Olaru/Jurak – Blinkova/Kalashnikova 6-3 2-6 8-10
La cum a început meciul ăsta, am sperat că reușim să avem și noi un meci de dublu liniștit care se termină fără să fie nevoie să analizăm poziționarea ieșirilor de urgență din Porsche Arena, în caz că o fi cazul să face rost de un defibrilator. Doar că jucătorii români au probabil o înțelegere ocultă prin care ne ajută să nu ne pierdem concentrarea, împiedicând situațiile în care avem voie să ne relaxăm prea mult prin tribune și pe la TV. Vorba aia: decât destinși și liniștiți, mai bine încordați și cu hipertrofie ventriculară stângă.
Așa că după ce în primele două game-uri căuta tenisul prin aer ca peștele apa când șade-n cârlig, echipa ruso-georgiană a prins aderență și a început să comită asalturi neanunțate. Așa s-a ajuns la 3-2 pentru the Kovas, iar eu începeam să-mi găsesc o poziție cât mai confortabilă pe scaunele de lângă al doilea teren al turneului din Stuttgart. Doar că setul s-a terminat cu patru game-uri consecutive ale alor noastre, care au făcut 6-3 rapid, lejer, pe nesimțite.
N-am apucat bine să punem masa pentru oaspeții din semifinală, că rusoaicele (Kalashnikova e de fapt georgiancă, dar numele pușcă prea bine pe context ca să ratăm ocazia) au relaxat cureaua cât să le curgă din nou sângele spre picioare. Și știm că atunci când rușilor le curge sângele cum și unde trebuie, nu-i oprește nimeni. 6-2 a fost în setul al doilea, pe care Darija și Raluca l-au lăsat la un moment dat să plece ca pe adolescentul care părăsește casa natală spre facultate și de care părinții abia așteaptă să scape naibii odată. Tot ca în cazul ăstuia, fetele și-au dat seama abia ulterior că de fapt le e cam dor de setul al doilea și că, dacă-și țineau falangele ceva mai puțin încordate, ar fi putut să rezolve cazul rapid, ca olimpicii puși să calculeze TVA-ul.
Aceste cronici îți sunt oferite de:
Asta pentru că super tiebreak-ul decisiv a fost din nou interzis oricărei persoane cu insuficiență cardiacă. Raluca și Darija au intrat complet dereglate în decisiv, începând ostilitățile cu o dublă greșeală (Olaru), respectiv cu trei neforțate aruncate prea ușor în decor de Jurak. Așa că perechea Arme și muniții a ajuns la 6-1 fără să-și dea silința și cu largul concurs al păstârnacelor executate de adversare. Doar că Raluca a intrat în modul pasăre răpitoare și, după două servicii excelente, un smash tihnit și un pic de ajutor din partea fileului, ne-am trezit rapid la 7-6 pentru ale noastre și cu toți spectatorii care ieșiseră ca să prindă o macaroană cinstită la prânz înghesuiți iar la intrare să vadă finalul incandescent.
Mă veți întreba, pe bună dreptate, “Păi și de unde până unde 10-8 pentru alea, Meștere?”. Ei, iată o întrebare excelentă. La care nu am cum să vă răspund. Pentru că din cunoștințele mele practice, atunci când te afli în postura ăluia care a condus tot meciul și e egalat și depășit pe ultima turnantă, picioarele ți se transformă în sparanghel fiert prea mult, iar loviturile se înmoaie și trimit mingile înspre stimata mamă a lui Azazel. Doar că probabil că asta se întâmplă când nu te cheamă f*cking Oksana Kalashnikova. Pentru că dacă e așa, nu faci decât să scoți șuriul și să oprești aici buzunăreala. 10-8 pentru rusoaică și georgiancă, un bun motiv să specificăm faptul că toarșa Kalashnikova stă de ceva vreme în Elveția, deci practic e un fel de Roger Federer a Tbilisi-ului, iar faptul că te-a bătut Federer într-un sfert de finală la Stuttgart nu e tocmai nasol.
Mă scuzați, mă agăț și eu ce pot, am rămas singurul vorbitor de limbă română pe aici și-mi cresc singur moralul cu motivaționale învățate la cursuri la care băieții-ți iau banii, iar tu tot nemuritor și rece rămâi.
Kiki Bertens – Angelique Kerber: 6-3 6-4
Ok, noi ca noi, că am avut două jucătoare în turneu: una dintre ele s-a retras înainte să fluiere arbitrul începutul meciului, iar a doua a dus-o la dublu (cu ajutorul programării germane) până joi. Dar ce ziceți voi că băștinașii, săracii, au rămas fără nemțoaice la simplu încă din sferturi fix la turneul creat, conceput și construit pentru ca ele să execute dublu Rittberger și triplu Axel în fața propriilor suporteri, care în Porsche Arena urlă și se exteriorizează de parcă-s în ședință la Introvertiții anonimi.
Băi, și-au avut pe tablou vreo 50 de jucătoare, plus alea care și-au tăiat cărare prin calificări. Adică turneul ăsta e un fel de “Germania și prietenii săi”, unde prietenii săi sunt de fapt jucătoarele venite să ochească Porsche-ul din colțul terenului care practic dublează valoarea premiilor primite de campioană. Și uite că până și ăștia cu industria lor profitabilă și cu benzile de producție de jucători și jucătoare nu-s în stare să ducă treaba până la capăt. Mă rog, stăm în continuare cu ochii pe turneu, pentru că știm proverbul cu autocarul și nemții și mi-e să nu ne trezim că-n finală câștigă tot Goerges, deși de jucat vor juca Bertens cu Osaka (bineînțeles, n-o luați ca pe un pronostic, mai ales că azi am dat-o deja o dată de gard și nu răspund decât în fața Marii Adunări Naționale).
După ce ieri i-a stors coșurile Andreei Petkovic, Angie a dat azi cu oiștea-n digurile olandeze. Kiki Bertens a fost stația capăt de linie pentru Kerber, care în meciul de astăzi a părut căprioară în lumina farurilor. N-a avut nici măcar o minge de meci, deși nemții din tribună s-au agitat ca apfelschorle-ul în speranța că primesc pastila zilnică de Deutschland über Alles. Angie s-a scuzat după meci, la conferința de presă, spunând că a cam zăcut pe targă săptămâna trecută și că, dacă i-ar fi zis atunci cineva că va ajunge în sferturi la Stuttgart, ar fi fost foarte fericită. Bineînțeles că n-am citit miligram de fericire pe fața ei astăzi, când treaba asta chiar s-a întâmplat. Însă încurcate sunt căile tenisului și multe garduri trebuie sărite prin labirint ca să înțelegi totuși ceva din ce vor să spună unele jucătoare.
Nu trecem peste meciul ăsta fără să anunțăm faptul că madam Kiki ajunge în premieră în semifinalele de la Stuttgart. Dar nu asta e știrea turneului când vine vorba de Bertens, ci faptul că laleaua olandeză de 1,82 a bătut recordul absolut la ași într-un meci pe zgură în tenisul feminin: 20 de bucăți executate cu elan de cuțit japonez în meciul cu Belinda Bencic. Așa că planetele par aliniate pentru ca Bertens să-și tragă la Stuttgart pe CV al doilea titlu de anul ăsta, după ce le-a dat la gioale fetelor la Sankt Petersburg. Râdem și glumim, mai ales că atunci când auzi numele ei, Kiki, numai la performanță și seriozitate nu te gândești. Dar Bertens e pe 7 WTA și, dacă va continua așa, anul ăsta va da la pește unde nici cu gândul nu gândim.
Naomi Osaka – Donna Vekic 6-3 4-6 7-6
Când vezi scorul ăsta la știri sau la câteva ore după ce s-a terminat meciul, nu ți se va părea ceva ieșit din comun. Ce mare chestie? A câștigat numărul 1 mondial cu numărul 25 mondial, ceea ce poate fi considerat normal, chiar dacă pozițiile din clasament contează în tenisul feminin de astăzi cât contează legile pentru Guvern. Ok, poate să fie surprinzător că a câștigat Osaka pe zgură, o suprafață pe care japoneza o iubește ca pe un smoc de păr de cămilă din ciorbă. Dar chiar și așa, dacă ai citit măcar o cronică din cele publicate de la Stuttgart știi foarte bine că zgura de aici nu-i ca zgura de acasă, ci mai degrabă un ciment pe care s-a adunat praf cât între două sărbători pe bibelourile mamei. Deci care-i faza cu meciul ăsta, de urlă toată lumea că așa ceva se vede rar?
