Scriu de îndeajuns de mult timp despre tenis încât să fi prins cam toate stările de agregare ale unui meci în care joacă fetele noastre. Am scris despre eliminări în primul tur cum am scris despre victorii în finale de Slam, am scris despre meciuri câștigate pe muchie de cuțit la ora 4 în Australia cu la fel de multă pasiune cum s-a făcut scriere despre o înfrângere clară în miezul zilei pe ierburile lorzilor de la Londra. Am scris despre meciuri pe care le-am crezut câștigate de ale noastre doar pentru a rescrie apoi povestea pentru că în final a fost înfrângere, tipul de texte din care se nasc legendele, cc Nănașa.
Dintre toate variantele pe care le am pentru a scrie despre tenis, varianta în care una dintre fetele noastre abandonează este de departe cea mai oribilă. Mai ales când meciul începuse cu break și speranțe mari.
Dar e parte din viață și din sport, iar Gabi Ruse a trecut azi prin toate stările fizice, mentale și sufletești până să se decidă în final să-i strângă mâna în avans colegei de peste fileu. Motivul pentru abandon a părut să fie epuizarea termică, diagnostic care sună a ceva ce-ți spune medicul de la urgențe după ce te-a prins apusul rătăcit în Sahara, dar care în limbajul zgurei înseamnă că Gabi nu mai vedea nici fileul, nici mingea, nici poloneza din emisfera opusă, ci doar pete colorate plutind pe gardul de protecție al terenului 14. La Paris au fost duminică peste 30 de grade fără pic de vânt, plus vreo 15-20 adiționale generate de o oră și jumătate de zbatere cu o jucătoare clasată pe locul 49 mondial și care nu știe să joace spectaculos, dar o face conform principiul zidului din beton armat. În 24 mai, la Paris ar trebui să fie primăvară, dar Gabi a nimerit în ceaun.
Oscar J. Barroso / IMAGO
Până la călduroasa strângere de mână la propriu și la figurat, setul întâi a fost un meci în sine, cu rollercoaster cu tot: Gabi a făcut break în primul game și a condus cu 2-0, după care a derapat și s-a trezit condusă 5-3, dar a revenit eroic la 5-5 fix când totul părea că se duce pe apa Senei. A forțat tiebreakul, unde a condus cu 3-0 și apoi cu 5-3, dar Frech, care în cariera ei a câștigat un singur turneu undeva prin Mexic, n-a fost de acord să accepte rolul de figurant și a închis tiebreak-ul cu 7-5. O oră și șapte minute la săpat într-un singur set. Restul a fost formalitate medicală: la 2-1 în setul al doilea, Gabi a cerut intervenția doctorilor, a vorbit câteva minute cu ei, a făcut calculul pe care orice sportiv care a trecut printr-o eclipsă solară îl știe pe de rost (Continui? Dacă da, cu ce risc pentru azi, pentru mâine și pentru săptămânile care vin?), și i-a strâns mâna polonezei în avans.
Gabi a venit la Paris după sezonul ei standard: o săptămână de glorie și șapte de patinaj artistic, formulă verificată științific în ultimii patru ani. Anul ăsta, gloria s-a numit Linz, semifinală pe zgură indoor în care le-a bătut pe Yastremska și pe Nănașa (respect nețărmurit!), iar restul săptămânilor s-au numit Madrid și Roma, cu eliminări în turul al doilea. Ca pâinea de o zi: aburindă și crocantă cât e fierbinte, dar peste 24 de ore o dai la rațe. În fine, ne reamintim că Gabi a apărut la Paris cu o statistică mai degrabă mai degrabă dubioasă având în vedere potențialul și rezultatele din restul vieții: o singură victorie pe tabloul principal în cariera sa (anul trecut, cu Kessler) și palmares 6-9 în primele tururi de Grand Slam. Statistică în care cauți degeaba rock și matematici superioare, pentru că vei găsi mai degrabă poezie și uman.
Pentru Ruse, sezonul european de zgură se închide aici, cu electroliți în perfuzie și cu îmbarcare spre Eastbourne sau orice altă oprire pregătitoare pentru iarbă. Pentru noi, cronicarii, începe partea în care numărăm pe degetele de la o mână de T-Rex câte fete ne-au mai rămas pe tablou: Sorana joacă diseară contra unei franțuzoaice de 17 ani, iar Jaqueline iese din garaj mâine. Deci două.
Ofertă specială: cronici pe gratis direct la tine-n bătătură
Porsche Macan îți oferă cronicile de la Roland-Garros.
A jucat fotbal 12 ani doar pentru a avea pe ce să dea vina ulterior pentru că s-a îngrășat. Acum joacă tenis la nivelul tălpii de șlap. Mare fan al tuturor echipelor defuncte din România, deci mizați pe el pentru o analiză obiectivă, pentru că practic nu are ce să mai piardă. În cealaltă viață e jurnalist auto și-i stresează pe toți obligându-i să-și lege centurile de siguranță.
Discover more from Cronici. Satire. Șarje.
Subscribe to get the latest posts sent to your email.
