ziua de concurs. Am ridicat o sprânceană, ne-am uitat pe prognoza meteo și ne-am comandat o pizza cu creveți. Suntem în grafic, îi dăm înainte, că e o nouă săptămână de tenis.
Spuneam ieri despre Kasatkina că-mi amintește de Gael Monfils. Evident, nu la capitole precum maturitate sau inteligență emoțională, că francezul eu un fel de Sarkozy minus banii luați de la Gadaffi. Ci la felul nemaipomenit de ușor în care lovește mingile. Acele groundstrokes, termen intraductibil în românește, sunt aparent blajine ca lacrima lui Bambi, dar în realitate ele se transformă ca personajele din Împăratul Muștelor și nu iartă.
Embed from Getty Images
Așadar, restul de trei game-uri jucate astăzi ne-au confirmat încă o dată că buturuga mică poate răsturna orgoliul cât carul lui Helios. Deci a fost bine. Woz pleacă acasă cu primul Boeing disponibil pe Charles De Gaulles, iar S1mona rămâne acolo unde îi este locul. Deocamdată. Caroline încă o poate detrona pe Simona în următorul scenariu: Simo nu trece de sferturi, iar Muguruza nu face finală. Asta ca să știți care-s combinațiile la vârf.
Embed from Getty Images
Și tot pe Planeta Tenis, acolo unde nu știi niciodată cât stai și cât te costă, Daria trebuie să facă check-out-ul până-n prânz.
Rafael Nadal – Maximilian Marterer: 6-3, 6-2, 7-6
În ultimii 10 ani, ne-am împărțit în două tabere: cei care ținem cu Rafa și cei care ținem cu Roger. Desigur, fii ai corectitudinii și cronicari care se respectă, noi am rămas neutri și, la o adică, neatinși de zarva și micimea acestei concurențe! Ar mai fi și a treia tabără, cea care s-a format din fanii care nu s-au regăsit nici în eleganța lui RF, nici în intensitatea lui RN. Este tabăra celor care țin cu ND. Oamenii cu umor, vreo 50 cu totul, arțăgoși foc. Își au sediul la un mezanin în Caracal.
Meciul cu Max, un băiet cu care Rafa se antrena în urmă cu vreo 5-6 ani, când neamțul era un adolescent cu potențial, a început promițător. Tânărul a făcut break în uralale ironice ale publicului francez, care a văzut prea multe pe aici ca să se lase impresionat de un foc de paie. Foc pe care Rafael l-a stins cu vârful degetului muiat în propria sudoare. Spaniolul a făcut rebreak la următoarea șansă. Pentru că, mierda!, niciun teren de tenis nu a aparținut vreodată mai mult decât îi aparține Chatrierul lui Nadal.
Embed from Getty Images
La fel s-a purces la lucru și în setul doi, iar scorul n-a avut nici el vreo deosebire față de primul. Tot 6-2. În momentul acela, reapăruseră bancurile cu ”Death, taxes și Rafa câștigând în 3 seturi”. Numai că în setul trei, era să alunecăm pe coaja de axiomă. În duelul stângacilor, ăl’ mai mic a făcut break și apoi și-a ținut serviciul pentru 3-1 și ne-am întrebat cu toții, în cor: ”oare să fie posibil?”
Embed from Getty Images
Tot Nadal ne-a dat răspunsul, citând aproximativ din Omul Cu Șobolani: ”Nu, nu este posibil! Mama voastră de visători…” S-a mers la tiebreak cu setul, acolo unde, se spune, cel mai bine este să joci doar ce știi. De exemplu, nea Piți, când ajunge în tiebreak cu prietenii, joacă barbut. Rafa însă, la 32 de ani împliniți ieri, joacă supertenis. Max nu a avut nicio șansă de fapt, iar manacorezul cu o mână pe rachetă și una pe propriul fund a ajuns acum la un nou record dezgustător de bun: nu doar că are 13 sferturi de finală la Paris, dar recordul lui aici este 83 de victorii și doar două înfrângeri. La mulți ani, băiete, ești bun!
Serena Williams – Maria Sharapova
Aici ar fi trebuit să fie vârful de lance al cronicilor de azi. Dar, din păcate, cu câteva minute înainte de meci, Serena a convocat o conferință de presă neașteptată, în care a spus că se retrage. Motivul? Unul nou-nouț: o durere ciudată la mușchii pectorali, care a coborât în galop spre braț și care nu-i permite să-i aplice obișnuita cafteală Sharapovei, pentru că mișcarea de serviciu o doare. Serena spunea la conferința respectivă că a promis echipei sale că dacă nu se simte măcar la 60% din capacitate, nu va juca. Săraca Masha era devastată, vă închipuiți.
În schimb, chiar dacă nu am mai avut parte de meciul cel tare așteptat, ne mulțumim și noi cu micile victorii ale zonei. De exemplu, e amuzant că spectatorii încă așteptau în tribune precum diaspora la vot și nu înțelegeau ce se întâmplă.
–Alors, Pierre, crezi că mai durează mult până începe?
-Cu siguranță nu, ma cherie. Din clipă-n clipă.
-Te iubesc, Pierre!
-Idem, rechinaș.
Marmeladski, go home, că nu se mai joacă!
Apropo: ieri, după victoria în fața Buzărnescei, Madison Keys a fost întrebată la conferința de presă dacă se va uita la marele meci. Pe-atunci, Serena era încă ok. Răspunsul lui Maddie a avut ceva premonitoriu.
