Donimic Thiem

Ei bine, prieteni, de-abia de-acum putem contoriza cu adevărat valoarea cronicilor de tenis care vă țin la curent cu tot ce-i mai puțin important în Slam-uri deja de vreo patru ani încoace. Acum, când știm că nu avem nicio șansă la vreun trofeu și ținem crispați sub limbă tableta amară care ne dezvăluie realitatea post-Halep, cronicile astea vor continua să paseze cu peretele în timp ce vă povestesc despre jucători și jucătoare pe care nimeni nu dă doi bani între meciurile cu ale noastre. Dar ne facem meseria până la capăt, chit că meseria noastră e cu totul alta. Dar să ținem ochii la minge și să nu divagăm mai mult decât o facem în mod tradițional.

Pe lângă absența Simonei de pe lista de potențiale AVC-uri, ediția asta de Roland-Garros mai aduce câteva modificări importante în programul fiecăruia dintre noi. Este prima ediție de Slam la Paris în care Chatrier-ul primește plafon, și asta pentru că ce s-a jucat toamna trecută în noroaie la 5 grade Celsius poate fi numit oricum, numai Roland-Garros nu. Bine, Rafa ar contesta asta, pentru că a demonstrat că e în stare să bată la Paris chiar și dacă turneul se joacă pe gheață și cu tigăi ceramice în loc de rachete. Dar, orișicât, ăsta e primul Roland-Garros în toate mințile în care suntem siguri că o zi ploioasă la Paris nu ne trimite în vacanță pe toți.

Ar mai fi, apoi, faptul că îl avem din nou pe Federer pe tabloul unui Slam. E adevărat că nu-i nici Slam-ul lui preferat, și nici n-are Roger instalată versiunea optimă a sistemului de operare, dar suntem aici să scoatem și să băgăm din nou în priză mașinăria de câte ori e nevoie ca să fim siguri că Wimbledon-ul ne prinde în deplinătatea facultăților mintale. Apropo de Roger, toți cei trei păstori se întâlniră pe aceeași jumătate de tablou la Roland-Garros. Dacă nici ăsta nu e momentul bun să credem că generația tânără are în sfârșit o șansă să-i ia un set lui Nadal în finală, nu știu care ar mai fi.

În sfârșit, e turneul la care Sorana Cîrstea are toate motivele să ne demonstreze în sfârșit că lucrurile nu au fost niciodată ce-au părut să fie. Iar noi, agățați de ea ca înecații de salcie, sperăm să vedem măcar o semifinală, un sfert, o optime sau, în fine, măcar un meci în care Sori dă de pereți cu greoaicele sistemului. Formă ar fi, talent are de când s-a apucat de tenis, iar în ultima perioadă a dovedit că are în termobag și ceea ce i-a lipsit mereu: constanța. Simonei nu i-a prea lipsit asta, mai ales c-o avea trecută în buletin.

Așadar, sunt multe de văzut la Roland-Garros, chiar dacă la prima vedere ne-a rămas doar să analizăm dacă Swiatek e sau nu e, dacă Gauff a devenit sau n-a devenit și dacă Serena mai poate sau nu mai poate.

Iar acum, că am făcut stretching-ul de încălzire, nu uitați să urcați în noul vostru Porsche Taycan Cross Turismo, să-i dați cheie și să porniți climatizarea. Lucrurile au fost încinse încă din prima zi de Roland-Garros, deci vei avea nevoie și de aerisire în scaune. Pentru că Porsche îți oferă și la Roland-Garros cronicile tale preferate ca să nu fii nevoit să plătești abonament pe Patreon ca să le poți citi.

Bine, faptul că nu ești nevoit nu înseamnă că nu o poți face de plăcere, pentru că acceptăm cafele și acolo. Mai ales că echipa de cronicari a ajuns să numere cinci oameni care duc pe umeri destinul tenisului mondial. Vedeți voi ce și cum zilele astea.

Cronicile de la Roland-Garros îți sunt oferite de:

Patricia Țig – Naomi Osaka: 4-6, 6-7

Patricia a avut aici una dintre puținele șanse ale vieții în care știi numerele care vor ieși la tragerea Loto, dar trebuie să găsești timp să mergi să pui bilet. Asta din mai multe motive, cel mai important fiind că pe Osaka o prinzi rar (și doar pe zgură) fără chef de tenis. Asta chiar dacă, gestual vorbind, Naomi poate fi cooptată oricând ca vector de imagine pentru vreun somnifer japonez.

