Noapte în Australia, weekend cu ambele mâini la noi, direct pe rever. Gabriela și Mirra, în premieră face-to-face, parcă ușor copleșite, ieșeau de pe tunel pentru a închide ziua. Main event, cum ar veni, pe Rod Laver, cu public, cu acea Românie care respiră tenis migrând de la mii de kilometri distanță spre dispozitivele electronice. Ca în epoca în care Grand Slam se traducea pe aici prin alte două cuvinte mari, Simona Halep.
Vorba lui Mircea – prins zilele acestea cu gândirea Autocritica.ro – fraților, cât am lipsit de pe planetă? Suntem acolo, jucăm după ce greii zilei au fugit la somn. Back in business, nene.
Iar a noastră începe bine, nu e numai augmentarea curajului nostru de turmă. Stă lipită de tactica rusoaicei, de această copilă născută direct matură. Mirra pare să aibă 18 ani cam de când era Ianis căpitan la Viitorul Constanța, e precocitatea alfa, genul de sportiv care nu și-a lăsat nici măcar părinții să se joace. În copilăria ei, să ne înțelegem! Ordine și disciplină până la a patra generație, mai rar asemenea osatură mentală. Pe de altă parte, în România, noțiunea de tânăr e mai permisivă, suntem sătui. Are granițe cât e Groenlanda de mare – de exemplu, un cetățean transferat recent de clubul de fotbal Rapid, Moruțan îl cheamă, are 26 de ani și e considerat încă june. Are tot viitorul în față și perfectul simplu la antipozi.
Fred Lee/Getty Images
Dar vorbeam despre Ruse care prinsese aderență la miza partidei. Rata patru mingi de break, în game-ul al treilea conducând cu 40-0, apoi își îmbrăca serviciul cu mici variații care să ducă anticorpii Andreevei pe piste greșite. Faptele bune s-au împletit, din nefericire, cu decizii pripite, cu graba care – conform unui alt proverb dâmbovițean – cam alterează treaba. E enervant să simți pe propria piele unele mingi care la prima vedere păreau materie primă pentru statistica erorilor, dar în joc era calificarea în optimi. Era noapte, fetele erau ultimele din cartier, era meciul care trăgea după el zăvoarele până a doua zi.
Setul secund l-am văzut în lumini ceva mai clare. Ruse revenea mai hotărâtă, mai limpede în decizii și mai ofensivă. Mirra era tot Mirra, acest aspect ne-a stricat toate planurile și ne-a deposedat și de ultima reprezentantă în turneu. Ce lob în lung de linie pe lângă umărul stâng al româncei, apoi un forehand sclipitor în colț și se făcea acel break de care ne era teamă. Bine, manșa a doua a fost doldora de break-uri și rebreak-uri, mai ales când cea mică a vrut să picteze cu trafaletul și cu AG-ul. A ieșit repede din bula artiștilor de primă mână și a continuat să facă ce știe foarte bine. Nu s-a pierdut cu firea nici când a servit decisiv cu a doua și ne-a expediat și pe noi la culcare.
Nu-i vorbă, afacerea cronicilor continuă spectaculos, dar trebuie să ținem cu alții. Avem ceva experiență și pe acest palier, e una dintre filosofiile noastre de viață.
De astfel de eroi au nevoie ecranele albastre pentru a cultiva prozelitismul de tip open. De indivizi precum Daniil care, după un maraton de aproape 4 ore, vlăguit, dar la fel de receptiv, se prezintă la interviul oferit din inima arenei și vorbește onest, cu relaxare, ca în sânul familiei, despre momentele-cheie ale jocului. Ținut la distanță cu 2-0 la seturi, fiind și dominat copios de maghiarul Marozsan, gigantul rus a fost întrebat ce simțea în acele momente. După 7-5 în manșa întâi, se făcea imediat 5-2. Biletul de avion al fostului lider mondial era ca și tipărit, urma să fie distribuit spre coridor. Deh, omul are și picioarele lungi.
La mare căutare sunt și reporterii care nu anticipează răspunsuri, care știu să le caute. Altfel schimbi canalul, aplicația sau device-ul. Să-l chestionezi pe bune pe atlet, nu să-l periezi, nici să-l lași pe el să inițieze dialogul, chiar dacă vă cunoașteți de o viață. Așadar, zi-ne, prietene, în câte dimensiuni se zărea viața când simțeai că moroșanul de la Budapesta ți-a mototolit sejurul, înghesuindu-l într-un sertar? Bine, purtătorul de microfon n-a nuanțat astfel, poate și pentru că un McEnroe, de pildă, e distribuit mai degrabă în studiourile de televiziune.
