Benzemamma Mia

Sunt conștient că aici se scriu cronici de Champions League, dar eu câteodată stau și mă gândesc că nu-i deloc ușor să fii Domnul Ilie Dumitrescu. „Sir” nu e doar un expert care pictează cuvinte când nu vorbește neastâmpăratul de Naum peste el, ci și un personaj de o complexitate aparte. Gândiți-vă doar că omul ăsta s-a plimbat învelit în șubă de blană pe Trafalgar Square, de întorceau capul după dânsul toate englezoaicele cu burtică de bere, dar, peste ani, valurile vieții l-au purtat în port la Galați, unde săracu’ s-a trezit că trebuie să-i învețe pe alde Tofan, Maleș și Bukvic să bea Evian în loc de șpriț și să baloteze salată cu paste, nu mititei.

Și asta nu e nimic. În anul de grație 2022, Ilie trece zi de zi, cu succes desăvârșit, de la o extremă la alta. Sâmbăta, de pildă, analizează cu profesionalism cum se împiedică în minge Oaidă, Baiaram ori Burcă. Duminica, scormonește după adjective dulci despre Octavian Popescu, băiețandrul acela pe care patronul său îl vede o nestemată, dar despre care cu toții știm că-i bun de predat în schimbul a trei saci de cartofi noi și a unui avocado ready to eat. Apoi, la mijlocul săptămânii, domnul nostru inventează noi și noi metafore, cât să înțeleagă tot norodul schemele de atac ale lui Bayern, falimentul defensiv al lui PSG sau geniul lui Benzema.

Bag mâna în foc că Ilie al nostru s-ar descurca și dacă ar schimba platoul și-ar coborî, după un crâncen FC Argeș cu Botoșani, la colegii de la știri, ca să comenteze în timp real războiul din Ucraina. Și poate că nici n-ar fi rău pentru telespectatori, că sacoul și frizura lui „Mister” chiar sunt făr’ de cusur, iar mai nepriceput decât specialiștii care azi disecă războiul, după ce până mai ieri erau experți în pandemie, n-are cum să fie.

---

Cititorii cronicilor donează pentru refugiații din Ucraina. Sprijinim împreună UNICEF.

Abonează-te la cronici pe Patreon.

---

Bayern Munchen – RB Salzburg 7-1
(în meciul tur: 1-1)

Münchenezii le-au administrat verișorilor năpăstuiți din Alpi un veritabil „Ieși acasă!”, pe care consumatorii de zeamă de taur roșu or să-l țină minte toată viața. Un dezastru sportiv care o să le revină subit în minte fix când le e lumea mai dragă, poate după un 13-1 cu Ried sau un 8-0 cu Rheindorf Altach.

Salzburg, sosită la banchet cu un prim 11 alcătuit din juni care „din cauza lipsei de experiență” ar face negreșit tușa eternă la orice antrenor român, a jucat atât de prost în Germania, încât până și cei mai fanatici daci s-au dezis de badea Karim Adeyemi, de acum neamț, nigerian sau orice altă nație. Nu de alta, dar niciun demn urmaș al lui Burebista nu poate trăi o asemenea umilință în optimile UCL. Sigur, asta și pentru că nu ajunge acolo de fel, dar nu-i cazul să lăsăm adevărul să ne strice apele.

Altfel, nenea Lewandowski, cum probabil că i s-au adresat puștanii austrieci, a fost din nou capul de afiș. Până să realizeze nevinovații lui Matthias Jaissle că-s pe Fussball Arena și că pleacă de la egalitate cu marele Bayern, polonezul îi trimisese deja de trei ori după țigări. Și lucrurile au mers din rău în mai rău pentru Salzburg, redusă la rang de Barcelona până-n final. De remarcat că bavarezii au arătat, în sfârșit, că sub comanda popularului Nagelsmann pot fi la fel de letali precum în vremea nepopularului Hansi Flick.

Ah, și să nu uit esențialul. Echipa de cronicari salută cu entuziasm look-ul de actor în Emmanuelle al domnului Serge Gnabry, semn că unele tradiții se păstrează, pesemne spre bucuria reacționarului Daniel Pancu.