Diego Schwartzman – Kevin Anderson: 1-6, 2-6, 7-6, 7-5, 6-2
Așa cum spunea colegul de cronici Adi Georgescu într-o postare pe Facebook, meciul dintre Schwartzman și Anderson este ca o hârjoneală între o pisică și o girafă. Îl voi completa eu: dacă George Costanza și Luminița Anghel ar fi decis să procreeze împreună, acel copilaș ar fi fost Diego. Fără discuție, așa ar fi arătat. Sud-africanul Anderson, în schimb, cu serviciul său de tip proiectil cecen, are perioade lungi de sezon când ba stă la cutie, ba e accidentat. Iar apoi scoate gâtul ăla lung la câte un slam și bate 4-5 băieți. Cam așa a fost și zilele astea la Paris, doar că la al patrulea s-a oprit. Schwartzy s-a pus de-a curmezișul și a zis ”nu, lunganule!”.
Embed from Getty Images
Dar jocul a trecut prin multe gloanțe și petece de cenușă până ca argentinianul să se prăvălească precum o punguță de Mega plină cu pufuleți și să sărbătorească. Adevărul e că în primele două seturi nici nu a contat. A dat el din coatele lui micuțe, a strâmbat din năsuc la câteva greșeli neforțate și a strâns pumnișorul arătându-l spre cer. Cu toate astea, din cele 15 game-uri jucate în primele două seturi, n-a luat mai mult de trei. Bravo, Dieguț! Mai mult, meciul părea că i-a scăpat de tot din mânuță când Anderson i-a făcut un break în setul 3 și a servit pentru meci.
Embed from Getty Images
Însă reputația sud-africanului pentru așa-numitele reprize de choking îl precede. Cu alte cuvinte, are probleme în a închide meciurile atunci când i se ivește ocazia. Se vede că nu a jucat ”Killer, predă-te” când era mic. El e un băiat prea de treabă ca să-l bată în trei seturi pe prietenul Diego. Așa că, de unde servea pentru meci, s-a trezit că-și pierde serviciul, setul și capul. La 2-1 la seturi, argentinianul avea două variante, iar mintea lui le întorcea deja pe toate fețele.
Embed from Getty Images
Varianta 1. Trag de mine și-l bat pe Ghiță Mureșan ăsta. Cinci seturi înseamnă un super efort, eu sunt mic cât un ibric, aventura asta o să mă termine. Dar măcar ies de pe teren cu capul sus (și pe vârfuri, să mai câștig doi centimetri) și lumea o să vadă că nu doar Delpo merită atenție.
Varianta 2. Îmi bag picioarele. Și dacă-l bat pe Ghiță, în sferturi joc cu Rafa. De ce aș vrea să mă supun unui astfel de chin din nou, când toată lumea știe că Rafa nu e om, ci un extraterestru originar de pe planeta Zguria Taurus Minor, venit pe Pământ ca să ne facă pe noi râs?
Ei bine, Diego a ales varianta 1. Numai el și familia lui știu de ce, dar a ales-o. Sigur, l-a motivat un pic și Kevin, pentru că, la un moment dat, s-a enervat pe el din cutare motiv.
Cert e că piticul zgurist a câștigat următoarele trei seturi – unul mai ușor ca celălalt. Mai întâi la tiebreak, apoi cu break la final de drum (7-5), iar pe ultimul ceva mai lejer, cu 6-2. Imaginea de final face cât o mie și unu de dalmațieni:
Filip Jianu – K. Jacquet: 1-6, 6-3, 2-6
Ștefan Paloși – S. Korda: 1-6, 4-6
Andreea Prisăcariu – Xiyu Wang: 1-6, 0-6
Două vorbe și despre juniorii României, pe care nu prea îi băgăm în seamă de obicei. Ieri, Jianu și Paloși au reușit să-și câștige meciurile din primul tur de la Roland Garros. Fără tam-tam, iată-i ajunși în turul al doilea, dar versus adversari mai buni. Dacă Filip a dus meciul în decisiv, Ștefan a dat nas în nas cu favoritul al doilea al turneului, un american de 18 ani din Bradenton, Florida, pe care în curând o să-l vedem rulând cot la cot cu d-alde Isner și Tiafoe.
Niciunul nu a trecut mai departe, așadar. A fost rău ca să nu fie bine, dar numai rezultatul. Că experiența va ajuta pe mai departe.
La fete, Andreea Prisăcariu a avut cam același traseu. În primul tur, a bifat rapid (6-1, 6-2) o victorie la japoneza Sato, însă azi, a dat de favorita 8 a turneului, Xiyu Wang. Momentan, ieșeanca este în afara Top 1000 (pe 1003, mai exact), dar este loc de progres și povești.
Pace și drilluri.
Ce e de luat la bord mâine
În WTA:
Y. Putintseva – M. Keys
S. Stephens – D. Kasatkina
În ATP:
N. Djokovic – M. Cecchinato
D. Thiem – A. Zverev
Codruț este fan declarat al lui Federer, dar îi iubește pe ascuns pe toți jucătorii de tenis, mai ales pe cei care joacă în WTA. Se pricepe la fotbal, inginerie atomică și cherestea. Atunci când nu urmărește competițiile sportive, face abdomene, gătește și bea bere. De cele mai multe ori în același timp.
