Nu comentez intonarea imnului naţional la meciul de inaugurare. Spun doar că cei responsabil merită să-şi ia cel puţin la fel de mulţi pumni în ţeastă precum organizatorii britanici care au pus Trei culori în loc de Deşteaptă-te, române! nu mai departe de luna iulie. Nu merge cu scuze de genul “Da, dom’le, am înlocuit roşul din drapel cu vernil, dar am făcut-o ca să nu fie asociat cu PSD-ul”.
Ce comentez este atmosfera superbă de aseară. Pe care am surprins-o pentru un minut în imagini. A fost un melanj de plăcere, mirare, mândrie, civilizaţie, curiozitate şi atitudine pe care nu l-am mai văzut niciodată în România după Revoluţie. Nu vreau să exagerez, dar cei care au fost aseară pe stadion mă vor putea sprijini. A fost un moment dintr-ăla în care, dacă organizatorii aveau magazine pe culoare, spectatorii şi-ar fi cumpărat fără probleme chiloţi, perne şi ligheane tricolore. Cu mândrie.
A jucat fotbal 12 ani doar pentru a avea pe ce să dea vina ulterior pentru că s-a îngrășat. Acum joacă tenis la nivelul tălpii de șlap. Mare fan al tuturor echipelor defuncte din România, deci mizați pe el pentru o analiză obiectivă, pentru că practic nu are ce să mai piardă. În cealaltă viață e jurnalist auto și-i stresează pe toți obligându-i să-și lege centurile de siguranță.