Brânză bună în burduf de Rune

Holger Rune intrigă. Pe de-o parte, puștiul care sfidează tot ce mișcă are alura unui tânăr fotbalist englez care a devenit vedetă prea devreme, după ce-a scris despre el The Sun, dar acum e deja în drum spre amatorismul din Arabia Saudită. Pe de altă parte, danezul știe tenis cu carul și îmblânzește mingea cu o finețe demnă de Copacabana. Ce-i al lui e al lui.

Ce n-a învățat însă Rune e că talentul nu e totul în sport. De prea puține ori câștigă ăla mai tehnic și mai prieten cu „blănoasa”, chestie pe care ar putea să i-o explice și distinsul Ionuț Luțu, dacă al lui stăpân i-ar da permisiunea să vorbească. Ghinionul lui Holger e că nici n-are un antrenor care să-l strunească așa cum se cuvine, că nenea Patrick Mouratoglou e doar un Reghecampf care n-a fost căsătorit cu Anamaria Prodan.

Rune al nostru mai are multă pâine de mâncat până să ajungă să-l scoată de pe traiectorie pe Jannik Sinner, băiat intrat într-o transă a victoriilor în ultima vreme. Italianul e la nivelul la care „te face” și nici nu înțelegi cum, de parcă ar fi statul român. În primul set, roșcovanul a avut o minge de break, a concretizat-o nemțește și cam asta a fost toată povestea. Rune a avut și el una, însă rămasă doar pentru statistică.

Cert e că Sinner e antrenat, tanc din punct de vedere psihic, calculat, antrenat, disciplinat și antrenat. În orice caz, n-o să-l vezi pe băiatul roș să facă două duble greșeli într-un game, precum Holger, după care să salveze trei mingi de break, două dintre ele cu niște scurte de l-au trimis pe adversar direct la service ca să-i verifice plecarea de pe loc. Și nici n-o să-l vezi că se ia la harță cu toată lumea din Monte Carlo, așa cum a făcut Rune spre finalul celui de-al doilea set.

La 5-5, rebelul nordic s-a certat cu publicul, cu arbitrul care l-a sancționat pentru lipsă de sportivitate, apoi și cu supervizorul pe care chiar el l-a chemat. Când spiritele părea că se domolesc, Monte Carlo s-a transformat în Salonic, iar Rune în AEK Atena. Sinner s-a dus la 40-0 pe serviciul danezului, în uralele monegascilor din tribune, care probabil că i-au și deranjat pe rușii care se plimbau în tihnă cu iahturile pe Mediterană.  

https://twitter.com/TennisTV/status/1778766864669176085

Dar ăsta mic și rău își trage seva vieții din energia negativă. A întors game-ul, a dus setul în tiebreak, unde a salvat două mingi de meci, apoi a împins deznodământul în decisiv. În actul al treilea, Holgeraș a părut chiar ceva mai săltăreț decât italianul și ar fi putut face break-ul în game-ul cinci. N-a izbutit, iar cu trecerea game-urilor a început să se încovoaie din cauza problemelor fizice, că nici la capitolul ăsta nu te ajută nenea Mouratoglou.

Metronom cum îl știm, Sinner a profitat de oboseala danezului care încerca să scurteze punctele. Break în al optulea game, confirmat apoi pe propriul serviciu. 6-3 și pentru uriașul din San Candido urmează Stefanos. Pentru Rune, în schimb, poate urma orice. Peste un an poate să câștige un Grand Slam, dar la fel de bine să joace turnee challenge pe la Tashkent sau Banjul.

---

Cronicile de la Monte Carlo Masters îți sunt oferite de 2Performant.

Stefanos Tsitsipas – Karen Khachanov: 6-4, 6-2

Suntem la Monte Carlo, mes amis, paradisul unde visează să ancoreze orice gambler fără dantură care fuge după șeptari amari prin Vatra Luminoasă. Iar primul sfert de finală de pe acest tărâm al abundenței, despre care noi, ăștia cu primele riduri ivite, am auzit inițial datorită unei mărci de țigări, s-a jucat între un grec și un ruso-armean. Ambii cu factură de lumină și întreținere de plătit în Dubai.

