La farmacie – am fost din plin în acest weekend – e ca în viață. Cinismul te îmbrățișează la durere și îți dă brânci în cele mai seducătoare momente. E un fel de ruletă rusească. Uneori conștientizezi situația tocmai când îți fuge gândul la deșertăciuni. Repet, mi s-a întâmplat la coadă, în mijlocul prăvăliei cu medicamente. Tocmai ce pleca un bătrânel cu sacoșa plină de doctorii, unele greu de pronunțat, și i-a venit rândul unei doamne șic cu pălărie de paie pe cap să trimită Paracetamolul la plimbare:
– Aș vrea o cremă de protecție solară, vă rog!
Pentru o asemenea loțiune venise și Rublev la optimea cu Alcaraz. Altfel, dacă s-ar fi gândit cum ar fi să treacă de Alcaraz, l-ar fi luat durerea de cap. Și nu se cade, mai ales că la temperaturi intracerebrale înalte au avut de suferit niște duzini de rachete până atunci prietenoase cu Andrey. În plus, organizatorii turneului londonez țin să le reamintească politicos jucătorilor (ține puțin și de umorul britanic) să protejeze cea mai scumpă iarbă din fenomen.
Adam Davy/PA Images via Getty Images
Rusul a început ca efectul unei injecții care nimerește din prima vena. Game la zero, pe post de salut, și 4-1 de-și aruncau diverse priviri junele de pe teren și seniorul din tribune. Furtuna cu șuvițe blonde bătea cu putere, iar Carlos începea să crească nivelul de joc. 4-4, s-a ajuns în tiebreak și Rublev, după o eroare inexplicabilă de lângă fileu, a întors de la 3-5 și, fără să mai irosească nicio minge, i-a trimis ibericului tare și aplicat în buza tușei și a închis setul. Se putea gândi omul și la o zi de plajă, nu-i așa?
Numai că în fața lui era campionul ultimelor două ediții ale Șlemului de după Canalul Mânecii. Și poate că numărului 2 ATP îi trebuia doar strălucirea din priviri pentru a-și face numărul. Cu toată opoziția simpaticului Andrey, Alca-diesel s-a așezat pe coordonatele care au făcut dintr-un wonderkid ditamai starul tenisului și i-a servit aspirantului la locul în sferturi destule cefalee cu miros de resemnare. 6-3 și doi de 6-4, de ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Se făcuse curat ca în laborator.
Vrei să primești notificare cu fiecare cronică în momentul publicării?
Cronicile de la Roland-Garros îți sunt oferite de Porsche
Știrea e că avem totuși o româncă într-a doua săptămână de GS londonez. Fie și la tenis de picior, așa cum poate fi considerată de către neofiți mișcarea la dublu, optimea Soranei cu a sa colegă Kalinskaya versus alte două rusoaice ținând cât o zi de festival. La propriu, nu cuantific și emoția intrinsecă. A început la 14.30 și s-a terminat după 7 seara, pauzele furate de reprizele de ploaie fiind mai lungi decât meciul în sine.
Apropo de mocăneasca londoneză care s-a jucat cu răbdarea jucătorilor și a privitorilor care își permit un bilet la grandioasa arenă din Regatul Unit – nene, plouă unde nu trebuie. Special am rămas agățat de transmisiunea de pe aplicație. Curgea de sus atât de frumos, aproape că uitai de ce ai lăsat televizorul deschis. Căscam de se umfla prelata de pe gazon. Și peștișorilor din acvariu le plăcea un asemenea tenis. În același timp, la mine, în sudul Moldovei, erau 37 de grade la umbră.
Plecate cu a doua spre a treia șansă, Sori și Anna, încă neînvinse în această combinată, și-au dat seama abia spre finalul primului set că le pot expedia irevocabil pe Andreeva și Shainder, un cuplu greu de răpus. La 2-5, au tras impecabil două game-uri la zero, apoi au cedat tot fără niciun glonț un joc pe propriul serviciu. N-a fost 5-5, ci 4-6. E drept, le-au și intrat rusoaicelor două retururi premium. Ca la festival, cum spuneam.