– Mmm, well…, s-a oprit Medvedev, cu profilul său de sfinx ambulant, pentru a mai sorbi din recipientul de care se atașase imediat ce-l lobase pe Fabian pentru un izbăvitor 6-3 în decisiv. La 2-0 pentru adversar, mi-am spus că trebuie să mă liniștesc, să fiu calm, să fiu puternic. Și dacă pierd, ce? Măcar să știu că am luptat.
Morgan Hancock/Getty Images
Fără clișee, fără “vă dați seama” sau “am făcut ce mi-a zis Mister”. Și continua să foreze în acel bidon de plastic în vreme ce interlocutorul îl privea cu gura până la urechi. Rusul câștigase un meci cât o punte între 2024 și anul curent, căci 2025 n-a existat pentru cel care a fost pe afișul a trei din ultimele cinci finale de la Melbourne. Scos în turul 1 la Paris, Londra și New York, după ce la Australian Open bifase gâfâind și runda a doua, Daniil nici nu mai umbla în bagaje. Le lăsa la intrare și ieșea el din când în când echipat în tricoul cu care aterizase.
După un 7-5 mestecat vârtos în setul 3, Medvedev i-a dat de înțeles maghiarului că s-au deschis ușile adâncurilor. 6-0 în următorul și circumferința brațelor parcă îi creștea cu fiecare lovitură care pleca dincolo de fileu. El are și un fel bizar de a se duce după minge de ține mereu echipa medicală în alertă. Pare că se dezintegrează, numai că acest detaliu aparte l-a ținut atâta vreme pe primele locuri ATP. Bine ai revenit, Dănilă! Fenomenul avea nevoie de inși complicați ca tine.
Ofertă specială: cronici pe gratis direct la tine-n bătătură
Un portal-geambaș de încăperi pe care le închiriezi de la distanță și fără să întâlnești mutra proprietarului mă pișcă din algoritmi o dată la câteva săptămâni. A recidivat și în dimineața acestei zile: “Te încearcă tristețea de după vacanță, monșer?” Cinstit, nu mă las încercat atât de ușor de asemenea capcane facile, iar ultima ieșire în scop turistic a fost prin noiembrie, parcă. Ce rost are să-mi dai buzna cu mixerul în ciorbă, dacă papilele mi-au rămas amorezate de ostropel? E genul de alarmă slabă din punct de vedere caloric, la fel pare să fi fost chestionat și francezul Moutet înainte de a urca în mijlocul de transport care l-a adus în arenă cu Alcaraz. Subconștientul, chiar el, îl râdea, tundea și freza.
– Te încearcă vreo speranță, Corentin, crezi că ai putea opri fluxurile de știri de pe mapamond, te simți în stare să scarpini telexurile pe greabăn cu breaking news-ul că l-ai potcovit pe Carlitos? Nu l-ai bătut niciodată, deci nu cunoști această aromă și nici nu are rost să pierdem timpul cu ferestre de sampling. Du-te la oștire și vezi ce obții de acolo!
După cum se observă, asta e treabă de peak performance coach aflat la început de carieră. Outsiderul avea să intre complet resetat în meci, fără nicio teamă de eșec, dar parcă și prea exuberant. Și la zoo, dacă faci ca toți dracii pe lângă cușca leului, ți-ar putea dispărea mătreața pentru vreo două generații când se va enerva explicit regele junglei aflat în modul.
Nu poate oricine să-l lobeze pe spaniol de atâtea ori, îi e greu și lui Sinner să-l întoarcă în același game în două puncte consecutive pe Carlos. Și dacă îi va ieși, nu va ști să se bucure precum franțuzul care a și dansat, și-a scos și șapca în semn de chapeau bas, s-a crezut și toreador. Doar nu se înțelesese cu minunea iberică pentru a-și completa videoteca încă sumară cu câteva cadre pe care să le prezinte la bătrânețe nepoților.
O dată a zâmbit și Alcaraz, a doua oară a lăsat să treacă de la el, numai că se întindea prea mult coarda. Corentin, un stângaci de la care aștepți măcar un sfert de finală de Grand Slam, e spectaculos. Și atât. Nu te poți holba prea mult la Cascadorii Râsului sau la Ridiculousness pe stomacul gol. Livrăm și noi ceva rezultate?
