Într-una dintre ieșirile recente din țară am aterizat, pentru un weekend, în Dortmund. Un oraș industrial mai degrabă decât unul turistic, dar cu povești interesante care vor fi spuse aici. Pe rând. În primul rând, Dortmund este orașul german care te întâmpină printr-un aeroport de mărimea celui din Cluj-Napoca, dar -bineînțeles – cu un aer nemțesc. Apoi mergi în centru, unde Dortmund înseamnă foarte puțini turiști nevorbitori de germană și, tocmai de aceea, laudele mele pentru cum aleg oamenii ăștia să-și prezinte orașul în fața propriei nații.

În plimbările prin Dortmund m-a frapat însă un lucru. Probabil că pare minor, dar e fix diferența aia dintre posibilitatea de a-i cumpăra flori persoanei iubite în fiecare zi și a te gândi că banii ăia mulți pot merge pe alte lucruri utile. Dacă în România cumperi flori la fiecare colț de stradă și costă enorm (ultima data când am verificat era 10 lei trandafirul), în centrul Dortmund-ului am avut o revelație. Florile se vând doar la buchet, vin cam 10 bucăți la fiecare, și costă  infim față de ceea ce vedem în România. Astfel, sâmbătă la amiază, pe o vreme superbă și într-un târg imens care a fost construit peste noapte în centrul orașului, un buchet de lalele era 4 euro. Sau, dacă voiai să mergi acasă cu trei buchete (deci cu 30 de flori), plăteai 10 euro.

Prețul era cam același și pentru trandafiri (varia în funcție de mărime), puțin mai ridicat pentru trandafirii cei mari-mari. Oricum, dacă în România cumperi 5 flori cu 50 de lei, acolo cumperi 30 de flori cu o sumă ceva mai mică. Ba mai mult, dacă la noi îți sunt împachetate într-un nailon cretin, riminiscență a regimului și garant de vome mentale cel puțin pentru mine, în Dortmund florile îți sunt împachetate într-un ambalaj din hârtie fin, simplu și de efect.

Există vreun motiv pentru care românii plătesc 160 de lei pe flori care în centrul unui oraș din Germania costă vreo 40 de lei? Avem probleme de stocuri la capitolul flori și cererea depășește oferta? Suntem cretini?

Mircea Meșter

A jucat fotbal 12 ani doar pentru a avea pe ce să dea vina ulterior pentru că s-a îngrășat. Acum joacă tenis la nivelul tălpii de șlap. Mare fan al tuturor echipelor defuncte din România, deci mizați pe el pentru o analiză obiectivă, pentru că practic nu are ce să mai piardă. În cealaltă viață e jurnalist auto și-i stresează pe toți obligându-i să-și lege centurile de siguranță.