Neymare ți-e grădina, Doamne!

Din când în când, mai apar și eu pe aici. Ca un personaj secundar de-al lui Horby. Util, deși poate lăsat prea puțin la dospit. Dacă se joacă tenis sau fotbal, mizați pe noi să avem glume, calambururi și haz de oferit. Iar dacă n-avem, producem. Căutăm, construim, forțăm nota. Uneori e mai greu decât s-ar crede, alteori cuvintele cad râuri-râuri, în ritm de respirație de om sănătos, care poartă mască. Însă de obicei, nu știi niciodată dinainte cum va fi. Trebuie să duci la final primul paragraf ca să-ți faci o idee. Adică ăsta pe care-l citiți acum. În mod normal, în următoarele 20 de secunde voi ști dacă mă prinde 5 dimineața încercând să fiu haios sau dacă peste fix o oră Meșter va avea în inbox cele 2-3000 de cuvinte. Tic-tac, tic-tac.

Ați auzit de atâtea ori că eroii nu mor niciodată. Chestia asta e cam hazardată, dacă nu chiar falsă. Eroii nu doar că mor, ei mor în fiecare zi – prieteni, bunici, mame, străini care ți-au schimbat un cauciuc pe Moșilor. Iar apoi, avem zeii. Și zeii mor, ați văzut. Se crapă de ziuă, îți faci o cafea la ibric, mai dai un refresh și-ți spui amărât: Dap, Diego e încă mort, rien n’a changé, vorba cântecelului.

Și totuși, vestea bună (pentru supraviețuitori) este următoarea: panteonul lumii noastre, al celor înnebuniți după fotbal, este mare și în expansiune. Primim zei de la o generație la alta, așa cum le primim în familie, pe rând, pe toate iubitele acelui tovarăș al nostru care nu se așază la casa lui. Spunem ”stop, mai bine de-atât nu se poate”, dar descoperim uimiți că se poate. Pentru că fotbalul este o lume paralelă lumii. Una care nu va accepta în veci vreun monoteism plictisitor; îi suntem recunoscători pentru asta. Pe vremea lui Akhenaton, te jupuiau dacă te inchinai la mai mult de-un zeu, te jupuiau dacă spuneai, de exemplu, că Zidane a fost la fel de bun ca Maradona, așa cum spun eu acum fără să clipesc. Noi trăim un sport în care e loc pentru toți și toate. Iar peste 40 de ani, ăștia mici ai noștri vor alege dacă să se-nchine la Messi sau la Rapinoe. Treaba lor, vorba aia.

Tot ce ne rămâne de făcut este să mai dăm o tură pe la ibricul ăla și să spunem împăcați: te-am iubit, Diego, dar cronicile merg înainte.

Manchester United – Paris Saint-Germain: 1-3

Dacă ar trebui să decizi într-o fracțiune de secundă care este cea mai antipatică echipă de fotbal, care ar fi ea și de ce PSG? Cam așa parcă umbla glumița aia pe internet, nu? Bine, eu mai și exagerez, că avem concurență mare aici, cu Leipzig, City și alte câteva, care cred despre sine că prețuiesc ceva.

Ei bine, cu toate miliardele din teren, cea mai frumoasă fază din repriza întâi mi s-a părut aia în care am văzut în tribune mesajul ”Football is nothing without fans”. Deși a fost citit în engleza aproximativă a comentatorului român, parcă nimic din ce-a fost pe teren nu s-a ridicat la înălțimea acestui mesaj. Până la urmă, tot răul spre bine: dacă veneau fanii la meciul ăsta, își cereau alea 78 de lire înapoi. Până și golurile au venit după devieri obosite. Sau cum le spune Inzaghi râzând de mofturoși, ”semnele Cerului că ești apreciat”.

Dacă Mbappé e adesea asemănat cu un tanc, despre Neymar se poate spune că e o biclă colorată și scumpă. Și e clar că tancul e cel care te scoate din belea dacă e să fie, dar parcă tot la bicicleta aia ne place să ne holbăm vrăjiți. Așa că Kylian aleargă, șutează și speră. Dar Neymar e acolo să dea golul, în minutul 6.

În ciuda răstimpului de liniște demn de competiții mai sărake, prima repriză a avut parte și de ceva tensiune. Nu în fața porții, așa cum ne ispitea Ilie Dumitrescu și restul ambasadorilor de pariuri, ci mai încolo, unde îmbrâncelile trec drept spectacol. Cu Paredes pe jos, Mbappé plin de draci și oamenii lui United vociferând airea, ne-am amintit de cuvintele marelui filozof stoic, Rogerius Federepictetus, care tocmai pierdea la Kyrgios când le-a rostit: ”We need clown for this circus”. Apropo, cuvântul clovn se pare că ar veni de la islandezul ”klnunni”, care înseamnă persoană neîndemânatică. Deci data viitoare când copilașul vă cere un balon în forma de girafă de la clovnul ăla simpatic, refuzați-i plăcerea, dar oferiți-i un moment morfologic de cunoaștere.