Liverpool – Inter 0-1
(în meciul tur: 2-0)

Fanii Interului l-au tot pizmuit pe maestrul Antonio Conte, antrenorul ideal pentru campionat, dar pe care nu pui bază dacă vrei să miroși primăvara europeană. Cum Universul lucrează pentru tine, vorba astralei Neti Sandu, băieții de pe Meazza s-au pricopsit cu Simone Inzaghi. Un „italiano vero”, dacă e să ne luăm după coafura de sicilian venit cu afaceri la limita legii în Caransebeș, dar foarte probabil personaj cu oleacă de ADN românesc, dacă ne raportăm la atitudinea mioritică afișată pe Anfield Road.

Sigur, nea Simone a dus-o pe Inter să vadă ghioceii de UCL, numai că la spartul târgului s-a mulțumit să moară frumos, în loc să joace all-in pentru un loc în sferturi. Inzaghi cel mic nu numai că l-a scos din teren pe ceterașul Martinez, dar nici nu s-a folosit de Dzeko, pe motiv că bosniacul trebuie odihnit pentru meciul cu Torino, din Serie A. Am mai auzit ceva similar la anumite echipe continentale care părăsesc Europa încă de prin iulie, sub pretextul că încleștarea cu Gaz Metan Mediaș, din weekend, e crucială. Bașca, antrenorul interist a lăsat senzația că închide jocul ca să plece din Anglia cu 1-0 de palmares. Un rezultat care, ce-i drept, s-ar putea să-l propulseze peste câteva luni la un Watford, un Burnley sau un Brentford.

Ca să fim drepți, pe Simone Inzaghi l-a sabotat și Alexis Sánchez, un soi de Steliano Filip chilian, născut însă într-o zodie norocoasă. Și când spun „norocoasă” mă gândesc că cinci-șase generații ale clanului Sánchez nu vor mai munci o zi în viața lor, că a strâns caballero Alexis suficient leuștean. Spre deosebire de jupânul Steliano, ai cărui copii și nepoți vor fi nevoiți să importe mașini electrice din Germania, să se apuce de trap sau, Doamne Ferește!, să aibă carte de muncă.

Altfel, Liverpool merge mai departe fără glorie, la capătul unei „duble” stranii, care duce cu gândul la dezbaterea cu iz filosofic care m-a chinuit tot liceul: mai bine un 5 bolnav sau un 4 sănătos? Herr Klopp, la fel ca mine în vremea pubertății, insistă că 5-ul e ce trebuie, în ideea că lucrurile se vor îmbunătăți pe parcurs. Însă dezbaterea rămâne deschisă.

Manchester City – Sporting: 0-0
(în meciul tur: 5-0)

Caseta tehnică notează că puțin peste 51 de mii de suflete au fost prezente pe Etihad, la City cu Sporting, dar zău că n-aș fi așa sigur. Poate că oamenii ăia s-au aflat fizic pe stadion, doar că s-au uitat mai degrabă la streamul sacadat de la Madrid vs. PSG decât la iarba din fața lor.

Ca să fiu conspiraționist până la capăt, aș plusa că nu-s convins 100% nici că ai lui Pep chiar au jucat cu portughezii. Îmi imaginez că cele două delegații și-au dat mâna, i-au zis arbitrului că n-au chef de bătut mingea și-au fugit la vestiare să se uite împreună la show-ul lui Benzema, doar fusese 5-0 în tur. Scorul final, 0-0, e argumentul meu principal. Prezența la City a unor flăcăi precum Conrad Jaden Egan-Riley, Luke Mbete-Tatu, Scott Carson sau James John McAtee, despre care nimeni n-ar putea garanta că nu-s regeni la Football Manager, ar fi un al doilea argument în sprijinul acestei teorii. Al treilea, să ne amintim și că Guardiola e ultras d-ăla de peluză când e vorba de Messi și n-ar putea rata vreun meci al lui Leo. Îmi odihnesc cazul, cum ar zice englezul.

Lăsând totuși negaționismul de-o parte, e de aplaudat că fanii lui City l-au aclamat minute în șir pe Oleksandr Zinchenko. Gest important mai ales pentru fundașul ucrainean, afectat de ce se întâmplă la el acasă, dar și pentru ceilalți fotbaliști de pe gazon, pentru că măcar preț de câteva zeci de secunde nu s-au simțit ca la un amical fără miză în Antalya.

