La o oră la care mai toată România se retrăsese la culcare, excepție făcând cei care sunt în concediu sau în șomaj tehnic, Jaqueline a ținut să răsplătească perechile de ochi cărora le prisosesc scobitorile pe post de anti-obloane. Obiceiul de a sta noaptea la US Open ne-a rămas tatuat de la Simona, cafeaua e de asemenea în fibra noastră și – e dovedit științific – te bucuri de altă trecere în societate dacă deschizi un subiect legat de sportul alb decât dacă pomenești FCSB-ul sau Craiova lui Rotaru. În general, e bine să cunoști și aceste mantre, fără să pui în mod substanțial la suflet.
Pe o anexă a terenurilor centrale de la Flushing Meadows, Cristian a dat de o fată din Dallas cu nume saxon. Krueger, mai bine cotată de românca, e numărul 38 în lume, cu toate că palmaresul în materie de Grand Slam-uri i se oprește la turul 3 în ediția de anul trecut a turneului de casă. Sunt destul de amator ca să-mi permit întrebarea: cum sunt alcătuite topurile astea dacă o cvasianonimă de 21 de ani e deja ancorată între primele 50 ale circuitului? Dacă eram angajat la publicații de scandal, aș fi adăugat și că e deja milionară în dolari.
Bine, între Marile Șlemuri pe care ți le aducem cu dâre carteziene pe www.cronici.ro, grație Porsche România, există alte zeci de turnee minuscule la finalul cărora se decernează trofee, se fac microfonii și se împart puncte cu nemiluita.
Hector Vivas/Getty Images
Aflată pe al său continent, la doi pași de domiciliu, Ashlyn a izbit-o în plin pe Jaq. 4-1 și ni se stârnea hemoragia din clepsidră – am fi rămas doar cu niște meciuri la dublu. Poate și mânjiți iremediabil de așteptări rămase în pană. Ultima noastră speranță de pe tărâmul yankeilor trăia la unison cu publicul său dezamăgirea pierderii primului set. Îi observi ușor pe chip supărarea, nu știe să disimuleze. Se zbătea Jackie, dar terenul îi părea ori prea îngust, ori îndeajuns de lat pentru a capta loviturile amfitrioanei. Cu game irosit la zero, astfel începea Cristian și setul 2, însă se deschideau și cărțile contraofensivei. Ca o felină, bucureșteanca a început s-o alerge mai mult pe Ash și, de la 1-2, a urcat la un 6-2 cu strigături, de amuțise asistența.
Finalul nu mai putea fi altfel, Krueger se inhibase și i s-au mai copt doar două game-uri pe propriul serviciu, cel mai probabil atunci când românca schimba vitezele. 6-2 și în decisiv, cu as la teu pentru a fructifica cu efect a doua minge de meci, și avem program în continuare. Ni se înmulțesc nopțile albe, iar Jaqueline, acum în turul 3, parcă ne-a devenit într-un fel datoare.
Vrei să primești notificare cu fiecare cronică în momentul publicării?
Cronicile de la Roland-Garros îți sunt oferite de Porsche
Karolina Muchova – Sorana Cîrstea 7-6, 6-7, 6-4
Robert Prange/Getty Images
Să fie diverse experiențe din trecut, să dau vina pe Miorița sau pe inima de iepure din torace care-mi zdupuia după fiecare game luat de Sorana? Hal de cronicar care nu se poate despărți de haina suporterului! Nu-s fatalist, mă mai prostesc uneori, iar cu timpul se acutizează tarele comportamentale. Astfel am devenit și superstițios, cu toate că nu mai dau doi bani pe cucuveaua care de mai bine de o lună și-a amenajat sală de așteptare și parc de distracții în livada de alături. Și dă de știre în gura mare, e festival în toată regula. E și Mamaia, și Callatis aviar.
– Fie, cântă, înaripato, până o să-ți plesnească laringele!
Dar teamă pentru Sori chiar îmi era, pachetul de mușchi intitulat Muchova reprezentând un real pericol mai ales când nu transmite nicio stare. Nu țiuie, nu bipăie, nu caută vinovați, nu cere întăriri, deci știe ea ceva. Ăștia-s periculoșii planetei.
