Porsche Majeure

---

Tracy Austin, o americancă de 15 ani, a câștigat în noiembrie 1978 un turneu de tenis la Filderstadt, lângă Stuttgart, și a plecat acasă cu un Porsche 924. Avea 15 ani, deci n-avea permis, iar mașina costa pe atunci cât un apartament cu două camere în centrul Stuttgartului. Azi, un Porsche 924 din ’78 în stare decentă valorează cât o garsonieră la Cluj, iar Tracy Austin e un nume pe care-l cunosc doar oamenii care încă știu ce-i aia o enciclopedie. Sau care-și petrec măcar o săptămână din luna aprilie într-o sală din Stuttgart scriind despre cum niște doamne se bat cu rachete de tenis pe mașini germane. 48 de ediții mai târziu, turneul e tot acolo, Porsche patronează în continuare distracția și oferă premiul suplimentar care practic dublează ce primește câștigătoarea turneului, iar noi suntem tot aici, la a șaptea deplasare la Porsche Tennis Grand Prix, deci vorbim deja de un mariaj cu acte în regulă.

Hai, c-ați făcut și istorie azi. Și că tot ați făcut istorie, am și-un premiu pentru voi – imagini cu Tracy în 1979, când a bătut-o pe Navratilova și-a luat încă un Porsche. Și tot așa până la patru consecutive, de-a trebuit să se enerveze Martina și, la a cincea ediție, a lăsat-o în sfârșit pe americancă fără Porsche. Păi ce facem aici, colecție?

Am fost aici pe vremea când Simona călca pe zgura asta sintetică cu ambiția de a câștiga trofeul și pleca acasă cu semifinale în geantă. Am fost aici când Andrea Petkovic și-a luat rămas bun de la tenis și tribunele au plâns nemțește, adică vreme de 60 de secunde pe ceas, c-aveau oamenii treabă la uzină. Am fost aici anul trecut (ce destin aproape poetic!) când Nănașa Ostapenko a câștigat turneul ăsta anul trecut, în ciuda oricărui pronostic, oricărei logici și oricărui sens sportiv sau nu. Și suntem aici și-n 2026, într-un an în care pe tabloul de la Stuttgart nu apare nicio jucătoare din România. Gabi Ruse face o binemeritată pauză înainte de Madrid după ce a stârnit zgura de la Linz și a tropăit până-n semifinale, iar Sorana (învingătoare la Linz la dublu) și Jaqueline au ales Rouen-ul, un turneu mai mic, mai accesibil, unde locul pe tabloul principal vine fără examen de admitere. E ca atunci când universitatea privată din oraș în loc de Politehnica din capitală: sigur intri, dar diploma n-are aceeași greutate.

La Stuttgart, cu 7 jucătoare din top 10 la start, locul 30 mondial te pune la calificări, iar coada de acolo arată ca rândul de la Ambasada Germaniei pe vremea când românii aveau nevoie de viză și trebuia să demonstreze că au și bilet de întoarcere. Mă rog, le înțelegem pe ale noastre. Ne doare, dar le înțelegem. Și ne consolăm cu gândul că măcar la Rouen zgura e în aer liber, ca la Roland-Garros, deci nu vor fi nevoite să caute pe internet „Cum se scoate praful sintetic din șosete?”.

Așa că scriem și anul ăsta despre cele mai bune jucătoare din lume. Doar că niciuna nu e a noastră.

Porsche Arena, zgură indoor, un soi de experiment controlat în care betonezi sub acoperiș, presari apoi praf portocaliu deasupra, tragi niște tușe și le ceri celor mai bune jucătoare din lume să se bată pe un Porsche 911 Carrera S Cabriolet în nuanța Cartagena Yellow Metallic care stă expus la capătul terenului cu strălucirea unei momeli într-un lac fără valuri. Anul ăsta, deci, mașina e galbenă. Probabil s-au gândit oamenii de la Porsche că, dacă tot se joacă indoor, sub acoperiș și sub neoane toată săptămâna, măcar premiul să le amintească jucătoarelor că soarele încă există. Apropo: dacă-i oferi câștigătoarei (și) un Porsche, vine toată lumea. E cel mai simplu mecanism de marketing din istoria sportului: pui un 911, un Cayenne și un Macan pe piedestale ca capătul terenului și lași natura umană să-și facă treaba. Așa se explică de ce un WTA 500, adică al treilea nivel al ierarhiei, reușește să adune un tablou care arată ca a doua săptămână de la un Grand Slam.

