Alo, domnii de la Hollywood! Scenarişti şi regizori ai seriilor Scream, Saw, The Grudge sau a producţiilor Silent Hill, The Eye, The Collector şi aşa mai departe! Am un mesaj foarte important pentru dumneavoastră.
V-am găsit omul! Va ucide fără probleme şi rupe atrii în televizor şi în faţa televizorului. Va omorî fără mănuşi şi fără să lase urme. Va executa extrem de natural. Pentru că o face zilnic. Tranşează problema în fiecare zi şi ne zâmbeşte emblematic de după umerii traşi. E un actor perfect fără să ştie asta.
Îl găsiţi la Auchan, la raionul de carne. În prima fază, pe un afiş. Dar sunt sigur că veţi da de el dacă faceţi ceva săpături. E omul cu cuţitul. Muhahahahaha!
A jucat fotbal 12 ani doar pentru a avea pe ce să dea vina ulterior pentru că s-a îngrășat. Acum joacă tenis la nivelul tălpii de șlap. Mare fan al tuturor echipelor defuncte din România, deci mizați pe el pentru o analiză obiectivă, pentru că practic nu are ce să mai piardă. În cealaltă viață e jurnalist auto și-i stresează pe toți obligându-i să-și lege centurile de siguranță.