Real Madrid – PSG: 3-1
(în meciul tur: 0-1)

Dacă Madridul ar fi avut ceva porniri separatiste, probabil că în noaptea de după meciul cu PSG ar fi înlocuit euro cu moneda revoluționară Benzemaua și-ar fi securizat granițele orașului, pe ideea că trupa lui Karim și Modric produce într-o seară de Champions League cât restul țării într-o lună întreagă. Dar să stăm liniștiți, nu-i nicidecum cazul de radicalism în capitala Spaniei. Zilele astea, cuvântul de ordine e „magie”, așa cum insistă și Carlo Ancelotti.

Da, supereroul e Benzema, „bătrânul” magician căruia de vreo trei-patru ani i se tot caută înlocuitor cu PR, în timp ce el „doar” devine mai bun pe zi ce trece. Însă nu doar francezul e secretul revenirii fulger a madrilenilor, pe care nici măcar șugubățul Pele, un faimos antitalent în ale pariurilor, n-ar fi mizat la pauză. Cheia e, de fapt, spiritul madrilenilor, împinși parcă de la spate de cele 13 Cupe ale Campionilor și de zecile de trofee interne. Odată ce intri pe teren în tricoul Realului, fie că te cheamă Militao, Camavinga sau Vazquez, devii mai bun decât ești. Și în niciun caz n-ai cum să alergi în scârbă ca Neymar sau Messi, reprezentanți ai unui club care literalmente nu exista în peisaj când „los blancos” aveau deja în vitrină șase Cupe ale Campionilor.

„Cronicaru’ lu’ pește, fix de asta a greșit Donnarumma ca Andrei Vlad, pentru că are Madridul 13 Cupe ale Campionilor în palmares”, or să strige microbiștii cinici, convinși că fotbalul a început cu mingicăreala lui Neymar și cu grandomania lui Nasser Al Khelaifi. De acord, nu de asta a comis-o Gigio, care probabil că nici nu știe să numere până la 13 și-l roagă pe Mino Raiola s-o facă pentru el. Nu știu, poate a fost lipsă de concentrare, un moment de rătăcire ori presiunea publicului. Ce știu, deși n-am cum să o demonstrez, e că Donnarumma n-ar fi gafat în halul ăsta dac-ar fi fost în poarta Realului. Pentru că responsabilitate, tradiție, istorie.

În schimb, PSG n-are nimic din toate astea. Parisul e indolent, lipsit de identitate și adesea caraghios. Nici n-ai cum să nu râzi când îi vezi pe Messi și Neymar cum au declarat război sprinturilor și se plimbă flegmatici pe lângă adversari, parcă speriați să o ia la fugă, ca nu cumva să le cadă miile de euro din buzunare. Păcat de Mbappé, care la finalul serii și-a spus ce ne-am spus fiecare dintre noi când a fost dezamăgit de colegii de birou: „Bă, chiar n-am cu cine!”.

Și săracul Kylian chiar n-are cu cine. Acolo.

Echipa asta a lui Pochettino, omul care pe „Parc des Princes” pare să aibă autoritatea și siguranța zilei de mâine pe care le are Toni Petrea în Berceni, arată precum un club din Orientul Mijlociu, unde fotbaliștii cu benzina pe terminate se duc să mai facă de-un penthouse și de-un cont de economii pentru nepoții nenăscuți. Experții Olăroiu și Reghecampf pot confirma sau infirma. Una peste alta, cu un patron nesăbuit, gata să-și etaleze bogăția ca să doarmă cândva cu trofeul Champions League în pat, PSG s-a transformat într-o oază de nefericire. Uitați-vă doar la fețele triste de acolo! OK, la Neymar nu se vede nefericirea, ce-i drept, că-i la fel de expresiv precum un cartof. Dar Messi, Donnarumma sau Pochettino sunt triști și se vede. Norocul ultimului e că mai are puțin, foarte puțin, de stat la Paris.

---

Cititorii cronicilor donează pentru refugiații din Ucraina. Sprijinim împreună UNICEF.

Abonează-te la cronici pe Patreon.

---