Și ce tablou! Rybakina, Swiatek, Gauff: trei din primele patru din lume. Ar fi fost patru, dar Sabalenka a anunțat pe Instagram, cu câteva zile înaintea turneului, că nu mai vine pentru că a făcut buba la Miami. Mesajul a fost scris cu căldura unei jucătoare care chiar voia să fie aici, inclusiv fraza „I was really hoping to have another chance to fight for that Porsche”: probabil că-i prima dată în istoria retragerilor de la turnee când o jucătoare menționează explicit mașina, nu trofeul. Și are de ce: Sabalenka a jucat la Stuttgart de cinci ori și a ajuns în finală de patru ori, dar a pierdut de fiecare dată. Cu Barty în 2021, cu Swiatek în 2022 și 2023, cu Nănașa anul trecut. Patru finale, patru Porsche-uri pe care le-a ratat de la distanța unui set câștigat. Anul trecut, după a patra finală pierdută, Aryna a declarat la festivitatea de premiere, cu un zâmbet care ascundea orice în afară de umor, că-i sătulă să piardă finala de la Stuttgart și că a decis să-și comande singură un Porsche. Așa că și-a comandat un 911 GT3 RS mov, de vreo 300.000 de euro, pentru că a ajuns la concluzia că singura metodă garantată de a pleca de la Stuttgart cu un Porsche e să-l cumperi cu banii tăi.

Elena Rybakina vine la Stuttgart din noua postură de număr 2 mondial. A câștigat Australian Open-ul în ianuarie, a câștigat Turneul Campioanelor toamna trecută, a legat 12 victorii consecutive contra jucătoarelor din top 10 și a pierdut finala de la Indian Wells de la minge de meci, ceea ce pentru orice alt om ar fi o catastrofă. Dar pentru Elena, pentru care diferența dintre tragedie și extaz e de doi milimetri pe colțul gurii, a fost pur și simplu duminică la prânz. La Stuttgart a câștigat în 2024. Relația ei cu zgura e complicated, cum ar zice Mark Zuckerberg. E ca relația pe care o ai tu cu un coleg de birou pe care-l urăști, dar cu care scoți proiecte impecabile: nu există chimie, dar rezultatele sunt acolo și nimeni nu îndrăznește să comenteze. Plus că tabloul de la Stuttgart o tratează cu politețea cu care un hotel de cinci stele își tratează clientul preferat: primul tur are liber, apoi are cu Shnaider sau cu Tamara „Cluj” Korpatsch, iar apoi cu Eala sau Fernandez. În sferturi, probabil, Paolini. Drumul până în semifinale arată ca autostrada de la Pitești la Curtea de Argeș: recent asfaltată și foarte bine semnalizată.

Iga Swiatek a câștigat de două ori consecutiv aici, în 2022 și 2023, și e singura jucătoare activă care pare că a semnat un contract pe viață cu zgura, indiferent în ce formă și consistență apare ea în viața polonezei. Doar că Iga arată anul ăsta ca un software care și-a făcut un update cu bug-uri, faptul care i-a stricat funcțiile de bază: doar sferturi la Australian Open, doar sferturi la Doha, doar sferturi la Indian Wells, plus Pièce de résistance: tur întâi la Miami, unde a pierdut cu consăteana Magda Linette. Cam așa se citește „cutremur” în limba poloneză.

