Și Golubovic a dat cu călcâiul cum și-a dat cu piciorul carierei și formei de moment când s-a transferat la FCSB și s-a făcut 1-0. Și Voluntarii în vacanță erau. Și ieșenii s-au bucurat, și au crezut c-au câștigat. Dar Deac pe final a egalat. Nu Deac ăla. Altul. 1-1 s-a terminat, dar gazdele tot s-au bucurat. Și au dansat. Și au sărit. Și pe Prunea în aer jucătorii l-au aruncat. Și plutea președintele în aer de ziceai că e din puf și l-a aruncat echipa olimpică de disc în colaborare cu cea de rugby, dar mereu el se întorcea spre pământ cu fața în jos, de parcă o forță nevăzută conlucra cu gravitația pentru a-l învârti mereu cu azimutul spre sol. Dar jucătorii și staff-ul nu s-au mirat. Au continuat să se bucure și au cântat și șampanii au deschis și s-au îmbătat și au făcut nuntă, iar suporterii din tribune cu telefoanele mobile au filmat toată sărbătoarea, sincer fericiți pentru imensul succes.
Articolele din seria “Liga 1 Orange, faza pe fotoliu” vă sunt oferite de Orange, partenerul principal al Ligii 1. Încasările vor fi donate în scop caritabil.
Iași – FC Voluntari 1-1
Acu’, sinceri să fim, n-a prea înțeles nimeni de ce au sărbătorit jucătorii lui Iași câștigarea unui loc la mijlocul clasamentului. Într-o perioadă în care s-au rupt pingele pentru campionate câștigate, trofee importante, calificări in extremis în Champions League, retrageri ale unor jucători de poveste, promovări mărețe și ieșiri din faliment miraculoase, CSMS Iași, zisă Poli, a sărbătorit consfințirea mediocrității printr-un egal acasă cu o echipă plecată de mult în vacanță.
Și vreți să știți cea mai bună poantă? După toată această destrăbălare care a egalat doar câștigarea unei finale Champions League, ca intensitate a trăirilor, toți ieșenii cu badge-uri de Liga 1 Orange (conducători, antrenori sau fotbaliști) au anunțat, nu fără o urmă de tristețe pe fețele altfel pline de bucurie, că pleacă de la Iași. E ceva atât de românesc în asta, nu vi se pare? Cumva, aproape că oamenii de la Iași au sărbătorit ca pe un mare succes personal faptul că au scăpat de acea echipă și de acel oraș. Unii dintre ei, după spusele președintelui Prunea, scăpând chiar cu niște salarii în minus.
Sau poate ar trebui să spunem ”fostului președinte”, pentru că, bineînțeles, și Florin Prunea a anunțat că pleacă de la Iași, pe 24 iulie, când îi expiră contractul. ”Și veți pleca de la Iași în momentul în care vă expiră contractul, domnule Prunea?”, întreabă un realizator Digi cu un cult al faptelor și punctualității. ”Nu că plec în momentul în care îmi expiră”, spune Prunea, subliniind prin ton faptul că jurnalistul subestima cu mult rapiditatea plecării lui, apoi continuă apăsat, decisiv, practic urlat: ”Plec chiar în secunda următoare!”. Urlet de final din care am înțeles că secunda următoare precedă cu mult momentul în care se întâmplă ceva. Dar hei, legile fizicii nu se potrivesc întotdeauna cu legile Ligii, ba din contra. Poate, totuși, având în vedere paradoxul, ieșenii sărbătoreau la final o victorie împotriva fizicii, pentru că Florin Prunea s-ar putea să fie la câteva lungimi (de picior, dacă se poate, vă rugăm) de tinerețea veșnică. Asta îi mai lipsea!
Cupa României: Astra Giurgiu – FC Voluntari 1-1 (3-5 la penalty-uri)
Cu niște zile înainte, același Voluntari din Sectorul Agricol Ilfov se bucurase câmpenește de o Cupă a României care a ajuns să poposeasca la sat, locul în care s-a născut practic veșnicia. Bine, învecinarea cu Bucureștiul și banii care se învârt în acea zonă de nord grație poziționării date de Măicuța Domnului Pandele au transformat Voluntariul în oraș la modul oficial, cum ar zice locuitorii bucuroși că au crescut prețurile pe hectar de pământ arabil, dar de acum intravilan.
Cel mai bun exemplu că e o catalogare falsă și că, în sfârșit, un sat din România a câștigat Cupa României, a fost tot bucuria de la final. Trofeul a fost adus de președintele clubului prin fumuri pantagruelice de grătare, de ziceai că-s hiperbole, ale naibii, nu-ți venea să crezi că e posibil ca un singur grătar, fie el și de săteni milionari ca aceia din Voluntari, poate să producă atât fum! Dar nu simțul mirosului era cel mai agresat într-o filmare strămoșească devenită viral pe internet. Nu! Auzul și decența umană erau atacate, pentru că totul se petrecea pe-un zgomot de manele d-alea crunte de pe casete învelite probabil în mâzgă. Pentru că ce s-a cântat la Voluntari cu ocazia câștigării Cupei în finala cu Astra Giurgiu e genul de manea atât de mârlănească, încât ar scârbi orice ascultător mediocru de manele.
