Un mic reminder la început de cronică. Eva Lys (știm deja: concentățeancă a turneului, dar născută la Kiev, ca vecina de fileu de azi, mare speranță, contract cu Porsche, practic cu toate condițiile necesare pentru a face treabă în tenis și nu numai) a ajuns în turul al doilea după ce a bătut-o pe Paula Badosa, fostă numărul 2 mondial, în trei seturi, după aproape două ore și jumătate de luptă. Chit că e mai corect să zicem că Badosa s-a bătut singură, ca să păstrăm adevărul istoric și tehnico-tactic. Dar, în fine, a existat o aromă de context bun pentru o jucătoare germană la ea acasă, cu publicul de partea ei, cu sentimentul că în săptămâna asta poate să se întâmple ceva special.
Doar că a venit Svitolina pe turnantă și i-a explicat Evei în primele patru game-uri că nu, nu se va întâmpla nimic, mulțumim pentru participare, semnați vă rog de plecare la ieșire. A făcut-o cu brutalitate organizată, metronomică, pe care o au jucătoarele cu experiență în circuit atunci când se trezesc bine dimineața, au băut o cafea bună și dau de adversare pline de entuziasm, dar cam atât. Sveta a jucat fix ca un program automat de spălat rufe care știe perfect câte minute durează ciclul: a trântit 28 de lovituri câștigătoare versus 5 bucăți pentru Lys și nu și-a pierdut serviciul niciodată, în timp ce nemțoaica și l-a pierdut de șase ori din șapte. Radiografie de fractură multiplă cu deplasare.
Daniel Kopatsch/Getty Images
Svitolina e un caz interesant în WTA, l-am tot recitat pe aici, nu știu dacă trebuie spus la fiecare cronică. După o naștere care i-a oprit cariera pentru aproape un an în 2022, ucraineanca a făcut ce fac jucătoarele bune când dau cu cronologia de țărână: a refuzat să se retragă, a refuzat să se complacă în noul statut, a refuzat să se accidenteze. Anul trecut a urcat încet în top 20, anul ăsta, la 31 de ani, s-a cățărat pe 7 mondial, a câștigat Auckland în ianuarie, a făcut semifinală la Australian Open și la Indian Wells, a ajuns în finală la Dubai, unde a pierdut cu Pegula. Plus că pare mai pregătită fizic decât a fost vreodată. Deci da, trebuie spus la fiecare cronică: la 31 de ani, mamă a unui copil de patru ani, în top 7 mondial în primăvara lui 2026. Probabil că, atunci când trebuie să se prezinte prin rarele cotloane ale planetei care n-au auzit încă de ei, Elina nu se prezintă ca soția lui Gael, mai degrabă Gael ca soțul Elinei.
Bonus contextual: Svitolina pe zgură e Svitolina la volum maxim. 7 din cele 19 titluri WTA ale Svitolinei au fost câștigate pe zgură. Cel mai recent, anul trecut, Rouen 2025. Are mișcare de jucătoare crescută pe glie, picioare care alunecă natural fără să ultraproceseze gestul, are răbdarea de a aștepta a opta minge dintr-un schimb și de a o pune tacticos la vinclu. E genul de jucătoare care îți dă senzația că macadamul oranj a fost inventat cu ea în minte.
Vitalii Kliuiev/Getty Images
Trebuie spus și că Svitolina vine la Stuttgart cu o motivație personală pe care alte jucătoare nu o prea au. Există o legătură istorică între ucraineancă și Porsche Tennis Grand Prix: în 2018 a făcut sferturi aici, în 2021 a făcut semifinală pe care a pierdut-o cu Barty, iar de atunci a tot ratat ediții din motive de calendar, accidentare sau maternitate. Acum revine în formă maximă, într-un turneu care recompensează câștigătoarea cu un Porsche 911 Carrera S Cabriolet, exact tipul de mașină pe care Gaël Monfils ar putea să o conducă pe Promenade des Anglais cu copilul în spate în timp ce o așteaptă pe Elina să se-ntoarcă de la Roland-Garros. Altfel, Svitolina știe că pe tabloul ăsta, fără Sabalenka, cu Swiatek prinsă într-un moment fragil, cu Rybakina jucând zig-zag cu forma de moment, șansa la trofeu e reală. La dracu’, a luat Leana anul trecut trofeul aici, ce-o poate opri pe ea? Sigur nu Alexandrova sau Noskova, cu care va juca în sferturi. Muchova? Gauff? Rybakina? Iga?
Ofertă specială: cronici pe gratis direct la tine-n bătătură
Porsche Macan Turbo îți oferă cronicile de la Porsche Tennis Grand Prix Stuttgart.
A jucat fotbal 12 ani doar pentru a avea pe ce să dea vina ulterior pentru că s-a îngrășat. Acum joacă tenis la nivelul tălpii de șlap. Mare fan al tuturor echipelor defuncte din România, deci mizați pe el pentru o analiză obiectivă, pentru că practic nu are ce să mai piardă. În cealaltă viață e jurnalist auto și-i stresează pe toți obligându-i să-și lege centurile de siguranță.
Discover more from Cronici. Satire. Șarje.
Subscribe to get the latest posts sent to your email.