Aha, “vasăzică, această cronică nu este scrisă de aceeași persoană ca până acum”, au concluzionat unii dintre cititorii care nu parcurg și termenul de garanție de sub text. Chestiunea nu e nouă: Meșter nu e doar Mircea, e o generație compusă actualmente din trei membri, căci Mircea însuși nu mai poate duce de unul singur un Șlem de Șlem, așa cum o făcea pe vremuri. Și Maradona, tot cu mâna, lua Mondialul din 86, însă apoi a avut nevoie de recreaționale. Nu vrem să-l scăpăm pe Meșter în acea zonă, bașca are și el aparținători, iar la o adică ar putea întâmpina dificultăți și la partaj. Nici Hagi poate că n-ar fi bătut Argentina în 94 fără cursa spre nicăieri a lui Selymeș, așa cum Moș Crăciun – cel mai la îndemână erou al vieții de pe pământ – nu e singur. Și-a cultivat propria pepinieră de sosii și de cerbi pitici cărora din snobism li s-a zis reni.
Insist, pe timpul meciurilor practicate de fetele noastre, consumul e la nivel de combinat siderurgic. Da, ca acela de la Galați. Când exista, că s-a prăpădit înaintea Moșului. Energofagia e starea firească, fie că pe ecran se desfășoară Jaq, Gabi sau Sorana, iar dacă adversarul e din sfera prietenelor personalului TESA din WTA, etichetă pe care o merită Osaka, mulgi priza cu trei sau patru mâini, ca în alte galaxii.
Iar elementele care ne potențează starea vin pe parcurs, recte cele două începuturi de set 1 și 2, ambele cu break ale Soranei și cu game pe serviciu, care structurau ideea că nimic nu e întâmplător și că vom fi martorii unui meci memorabil. Numai să vezi cum pleacă mingea scânteind din forehandul româncei pentru a forța prăvălirea japonezei spre o reacție neperformantă de genul unei grenade în fileu și deja te topești. Vrei să fii acolo, în pârgul situației. Căci, da, ați sesizat, noi, alde Meșter, suntem mai întâi suporteri, abia apoi cronicari. Trăiască subiectivismul!
Quinn Rooney/Getty Images
Cu această orientare filosofică în suflet îmi pregătisem exclamația pitoresc-peremptorie că s-a șterpelit mireasa. Știți, Osaka s-a afișat la primul său meci de la AO 2026 într-o perdea de Pașcani mult mai scumpă ca să ne demonstreze că activează într-o ligă superioară. Înaintea tropăielii cu Cîrstea n-a mai avut voalul pe chip, ci doar niște pantalonași de tip draperii de dormitor mic situat pe vest. Să fi fost și superstiție la mijloc, probabil. Păcat că nu mai există emisiunea domnului Capatos, de acolo sigur ne-am fi însușit detalii microscopice. Și de Măruță, alt prezentator supus extincției audio-vizuale. Neplăcerea dominantă a venit, însă, în decisiv, acolo unde Sori mai activa doar pe baterii. De la 2-0 și 3-1 pentru niponă, ea și-a dozat energia mentală pentru 3-2 și cât de-un 30-0 pe serviciul contracandidatei la un loc în turul următor.
Livrase nivel maxim cu un set în urmă. Game-ul jucat la 4-4 e de predat învățăceilor: reprezentanta noastră a servit țintit, în forță, și a aruncat la coș orice reacție a fostului număr 1 mondial. Au fost momente în care Naomi nu respira. Practic, dacă ar fi făcut parte dintr-o țară în care se impozitează și aerul, nu și-ar fi creat prin atitudine nicio datorie la Fisc. Dar ar fi fost pasibilă de dosar penal pentru stopaj la sursă.
Quinn Rooney/Getty Images
S-o fi ținut ritmul pe Sori și acum am fi vorbit și de radierea Osakăi din balul de la Melbourne, cu tot cu ținutele sale fancy-țipătoare. Am fi ratat următoarea ținută a fetei din Țara Soarelui Răsare, însă ne-am fi obișnuit de drag să facem ochi odată cu clasa muncitoare din schimbul întâi. Hai a noastră, căci doar Ruse ne mai ține de santinele!
Asamblăm cronici, dar rezolvăm și probleme. De pildă, la ora la care m-am ridicat în capul oaselor ca să urmăresc junii și senioarele bătând covoarele la Melbourne, pe strada mea se putea surprinde numai obșteasca serenadă a nărilor. Horcăie și centralele termice, e drept. Locuiesc într-un oraș în care oamenii se încălzesc la calorifere, nu invers, ca în alte părți. Așadar, încep ăia joaca la Antipozi la o oră la care în Europa se intră în case doar pe bază de șperaclu – iată de ce mi-am luat cu de la sine putere și rol de Ipingescu, să fac un rond al mahalalei. Jupân Dumitrache ar fi fost prea mult pentru subsemnatul. Era și de tăcut, trebuia, cum s-ar zice, să-mi împart vigilența în silabe pentru a remarca și miezul primului Șlem din 2026.
