Pomannarino

Mai ales după un asemenea scor, simți cinematografia din subconștientul francezului care îl scosese recent din uz pe next starul Shelton.

– Tataie, dacă mă țin șalele, devin masă amorfă într-un club în care tineretul, la intrare, își lasă amanet urechea internă, timpanul și celelalte angarale. Pavilioanele rămân doar pe post de bibelou. Fac și o impresie la populația adolescentină, sunt cool cu chelia asta, poate ajung mai spre dimineață la domiciliu. Sper să găsesc și cheia sub preș.

Deh, n-ai cum să nu călărești ceva entuziasm după ce, la 35 de ani, tai aripi proaspete, dar tot de acolo, din BIOS-ul computerului de pe umeri, știi că vei reveni repejor la șahul și la tablele comentate cu bătrânii tăi, în parcul de lângă bloc. Îți mai pică și un adversar pe care îl știe tot cartierul, se și râde zgomotos la toate glumele acestuia. 

Astfel a pășit Mannarino în horă cu Nole, pe modul “stare de bine până la proba contrarie”.  

Djokovic a servit primul și, rece fiind, a plesnit două duble greșeli, ambele cu risc de break, dar s-a redresat cu frână de motor. Tête-à-queue în prezența unui francez nu miroase a bine, ajungi de poveste prin Hexagon. Apoi a smuls breakul dintr-a treia încercare și până la 6-0 s-a deschis la orizont ditamai autostrada cu patru benzi pe sens. Vrummm! Dacă n-ai văzut meciul, ai fi tentat să-l găsești pe Adrian vinovat că-i strică antrenamentul numărului 1 mondial. E drept, trecuse prin încercări în primele două tururi. 

Dar omul s-a străduit, a ținut garda sus preț de un game prelungit pe serviciul sârbului, a avut și minge de 3-1, numai că tabela, invenție cu chip de inteligență artificială manevrată de umanitate după bunul plac, a arătat altceva după manșa secundă: 6-0, 6-0. Merde!

https://twitter.com/eurosport/status/1748965660019814662

Facem politică și duminica dimineața? Facem, desigur, căci mă fierbe. Domnul ăsta cu obârșii în suburbiile Parisului a trăit într-un fel drama antreprenorului român, a tipului din mediul privat care face tot posibilul să reziste pe piață. Investești, cauți și portițe pe lângă lege pentru a nu trage obloanele, căi aceasta e realitatea, angajezi mână calificată pentru a te dezvolta, achiți taxe, impozite și contribuții, te lupți cu inflația și birocrația, noaptea te bântuie fantoma ANAF-ului, obții parola de la etajul 2 pentru a nu mai fi nevoit să plimbi dosarul cu șină, iar statul, exact cu frizura lui Nole, te fixează din priviri în timp ce îți spune că s-a modificat legislația. Că, în definitiv, scorul este 6-0, 6-0, dar nu pentru tine.

La un asemenea rezultat, injust pe alocuri, aș fi plecat acasă sau aș fi solicitat time-out-ul vieții. M-aș fi plimbat pe la vestiare cât mi-ar fi permis regulamentul și arbitrul din jilț, n-ar fi stricat nici să-mi târâi vreun picior. Medic, maseur, maici, sfinți părinți, faceți ceva! Mannarino, dimpotrivă. Calm, pe ventrilocie emoțională. Începeam să-l înțeleg și pe Novak: prietene, dacă tot te strivesc de-ți plâng ăia de milă și la televizor, eliberează și tu un “au, mă doare”, dă-te răcit, bocește, răcnește! Nu s-a plâns, dar la 3-0 în al doilea set, și-a aruncat racheta de părea că se va face surcele. Atât era de mânios. Toată frustrarea era la el, devenise dealer de dușmănie.