Uneori ai fi tentat să crezi că statistica e pe mână cu Murphy. Fetele cărora le-am fost suporter făceau astăzi echipă pentru a opta oară. Câștigaseră primele șapte partide, inclusiv finala de la Madrid, dar modul în care se derula al doilea set cu Mirra și Diana le umbrea această aură a invincibilității. La conducere erau mereu adversarele, până și punctele pierdute păreau să fie parte din plan. 2-1, 4-3, 6-5. Nu găseam breșa. Mirra, cu privirea ei senină, de copil, părea sigură pe ea. O seconda Diana Shnaider. O cunoașteți, pare un pugilist pe care nu-l sperie nici numărătoarea inversă.
Mai era acolo, totuși, un ingredient aparent benign. Anna și Sorana se distrau de minune, bătălia era un “having fun” continuu, chiar și la 5-6 în manșa secundă. Astfel, cu o relaxare care le-a adus până aici în turneu, au făcut 5-0 în tie-break și au închis cu 7-3, apoi, după nici măcar un game, au trecut iarăși la dos din cauza torenților. Revenite pe iarba verde, cu același puls și aceeași degajare, Cîrstea și Kalinskaya au anulat competiția în decisiv. 6-1, cu execuții de ca și cum ar fi de o viață în această formulă. Și vor juca sferturi la Wimbledon. Not bad at all. At All England Lawn Tennis and Croquet Club.
Ghinioanele sunt de mai multe feluri, mă voi rezuma doar la cele publicabile. Poți să nimerești tronsonul, dar pe alt palier, în funcție de cât de devreme te-au adus prietenii în rada portului după o seară de pomină, sau poți pleca mai devreme din turneul la care îți dorești atât de mult să performezi. Și nu oricum, ci din cauza unei accidentări instalate când ți-e lumea mai prietenoasă. Dar mai apelează și organismul uman la metoda Vasile Roaită.
Dacă nici după trei meciuri all-in, cu două reprezentații de cinci seturi în doar câteva zile, nu se trage de pe undeva sirena, începem să intrăm la bănuieli. Și n-o s-o facem doar de dragul gratuității.
Jordan simțea de la începutul meciului cu Fritz o încărcătură extraordinară. Avea picioarele cât roata tractorului, ditamai uzina pe stângul și pe dreptul. Se iriga musculatura în lung și pe lat, simpla sa prezență pe teren era o sursă de zgomot pe anumite frecvențe. A cerut și sprijinul echipei medicale, i-a luat un game favoritului, apoi – după un set și trei game-uri – a ridicat brațul în semn că fusese distribuit în prea multe pelicule thriller. Era pentru prima dată în optimile de la Wimbledon și poate că-și făcea calcule după ce, anul trecut, tot pe iarbă, îl cârpise pe american cu 2-0.
Rămas cu o singură coapsă utilizabilă în fața lui Taylor, australianul a salvat cumva aparențele, scorul de 6-1, 3-0 devenind astfel verosimil. A ieșit în aplauzele oamenilor și îi mai rămâne un singur necaz după ce fi-va refăcut și gata de competiție. Să mituiască site-urile de profil pentru a-i schimba fotografia oficială. Thompson a îmbrățișat de ceva vreme un look actual, cu pilozități faciale ca din Vechiul Testament, căci așa se poartă. Totuși, în online se găsesc din belșug imagini cu jucătorul de la Antipozi fără barbă, dar cu o mustață-anaconda de rege al filmelor pentru adulții anilor ’70. Păcat.
N-a făcut sport de performanță, cu toate că l-a dus cineva de mânuță pe un teren, luându-l imediat de cealaltă mânuță. Evident, ca să-l parcheze acasă. Ar fi fost împotriva firii să spui peste ani "Dănuț a reușit un hattrick", să fim cinstiți, nimeni nu și-ar fi cumpărat un tricou oficial al echipei favorite pe care să scrie Dănuț. Ce i-a mai rămas? Mânuțele îl ajută să dea exterioare literare și no-look-phrases. Face și radio, e util în felul lui.
