Povestea de azi pleacă undeva în vestul brațului Sithonia, între Neos Marmaras și Toroni. În căutarea unor cadre interesante în care Dusterul să treacă clasa la capitolul peisaj, am virat pe o șosea secundară care ducea înspre o faleză înaltă. Am ajuns la capătul șoselei, iar ea se încăpățâna să se transforme într-una din pământ care continua. Deși aveam în mâini o mașină destul de capabilă în off-road, am decis să nu mă avânt mai departe din cauze care țin mai degrabă de estetica fotografiilor atunci mașina se murdărește, iar tu tocmai ai ieșit din spălătorie. Aviz bloggerilor care scriu despre mașini și se încăpățânează să le pozeze cu noroiul de zece degete pe ele, susținând că totul se face “a la naturelle”. Forget it, tot lene-i zice.
După ce am reușit să trag câteva cadre, drumul de întoarcere spre șoseaua principală nu aducea nimic spectaculos. Dacă priveliștea golfului care se crăcăna mai jos, a caselor albe și netede și a măslinilor care par tot timpul prăfuiți nu înseamnă ceva spectaculos în registrul tău. Și totuși, când mai aveam câteva sute de metri până pe șosea, văd o piatră pe drumul asfaltat. Când dau s-o ocolesc, “piatra” își trage sub carapace capul și lăbuțele și se sperie de animalul alb care a îndrăznit să-i strice traversarea șoselei.
Am oprit și am ajutat broasca să treacă. Nu am pierdut momentul să imortalizez unul dintre cele mai frumoase și neașteptate momente ale celor trei zile petrecute pe malul Egeei. Superb.
A jucat fotbal 12 ani doar pentru a avea pe ce să dea vina ulterior pentru că s-a îngrășat. Acum joacă tenis la nivelul tălpii de șlap. Mare fan al tuturor echipelor defuncte din România, deci mizați pe el pentru o analiză obiectivă, pentru că practic nu are ce să mai piardă. În cealaltă viață e jurnalist auto și-i stresează pe toți obligându-i să-și lege centurile de siguranță.