Nole a prins loc în față în această zi de Australian Open, o fi avut treabă mai pe seară și se poate să fi insistat pentru a fi distribuit la matineu. Nici nu avea de ce să se foiască precum leul în cușcă pentru un meci cu un Francesco ales pe sprânceană pentru meniul GOAT-ului. Maestrelli, auzi la el?! De parcă i s-ar cânta în strună jupânului ca acelui dirijor de autogară din Seinfeld care voia să fie apelat “maestro” atât la Operă, cât și la coadă la butelii. Nu că nu i s-ar cuveni lui Djokovic, dar omul e mai concentrat să croiască tineri entuziaști scăpați în malaxorul nobilei discipline ca să aibă de unde pleca acasă.
Peninsularul, construit pe calapodul foișoarelor, are 23 de ani și se duce spre 2 metri. O avea vreun viitor pe aici, momentan se scaldă într-un prezent în care – numai datorită adversarului – s-a bronzat puțin la lumina câtorva reflectoare. Francesco posedă un serviciu gospodăresc, pârlindu-i astfel zece ași sârbului, însă nu poate să ducă prea multe meciuri prevăzute cu seturi până la 6. După al doilea și al treilea schimb, se pierde în detalii. Sau poate că era absorbit completamente de prestația lui Novak – e prima dată când îl văd aruncat în cușcă. Deși de după fileu nu se dezvolta acel tenis de faze superioare, Djokerul având încălțările pline de pietre care să-i țină frânele pe modul “on”.
Fred Lee/Getty Images
Cel puțin în acest sport, n-ai cum să iei în serios orice eveniment, nu e ca atunci când joci în echipă. Important este să faci ochi dimineața, după o anumită vârstă să-ți iei pilulele de tensiune și să faci vocalize. În plus, să-ți încălzești falangele mâinii cu care dai autografe. Monstrul din Belgrad a zăbovit mai mult la interviul de după și la celelalte activități conexe decât să mai demonstreze ceva în fața unui italiano vero care speră s-o fi văzut pe luminița. Pe aia de la capătul tunelului anonimității.
Ofertă specială: cronici pe gratis direct la tine-n bătătură
Și te-ai dus, dulce minune, ș-a murit iubirea noastră, mare-albastră, mare-albastră… Căci de unde altfel de metafore atunci când vrei să îmbraci așa cum se cuvine turneul de hard înghițit de culoarea infinită a metilenului? Ostapenko, din protagonista pe care platforma www.cronici.ro o transformase într-o zeiță a unui univers rămas fără frâne în Valea Plângerii, începe să se transforme într-o fostă pe care o vom aștepta vlăguiți să-și câștige în calificări dreptul de a mai respira pe tabloul principal al unui GS. Ori să primească – absolut meritat, chiar și în urma unor amenințări de bun-simț – un wild card.
Nănașa pe care o vom ține minte până când tenisul va fi populat în proporție de sută la sută de roboți (adică să nu fie Sinner singur) și-a scos singură prezoanele în fața unei chinezoaice care i-ar fi zâmbit la fel de generos și dacă ar fi pierdut cu un dublu 0-6. Să fie cei șapte ani de-acasă, deși la Beijing se fac și mai mulți înainte de a ajunge în agora? Da, dar și un soi de anxietate în fața unei câștigătoare de turneu de top care deține și un arsenal anarhist de contondențe. S-a povestit totul despre Ileana din Letonia, aproape că ne este datoare de câțiva ani cu tenisul său aprig și mânios.
Așa cum a început și cu Wang. Un 6-4 transpirat, care a pârâit pe genunchi, apoi ceva mai anevoios în primele game-uri din setul secund. Pocnea mingile dincolo și arunca și cele două web-cam-uri din jurul nasului prin tribune în halul în care vecinul meu din anii 90, fost coleg de gimnaziu, trăia la intensitate maximă în stratosfera unei Dacia 1310. Ajungea în parcare cu scârțâit de roți și de ce mai avea pe sub capotă, oprea nervos și, trântind portiera, își proiecta privirea ca pe suliță spre fațada blocului. Orice act de bravură are nevoie de validare, cumva îi înțeleg frustrarea că nimeni, preț de ani verzi, nu a ieșit la balcon cu acel cearșaf pe care să troneze următoarea combinație de litere: “Bravo, vecine, suntem mândri de tine, de achiziția ta și de calitățile tale înnăscute de șofer de Formula 1 pe Dacia!” Jelena, acum mi-a picat fisa, mi-ai fost colegă de condominiu, fată!