Era 7-1 la directe pentru Stefanos înaintea meciului, statistică menită să-ți dârdâie un pic genunchii dacă te cheamă Khachanov. Asortat cu zgura, cum pesemne l-a învățat jumătatea expertă în modă, Tsitsipas a început meciul cu un break, cât să-i zdruncine și mai tare psihicul bărbatului acela bine cu numele Karen. Dar rusul a recuperat imediat deficitul, cu atitudine de mascul care se măsoară și cu un urs, dacă situația o cere.

Tsitsi a mai băgat o fisă pe serviciul adversarului, în al treilea game, de-am crezut că cei doi fac promovare circuitului WTA. Noroc cu grecul, care apoi și-a luat serviciul și așa s-au mai domolit vibrațiile. Fiecare și-a câștigat regulamentar game-ul în care a lovit primul cu racheta și setul s-a încheiat cu un clasic 6-4.

Dacă Khachanov a emanat aceeași atitudine de bărbat care merge în tabere de bărbați ca să promoveze bărbăția într-o piscină gonflabilă cu alți cinci bărbați care beau amaretto și vapează fără nicotină, Stefanos a fost senin ca după o meditație reușită. Grecul și-a recuperat liniștea, și-a îndreptat spinarea și a părut că lasă în trecut angoasele care l-au ținut captiv în ultimele luni.

Setul al doilea a fost și mai simplu pentru elen, în condițiile în care peste fileu avea loc un recital al erorilor. Primele patru game-uri a stat aproape Khachanov, apoi a pierdut trena și a ajuns în punctul în care a dat cu racheta de zgură, de s-au uitat cruciș copiii ăia de mingi. Nu că i-ar durea de bani, că orice copilandru care strânge mingi la Monte Carlo are probabil măcar un milion de euro în cont, dar asemenea ieșiri sunt demne de Marsilia, nu de Principat.

6-2 pentru Stefanos în al doilea act și o victorie mai lejeră decât ne-am fi închipuit. În sfârșit, capriciosul Tsitsipas pare așezat pe un drum bun. Important e să-l și țină până la capăt, vorba reclamei la șampon, una tot din vremea celor cu primele riduri.

Novak Djokovic – Alex de Minaur: 7-5, 6-4

Cât trăiești observi și înveți, cel puțin dacă nu te cheamă Nicolae Dică. Spre exemplu, azi am rămas cu două mici lecții de la un Nole altfel fără cine știe ce chef și inspirație. Prima, că poți să-ți faci treaba cum scrie în fișa postului și când nu ești în cea mai bună dispoziție a ta. A doua, că liniștea interioară vine din încrederea că faci bine ce faci pe termen lung, chit că lucrurile nu ies țiplă întotdeauna.

Siguranța cu care Djokovic îi doboară ca pe popice pe băieții ăștia mai cruzi, care strâmbă mingea la serviciu și așa s-au cocoțat pe primele poziții din ATP, ambiționează și inspiră totodată. Evident că nea Novak mai și pierde, că-i oarecum om, dar regula e că le cam face de petrecanie flăcăilor aspiranți care abia se lepădau de oliță când sârbul pornea periplul legendar prin ATP. 

Meciul cu Alex de Minaur poate servi drept studiu de caz. Australianul, venit la meci cu toți mușchii din dotare și cu un moral de comentator pe Facebook, a avut impresia până la final că se ia de guler cu ditamai Nole, de la egal la egal. Doar că, de fapt, băiatul din Sídney n-a fost niciodată un candidat serios la victorie, în ciuda numeroaselor ezitări ale lui Nole. 

