Harlitos

---

Doi ani la rând să lovești cu degetul mic de la piciorul stâng același obiect de mobilier? E karma. Tsitsi are cui se plânge din cauza echimozelor, împăcarea cu Badosa fiind de notorietate. Omul e în gheață până la vârful unghiei și se mai holbează o dată în calendar. 2023, 6 mai, sferturi. În această seară, cu două zile mai târziu, dar în aceeași fază a Grand Slam-ului în care se vorbește eminamente franțuzește. Fix deget frânt în colțul dulapului. Anul trecut lua un 3-0 pe nemestecate de la Carlitos, însă problema e alta. În toate cele cinci directe de până acum părăsise primul arena. Nici măcar o dată să rămână la interviuri, să-și dea cu mâna vârful pletelor la o parte, să-și modifice măcar o idee statutul, să-l cheme Barbara Schett în studioul virtual. Măcar atât intenționa.

E minunat să miroși numai a ambrozie de la trântele cu zeii (ulterior li s-a spus lupte greco-romane), dar dacă nici măcar o dată nu le-ai stricat cheful de distracție, să se simtă tentaculele lungi ale pieirii și inflației chiar și în mărețul Olimp, ești doar sparring-partner și ți se cuvin firimituri după festin. De ce ai merita un bol alimentar ca divinitatea care te ține pentru experimente și amuzament? Du-te, Fănuțule, și fă-ți prieteni în alt univers! El, săracul, începuse pretențios, cât să-l credem că e cu temele făcute, dar recolta propriului serviciu i s-a confiscat din prima, apoi Alca l-a eviscerat. Game la zero și meciul curgea într-o singură direcție. Cu raliuri prea scurte pentru un asemenea afiș, Stefanos și Carlitos și-au căutat colțul reciproc, iar pentru spaniol debutul cu sacoșa plină avea să se dovedească decisiv. A mai luat un break pentru gust și gata prima rundă. 32 de minute.

În pauză, nu s-a aruncat nicio hârtie la coș, planul mergea uns. Break Alcaraz, grecul primea instantaneu condamnarea de a veni din urmă și nici flash-back-urile nu țineau cu sinistratul tenisului. Am văzut ce drăcușor a ieșit recent din Rublev. La nervi, nici cu Tsitsipas nu mi-ar fi rușine, e o gazdă primitoare. Trebuie numai să vrea. Doar că de data aceasta l-a temperat arena aproape plină. Poate și taică-su căruia – în buna tradiție a membrilor branșei – îi cerea socoteală. De partea cealaltă, harul ibericului bloca orice frază care conținea mai mult de patru-cinci cuvinte. Nu ai cum să rămâi aparat de zgomote când în față ți se produce spectacolul pentru care s-au inventat Marile Șlemuri. Voleul din setul 2, când mingea a părut deposedată de supapă și trimisă la maică-sa acasă, în terenul elenului, se va încărca în noaptea asta pe genericele TV.

Bombardamentul condus de Carlos a mers și pe alături, astfel că Stef, tot mai trabajador cu trecerea timpului, și-a recuperat obștescul break cedat la început de manșă. A forțat și a prins prelungirile. Abia aici, când orice dans se punctează, își arată colții campionii. Or numărul 3 ATP are rol principal în poveste. Cu intensitate și precizie, starul de numai 21 de ani a mai trecut cu noptiera încă de câteva ori peste falanga păgubașului. 7-3 și urma reprezentația de adio. Tsitsi mai credea, însă la 3-3 și-a scăpat iarăși serviciul în decor: 4-3, 5-3, 5-4. Urma Alcaraz la butoane. Pentru calificarea în semifinale, evident. 0-30, apoi un prim serviciu în aut și poate că bătea vânt de 5-5 sau 6-6. Vise. Spaniolul a reparat repede, 30 egal, a smuls apoi un retur dincolo de tușă din partea amicului din Atena și ultima cheie, decisiva, s-a dus top class. Slice pe mijlocul terenului. Am fost invadați de aliens, dar nu vrem să admitem.

---

Te anunțăm când publicăm o cronică nouă?

---

Cronicile de la Roland-Garros îți sunt oferite de noul Porsche Taycan.