Și pe această muzică atât de îngrozitoare încât instrumentele la care a fost cântată piesa au trebuit arse și cenușa lor îngropată în cofraje din beton armat imediat după ultimul acord, o doamnă în papuci chinezești din plastic (sau poate chiar turcești, că cică acolo se umblă numai în Merțane, deci își permit marfă de calitate) a așezat cu grijă trofeul Cupei României pe un gard, lângă grătar. Doamna era chiar soția președintelui. Și pe manele au dansat amândoi, el în costum ieftin și ea în pijamale și papuci, lângă grătarul cu mici, pe gresia din frumoasa curte, și cu niște rude aplaudând ritmat pe lângă ei. Practic, și-au retrăit nunta. Uniunea Europeană, Anno Domini 2017. Nu vă dăm link, că ținem la integritatea intestinelor dumneavoastră. Dar vă lăsăm o ultimă imagine a lui Șumudică la Astra Giurgiu:
Timișoara – Târgu Mureș 3-1
Chiajna – Botoșani 2-1
Pandurii Tg Jiu – Mediaș 0-0
Poate, totuși, sunteți preocupați că am uitat taman de meciurile care au contat în penultima etapă din acest Playout. N-am uitat. Doar că au avut rezultate și desfășurări într-atât de previzibile, încât aproape că nu ni se pare că ar trebui să ocupe spațiul editorial, fie el și pe infinitul internet. Timișoara și Chiajna au bătut Mureșul și Botoșaniul acasă cam cum te bate o mamă afectuoasă când ești copil și te întorci acasă spunând că ai pierdut toți banii cu care trebuia să plătești ratele la casă, televizor și mixer. În sensul că știi și tu că trebuie să iei bătaie, o știi atât de bine încât accentuezi loviturile mamei și te dai singur cu capul de pereți, ca un cascador prea zelos dintr-un film românesc prost din anii ’70, pentru că ți se pare că meriți.
La fel și oaspeții acestor meciuri fără istoric și fără emoții. Practic, doar Pandurii au ratat șansa să rămână într-o zonă de relativ confort II sporit, după un 0-0 plictisit acasă cu Mediaș. Cert e că urmează ultima etapă și e cu cântec de leagăn și chiar de jale: trei echipe (Pandurii, Chiajna și Timișoara) se bat pentru un loc care le scapă de retrogradare, joacă toate în deplasare, iar meciurile au fost toate programate duminică la ora 21. Practic, dacă n-ar fi celelalte chestii mai interesante la televizor în același moment, o țară întreagă chiar s-ar uita! Ei bine, probabil că n-o va face, pentru că știm deja campioana de vreo două săptămâni, iar de atunci interesul pentru Liga 1 e egal cu interesul autorităților pentru o viață mai bună în România. Deci, ca de obicei, mai mulți vor citi aici despre emeciuri decât se vor uita acolo, pe televiziunile alea care-au plătit 12 milioane de euro ca să cumpere patru motive de închis televizorul. Sau de mutat canalul.
Dar n-au fost toate doar emoții false și meciuri gata jucate, în acest final de săptămână. Francesco Totti s-a retras după mai mulți ani în tricoul Romei decât are România de democrație scremută. Era încă 1988 când o zglăvoacă blondă așezată pe un trup firav intra pe curtea clubului din capitala Italiei. A luat pe el tricoul roșu cu galben și nu l-a mai dat jos până duminica trecută, adică aproape 30 de ani mai târziu. ”Mi-am înșelat toate prietenele de până acum, dar niciodată nu am înșelat Roma”, declara Totti în lacrimi, amintindu-ne de retragerea unui fotbalist chiar mult mai mare, Maradona, care reușea să articuleze, înainte să-l bușească un plâns cu muci: ”La pelota no se mancha!”. Adică “mingea nu se murdărește!”. Totti nu și-a murdărit cariera cu multe trofee, cu salarii exorbitante, cu celebritate deșănțată sau cu Baloane și Ghete de Aur. A rămas același toată viața: un roman pur-sânge care a trăit întreaga mare performanță pe o dietă de chipsuri, pizza și pâine, un leneș briliant care s-a confundat cu o echipă și, desigur, unul dintre puținii fotbaliști despre care Messi a spus recent, când i-a cerut tricoul lui Totti pentru o poză pe Instagram, că este „un fenomen”.
Și s-a mai jucat fotbal și prin alte părți, și-a început și Roland Garros-ul, și-a venit și vara, și s-au întâmplat atât de multe altele încât, uite, că ne pare și rău că nu putem să stăm aici neîncetat și să comentăm despre toate, câte-n lune și-n stelele primei ligi. Dar n-au intrat zilele în sac și duminică seara de la ora 21 avem, fraților, cele 4 meciuri în urma cărora vom afla în sfârșit cine cade și cine rămâne. Dar până la aceste adevărate vârfuri de intensitate al sezonului european, în deschiderea ultimei etape a Ligii 1 Orange vor juca Juventus și Real Madrid în finala UEFA Champions League. Sâmbătă.
Așa să ne-ajute Zeul Artex.
Despre Andrei nu se știu foarte multe lucruri, însă este cert că e atât de pasionat de fotbal, încât legenda spune că și-a trăit jumătate din viață în mașină, pe drumurile dintre stadioanele din țară și nu numai. Ultima dată a fost văzut în fața televizorului, așteptând cu interes momentul în care nu va mai avea cum să ia peste picior fotbalul de la noi.
