Primele cuvinte care apar scrise în acest text vin la vreo 20 de minute după ce am deschis, efectiv, documentul de ciornă. Pentru că, trebuie să recunosc, nu știu dacă am fost pus vreodată în fața unei încercări de condei atât de mari. Să folosești cuvinte să descrii gimnastica e deja o provocare. Să folosești cuvinte să descrii perfecțiunea în gimnastică, ei bine, oftez.
Performanța Nadiei Comăneci îmbătrânește ca vinul și traduce din ce în ce mai clar hieroglifele dificultății reușitei ei cu fiecare deceniu ce trece. Acum, în era modernă, acest 10 în gimnastică nu mai există. Nu mai este perfect, ci imposibil. Pe atunci, șoca până și arbitrii acelei Olimpiade de la Montreal, oameni puși acolo să găsească nod în papura unei activități fizice atât de solicitante și riguroase.
Aceste cronici îți sunt oferite de Nerds & Words
Înainte de a trece la cei 7 ași, vă invit să priviți (realmente) o fotografie la rezoluție mare cu Nadia Comăneci realizată la Moscova, în 1980, la patru ani după performanța de la Montreal. Repet, priviți cu adevărat, ca și cum aici ar fi un muzeu, iar parchetul ar scârțâi sub picioarele voastre sedentare. Nadia afișa părți ale musculaturii inferioare despre care mulți dintre noi nici nu știam că există. Priviți. Așa arată munca, aș tentat să spun, dar n-ar fi complet. Așa arată munca la 4 ani după ce ai scris deja istorie și te-ai fi putut retrage fără să mai fie nevoie să demonstrezi vreodată ceva.
Embed from Getty Images
În 18 iulie 1976, o fată de 14 ani din Onești, jud. Bacău, sărea ca o așchie la 8000 de kilometri de trunchiul orașului natal și ateriza fără ezitare pe bârna Jocurilor Olimpice din Montreal, Canada. Știți momentul, l-ați trăit de fiecare dată pe TVR. Mai ales în anii ‘90, când odată cu Alina Alexoi ne opream cu toții respirația la fiecare procedeu executat de una dintre fetele noastre. Acea apnee involuntară. Strângerea din bucile neamului.
La Montreal în 1976, Nadia Comăneci ateriza perfect de șapte ori. De patru ori la paralele și de trei ori la bârnă, fata născută la Onești obliga, practic, zeci de mii de proaspete familii ale vremii să-și boteze fiicele cu prenumele ei. Și-i obliga pe arbitrii de la Montreal să reinventeze matematica. Orașul canadian a fost, pentru șapte momente bine înfipte în timp, primul loc din lume în care 10 a fost egal cu 1 la Jocurile Olimpice. Și va rămâne mereu așa.
Embed from Getty Images
Eu nu trăiam la vremea respectivă, dar imaginile cu exercițiile de 10 au ajuns să stea într-un folder de cinste al calculatorului Pentium 1 pe care-l adusese, cumva, acasă tata prin 1996. Fișierul avea tot felul de minunății în el, de la reclame cu fotbaliști la montaje cu Michael Jordan, tot sportul pe care puteam pune mâna înaintea erei Youtube.
Embed from Getty Images
Acum, când durata unei rutine de paralele s-ar putea dovedi prea mare pentru atenția distributivă la care ne obligă social media, îmi permit, totuși, să vă recomand să urmăriți un montaj cu toate cele șapte intervenții ale Nadiei Comăneci de la ediția Montreal 1976 a Jocurilor Olimpice, însoțite neapărat de muzică clasică. Șase ore pe zi de antrenament, minim cinci zile pe săptămână, ani la rând, rezumate în câteva rutine ce durează sub un minut fiecare.
Vă rog, neapărat, muzică clasică.
Aceste cronici îți sunt oferite de Nerds and Words
Toma Nicolau este un fel de Mircea Meșter, doar că-i moldovean, un pic mai suplu și n-are permis. A jucat 15 ani fotbal de performanță și a reușit să adune în acest timp 400 de milioane de euro în bani de Monopoly. De 8 ani e blogger de sport și organizează Bloggers Lan Party, motiv pentru care își continuă cariera de jucător de fotbal în format electronic.