---

Marta Kostyuk/Gabriela Ruse – Leylah Fernandez/Erin Routliffe 6-1, 6-4

Dacă s-ar fi terminat ziua de cronici și n-aș fi pomenit victoria Gabrielei și a Martei în duelul cu favoritele din Canada și Noua Zeelandă, aș fi devenit țintă vie pentru domnul Dan Negru. Cum simte o breșă, cum se filmează perorând chestiuni patriotarde fie știute de toată lumea, fie care nu mișcă pe nimeni. Pe modul “Nu distribuiți, nu interesează!”. Probabilitatea să fi omis jocul cuplului Ruse-Kostyuk era inexistentă, am fost martorul unor momente-cheie din încercarea de a le trimite acasă pe Leyla Fernandez și pe colega sa, campioană la dublu la US Open în 2023, fete care au pornit actualul Roland Garros cu a noua șansă la câștigarea trofeului.

Est-europencele și-au surprins adversarele. Au avut serviciu mai curat, inclusiv al doilea fiind superior, și au fost iuți la percuție, căutând să joace decisiv fără să stea pe gânduri, dovadă și faptul că au contabilizat de trei ori mai multe lovituri câștigătoare. Au avut peste 40!

Și-au tras puțin sufletul la 5-0 în setul întâi, pentru ca în runda secundă să întoarcă fantastic de la 0-3, iar la 5-3 să rateze din cauza ghinionului o minge de meci. A fost nevoie de încă un serviciu al echipei care avea să producă surpriza zilei la Paris. Fernandez, o revelație acum trei ani, când prindea la simplu ultimul act de la Flushing Meadows, are finală și la RG anul trecut. Dar la dublu. Vasăzică, e treabă serioasă victoria lui Gabi și a amicei sale din Ucraina. Vedeți, n-am ratat-o, domnu’ Dan!

Monica Niculescu și spanioloaica născută la Chișinău Cristina Bucșă au avut aceeași misiune: calificarea în sferturi. Au luat primul set cu 6-3, însă Emma Navarro și Diana Shnaider, considerate outsidere, au întors cu câte un break în seturile 2 și 3. 6-4, 6-4 și Monica se întoarce la domiciliu.

Coco Gauff – Ons Jabeur 4-6, 6-2, 6-3

Bun venit la o nouă întâlnire cu sportiva Ons Jabeur! E genul de artist care patentează trick-urile, abia apoi își însușește loviturile de bază.

– Ce spui, dom’ antrenor? Să livrez un forehand sănătos? Îmi vine mai ușor să expediez o scurtă. Nu împușca pianistul, că rămâi cu maneliștii!
Dramatizăm, nu e obligatoriu ca tunisianca să vadă astfel jocul, însă în majoritatea cazurilor se afișează cu măruntaiele computerului în brațe, după ce a dat pe te miri ce carcasa la fier vechi, și întreabă în gura mare care e butonul de power. Sigur, dacă îți iese o minune de cafea la ibric, nu e obligatoriu să fi auzit și de Ceramica de Cucuteni. Ai turnat lichidul în ceașcă și gata.

Dacă ar fi știut cum să danseze pe clape, să potențeze atunci când s-ar fi impus, apoi să sugrume șuruburile cu cheia franceză în multe alte situații, poate că “Ministerul Fericirii”, așa cum este cunoscută în țara natală, n-ar fi ratat șansa de a sparge recordul personal de pe zgura pariziană. Rămâne cu sferturile pentru că s-a mulțumit cu puțin: scurte și alte bijuterii doar pentru public, salvând și o minge de meci cu un slice pe centrul tarlalei, ca la festival. Altfel, când adversara a ridicat nivelul calității, s-a predat. Ne-a dat tuturor de înțeles că destabilizarea se produce lent și sigur.

