Bună ziua. Ne aflăm în gospodăria familiei Ionescu din Teleorman. Televizorul este pe ProTV, iar domnul Ion Ionescu, capul familiei, tocmai și-a votat favoriții la Românii au talent. Să-l întrebăm pentru cine a mers SMS-ul său.
– Domnule Ionescu, cum ați votat la #romaniiautalent?
– Domnu’ reporter, eu mă știți, nu pot să îmi placă cineva, deci am luat prin scădere.
– Adică prin eliminare.
– Exact, domnu’ reporter. Deci prin eliminare. Deci a fost așa:
1. Medea nu putea să câștige, pentru că am văzut la Dansez pentru tine niște dansuri la bară făcute de Andreea Bălan de stăteau găinile-n vârful gardului să vadă la televizor din coteț.
2. Valentin Luca nu avea cum să câștige, că ce face el e scump. Dom’le, suntem pensionari, nu avem bani să bem cocsteile sau ce face dânsu’ acolo. Noi ușor, cu cinzeaca, la nea Miron la Cooperativă. Și aici ne dă și pe caiet.
3. Valentin Dinu nu are cum să câștige, a venit cu frate-său barmanu’ și vrea doar să împărțească banii, dom’le. Ce, ne cred proști?
4. Rebeca Neacșu e prea mică. Dacă era aia mică a lu’ Stratan, dom’le, da. Aia da, că are voce și ta’su e vedetă, deci are intrare.
5. Cosmin Agache nu am înțeles nici până-n ziua de azi ce făcea. Ce-i aia Bitbocs? Dom’le, dacă vrem box, îl avem pe Bute, agariciu’ ăsta nu prindea un pumn și leșina direct. Păi Bute ne face mândri la el în America, dom’le, ăsta e român adevărat!
6. Dom’ne, cu Ștefan Florescu nu am votat din principiu. Io am zis clar că după retragerea lui Hagi nu mai scoatem fotbaliști adevărați. Iar Florescu ăsta ne-a făcut de rahat Naționala la ultimele meciuri. Păi ce talent e ăsta, dom’le, când pierzi cu Bosnia? Ce talent e ăsta? Și Lucescu ăsta, dom’le, cum ține el să-l bage titular!… Așa ceva!…
7. Akikai ăștia mi s-au părut că sunt prea mulți. Și știți cum e, în casă e bine să drămuiești banii, nu să-i împarți la toți, că nu mai rămâne nimic, prafu’ se alege. Aici am gândit, dom’le, e o alegere înțeleaptă. Așa e.
8. Grasele alea două? Dom’le, eu când le-am văzut prima dată mi-am dat seama că ele nu câștigă. Păi ce contează, dom’le, că știi să cânți din moment ce nu arăți ca fetele de aici, din sat? Păi dom’le, Andreea Marin așa a ajuns vedetă, cu siluetă, cu fizic. Păi dacă era grasă se mai uita cineva la ea? Păi o mai lua Bănică? Putea să facă cele mai bune surprize, când e vorba de vot, e vot. Pe banii mei.
9. Dom’le, mie unu’ mi-a plăcut Trupa Ballance. Io vă zic, mi-a plăcut. Mă gândeam cât de buni îs băieții ceia doi și ce talent au ei la strâns fânul, că nu e nevoie de scară să ia fânul din pod. Dar m-a întors nevastă-mea, dom’le. Că cică ultima dată când a văzut ea de-ăștia fără păr pe piept era în nu știu ce afiș la WC-ul din curtea lelei Floarea. Și nu păreau oameni de încredere.
10. Narcis Iustin Ianău, dom’le, avea voce. E clar asta, dar io sunt obișnuit să votez vocile frumoase la Dansez pentru tine.
11. Am ezitat la final dacă să votez familia Luca sau nu. Până la urmă nu, că eu vin în fiecare seară acasă de la birtul Cooperativei în tulumbe mai multe decât făceau ei. Și pe mine mă freacă la cap nevastă-mea de fiecare dată, nu s-ar zice că e vreun mare talent.
Atât. Și am votat ce-a rămas.
A jucat fotbal 12 ani doar pentru a avea pe ce să dea vina ulterior pentru că s-a îngrășat. Acum joacă tenis la nivelul tălpii de șlap. Mare fan al tuturor echipelor defuncte din România, deci mizați pe el pentru o analiză obiectivă, pentru că practic nu are ce să mai piardă. În cealaltă viață e jurnalist auto și-i stresează pe toți obligându-i să-și lege centurile de siguranță.