Iga l-a trimis la pescuit pe Wim Fissette imediat după ceea ce pentru ea a fost mai degrabă Sunset Double, apoi l-a angajat pe Francisco Roig, omul care a șezut pe lângă Nadal ani de zile (ce să-l și înveți pe Rafa?) și care în ultimele șase luni a aruncat undița și pe la Emma Răducanu (n-a mers, Emma n-a vrut să joace cum zicea el, ci să piardă cum știe ea) și pe la Mpetshi Perricard (o lună, apoi l-a lăsat cu ochii-n soare fără să-l anunțe personal, cum se face-n tenis când vrei să-ți construiești relații și respect pe termen lung). Acum ajunge, deci, la Swiatek, ceea ce îl face cel mai solicitat antrenor itinerant din circuit, deși tipul pare mai degrabă un soi de consultant al tenisului care vine, instalează un soft pe care-l are doar el, pleacă, dar nimeni nu poate preciza ce s-a îmbunătățit și dacă s-a îmbunătățit ceva. Człowiek żyje i widzimy, cum inspirat și melodic zic polonezii „Om trăi și-om vedea”.

Stuttgart e primul turneu al Igăi cu Roig în lojă, dar tabloul nu e deloc prietenos cu șepcuța polonezei: se încâlzește cu Siegemund sau Tomova în turul al doilea, apoi are Parks sau wild card-ul Noha Akugue în optimi, dar din în sferturi o iau în primire Ostapenko sau Andreeva. Adică Iga, care după Miami zicea misterios cum că „tenisul mi se pare complicat în cap, știu că ar trebui să fie simplu”, riscă să o întâlnească în sferturi pe Leana, care a bătut-o de șase ori din șase meciuri directe (ultima dată tot la Stuttgart, anul trecut), un record pe care nu-l mai bifează niciun alt adversar al polonezei. Vă reamintesc faptul că Iga este cvadri-campioană de Roland-Garros, deci orice-ar zice despre cât de greu e tenisul sună cam ca din gura unui chirurg care recunoaște la o cafea că a copiat la examenul de ținut bisturiul în mână, că la caligrafie e cert că au copiat toți medicii.

Coco Gauff a câștigat Roland-Garros-ul anul trecut și a încheiat sezonul de zgură cum n-a visat nicio americancă în viața ei (Serena, Capriati și Evert sunt excepțiile, ok), plecând de la Paris cu trofeul sub braț și cu senzația că zgura nu mai e doar suprafața pe care americanii calcă în drum spre aeroport. Vine la Stuttgart cu ambiția unei eleve care vrea olimpiada la toate materiile simultan, cu serviciul cum bate vântul (din fericire, în sala din Stuttgart nu avem vânt) și cu un forehand pe care l-au tot operat antrenori succesivi și care începe, în sfârșit, să funcționeze și pe viraje, nu doar pe autostradă. Iar ca să apuce să se-ncălzească, oamenii de la Stuttgart i-au dat un tablou aparent ușor: Ruzic sau Samsonova în turul doi, Alexandrova sau Noskova în sferturi. Pentru o campioana celui mai recent Slam pe zgură, cap de serie numărul doi în Germania, pachetul ăsta e echivalentul unui bilet de avion la clasa business: confortabil, previzibil, cu șampanie la boarding.

Dincolo de primele patru favorite, o avem pe Paolini, care în 2024 a jucat două finale de Grand Slam și a luat aurul olimpic la dublu, momente de glorie care acum par la fel de îndepărtate ca vacanțele de care-ți amintești doar din poze. De atunci, Jasmine își caută cu lanterna forma prin sertarele circuitului ca un om care știe că a pus cheile undeva în casă, dar nu mai știe în care dulap. La Stuttgart începe contra unei jucătoare din calificări (turcoaica Zeynep Sönmez, un soi de Arda Güler din tenis) și are în teorie drum liniștit, colega până-n sferturi, unde o așteaptă Rybakina. Moment în care lanterna va fi pe terminate, iar casa se va întuneca brusc.

Svitolina, la 31 de ani, are cel mai bun start de sezon din ultimii ani: 6 victorii din 6 în seturi decisive, semifinală la Indian Wells, unde a bătut-o pe Swiatek cum te bate o veterană care vrea să-ți aduci aminte că tenisul n-a început cu tine. Vine la Stuttgart cu un calendar plin care recent s-a umplut și cu amicale: în iunie o vedem la Cluj, în formula de familie completă alături de Gael Monfils, la meciul de retragere al Simonei. La Stuttgart debutează cu Mertens sau cu wildcard-ul Ella Seidel, iar în sferturi riscă să o întâlnească pe Muchova, un meci pe care de-abia aștept să-l văd live.

