În Odă (în metru antic), poetul nepereche izbutea o eschivă monumentală. Traversat de un fior mai puțin liric, ar fi putut glosa că “nu credeam să-nvăț a-mi reveni din pumni”, sintagmă lemnoasă care a făcut carieră la emisiunea radiofonică “Fotbal minut cu minut”. Nu știu dacă l-ar fi sancționat cineva pe Eminescu pentru această expresie care necesită sacrificiu contra expertiză. Nici n-am fost vreodată curios să aflu cum te-ai putea ridica după lovituri repetate, eventual asimetric distribuite. Diana Shnaider, însă, numai cu acest gând a intrat pe teren împotriva primei favorite la trofeu. Anticipa că nu poate avea un trai liniștit cu Rybakina.
Tom Weller/Getty Images
De sub baticul ei cu picățele, rusoaica a avut de îndurat o ploaie de servicii-suliță și, în general, de schimburi de mingi foarte scurte. Stânga, dreapta, ia în forță și cu viteză și gata game-ul! Bine, nici ea n-a jucat mare lucru în manșa întâi. Dacă vrei să nu te curentezi, înainte de a schimba becul sau de a umbla pe la ștecăr, măcar îți usuci mâinile cu care, în prealabil, te-ai jucat cu bărcuța prin cadă. Outsidera a cedat foarte ușor inițiativa, fiind judecată fără drept de apel de Elena, iar momentele de presiune s-au tradus prin duble în fileu sau dincolo de dreptunghiul de serviciu.
Daniel Kopatsch/Getty Images
Există și scoruri strânse fără istoric, cum se spune în cronica sportivă. Astfel s-a prezentat și acest 6-3 în care Leana din Kazahstan a sădit ași după bunul plac în terenul adversarei. Dar, la revenire, parcă n-a mai pus același suflet. Începuse și Diana să facă ochi, încerca să afle care e treaba cu sintagma pe bază de croșee și upercuturi. Să se dumirească dacă are și miez. Să nu fie doar stilistică. Atitudinea ei reclama noul statut, forehand-urile deveneau contondente, însă și piciorul luat de pe accelerație de numărul 2 WTA conta în ecuație. Când se scumpesc carburanții, simte și domnul Țiriac, nu doar cronicarul de serviciu.
Tom Weller/Getty Images
S-a mers cap la cap în setul al doilea. Până la 4-4. Iar Shnaider a învățat că din pumni își pot reveni doar marii campioni. Ea, la 22 de ani, nu e încă și, ca să se înscrie într-o asemenea cursă, trebuie să conteze pe la Marile Șlemuri, acolo unde mai mult de un tur 4 la US Open 2024 nu a reușit. Până la fazele superioare ale GS-urilor, în această seară, la 4-4, și-a irosit serviciul cu o dublă greșeală, apoi al optulea as al Rybakinei a tras o linie groasă între calitatea certificată și pasiunea care încă e legată ombilical de improvizație.
Ofertă specială: cronici pe gratis direct la tine-n bătătură
Porsche Macan Turbo îți oferă cronicile de la Porsche Tennis Grand Prix Stuttgart.
N-a făcut sport de performanță, cu toate că l-a dus cineva de mânuță pe un teren, luându-l imediat de cealaltă mânuță. Evident, ca să-l parcheze acasă. Ar fi fost împotriva firii să spui peste ani "Dănuț a reușit un hattrick", să fim cinstiți, nimeni nu și-ar fi cumpărat un tricou oficial al echipei favorite pe care să scrie Dănuț. Ce i-a mai rămas? Mânuțele îl ajută să dea exterioare literare și no-look-phrases. Face și radio, e util în felul lui.
Discover more from Cronici. Satire. Șarje.
Subscribe to get the latest posts sent to your email.