VCG/VCG via Getty Images
6-4, 4-2 și tremura peștele de pe televizorul asiaticei ca în fața uleiului încins în tigaie. Numai că baltica noastră a apucat vârtos și de făcălețul cu care schimba vitezele, i-a bubuit oglinzii retrovizoare o țeastă în figură și a sunat la numărul unic de urgențe. Naiba știe care o fi ăla prin Australia. Wang Xinyu a adunat ce căzuse pe jos, a pus piesele cap la cap și i-a tras preșurile de sub picioare doamnei tenisului din Riga. Soarta este o eroare neforțată, avea să-și spună la final în propria carcasă a cavității bucale biata nănașă pentru care disciplina albă se joacă mai nou și cu zaruri.
Să-l lauzi pe Stan The Man după accederea în etapa a III-a a turneului de pe țara-continent sau să-l treci, în tușe groase la gazetă, că s-a chinuit în cinci seturi cu un francez care mai are nevoie de multe cantonamente la Vatra Dornei? Crampe la 21 de ani întâlnisem numai în liga aia mare de fotbal din România, e profund regretabil să te numeri la jumătatea vârstei acestui dinozaur cu țesut adipos abdominal și să te tragi anevoios de membrele inferioare. Bine, dacă francezul Arthur Géa va ajunge un star al acestui palier socio-cultural, măcar ne vom putea agăța de aspectul respectiv. La debutul său pe turneul principal al unui Grand Slam l-au tras mușchii de creier de n-a mai putut disimula.
Wawrinka a trebuit să muncească în stil de salahor ca să poată prinde încă o dimineață acasă la diavolul tasmanian. Aș paria că la meciul următor va solicita să intre online, căci fizic nu mai exista încă din super-tiebreak-ul partidei cu băiatul din Hexagon. Experiența, plasamentul, toate marile meciuri jucate cu T-Recșii și celelalte lighioane care au populat vreodată circuitul masculin i-au permis să-l gâdile pe ăl’ mic, cu toate că mereu a fost nevoit să vină din urmă. 0-1, 1-2 la seturi, 7-5 cu inima urcând pe esofag, trahee, laringe și faringe, căci avusese și 3-0 în cea de-a patra manșă, apoi dezbrăcarea de energii negative pentru runda finală. Puterea ursului – unul care abia a trecut de 20 de ani, celălalt, la două luni de admirabila cotă 41.
Géa se împrietenise devreme cu ideea că va face o victimă cu nume. Îl ajuta să crească în joc, i-a și furat din concentrare o asemenea abordare. Stan are aceeași frizură cam de când francezul era echipat doar în scutece, așadar nu e bine să-i subestimezi pe bătrâni. Cu a sa constituție atipică unui sportiv de mare performanță, cu picioarele plecate direct din cutia toracică, și cu mersul său apăsat, de perceptor, elvețianul a vânat orice breșă de după dealurile fileului. O exista câte un Bodø/Glimt în fiecare ramură a sportului, dar măcar să fie bine înșurubat în picioare.
Lintao Zhang/Getty Images
Aproape cinci ore și-au complicat existența cei doi într-o arenă în care nu mai puteai arunca o idee, nu un ac. Full, atmosferă de ca și cum s-ar fi jucat la Davos, adică foarte aproape de casa lui Waw, cu reacții explozive la orice lovitură reușită a veteranului. În super-tiebreak, de la 5-3, Stanislas n-a mai irosit nicio minge, iar prima din seria finală de cinci i-a plecat din rachetă în ultimul micron care unea tușa din spate cu perpendiculara care trecea pe sub nasul arbitrului de scaun. Ca la golf a plutit obiectul, o execuție pe care numai unul care a pășit la vestiare în același timp cu Federer și Nadal. Am fost trezit din reverie de constatarea comentatorului de limbă română, “Stan i-ar putea fi, fără probleme, tată francezului”. Ce bine că se năștea finalul!
N-a făcut sport de performanță, cu toate că l-a dus cineva de mânuță pe un teren, luându-l imediat de cealaltă mânuță. Evident, ca să-l parcheze acasă. Ar fi fost împotriva firii să spui peste ani "Dănuț a reușit un hattrick", să fim cinstiți, nimeni nu și-ar fi cumpărat un tricou oficial al echipei favorite pe care să scrie Dănuț. Ce i-a mai rămas? Mânuțele îl ajută să dea exterioare literare și no-look-phrases. Face și radio, e util în felul lui.