Meciul curgea perfect pentru româncă. Break-ul pentru 3-1 a fost consolidat cu o lejeritate de n-o recunoșteam pe a noastră, apoi a plutit acea minge de 5-1 pe serviciul cehoaicei. O ștampilă, atât îi mai trebuia setului pentru intabulare și nu mai venea. Presiunea, o vibrație nelalocul ei se cocoțase, însă, și pe umerii lui Cîrstea, altfel nu pricep dialogul gratuit cu arbitra de scaun la o minge pe care tehnologia o văzuse în burta tușei. S-a făcut 4-3, adică se petrecea acel rebreak care îmi pusese corazonul pe bigudiuri. Karo, cu bentița ei și cu acea privire de ostracizată care e doar poker face, ocupa militărește poziții în teren. Și plesnea cu calm.
Evident, setul s-a scurs dincolo, fobia fiindu-mi validată. S-a făcut 5 egal, apoi s-a ajuns și la tiebreak, acolo unde individa din Cehia a afișat un puseu de orgoliu. Are o carte de vizită superioară Soranei, trebuie să fim onești. E cu finală la Roland Garros în 2023 și a fost în semifinalele ultimelor două ediții de la New York. 6-0 la departajare, așteptam din partea româncei un punct de foame și de sete. N-a intrat, Karolina servind incredibil dintr-a doua încercare pentru un tiebreak fără pată.
Sori a fost călare și în manșa secundă: 3-1 și 5-3, dar tot la penaltiuri s-a întins afacerea. 7-3 pentru compatrioata noastră, cât să-mi potolesc sentimentul de deja-vu. N-am reușit, nici măcar după un game monstruos din decisiv în care bucureșteanca a salvat șase mingi de break. Șase mingi de 4-2, adică muncă brută preț de un sfert de oră, pentru ca apoi să se ajungă oricum la 5-3 și la implacabilul 6-4 pe care inima de rozător prost (în sensul de naiv) îl anticipa. Aproape trei ore de speranță crudă în timp ce – culmea! – fotbalul din Carpați și din afara lor bătea cu nesaț scoțieni, turci și suedezi. P-ăștia din urmă, mai mult de complezență.
Ce are mai bun la această oră tenisul feminin neerlandez – e bine, domnule Mironică, puteam să zic că e vorba de Olanda? – s-a adus cu grijă pe Arthur Ashe. I s-a montat un cozoroc roz, rozul din obraji i s-a lăsat acolo la derută și i s-a oferit o rachetă pe post de undiță. Cu cât dai la un monstru mai mare, cu atât îți poți înjgheba o listă generoasă de povești de înșirat la gura sobei. Chiar dacă prinzi numai guvizi. În nordul continentului iarna e mai lungă, deci și răbdarea de a asculta isprăvile celor născuți mai devreme trebuie să fie bine căptușită.
Până acum, Suzan Lamens, ca proiecție pentru un oarecare viitor standard, nu are încă basme de adormit nepoții. Nu are nici nepoți, asta ar fi fost o dramă acum. E minunat doar că e tânără, la 26 de ani nici pe ea însăși nu are cu ce să se păcălească. Nu încă.
Vedeți cât de ușor se poate manipula audiența generală pe baza unei singure informații? De fapt, olandeza, înregistrată abia din acest an în galeria jucătorilor de Grand Slam, e mai aproape de retragere decât de impresia determinantă că acum face cunoștință cu tenisul de cel mai înalt nivel. Andreeva, ca exemplu peste rând, are 18 ani și pare c-o vedem de o viață pe teren, Coco, la 21 de ani, e încă în spatele CV-ului pe care Serena și-l scria cu reverul la aceeași vârstă, dar tot ține în vitrină două trofee cu urechi. Și să n-o uităm pe Iga. Poloneza, deja sătulă de tenisul de proporții industriale, încearcă să redevină number one și are doi ani mai puțin decât Lamens.
Swiatek nici n-a început azi cu toți titularii, hai să fim cinstiți, doar ne holbăm împreună la fenomen. A avut și doi-trei componenți Under pe teren în primele game-uri. Poate că i-a lăsat și până la final sau i-a schimbat cu alții. A diversificat, a părut că dezvoltă și o parte din încălzire în primul set, rămânând pe picioare și la cele două mingi de 2-0 ale lui Suzan din startul manșei secunde. Auzul, atenția îi erau undeva în căștile alea mari, cât capul, cu care intră pe arenă. Se dezlănțuie în modul, nu depinde de spațiu sau de alte condiții. Un tenis la fel de performant ar executa și pe gresia din baie sau la marginea șantierului, unde mârâie buldozerele și miros iute feliile de salam din pauzele de masă ale salahorilor.
Îndrăgostită de propria partitură, Iga a scos și portarul, a lăsat și pe alții să-i facă schimbările și i-a transferat încredere lui Lamens. Camioane, nave de optimism, iar fata din Țările de Jos a început să creadă că poate. 6-4 pentru intrarea în decisiv și revenire incredibilă de la 1-4 în ultimul set, cu un 4-5 demn de etapele avansate ale competiției, dar și cu un as pe post de punct și virgulă din partea campioanei de acum trei ani de la US Open. Își reparase din mers serviciul care ar fi putut s-o scutească de acest mini-maraton inutil.
Cu Sinner n-ai cum să joci prost, altfel nici nu ieși pe suprafața special amenajată. O voce interioară, chiar și gâtuită, îți spune să ridici mâna, să dai vina pe o leziune musculară sau pe eternul și universalul roșu în gât. Nu poți fi atât de inconștient încât să faci pași dincolo de fileu dacă abia ții grebla în mână. Te mătură italianul de rupi complet legăturile cu sportul de performanță. Bine, oricum te mătură Jannik, dar măcar salvezi aparențele. Te bagi, prinzi și tu firimituri. Dacă îi iei set, ești de la Rublev în sus, uneori chiar Nole sau Alcaraz.
Popyrin merita o altă șansă, iar aici mă refer la ruleta care extrage perechile de pe tablou. Australianul e genul de jucător inventiv, cu personalitate. Tehnic, ca să folosesc eticheta cea mai la îndemână pentru chibiți. I-a căzut monstrul în cale și toată lumea știa că nu va juca prost. Că-l va încerca pe italian, că-i va trimite multe reci, că va izbuti lovituri spectaculoase, indiferent de scor, cunoscându-și din start sentința. Așa a și făcut Alexei – a slalomat cu dezinvoltură, a parcat același număr de ași ca liderul ATP, a basculat și loburi spectaculoase, dar n-a reușit mai mult de trei game-uri pe set.
Cu mersul său legănat, de dorobanț tomnatic în plină campanie de research, outsiderul acestui meci și-a făcut până la capăt numărul. Pierdea relaxat, lăsa urme de “I don’t give a damn”, își trăia cu seninătate soarta. Măcar era în avantaj înaintea acestei înfruntări, avea 1-0 la general cu Sinner după o partidă din 2021 în care Jannik încă își construia imaginea de macara ucigașă.
Apropo, e neverosimil felul în care joacă specimenul – e deja mult AI sub acest nume de cod. N-ai cum să fii de aproape 2 metri și să te miști cu atâta mobilitate & rapiditate. E alien, mămică. Sigourney Weaver, aveți ceva să ne comunicați?
N-a făcut sport de performanță, cu toate că l-a dus cineva de mânuță pe un teren, luându-l imediat de cealaltă mânuță. Evident, ca să-l parcheze acasă. Ar fi fost împotriva firii să spui peste ani "Dănuț a reușit un hattrick", să fim cinstiți, nimeni nu și-ar fi cumpărat un tricou oficial al echipei favorite pe care să scrie Dănuț. Ce i-a mai rămas? Mânuțele îl ajută să dea exterioare literare și no-look-phrases. Face și radio, e util în felul lui.
