Auchan, vineri seara. Lume multă, ca de obicei la final de săptămână. Lucru normal. Mă apropii cu Eliza de raionul de prăjituri și tarte. Care arată foarte bine. De multe ori ne oprim acolo să admirăm splendoarea plastică a artiștilor bucătari care lucrează cu fructe din prefabricate, deși nu am cumpărat niciodată nimic din zona respectivă.
În timp ce-mi arăta niște tarte mici cu vanilie și fructe de pădure, Eliza este interpelată de doi tipi care se holbau și ei la o tartă, dar pe care nu-i observasem până atunci. Oamenii îl băteau pe Freddie la mustață, aveau părul de culoarea intensă default a caracterelor din Word și erau îmbrăcați cu geci din piele asortate subtil, new age, la pantofi sport. În general, băieții făceau parte dintr-un grup de naționalități conlocuitoare și etnie incertă spre clară.
– Don’șoră, cu ce-i asta? întreabă unul dintre ei, cel care ținea în mână o tartă ambalată pe care cei doi se chinuiau probabil s-o descifreze.
Mă uit cu Eliza la ei, mă uit la tartă și văd eticheta. Pe care scria, destul de clar, denumirea comericală a produsului.
– E tartă cu caise, scrie aici… răspundem amândoi în același timp, arătând înspre bucata albă de hârtie lipită pe ambalajul altfel destul de transparent în sinea sa.
Răspunsul a fost imediat și nu mi-a dat timp să mă apăr în vreun fel de artileria grea scoasă pe neașteptate de oamenii despre care era clar că mâncaseră întreaga lor viață doar finețuri vegetariene și foie gras. Se vedea după burți, sunt accesoriu clasic în aceste cazuri.
– Cu Kaiser?
A jucat fotbal 12 ani doar pentru a avea pe ce să dea vina ulterior pentru că s-a îngrășat. Acum joacă tenis la nivelul tălpii de șlap. Mare fan al tuturor echipelor defuncte din România, deci mizați pe el pentru o analiză obiectivă, pentru că practic nu are ce să mai piardă. În cealaltă viață e jurnalist auto și-i stresează pe toți obligându-i să-și lege centurile de siguranță.