În primul rând, Naomi se simte pe zgură ca peștele în mapă, în timp ce Patricia s-a născut pe zgură și aproape a și născut pe zgură. Apoi, prioritățile Osakăi la Roland-Garros-ul ăsta nu au treabă cu jocul de tenis, pentru că știe și ea că mai devreme sau mai târziu va părăsi în glorie incinta. Ci cu descoperirea unor moduri cât mai creative de a se fofila de la conferințele de presă de după meciuri, unde – zice ea – jurnaliștii o surmenează peste măsură pentru că o lovesc psihic cu întrebări redundante. Normal că nu i-a trecut prin cap să lipsească pur și simplu de la Roland-Garros, că pierdea bani și-și enerva sponsorii care-i îndeasă-n conturi spre 50 de milioane de euro pe an. Când n-ai dureri de cap, tinzi să inventezi unele doar de dragul de a termina cutia cu Nurofen din sertare.

În meciul cu Patricia, Naomi a fost aceeași jucătoare care între puncte pare plictisită și inertă doar pentru ca din mâner să genereze trotil imediat după ce mingile sunt puse-n mișcare. Nu i-a ieșit însă cum îi iese pe atât de iubitul hard, iar Patricia a fost mai aproape decât arată scorul să-i rezolve problema aparițiilor la conferințele de presă printr-o basculare intempestivă în colb. Mai ales în al doilea set, în care până la 6-6 nu prea am putut să facem vizual diferența între o multiplă campioană de Slam și o tipă arțăgoasă pentru care fiecare tur depășit la un Slam e o victorie în sine.

A câștigat însă Naomi, probabil cu ajutorul moral al experienței care-a împins-o din spate la punctele importante. Apoi a sărit conferința de presă, așa cum a promis, și a primit senină amenda de 15.000 de dolari, bani pe care-i plătește companiei telefonice pentru roaming-ul călărit pe Instagram. În același timp, o sumă cu care Patricia ar putea să-și susțină câteva luni bune deplasările la turnee. Dar da, altfel sunt enervante rău întrebările jurnaliștilor.

Ana Bogdan – Elisabetta Cocciaretto: 6-1, 6-3

Jucată în același timp cu meciul Patriciei cu Naomi, partida dintre Ana Bogdan și italianca Cocciaretto s-a terminat așa cum ne-am dori să se termine toate meciurile Anei: cu o victorie relaxată, de încălzire, venită într-un meci în care a noastră a avut timp și spațiu să respire aerul de la Paris, să simtă zgura, să căntărească mingile și să-și regleze săgețile în timp ce adversara s-a chinuit să-și desfacă sforile din jurul încheieturilor.

Deși între Ana și Elisabetta nu-i diferență mare în clasamentul WTA – doar 11 locuri le despart pe cele două, aflate în buza zonei incerte care se întinde de la locul 100 înspre infinitul plin de posibilități, surprize și miros de Revulsin, italianca de 20 de ani a ajuns pe tabloul principal cu mantă, pentru că pierduse în calificări, dar a profitat de o retragere pentru a deveni ceea ce englezii denumesc Lucky Loser și internetul românesc denumește Bulan.

De altfel, Cocciaretto s-a înfruptat recent din coastele alor noastre în Fed Cup, la Cluj, acolo unde le-a bătut atât pe Miki Buzărnescu, cât și pe Irina Bara pe hard. Așa că victoria lejeră, de vară, a Anei nu face decât să ne confirme că uneori e nevoie de un pic de praf ca să scoatem caninii la interval.

Dominic Thiem – Pablo Andujar: 6-4, 7-5, 3-6, 4-6, 4-6

Până să ne ocupăm de Thiem și de reperele psihologice care te fac să pierzi un meci în care ai 2-0 la seturi și ești, totuși, dublu freaking finalist la Roland-Garros, să facem o haltă la gara Andujar și să analizăm cum, la 35 de ani, omul a reușit în 10 zile ce n-a reușit o viață întreagă: să-i bată pe Federer (la Geneva) și pe Thiem (la Paris).

Mai mult, Andujar a revenit tot în premieră absolută de la 0-2 la seturi într-un meci de Slam. Ceea ce ne arată că pe Thiem îl apasă în continuare sindromul Next Gen: el ar fi stelar, da’ rezultate palpabile și importante va aduna doar după ce se retrag (sau sunt eliminați din turneu după ce lovesc arbitrul de linie cu mingea-n falcă) ăștia bătrâni, chit că-i cheamă Federer, Nadal, Djokovic sau omul nostru Pablo Andujar.

Revenind la Thiem, finalistul din 2018 și 2019 pleacă acasă înainte să apuce să folosească gelul și șamponul oferite din partea casei de hotel, fiind eliminat pentru prima dată în carieră în primul tur la Roland-Garros. Însă era deja clar că nu-i tocmai cel mai bun an al lui Dominic, pentru că atunci când iei trăznet pe zgură de la Sonego și Norrie în turneele de încălzire nu prea merge să te gândești că vei intra în Top 3 învingători ai lui Nadal la Paris. Dureros pentru Dominic e însă faptul că omul prinsese jumătatea curată de tablou, pentru că în partea cealaltă a planetei de zgură s-au înghesuit Tripleții.

