Știați că Petra Kvitova ar fi trecut pe locul întâi mondial dacă ar fi câștigat turneul de la Stuttgart, iar Naomi Osaka ar fi pierdut în primul meci al turneului? Știați, normal, că de-aia ne corectați pe-aici mereu când ne mai dăm cu satârul printre degete. Știa și Naomi, stați cât se poate de relaxați, chit că atunci când o întrebi, la conferințele de presă, zice că pe ea n-o interesează masiv detaliile de genul ăsta și că joacă tenis din pură plăcere, cam cum ne scărpinăm noi atunci când ne mănâncă dosul palmei. Știți senzația?
Ei bine, sunt convins că sponsorii adunați de Osaka în ultimele 6 luni – ultimii care s-au aruncat pe Naomi sunt necunoscuții de la Nike, acum două săptămâni – s-ar fi înghesuit cu același aplomb dacă fata era, de exemplu, pe 286 WTA. Și că ar fi fost la fel de relaxată pe subiect și atunci. De altfel, cu plăcerea cumpărăturilor pulsând în capilare merg și eu la supermarket înainte de Paște. Am încercat să plătesc cu valuri de bucurie și de încântare, dar m-a scos paza afară, explicându-mi cum se mănâncă drobul cu paiul. Deci, dacă le mai auziți vorbind despre hipstereli de genul “A, nu, eu joc tenis din pură plăcere, habar n-am cât mai e premiul pentru turul al 3-lea sau pe ce loc sunt”, stoarceți cu spor o lămâie. Vă asigur că în spatele cortinei se calculează punctele ca ratele la bancă.
Am început cu o semi-tiradă împotriva lui Naomi, deși mi-e simpatică. Are mina aia de stabilopod pe care n-o schimbă indiferent de situație și pare pe alocuri că-i invitată special la Zilele Shakespeare, nu că joacă tenis la Stuttgart. Și asta li se pare multora cumva respingător, artificial. Eu, însă, cred că e fix cât trebuie de țicnită. De exemplu, astăzi a venit la conferința de presă și a răspuns absolut original la prima întrebare a jurnaliștilor, legată de retragerea din cauza unei accidentări din semifinala pe care ar fi trebuit să o joace cu Annett Kontaveit. Dialogul a fost așa:
– Naomi, când ai decis că nu poți juca azi?
Iar Naomi, care probabil că a plâns cu sughițuri la Seinfeld, a răspuns cu 10 secunde de hohote de râs. Cam așa:
După care a continuat să explice, ca și cum nu s-ar fi înâmplat nimic, că o doare abdomenul pentru că a făcut întindere în meciul de ieri.
Serios, fata asta e un amestec de Will Ferrell, Jimmy Carr, Eugen Ionescu și o bornă kilometrică. Un mix absolut senzațional, recomand.
În fine, ați înțeles ideea pentru care am făcut ocolul ăsta: Osaka s-a retras de la Stuttgart și a lăsat-o pe Annett Kontaveit să coboare în picaj cu acumulatorul complet încărcat spre finala de duminică. Așa că azi am avut o singură bucurie în viață, dacă tot s-a nimerit ca în zilele astea în care traficul din București e ca-n basmele de Ispirescu. Semifinala dintre Petra Kvitova și Kiki Bertens. Să vedem ce-a fost acolo.
Aceste cronici îți sunt oferite de:
Stați așa, c-am uitat să vă urez poftă bună, digestie ușoară și s-o luați mai ușor cu mielul, că miroase a friptură până-n Germania. Și mi-e să nu creadă nemții c-o ducem brusc bine, pentru că de aici nu prea conștientizezi caracterul religios weekend-ului est-european. Suntem atât de în urmă, încât până și Isus a înviat mai repede la ăștia.
Petra Kvitova – Kiki Bertens 7-6 3-6 6-1
Deci Kiki contra Petrei. Dacă n-aș fi văzut ce elan a prins Bertens săptămâna asta pe zgură, aș fi zis că va fi un meci ușor, chit că ultimele două meciuri ale lor (semifinală la Cincinnati și optimi la Montreal) s-au terminat cu Petra în cireș. Dar Kiki s-a prins că își poate ascuți creioanele pe zgura rapidă de la Stuttgart, iar asta s-a lăsat până acum cu victime colaterale care au primit câte o sacoșă de ași din partea olandezei.
Acum, nu e cazul, momentul și locul să asociem serviciile letale ale lui Bertens cu figura de personaj negativ din filme care-i șade pe față mai mereu. O fi ea fată bună, dar ar putea s-o bage ăștia în rol de villain în James Bond fără să aibă nicio șansă să rateze. Are o aură amenințătoare colț cu misterioasă și nu înțeleg de ce nu s-a prins că-și poate câștiga meciurile încă de pe tunelul spre teren, când un simplu “Bau!” șoptit la ureche adversarei ar putea face cât cei 20 de ași pe meci pe care îi execută. Nu mă înjurați prea tare, pur și simplu mă sperie fetele fără sprâncene. În fine.