În schimb, când i-a ieșit primul game, egalând la unu în runda finală, a râs zeci de secunde, efectiv nu se putea stăpâni. Acompaniat de public, francezul se transformase în dirijor. Făcea semne teatrale, dar foarte sincere, că momentul trebuie celebrat la intensitate maximă. Găsise supapa perfectă, oricum nu mai era de mult vorba de tenis.

https://twitter.com/eurosport/status/1748922873249509878

Până și Jim Courier, la interviul de după, îl chestiona pe Djokovic cu privire la fashion. Mai exact, care-i treaba cu inserțiile albe pe echipamentul său albastru. În halul ăsta de mare e liderul ATP.

Aceste cronici îți sunt oferite de noul Porsche Panamera

Jannik Sinner – Karen Khachanov 6-4, 7-5, 6-3

Conservatorii vor avea mereu de comentat pe seama taliei italianului:

– N-are, nene, fizic de tenismen, dar are calitate!

Bine că a avut înălțime de schior. Zice publicația aia roz din peninsulă că până pe la doisprezece ani era unul dintre cei mai buni juniori din lumea îndrăgită de președintele țării noastre. A câștigat un campionat național la slalom uriaș. Jannik, nu Johannis. Joac-o pe asta!

Dacă ne punem cu analiza pe el, are mai multe de “nu are”. Nu trece de ecran, pare un tip șters, la locul lui, fără să epateze, fără sclipici de star, până și șapca aceea se întreabă ce caută pe respectivu-i creștet. Putea să aibă o soartă mai bună. Sau mai rea, mult mai rea, vezi cazul miliardelor de șepci așezate anonim pe glob. Ale mele, căci sunt colecționar de șepci, au același statut low-profile.

Nord-italianul are, în schimb, tenis în mansardă. Prezentat ca un meci echilibrat, doar se întâlneau jucători din Top 20, duelul nu era sortit unui destin de patru seturi. Ba chiar m-am întrebat cum a reușit Khachanov să-i confiște un meci lui Sinner. L-a și învins o dată la US Open, în 2020. Aș fi pariat pe o victorie în minimum de seturi, erau bani pe scoarța terestră, vorba lui Șumudică, însă noi dezavuăm asemenea practici. Nu suntem cu pariurile, suntem cu Panamera.

Uneori și soarta se întrece pe sine doar ca să te evidențieze, or Sinner nu putea de unul singur să trimită cu reverul o minge care a lins linia, atât de aproape, și totuși departe se așezase. S-a văzut la reluare, se simțea că se termină. Se făcea 5-3 în ultima reprezentație, iar în mijlocul tribunei Darren Cahill, antrenorul lui Jannik, era în picioare și aplauda furtunos. Ca în vremurile bune, alea bune cu adevărat, când făceam nopți albe ca la World Cup în 1994. O tempora, o mores! Pare că aceste vremuri n-au existat niciodată și că sunt doar plăsmuirea unor minți sărite din frecvență.

Magdalena Frech – Coco Gauff 1-6, 2-6

– Vă uitați la turneul ăla din Australia? Bun, s-o faceți, drăgălașilor, ca s-o susțineți pe compatrioata voastră. Da, noi, polonezii, suntem bine aproape la orice sport, dar acum ne doare de tenis. Bine, la revedere, mai vorbim!

Să te numești Magdalena, să ajungi în turul 4 la Melbourne și să te lase Iga singură cu steagul, n-ai împrăștia asemenea mesaje pe WhatsApp? Mai ales celor care te caută atunci când au nevoie de tine și care – boală grea, cu anamneză stufoasă – te felicită de complezență.

Fetei din Lodz i-a picat greu în această fază destul de avansată. Pentru ea avansată, firește. I-a fost desemnată Coco. Și lui Swiatek, potrivit evenimentelor de dată recentă, i-ar veni peste mână o asemenea înfruntare.  