Darrian Traynor/Getty Images
Servicii tăiate artistic, scurte și alte fonfleuri. Poate nu chiar ca Monfils, dar pe acea frecvență. Alca s-a supărat și l-a luat la joc, nu i-a împrumutat nici măcar un set tipului cu cozoroc din suburbiile Parisului și, la rândul său, a apăsat pedala cancanului. Carlitos a pivotat de două ori în cadrul aceluiași raliu, a lăsat să-i treacă mingea printre picioare, ca la baschet, și a trimis de 3 puncte mult în spatele unui Corentin care, astfel, conștientiza numele obstacolului de după țesătura de ațe. Eh, nu avusese până acum onoarea de a-l întâlni pe pachetul de mușchi, testosteron și imaginație care doar aici, la Melbourne, mai are ceva de demonstrat – a prins doar sferturi în 2024 și 2025. Istoria încă se scrie în timp ce nouă ne stă mintea la weekend.
Din multitudinea de meciuri pe care un turneu de Grand Slam le trântește pe tarabă, alegi câteva. Nu te poți opri la toate, chiar dacă avem ditamai partenerul în spate. Porsche, firește. Sinner, de pildă, va fi luat în malaxor cam de la sferturi încolo – știi că nu are cine să-l trimită la plimbare, nici nu e vreun carismatic ca Alcaraz sau un colos ca Nole, ca să fie prezent mereu în proză. Dar își va găsi propriul colț în paginile cronicilor, va deveni la rândul său GOAT, ne vom sătura de el. Mai departe, Sabalenka a pupat text, la fel și Iga. Le vom reîntâlni.
Zverev s-a bucurat deja de câteva însemnări, Coco Gauff ne-a dat emoții dimineață cu Baptiste, lui Wawrinka nu ai ce să-i faci. Îl însoțim cu tastatura și lumânarea aprinse, căci ne va fi dor peste ani de impulsurile sale.
Vine la rând Rublev, un sfert-finalist în toate cele patru mega-evenimente anuale, și l-am ocoli plecând pe fenta că din rețetele ulterioare ale AO 2026 nu va lipsi tocmai cârlionțatul cu privire de profesor de matematică pasionat de eul liric. Astăzi îl aștepta la colț un argentinian cam de aceeași vârstă, tot un rebel de școală veche, dar care n-a câștigat nimic până acum. Reperul este – ați priceput – galeria turneelor cu ștaif. Nimic, nada, cu toate că propune un tenis generos, exploziv, ecuații de totul sau orice. S-a mai bucurat și de o experiență în tribune ca acasă, la Buenos Aires. Un asemenea cumul de condiții îi garanta cumva că va trage bățul corespunzător. Că n-o va lua pe coajă.
Phil Walter/Getty Images
Cunoaștem, fără discuție, ieșirile nervoase ale rusului, găsești ușor colaje pe Youtube cu momentele de furie în care Andrey, un om al extremelor, își aruncă și ultimul atom pe foc pentru ca apoi să se întrebe de ce e atât de frig în încăpere. Cu sud-americanul s-a făcut repede condens, cu toate că în toate cele 3 seturi prinse pe teren a contat până prin game-ul al șaselea-al șaptelea. Și-a complicat existența cu pseudo-soluții, cu lovituri de neînțeles și s-a prăbușit. Pentru că îmbătrânim cu toții, nu ne mai putem păcăli că întoarcem roata când deja suntem pe jantă. Ne lipsește și triunghiul reflectorizant, iar vesta de siguranță e ruptă și mânjită.
O vreme, preț de câteva zile, Rublev nu va mai vorbi cu nimeni. De fapt, lucrurile stau taman invers. Nimeni nu va avea tupeul nici să-l invite la o cafea, la un brunch. Aici, la Antipozi, fostul număr 5 mondial reușise să joace ultimul sfert de GS. În 2024 se întâmpla. Apropo de curaj, cine l-ar putea păcăli că la Roland Garros va fi altfel?
N-a făcut sport de performanță, cu toate că l-a dus cineva de mânuță pe un teren, luându-l imediat de cealaltă mânuță. Evident, ca să-l parcheze acasă. Ar fi fost împotriva firii să spui peste ani "Dănuț a reușit un hattrick", să fim cinstiți, nimeni nu și-ar fi cumpărat un tricou oficial al echipei favorite pe care să scrie Dănuț. Ce i-a mai rămas? Mânuțele îl ajută să dea exterioare literare și no-look-phrases. Face și radio, e util în felul lui.