De-aia n-a mai putut Pablo.

Angelique Kerber – Anhelina Kalinina: 2-6, 4-6

Dacă de la Thiem nu prea aveam semnale că va pierde în primul tur, ca d-alde Ostapenko prin toate competițiile importante la care participă, Angie Kerber ar fi putut fi un pont bun pentru pariori. Deși e născută și crescută pe echivalentul pe zgură al Autobahn-ului, Angelei îi cam lipsește aderența la Paris, Roland-Garros-ul fiind singurul turneu de Grand Slam pe care nu l-a câștigat niciodată. Și nu doar că nu l-a câștigat, dar în cinci dintre ultimele șase participări a frânat brusc cu nasul în țărână în primul tur, fenomen meteorologic care s-a reluat și astăzi, în meciul cu o ucraineancă despre care probabil că vom mai auzi în anii care urmează.

Anhelina Kalenina o cheamă și e pe locul 139 mondial la 24 de ani, ecuație care în mintea multora echivalează cu ratarea carierei. Fata a fost însă o junioară de top cu titlu la dublu la AO și finală la simplu la US Open, iar de atunci a luat-o pe drumurile secundare pe care o apucă jucătorii din estul Europei care n-au șansa unor turnee importante la care să primească wildcard-uri care să le finanțeze carierele. Bate prin ITF-uri, își plătește masa și casa pe la turnee, iar la Roland-Garros e pentru prima dată pe tabloul principal în urma unor calificări fără set pierdut.

Ochii pe ea, e posibil să fie una dintre bombele cu efect întârziat care pot să deraieze oricând marile TGV-uri care simt șina cu ochii închiși.

Petra Kvitova – Greet Minnen: 6-7, 7-6, 6-1

Petra ajunsese anul trecut în semifinalele de la Roland-Garros și e considerată de mulți una dintre favoritele la titlu în lipsa știm-noi-cui. Cu toate astea, a fost astăzi la un punct de implozie în meciul cu belgianca Greet Minnen, care probabil că a intrat în meciul cu Petra supărată pe viață din cauză că De Bruyne ar putea rata Campionatul European din cauza unor fracturi pe la oasele craniului.

Era setul al doilea și Greet avea 1-0, 6-5 și 40-30 când Petra a trimis un rever în cross cu care a deblocat toți demonii care se strânseseră pe țeavă și făceau ca furtunul să picure incontrolabil. Așa că a câștigat tiebreak-ul care a urmat și a zbughit-o urgent până la 5-0 în decisiv înainte să dea drumul la aspersoare.

Alexander Zverev – Oscar Otte: 3-6, 3-6, 6-2, 6-2, 6-1

Am fost la un mimiletru să râdem cu zgomot din nou de Boris Becker, cunoscut pentru pronosticurile sale exacte ca prognoza meteo din Iezer-Păpușa. Omul declarase că Zverev e unul dintre favoriții turneului și că are toate șansele, atuurile, talentele, loviturile (și lanțurile) să câștige într-o posibilă finală, fie ea și cu fratele Nadal. Mai ales că matematic s-a dovedit că lucrul ăsta nu ne tocmai imposibil din moment ce Sascha i-a corectat postura lui Rafa la Madrid, unde i-a administrat un vaccin german eficient și rapid, în două seturi. Mă rog, Nadal a întors-o dup-aia la Roma, că spaniolul nu prea ia bătaie de două ori consecutiv pe zgură, mai ales dacă pe adversar îl cheamă Zverev și experimentează crevase de formă care-l transformă din perete în burete cât ai zice “dublă greșeală”.

Unde-o fi fost în primele două seturi jucătorul care l-a bătut pe Nadal la Madrid nu știe nimeni. Otte, un neamț care a zâmbit ultima dată când a primit o bicicletă cadou de la Moș Crăciun la 6 ani, s-a înfipt în maleola lui Zverev și nu l-a lăsat să respire timp de o oră și-un pic, cât i-a luat omului să ajungă la 2-0 la seturi.

Într-o fericită întoarcere de camion, Zverev a profitat de faptul că Oscar Otte nu prea ajunge să joace des cinci seturi și de la al treilea încolo, când în mod normal e la duș și bagă paste cu pui, omul are probleme reale de concentrare. Așa că astăzi am asistat la una dintre zilele extrem de rare în care Thiem pierde de la 2-0 la seturi, iar Zverev câștigă de la 0-2 la seturi. Semn că s-a ajuns într-un moment al vieților noastre în care nu mai putem baza nici măcar pe muncă, rigoare, talent și disciplină, și trebuie să acceptăm un dram de haos care să ordoneze lucrurile aparent pierdute.

Susține cronicile pe Patreon.

Aceste texte îți sunt oferite de: