Eduardo Txillida Juantegi. Născut acum 87 de ani în San Sebastian, Țara Bascilor. O zonă în care spiritul local – spuneți-i patiotism – este mai mult decât dezvoltat și se manifestă în toate ariile și disciplinele posibile. De la educație la justiție. De la cultură la gastronomie. De la artă la sport. Rețineți asta.
A jucat fotbal. Portar. A fost cumva atras de postul ăsta nu neapărat pentru că a vrut să fie omul care poate face diferența între victorie și eșec, ci pentru că vedea altfel jocul. “Ateii” spun că fotbalul e un joc în care 22 de jucători fugăresc o minge. Pentru tânărul Eduardo, mingea era pusă de jucători în spațiu, traiectoriile reprezentau linii între lumi, iar jucătorii sunt pioni pe o tablă imensă. Din poartă, spaniolul era un soi de antrenor care ducea poziționarea la absurd pentru a-și explica nu fotbalul, nu sportul, ci viața.
La 18 ani, în 1942, a devenit portarul lui Real Sociedad. O onoare pentru familie, o plăcere pentru el. A jucat doi ani la cel mai înalt nivel într-o echipă care a promovat din divizia a doua de pe locul al doilea și a terminat pe locul al 13-lea în prima divizie în al doilea sezon. Sezon pe care nu l-a mai terminat din cauza unei accidentări la genunchi. A fost finalul carierei sale.
A înțeles ulterior de ce vedea linii, elipse, forme și idei unde alții vedeau pase, traiectorii, echipe și tactici. A plecat la Madrid, unde a urmat cursurile Universității de Arhitectură, apoi cele ale Universității de Artă. În 1948 ajungea la Paris, dar revenea după doi ani la San Sebastian. Eduardo urma să devină unul dintre cei mai cunoscuți artiști spanioli din secolul al 20-lea, faimos mai ales pentru sculpturile sale abstracte. Una dintre ele – Berlin – se află în fața sediului Cancelarului Federal în capitala Germaniei (foto mai jos). O alta, Peine de los Vientos, reprezintă una dintre atracțiile principale ale golfului La Concha din San Sebastian.
Pe lângă sculptură, Eduardo Txillida a fost unul dintre partenerii preferați de discuție ai lui Martin Heidegger, cu care a analizat spațiul și modul în care corpurile își găsesc locul în spațiu. Un material complex despre Txillida și despre lucrările lui găsiți aici (în bască). Fotografii cu cele mai cunoscute sculpturi ale lui Txillida găsiți aici.
“Întreaga mea carieră a fost o călătorie pentru descoperirea Spațiului. Spațiul este cel mai viu lucru din jur, este de fapt tot ceea ce ne înconjoară. Nu cred în experiență, pentru că e conservatoare. Cred în percepție, pentru că e riscantă și progresivă. Percepția lucrează când activezi cu un picior în prezent și cu celălalt plantat ferm în viitor. Pe de altă parte, experiența reprezintă contrariul: ești în prezent, dar cu un picior în trecut.”
După ce și-a descoperit scopul artistic al vieții, Eduardo Txillida a încercat să-și explice de ce a fost atras de fotbal. Și a mers și mai departe, încercând să-și explice – în termenii spațiului – de ce a fost atras de postul de portar al unei echipe de fotbal. Gândurile sale au fost rezumate recent de Martz Azparren într-un film inedit și foarte interesant – Portarul și Vidul – care folosește imagini din jocul video Pro Evolution Soccer pentru a ilustra câteva idei care te vor face să vezi fotbalul complet diferit. Intuiții spațio-temporale, filosofie complexă constrânsă de imagini sau invers, ideile pe care se bazează filmul realizat de Martz Azparren au reușit să câștige un premiu important la Machinima Expo.
foto via 1, 2, 3
A jucat fotbal 12 ani doar pentru a avea pe ce să dea vina ulterior pentru că s-a îngrășat. Acum joacă tenis la nivelul tălpii de șlap. Mare fan al tuturor echipelor defuncte din România, deci mizați pe el pentru o analiză obiectivă, pentru că practic nu are ce să mai piardă. În cealaltă viață e jurnalist auto și-i stresează pe toți obligându-i să-și lege centurile de siguranță.