Păi s-a întâmplat că Naomi Osaka a revenit în setul decisiv de la 1-5 și 0-30 pe serviciul lui Vekic, recuperând două break-uri, aruncând partida în tiebreak, pe care l-a câștigat și a trimis-o astfel pe Donna la reanimare colț cu Obregia. Bine, semnele erau acolo. Osaka a câștigat anul ăsta 6 din 7 seturi decisive când a catadicsit să ajungă acolo, în timp ce tovarășa Vekic era pe minus la capitolul ăsta. Apoi, deși știm că Osaka și zgura sunt ca magneții care se scuipă din cauza polilor identici, nici Donna nu-i vreo specialistă a suprafeței, jucând 29 de meciuri în toată cariera pe praf.
Dar totuși, indiferent de statistică, de stare, de situație și de moment, o revenire de la 1-5 (că Osaka a asta a făcut, a revenit lovind cu sete și plimbând-o stânga-dreapta pe Vekic ca pe un ceas cu cuc), e aproape impardonabilă pentru înfrânt dacă s-a întâmplat de la scorul ăsta. Bineînțeles că poți invoca oboseala, Saturn în penumbră, deltoidul Osakăi sau faptul că japonezei îi citești pe mufă același jemanfișism impecabil indiferent de scor – Naomi are aceeași kinetică dacă are minge de meci la US Open după meciul ăla monstruos cu Mama Natură, dacă ia bătaie la Miami cu Hsieh sau dacă taie pește pentru sashimi acasă. Dar, oricum ai numi-o, tot relaxare înainte de vreme e.
Dar, dragă Donna, la 22 de ani nici eu nu știam exact cum să închei textele. E adevărat că în scris nu prea vine backspace-ul din urmă să-ți șteargă frazele decât dacă-i stricat butonul. Și avem și Save. Avantaj Meșter.
Petra Kvitova – Anastasija Sevastova 2-6 6-3 6-3
Annett Kontaveit – Victoria Azarenka 5-7 7-5 3-0 (ab. Azarenka)
În celelalte două sferturi ale zilei, Petra Kvitova a bătut-o în trei seturi pe Sevastova, iar Kontaveit a supraviețuit în fața Azarenkăi, deși Vika a servit pentru meci și a fost la două puncte de mântuire în setul al doilea. Supraviețuirea s-a transformat în victorie când Vika s-a retras la 0-3 în setul decisiv din cauza unor dureri la umăr, din ce am înțeles din mișcările de dans al lebedelor pe care le executa pe margine cu ajutorul fizioterapeutei.
Dacă pe Kvitova nu am văzut-o pentru că s-a jucat în paralel cu expoziția de arme letale din meciul de dublu jucat pe terenul secund (și una e să muți pe TV între terenuri, alta e să alergi efectiv între terenuri), meciul dintre Vika și Annett s-a terminat mult prea târziu în noapte pentru a-și câștiga dreptul la o cronică cumsecade. Și s-a și oprit la mijlocul acțiunii, ca un film în timpul căruia se ia curentul la cinema. Dar dacă ele ne-au ținut până către ora 23 în centrul de presă, le lăsăm și noi fără cronică azi. Nu știu cum va putea trece Azarenka peste durerea la umăr și peste înfrângere fără să râdă amar la paragrafele de aici, dar s-o descurca ea cumva, că a trecut și prin chestii mai dificile în viața asta.
Așadar, Mâine avem semifinalele Kvitova – Bertens și Osaka – Kontaveit, meciuri din care se vor decanta finalistele de la Stuttgart. Știu că e greu să urmăriți turneul ăsta dacă numele astea vă lasă rece, iar mielul vă face cu ochiul din drob, dar gândiți-vă doar la faptul că un amețit stă pierdut prin Stuttgart în weekend-ul ăsta, în speranța că Osaka va zâmbi în sfârșit pentru prima dată în viață după ce ridică un trofeu. Empatia salvează România.
A jucat fotbal 12 ani doar pentru a avea pe ce să dea vina ulterior pentru că s-a îngrășat. Acum joacă tenis la nivelul tălpii de șlap. Mare fan al tuturor echipelor defuncte din România, deci mizați pe el pentru o analiză obiectivă, pentru că practic nu are ce să mai piardă. În cealaltă viață e jurnalist auto și-i stresează pe toți obligându-i să-și lege centurile de siguranță.
