Franța – Elveția 3-3 (4-5 la penalty-uri)
Codoșul Galic
Omenirea e adorabilă în previzibilul ei absolut. Așa cum s-a întâmplat de fiecare dată în istorie, catastrofele mondiale au adus, odată cu rezolvarea sau măcar încheierea lor, o explozie
Omenirea e adorabilă în previzibilul ei absolut. Așa cum s-a întâmplat de fiecare dată în istorie, catastrofele mondiale au adus, odată cu rezolvarea sau măcar încheierea lor, o explozie
Bine ați venit la cronica rundei a treia din faza grupelor de la Euro 2020, aka runda în care „există zvonuri că cele două echipe vor face un egal amical pentru a se califica împreună”.
Cum e soarta asta: să pice în spinarea unui moldovean - eu sunt acela - datoria de a comenta șotia-fenomen cu sticlele de la conferințele de presă organizate de UEFA. Tranșez speța. Cristiano
Euro 2020 a plecat la drum în 2021, de la Roma, printr-o ceremonie glossy și cu accente SF, cât să-i facă sâc pandemiei. A fost exact genul de eveniment cu care românii s-ar fi fălit circa
Nu vă supărați, cu turneul final al Campionatului European de fotbal vă deranjăm. Știți, a început vineri seara, la Roma, cu meciul dintre Italia și Turcia. Programat fix când Nadal și Djokovic
Bucătarii profesioniști ne spun asta de o grămadă de ani, chit că noi continuăm să credem și să facem invers: secretul unui preparat reușit stă în special în tehnică și mai puțin în ingrediente.
E ceva aproape magic în felul în care fotbalul își tratează fanii cei mai credincioși și îi ajută din când în când să își exerseze sinceritatea cu propria persoană. De regulă, după o
Și miliardarii plâng câteodată, din acest motiv ziua de 4 mai 2021 intră cu bocancii mânjiți de noroi în sufrageria istoriei. Nasser Al Khelaifi, proprietarul lui PSG, un soi de Ionuț Negoiță
Stimați politicieni și oameni cinstiți, după o încercare de lovitură de stat care avea rolul să destabilizeze însăși competiția pe care o comentăm astăzi, UEFA Champions League, cele 12 echipe
Dacă trezeai un (fost) microbist dintr-o comă indusă de 20 de ani și-l parașutai direct pe câmpul unde s-au jucat meciurile Realului din sezonul ăsta, la semifinala cu Chelsea, sigur ar fi crezut,