În startul meciului, Djokovic a forțat lovituri complicate și a strâns informații, ca un reporter de teren. Loviturile și-au cam ratat ținta, dar informațiile adunate l-au ajutat să închidă setul pe final. La 5-4, când doare mai tare, Nole a avut o primă minge de set, doar că De Minaur a rezistat. Australianul n-a putut repeta schema și la 6-5 pentru sârb, care a definitivat manșa într-o ora și șapte minute. 

Al doilea set a fost o altă mostră de cum te amăgește „ucigă-l toaca” ăsta de Nole, dar până la urmă te lasă cu buza umflată și traista goală. La 3-1 pentru sârb, Alex și-a recuperat break-ul și a servit cu entuziasmul firesc pe care-l ai când câștigi pe serviciul belgrădeanului. Djokovic și-a luat break-ul înapoi, dar De Minaur a accelerat cu talpa-n podea, s-a zbătut și a mai revenit o dată. 4-4, moment în care australianul o fi simțit din nou că-i pe același piedestal cu sârbul.

Doar o senzație, cum am stabilit deja. Djokovic l-a „pârlit” iar pe final de set, când nu mai ai pe unde scoate cămașa. 6-4 și Nole, deși chinuit de căldură și cam secat de energie, merge în semifinale. Și da, i-am apreciat lecțiile de azi, dar nu negăm că i-ar șade bine să expună și ceva spectacol sâmbătă. 

Casper Ruud – Ugo Humbert: 6-3, 4-6, 6-1

Cu tot respectul pentru admirabilii Ruud și Humbert, afișul sfertului de finală dintre ei a fost atractiv precum un Ceahlăul cu FC Brașov, pe timpurile lui „Pinalti” și Romică Pașcu. Vina nu e a lor neapărat, ci e culpă comună a lui Sinner, Djokovic și Tsitsipas, băieți care bătuseră mingea ceva mai devreme. Sigur, monegascii din tribune au dat în tarabane pentru Ugo, cumva unul de-ai lor, deși de la Monte Carlo la Metz, unde își are casa părintească Humbert, faci vreo zece ore ca popa.

Apropo de Ugo, se cade să salutăm cu respect, din colțul blocului, generația asta de tenis masculin a franțujilor. La fel ca Arthur Cazaux, tenismenul pe care Bacăul l-a făcut mare, Humbert arată ca și cum ar asculta BUG Mafia în căști, când îl duce vreo iubită emancipată la operă, și ar face „combinații” cu telefoane. Să nu mai zic de cât se lamentează când îl scoate ultimul meci de pe bilet.

Casper Ruud, crescut pe Oslo, n-a fost impresionat de postura de băiețaș dur a lui Ugo și l-a luat tare, pe știință. În primul set, norvegianul a dominat jocul din spatele terenului și a fost zgârcit cu greșelile neforțate. Deznodământul a fost logic, un 6-3 autoritar, fără cine știe ce istoric. Actul al doilea a pornit sub aceleași auspicii, cu Ruud mai agresiv și eficient inclusiv pe tabelă.

Numai că voinicul din Metz nu și-a acceptat soarta, mai ales că din tribune i se cânta imnul Franței de către niște adolescenți chitiți să-și prelungească seara la arenă, înainte s-o ia ușurel spre vilele lor. Humbert a empatizat cu ei, a punctat pe tabelă și a jucat vreo două game-uri care au durat circa zece minute fiecare. Până la urmă, s-a dus la 4-2 și a menținut avantajul până la finalul setului.

Dar odată ce a forțat decisivul, francezul s-a dezmembrat, deși ar fi trebuit să aibă un ascendent moral. Ruud și-a impus destul de categoric jocul, în timp ce Ugo s-a zbătut până și-a epuizat toate argumentele, după care a dat din umeri fără soluții. Norvegianul și-a alergat dintr-un cotlon în altul adversarul, i-a retezat din fașă rarele tresăriri și a încheiat meciul cu un 6-1 convingător. Următorul adversar e Nole, care va da barometrul real al formei lui Ruud.