Golul lui Rashford din minutul 32 a fost de fapt un autogol de toată frumusețea; dar dacă băieții de la tehnic au zis că e al lui, al lui să rămână. Asta #pățăști când ajuți copiii mai puțin norocoși și, în general, faci pentru ei mai mult decât tot guvernul britanic: ți se atribuie goluri, colegii te iubesc, străzile îți poartă numele. Karma și un mic de bunătate lumească, nimic spectaculos. A fost 1-1, iar morga penibilă cu care comentatorii spun ”rezultat echitabil” rămâne unul dintre motivele pentru care, personal, voi continua să mă uit la acest sport minunat.

Apropo de minunății, mi se pare tare ciudat să-l văd pe Cavani în tricoul lui United. Vouă nu? E ca și când ai vedea primari respectabili schimbând partidul atunci când li se clatină funcția. Absolut rarisim, nu prea vezi așa ceva, mai ales în România, unde ideologia și loialitatea sunt ferm pătrunse în conștiința politicianului de rând. (Votează, bă!)

Și-apoi, mai e Marquinhos, care cu capul spart și luat pe sus la fiecare 10 minute tot e mai bun decât 90% din echipele de Champions League. Băiatul ăsta s-a născut, ca mulți brazilieni care învârt mingea și milioanele, în Sao Paolo. Așa că un pic de sânge-n pleoapă n-o să-l pună pe pauză. I-a dat gol lui Men Iunaităd (sic) și a fost, după umila mea părere, omul meciului aseară. Chiar dacă Neymar a făcut să fie bine pentru 3-1.

La drept vorbind, meciurile astea între bogați se joacă doar ca să ne arate că ei se descurcă și fără noi. Fără spectatori și eventual fără o echipă de transmisie, tot s-or găsi vreo 5 șeici care să-i plătească regește ca să se tăvălească printre faze de poartă, la fiecare brânci mai nasoluț.

Ferencvaros – Barcelona: 0-3

Știu ce vă gândiți: ce naiba caută echipul ăsta în Champions League, când acolo trebuia să fie Craiova sau FCSB? Adesea mă gândesc și eu la același lucru, prieteni: umilințele din grupe ni se cuvin *nouă*, nu ungurilor. După atâta trudă în gol, restanțe financiare și terenuri proaste, oare nu merităm și noi să luăm 20 de goluri în grupele Champions League? Vă zic eu: ba da. Dar poate că la anu’ o să fie mai bine, că uite, Gică a adus sânge proaspăt la club și vrea să ia campionatul. Cel mai modern, tânăr și ambițios club din România o să ajungă-n Ligă cu un antrenor care și-a trecut în CV ”Nivel avansat de navetă între Belgia și Iași”.

Acestea fiind zise, ne bucurăm sincer și fără miștouri pentru Toni Griezmann, care a început să le bage-n ațe și prin campionat, și prin Ligă. Managementul Barcelonei încetase de mult timp să mai spere, dar nu și noi. Știm din surse sigure că șefii se adunau câte 3-4 seara să discute. Băgau câte-un bax de Estrella și-i uita Dumnezeu prin birouri, la bârfe.

-Legat de francez…
-Care din ei?
-Ăla scump.
-Așa.
-Îl mai așteptăm?
-Nu e tren, dă-l în Paștele mă-sii, cât să-l mai așteptăm?!
-Deci îl vindem.
-Deci îl facem cadou la Español!

Dar uite că Griezmann n-are nevoie de bagheta magică a lui Hagi și se reinventează singur-singurel. Îi ținem pumnii, deși sinceritatea ne trădează iarăși: prea mult nu prea ne pasă nici de ăsta. Și-o să ziceți acum ”Ok, dar de ce vă pasă vouă, păgânilor?”. E o întrebare bună pe care nu o auzim suficient. Ne pasă de treaba făcută bine, mă. Și ca să iasă treaba bine, lăsăm un link, că nu mușcă.

Celelalte meciuri ale serii în Champions League

Cronicile sărite de pe fix ale acestor partide pot fi citite doar pe pagina de Patreon a blogului. Devii patronul cronicilor susținându-le cu o sumă lunară la alegere.

Juventus – Dynamo Kiev: 3-0
Sevilla – Chelsea: 0-4
Istanbul Bașakșehir – RB Leipzig: 3-4
Krasnodar – Rennes: 1-0
Dortmund – Lazio: 1-1
Club Brugge – Zenit: 3-0

Become a Patron!