Vedeți voi: dacă Bertens s-a abținut de la utilizarea metodelor psihologice, Petra a intrat în meci cu tancul și i-a luat break olandezei, arătându-i practic că e ok să ai serviciu în ziua de azi, dar contează și eficiența cu care-ți faci treaba. Când părea că Petra va termina semifinala în timp-record, de-o să-și ceară spectatorii din Porsche Arena banii înapoi pe bilete, Kiki s-a trezit și a echilibrat setul, călărind la rândul ei un break și aruncând setul în tiebreak. Iar dacă am învățat ceva uitându-mă la tiebreak-uri toată viața este că jucătorul cu cel mai consistent joc câștigă. În tiebreak, e ideal să fii tipul ăla care știe să-și facă adversarul să greșească. Lasă winnerele și așii deoparte: te ajută, dar nu te trec setul. Dă-i în schimb ăluia mingi care să-l încurce și ai rezolvat cazul. După cum se poate observa, am discursul unui specialist cu expertiză masivă în domeniu, deși pe la 5-5 în fiecare tiebreak pe care-l joc încep să-mi tremure picioarele ca la cutremur. Votați Meșter.
Petra e cehoaică. Nu-i tocmai din estul Europei, dar nici n-a nimerit să se nască în țările alea în care centura de siguranță e purtată fără nevoia de explicații inutile pe toate locurile mașinii. Și-n autocare. Pentru că oamenii ăia înțeleg că una e gura mare, alta e fizica aplicată. Așa. Deci Petra s-a născut la granița dintre unii și alții, iar asta înseamnă că are din fiecare câte ceva. Mental, Petra te poate doborî când vezi cum îți trântește bolțarii ăia, chit că dacă te uiți la ea și n-o cunoști ai paria că face parte din lotul olimpic ceh la săritura în înălțime. Dar tot Petra poate să-și rupă singură membrana când uită că meciul durează două seturi și reintră în teren relaxată după ce-a luat primul tiebreak. Iar în fața lui Kiki nu prea te poți prezenta cu garda jos, pentru că-ți inventează un croșeu la pateu de te lasă orfan de tenis pentru o jumătate de an. 6-3 pentru Kiki în al doilea set ar fi traducerea pe scurt a acestui paragraf, dacă n-ați avut chef sau timp să-l citiți.
Să vă spun un secret (cc Simona & Co). De fiecare dată când se ajunge în set decisiv, Bertens are statistic șanse mai mari să plece acasă decât să continue turneul. E pe minus la capitolul ăsta în carieră (48-53 după meciul de azi), așa că s-ar putea ca explicația să stea în faptul că, indiferent de figura de silent killer pe care o are, Kiki pierde ulei din transmisie când ajunge la penalty-uri. Dincolo, Petra are 128-80 la capitolul ăsta, semn că la un decisiv cu Kvitova trebuie neapărat să-ți pui costumul ăla bun și să dansezi până arde ringul. Probabil că Bertens nu era la curent cu acest aspect, drept pentru care setul câștigat s-a transformat în decisiv într-un 0-5 scurt și apăsător din care olandeza n-a mai putut reveni, că nu-i d-alde Osaka.
Apropo de Petra, a corectat arbitrul de linie la o minge a lui Kiki. Ăsta strigase aut, iar Kvitova a întors-o, a zis că-i înăuntru și i-a dat punctul adversarei. “Oricum ar fi venit arbitrul de scaun și ar fi văzut, deci n-am făcut decât să economisesc timp”, a spus Petra la conferința de după meci. Ceea ce în esență e corect, doar că experiența ne-a arătat că arbitrajul, video sau ochiometric, are o importanță secundară atunci când tu ești Neymar, de exemplu. Așa că Petra n-a câștigat azi doar meciul cu Bertens, ci și titlul neoficial de șefă a fair play-ului în tenisului feminin. Și nu suntem noi fanii etichetelor (săraca Nănașă!), dar vă e destul de clar că vom rămâne mereu cu povestea asta în spatele cerebelului de fiecare dată când vom scrie de acum despre aventurile Kvitovei în WTA-ul minunilor.
Bineînțeles, întrebarea care se pune acum este dacă Annett Kontaveit este sau nu avantajată de pauza pe care a făcut-o azi, când în loc să joace semifinală a făcut pe observatorul federal și a benoclat ochii din tribune la ce joacă potențialele sale adversare. Iar la întrebare adăugăm faptul că Annett a cam avut pârtie după turul al doilea, pentru că i-au leșinat adversarele în față ca piesele de domino, implicit Vika Zarenka în setul decisiv din sferturi. Practic, Kontaveit a jucat două meciuri complete la turneul ăsta și a ajuns în finală: 6-4 6-3 cu versiunea obosită din cauză de Fed Cup a lui Garcia și 6-3 6-2 cu versiunea obosită din naștere a lui Pavlyuchenkova. Nu știu ce ceaiuri se beau în Estonia, dar dacă fata arde ce plante trebuie și recită versurile corecte în seara asta, mi-e că va câștiga un Porsche 911 fără să fie nevoită să-și murdărească șosetele cu zgură.
Nu de alta, dar încă nu mi s-a întâmplat să am de scris cronică de la finală și ea să nu se joace. Habar n-am ce-aș scrie în cazul ăsta. Nu știu, poate despre vreo semifinală din vreun turneu masculin pe zgură în care se întâmplă o nefăcută precum o înfrângere în două seturi a lui Nadal cu Thiem. Dar știm cu toții că n-are cum să se întâmple asta niciodată. Corect?
A jucat fotbal 12 ani doar pentru a avea pe ce să dea vina ulterior pentru că s-a îngrășat. Acum joacă tenis la nivelul tălpii de șlap. Mare fan al tuturor echipelor defuncte din România, deci mizați pe el pentru o analiză obiectivă, pentru că practic nu are ce să mai piardă. În cealaltă viață e jurnalist auto și-i stresează pe toți obligându-i să-și lege centurile de siguranță.