Mirra Andreeva, care tocmai a câștigat la Linz săptămâna trecută, a început să fie o obișnuită a tururilor înalte prin circuit, deși luna asta face abia 19 ani. Dar maturitatea a venit și cu nervi de-ăia tradiționali rusești: s-a certat cu publicul la turneele americane, pe care l-a trimis înspre ale mamelor dânsului și în general a derapat în moduri care fac din ea fie următoarea mare campioană, fie următorul mare scandal, în funcție de cum se trezește Mirra dimineață. La Stuttgart, Andreeva începe brusc și fără încălzire cu Nănașa Leana. Două jucătoare care, împreună, pot genera mai multe highlight-uri care n-au legătură cu tenisul pe durata unui meci decât produce o întreagă zi de Slam. Să-i urăm pe această cale multă baftă și arbitrului, va avea nevoie.

Apropo de nimic, Jelena Ostapenko vine în Germania din postura onorabilă de deținătoare a titlului, dar după ce la Linz, săptămâna trecută, a luat bătăiță de la Gabi Ruse. În rest, e cum o știți: cu forehand-ul ăla care fie mușcă din linie, fie din cineva din tribune și cu nivelul de imprevizibil al unei petreceri la care nu știi niciodată dacă a venit DJ-ul sau poliția. Penko e Penko. N-a schimbat-o nimeni până acum și nu se va schimba nici la Stuttgart, mulțumesc de întrebare.

Turneul a început luni cu un eveniment care merită menționat: pe terenul principal din Porsche Arena s-a jucat Porsche One Point Challenge. Un singur punct per meci, 16 participanți, jucătoare profesioniste amestecate cu celebrități și amatori într-un format pe care nemții l-au împrumutat cu eleganță diplomatică de la australieni, care au inventat One Point Slam-ul la Australian Open. Ca să nu se supere băieții de la antipozi, nemții au invitat un australian onorific: Mark Webber, fost pilot de Formula 1 și campion mondial de anduranță, care a luat bătaie în 10 secunde după ce-a demonstrat că dă forehand-ul ca Monica Niculescu. Au mai participat Fabian Bredlow, portarul de la VfB Stuttgart (rămâne la fotbal, a decis repede), iar dintre jucătoarele cunoscute am avut pe tablou Eva Lys, Svitolina, Paolini, Badosa și – evident – Ostapenko, care ar face orice să mai puncteze la capitolul imagine, deși i-ar fi mult mai ușor dacă și-ar schimba pur și simplu echipamentul.

Nănașa n-a câștigat Porsche One Point Challenge, că nu s-a dat mașină la final și-a durut-o la bască. În finală au ajuns Eva Bennemann (19 ani) și Julia Stusek (17 ani), două jucătoare germane care vin din spatele actualei generații și fac parte din Porsche Talent Team, adică Naționala de tineret a Germaniei, iar la final s-a bucurat Eva. A fost foarte drăguț, v-am și filmat finala de un punct, că n-avea cine s-o dea la TV și oricum erați luați cu drob și miel și alte distracții.

Începe, deci, Porsche Tennis Grand Prix Stuttgart. În rezumat, că unora le e lene să citească și se uită doar la poze cu Porsche Macan: Fără Sabalenka, fără românce, dar cu zgură sub acoperiș, cu un Porsche galben la capătul terenului pe care acum îl va câștiga altcineva (dacă-l ia din nou Nănașa, mă las de cronici), cu un tablou în care orice meci din sferturi ar putea fi finală la orice alt turneu din circuit, și cu senzația familiară că suntem din nou acasă la Stuttgart.

---

Porsche Macan Turbo îți oferă cronicile de la Porsche Tennis Grand Prix Stuttgart.

---

Ofertă specială: cronici pe gratis direct la tine-n bătătură

---