N-a fost de glumă, ci conform prognozelor. Gauff nu s-ar fi dezmințit nici dacă ar fi activat la circ, cu bila roșie pe nas. Așa e ea, seriozitatea care întoarce lumea pe dos. S-ar fi interzis comedia, cu marțiala de încă 19 ani la butoane, ni s-ar fi dat voie să râdem cu porția. Inclusiv când zâmbește la finalul meciurilor, Coco o face după studii de fezabilitate, managementul surâsului nu poate purta decât semnătura ei. După ce retrage colțurile gurii, e închiderea emisiunii. Noapte bună!

Firile ponderate ar putea concluziona, cu mâna înfiptă în burta bărbiei, că glumeții n-au ajuns niciodată departe, că Apolodor din Damasc, exemplu pur întâmplător, nu combina arhitectura cu stand-up-ul și că Micutzu sau Teo, Vio și Costel, la antipozi, n-ar face și podul. Unii dintre ei nici șpagatul. D-aia fetei din SUA îi iese în ultima vreme tot mai bine tenisul. Cu Frech s-a distrat. Așadar, s-a destins ca filosofii, nu ca fraierii printre care mă regăsesc prin excelență. 6-1, cu break din prima, ca să se învețe cu direcția vântului, apoi un 6-2 cât să se umple ora. Și câteva minute.

Amanda Anisimova – Aryna Sabalenka 3-6, 2-6

Te încerca un dor apăsat de Anisimova? De ce te ambalezi, e americancă, de ce tragi cu dinții de rădăcinile ei? Bun, deci te măcina măcar curiozitatea. Între timp, la venerabila-i vârstă de 22 de ani, a ajuns numărul 442 mondial. E lipită de ușa din spate, dar lasă semne că vrea înapoi, aproape de șofer: fusese pe poziția 21 în toamna lui 2019, când tenisul feminin conținea ingrediente spicy precum Serena, Șarapova sau – pe unde-mi umbli, Mouratogloule? – Simona.

Anul trecut anunța cu punct și virgulă pe Instagram că atârnă racheta în cui. Invoca epuizarea și o stare mentală improprie marii performanțe, dar s-a ridicat repede și pare să-i ardă de challenge-uri. Cumva, dacă s-a pus pe treabă, era inevitabil să nu se intersecteze și cu o ființă care între timp a rămas cu nerv pe tarla ca să avem și noi ce scrie. Sabalenka, de pildă.

Ca stare de spirit, Amanda, neschimbată. Mersul ei prețios de gazelă al cărei deziderat este să-și păstreze demnitatea și dacă trage la gingiile ghepardului, privirea nobilă, mișcarea în teren pe “mute”, fără nicio respirație sonoră.

Dincolo, Saba, așa cum ne-a obișnuit, energofagă. Avea primul set în rucsac și se îndrepta spre victorie, însă umbra păcatului i-a acoperit tâmplele și a scăpat o dublă în fileu. Brusc, i-au zbughit-o ochii din orbite, fruntea abia i se mai ținea în carcasa căpățânii, limba i se plimba pe afară pe post de ștergătoare de parbriz de camion, dădea nervos din mâini și din picioare. Adică era Aryna în varianta originală: se consuma, scotea fum cât jumătate de combinat siderurgic, făcea și deliciul consumatorilor de sport prezenți în arenă. 

Fără a avea pretenția că mă pricep, la câtă forță degajă, bielorusa este sufletește prea încercată. Sau e și acting. Rămâne de văzut.

Totuși, cum să te bucuri abia de a doua victorie din meciurile directe cu Anisimova? Căci așa a și fost, cu toate că era a șasea partidă head-to-head. Americanca bătuse ca la fasole în stima de sine a Arynei între 2019 și 2022. De patru ori! Se predase tiptil proteina vegetală din leguminoase, își cerea azil politic la cărnoase, atât de rău era, însă pare-se că și în această dimensiune face carieră sintagma “the best is yet to come”

Taylor Fritz – Stefanos Tsitsipas 7-6, 5-7, 6-3, 6-3

Aveam o poftă nebună de a mi-l lăuda pe Fane. Dădea cu furtună în terenul advers, a dus bine primul set al jocului cu Fritz, bașca îi zâmbea statistica pe acest început de an. M-am uitat, din nefericire, încă o dată pe lista celor învinși de Tsitsipas: Bergs, Thompson, van Assche… Fleacuri. Drept dovadă, manșa inaugurală a duelului din această dimineață, avută în mână, i-a scăpat în tiebreak. 