Așteptările înaintea unei asemenea bătălii, cunoscând armele protagonistelor, sunt precum noxele emise în fața barierei la nivel cu calea ferată. Turezi la maximum ca să te observe ceilalți din coloană că ai multă treabă dincolo. După ce se eliberează calea de rulare, îl reîntâlnești în următoarea localitate. Graba i se taie ca maioneza: se dă cu flash-uri din față, nu mai e cazul să pozezi în nărăvaș. Cu alte cuvinte, știi că ori se va lăsa cu o nebunie de meci, ori Jabeur va veni la arenă doar ca să ne demonstreze că data viitoare va veni cu adevărat. Nu e obligatoriu să dai nas în nas cu Poliția dacă șoferii de TIR ți-au proiectat faza lungă în felinare.

Tunisianca, după ce arestase primul set, nu a gestionat până la capăt un capitol la care Coco și-a bătut singură cuie în talpă. Cu barosul. La venirea pe fileu, când dincolo funcționează Ons, ori pocnești mingea de se crapă primele două straturi terestre, provocându-le eventual migrene cetățenilor Chinei, ori dai tare în aut. E mai cinstit, fix ca la 11 metri. Nu dai Panenka, adică scăriță, decât dacă ești foarte sigur că portarul se lungește ca personajele din picturile Romantismului. Pe absolut toate le-a capturat adversara lui Gauff, însă tenisul s-a jucat și de pe linia de fund, acolo unde apărarea americancei produce, iată, o nouă calificare în semifinale. Atât despre Coco, ne-am săturat de valoarea ei. O povestim în penultimul act.

Iga Swiatek – Marketa Vondrousova 6-0, 6-2

O anumită felie a acestei discipline care nu poate fi bârfită ca fotbalul, căci reverul în diagonală nu e banal ca pasa cu călcâiul, ar trebui să se desfășoare în condiții speciale. Adică numai după ce auditoriul este avertizat, cu morga prezentatoarelor de știri, că urmează imagini cu un oarecare impact emoțional. După ce o vezi pe Iga revenind ca după update de soft cu Osaka și livrează apoi un crâncen 6-0 la pătrat, te aștepți la orice. Se poate mai mult? Poloneza e în stare să inoveze, își păstrează la vedere acel mood. Să-și ia adversara ostatică? Am văzut recent și reprizele lui Nole și mi-e tot mai familiar sentimentul că inșii care au legat steagul de catarg și-au depășit condiția umană.

Bine, la Swiatek era de așteptat, abia a fost dată în folosință, în vreme ce Djokovic își joacă termenul de garanție pe semnătură. Așadar, vezi ce ai făcut, Naomi? Ai confirmat un monstru, unul cu șapcă de care nu te vei mai agăța prea curând. De monstru, nu de cozoroc. Dacă nipona ar fi priponit-o pe lidera planetară, am fi încins tastaturile pe marginea unor partide echilibrate, cu seturi decisive, cu tie-break-uri pline de sudoare și de scrâșnit pe sub capota fălcilor. Cum nu s-a întâmplat nebunia, mai trecem o victimă pe lista campioanei din Polonia, una de Top 10, nu simpatica de Andreea Prisăcariu pe care îmi permit s-o apăr după ce a fost servită cu bagel de Iga:

– Dă bine la cartea de muncă, dragă Andreea, să fi experimentat un 0-6 cu tenismena number one. O manșă la zero e ca o săptămână de voluntariat. Mulțumește-te că, între minutele de încălzire și prima minge, scorul este nul! E de spus sărut mâna că nu vine zvăpăiata și pe la hotel să-și controleze contracandidatele prin camere și la micul dejun.

Pentru Vondrousova, atletă cu background în acest sport, finalistă la Paris în 2019, sigur nu era de bine că nimerise pe ruta șefei. În cele patru directe, nici măcar un set nu luase, iar două fuseseră risipite la zero. Tot la nimic s-a terminat și runda inaugurală de astăzi, una în care furia a purtat inițialele I și S. În mod normal, după suita aceasta de partide, în care practic nu vezi obiectul muncii, n-o feliciți pe Iga. Nu-i oferi microfonul pentru a saluta asistența, ci o cazezi temporar în camera antidoping. Atât de ireal e nivelul la care joacă domnița din Varșovia, atât de feroce este tenisul cu care își ranforsează profilul.

Singurul ei țel este să-și lase părul să respire, or nu se poate dacă ții prea multă vreme acoperământul, fie el și de firmă, pe creștet. Dai repede stânga-dreapta, sfâșii textila, bei lichidul esențial vieții, faci lumină, saluți publicul și rămâi descoperită. Nu mai ai nevoie de balsam de păr, îi oferi șansele naturale de a se cultiva bogat și mătăsos. Chiar și cu riscul de a mai zbura câteva fire după ce țopăi înnebunită pe movila de pământ aruncată din lopată peste speranțele de după fileu. În cazul cehoaicei, s-au găsit în groapa respectivă și câteva desene smulse de pe brațe de loviturile puternice ale celei mai bune jucătoare de la Serena încoace.

Jannik Sinner – Grigor Dimitrov 6-2, 6-4, 7-6

E dramatic să te numești Dimitrov, să fi încrucișat bătătoarele de țesături persane cu Fedex, Rafa și Nole, chiar și să le fi turnat în pahare pe la turneele destinate campionilor, și la 33 de ani să fii întins într-un Grand Slam de un tânăr care, la rândul său, preferă alte suprafețe decât pilitura roșiatică. Bulgarul rătăcise doar un set, la limită, la French Open 2024, până la întâlnirea cu revelația italiană a ultimilor ani din întrecerea băieților. A trebuit să-i apară în față tabloul cârlionțatului din nordul Italiei ca să nu mai palpeze confortul terenului dreptunghiular, să i se înfunde reperele și să simtă acel gust de rânced în burta papilelor.

O creație culinară sau o prăjitură se devorează mai întâi cu ochii. E regulă scrisă, iar modulul comercial nu lasă loc interpretărilor: e o etapă care nu se aruncă pe foc. Dacă nu trece testul vizual, degeaba excelează gustativ. În sport, ca și în viață, contează cum îți simți pericolul încă de la încălzire, să-i știi pe de rost plusurile și minusurile imediat ce îți apare în vitrină. Să-ți păcălești subconștientul că e fezabilă victoria, să-i miroși pH-ul de potențial loser. Aș face prinsoare că vinovați de eșecul lui Grigor sunt cei din anturajul său:

– Cu cine joci, frate, cu roșcovanul ăla slăbuț? L-ai măsurat de două ori din priviri și e al tău. Și mai ai un mare avantaj: tu ești sătul de Italia, el nici nu știe, în schimb, pe unde sunt Nisipurile de Aur sau Razgrad.

Măcar cei doi sunt vecini la Monte Carlo, din acest punct de vedere nu se mai ceartă. Ar fi avut o șansă de a împărți strada și cu Dani Oțil, e glumă veche, nu revin asupra ei. Amintiri. Din amintiri a prestat și vecinul de la sud de Dunăre, vecin ca loc de apariție pe planetă. În primele două seturi a fost prea grăbit, parcă număra din doi în doi când trebuia să lovească mingea. Era un Dimitrov mâncat de soare, rutinat și copleșit că nu-i poate ține piept lui Jannik. Măsura diferenței dintre tabere a fost dată în a treia manșă, când bulgarul a sărit ca un șnițel după un lob al adversarului. El era lipit ca meduza de fileu și a țopăit după țânțarul de pe lustră. Cunoscătorii au suspinat.

Cu toate acestea, abia în runda de final am recompus puzzle-ul care acum șapte ani era pe podiumul ATP. Grigor cel adevărat ciupea la spartul târgului și mai ales după ce se aflase că Djokovic rămâne după acest turneu fabulos doar cu un RMN și mai puțin cu jocurile de cinci seturi din ultimele două tururi. Sinner, primul italian ajuns numero uno indiferent de ce se mai întâmplă sub Tour Eiffel – aceasta era încărcătura pe care tânărul peninsular trebuia s-o ducă pe finalul meciului. Sigur îi șoptise vreun copil de mingi că la următorul turneu va bubui îmblănita de pe fotoliul cel mare. Se schimbase omul la față, așa a și pierdut șansa de a închide la 4, existând și riscul încă unui set. În tie-break, însă, noul patriarh al tenisului masculin i-a dat de înțeles lui Grig că s-a trezit târziu. Eh, apucături de gigolo, ăștia mereu sar peste micul dejun.

---