Ia-o de la capăt, Ștefane Vodă, că te-ai apucat de mănăstiri! A reușit să egaleze la unu, după ce a stat în urma lui Fritz, adică a apelat la un plan B, dar risipitorii nu ajung în Grădina Edenului.

Ce băiat, ce talent, câtă indolență! După ce a pierdut runda a treia, grecul a auzit locomotiva în gară și a ridicat nivelul de tenis. Concomitent, pe elevator urcase și Taylor, care mi l-a chinuit serios pe finalistul de anul trecut al slam-ului de pe țara-continent. Sărăcuțul, la ultima minge, și-a dat târziu seama că a eliberat o scurtă în zona minată. Fritz n-a avut milă, iar Tsitsi, postat la doi pași de fileu, a întins brațele ca portarii de handbal. Sau ca eroii lui Sergiu Nicolaescu în fața gloanțelor care se coc în arborele de cauciuc. Era curățat.

Şi te-ai dus, dulce minune,
Ş-a murit iubirea noastră.
Fane, născut talent, încă speranță.
La 25 de ani.

Barbora Krejcikova – Mirra Andreeva: 4-6, 6-3, 6-2

N-ar fi prima dată când sunt abordat de indivizi cu o cultură primitivă într-ale tenisului, de ca și cum eu m-aș situa în altă galaxie, pe teme la modă.

Andreeva.

Era până astăzi. O punem la borcan, sperăm să dea pe-afară și la următorul GS. Cu Krejcikova a crezut că e mai bine să caute knock-out-ul, așa i-o fi suflat antrenorul. Ca în ring, noua senzație WTA sau una dintre ele, căci în ultima vreme tot apar diverse mușcate, a sărit la bătaie. Break, i-a umflat măseaua cehoaicei, aceasta din urmă a replicat și s-a mers în manșa întâi numai pe combinații de jab-upercut.

Se lumina, soarele părea să ardă pentru rusoaică. Barbora a fript gospodărește un smash de lângă fileu, Andreeva s-a lăsat pe spate, a reacționat eminamente mecanic și cine visa că mingea, înălțată până la stratul de ozon, înconjurând și planeta pe la ecuator, va rupe smalțul liniei? Jucătoarei mult mai experimentate, câștigătoare de Mare Șlem în 2021 la Paris, nu i-a picat bine, însă arta disimulării face minuni. A rămas de bunăvoie în rolul de potențială victimă, până și transpirația excesivă de pe echipament făcea parte din decor. Trebuia să apară călăul cu un satâr de bucătărie, nimic mai mult. Bine, până atunci s-a făcut 1-1 la seturi, dar i se mai întâmplase puștoaicei.

Greșeau amândouă și în decisiv, adolescenta era în grafic datorită buletinului, nu și când și-a călcat apăsat, fără milă, racheta. Patima nu are vârstă, păpușile pe care abia le-a parcat în rastel sunt, de asemenea, neperisabile. Apropo, o exista rastel de păpuși? Dacă da, acolo se întoarce și Mirra. N-a priceput mesajul subliminal. Mai coapta din Cehia îi aruncase priviri ca atunci când mama era jumătate și trei sferturi din cealaltă jumătate peste balcon, la etajul 6, strigând că dacă nu vin în casă, ar fi bine să merg la motel. Era 1 noaptea, erau anii ’90.

Andreevei îi suna invitația la fel de vintage:

– Hai la mama să te zăpăcească!

A ieșit întocmai, un 6-2 cât o departajare cu tot cu sos, salată de crudități și un pahar de Sauvignon blanc.

Alex De Minaur – Andrey Rublev 4-6, 7-6, 7-6, 3-6, 0-6

Am scris și cu alt prilej – figura lui Andrey, de intelectual rasat coborât să bată covoarele în spatele blocului, nu poate fi egalată în circuit. E enciclopedia ambulantă din anturaj care găsește răspuns la orice, dar mai ales la tot ce ține de Legendele Olimpului, electrotehnică și alte științe exacte. Seara, ca orice minte care pe timpul zilei sfărâmă limite ca o bormașină alimentată cu materie cenușie, mai scapă joja pe ulei, nu înăuntru. E fascinant, e altceva, e și poet, nu doar în joc, aducând într-o oarecare măsură cu Pușkin, numai că fondatorul literaturii ruse moderne, tot cu plete împodobit, era crețuliu. Mă rog, am Google-uit ca să mi se confirme, ar fi bătut la ochi să posed o asemenea informație.

Pe cealaltă bucată de teren, australianul De Minaur, cu o fizionomie comună, tot fără frizer, dar cu cârlionți dați pe după ureche precum șantieriștii. Îl văzusem rar și nu-i dădeam șanse. Nu ca să demonstrez că ador să desconsider necunoscuții, ci pentru că știam ce și cât poate Rublev. Meciul, pus ultimul în ziua de duminică din considerente firești, a depășit așteptările. Avea să fie meciul zilei, singurul de cinci reprize.

Andrey a dat de prea multe ori pe lângă ele, iar favoritul tribunelor, cu încărcare lentă la emoția din Rod Laver Arena, a deschis unghiuri cât să repornească activitatea inginerilor încă amorțiți de perioada sărbătorilor. Până acolo, însă, a produs neplăceri cu o dublă greșeală și primul set mergea la oaspetele galei.

Cu o viteză care l-ar putea antrena pe Meșter și pe latura de Autocritica, De Minaur, născut la Sydney, dar mutat în Spania, la Alicante, avea să se poziționeze ca atitudine în relația cu publicul:

– Da, e clar că depindeți de mine, dacă cei doi gemeni ai nebuniei de la Antipozi, Kyrgios și Kokkinakis, v-au abandonat.

Primul a rămas în studioul Eurosport, celălalt a pierdut la Dimitrov.

Amatorilor de tenis din Melbourne le mai rămăsese de-un “Vamos!” și de două manșe speranță, ambele adjudecate în tiebreak de Alex, însă după încleștări sigur memorabile pentru el. I-a fost alături și temperatura de fierbere a rusului, parcă prea joasă decât în alte situații. De exemplu, orice fabrică de rachete de tenis care se îngrijește de propria etichetă ar trebui să-i ceară despăgubiri la ce călușari a țopăit rebelul folosindu-se de obiectul de recuzită a cărui destinație primară nu vizează dansurile.

În ciuda lucrărilor de sculptură duse pe interior de frustrare, Rublev a izbutit să revină în setul 3 de la 2-5 la 6-6. Era prea încărcat ca să mai ducă și povara departajării, astfel că a plecat cu spatele la zid în runda a patra. Iarăși elan, 3-0 fără drept de apel, 5-2 și 6-3 pentru a debloca reprezentația finală cu destinația sferturi, cu peron pe partea dreaptă. Avea să fie explozia atletului din Moscova favorizată de descărcarea completă a bateriei lui De Minaur. Stors, rupt, ferfeniță!

– Vigoarea e la mine, băiatul meu, pare să-i fi transmis Andrey pe sub sprâncenele sale spirituale. Mai putea și el când nu mai putea, ca să reabilitez un dicton intrat lejer și în lexicul precupețelor când li se taie maioneza.

Potrivit statisticilor consultate în grabă, n-am identificat alt meci de cinci runde în crudul palmares al latino-australianului. Iată de ce “bagel”-ul din decisiv nu surprinde și are gustul acela de produs veritabil.

Ce spectacol!