US Open Așii lui Crăciun Bună-dimineața, America: tocmai a venit viitorul Uite că Dumnezeu chiar a binecuvântat America: Alcaraz și Iga și-au luat în primire tronurile și, cel mai probabil, vor mai trece ani până când altcineva le va putea revendica Și
US Open Așii lui Crăciun Viața noastră cu Serena. Suntem bătrâni, dar măcar am fost fericiți Vin și eu la spartul târgului (dar ce târg!) să constat cât de mult am pierdut cu retragerea Serenei Williams. Sunt atât de bătrân încât am văzut-o pe Serena câștigând prima dată
Wimbledon 2022 Așii lui Crăciun Prima zi după Wimbledon Și așa s-a terminat și Wimbledonul, lăsându-ne cu regretul că Simona a fost aproape și cine știe când sau dacă...Dar cât de aproape a fost Simona de un nou titlu la Wimbledon? O semifinală
Wimbledon 2022 Așii lui Crăciun Simona dincolo de Londra La zi, Simona Halep s-a calificat în sferturi la Wimbledon, unde va juca împotriva Amandei Anisimova. Victoria în fața ibericei Paula Badosa (nr. 4 WTA) a fost clară: 6-1, 6-2. Halep n-a pierdut
Roland-Garros, faza pe rever Așii lui Crăciun Și Rafael e etern Iar a câștigat Nadal la Roland-Garros (și va tot câștiga până când îi vine poștașul cu pensia la el în Baleare - și chiar și după aceea tot el va câștiga, desigur). De 14 ori din 2005
Roland-Garros, faza pe rever Așii lui Crăciun Din nou Parisul în trecerea timpului După prima săptămână de la Roland-Garros. Și încă o zi. I. Scurtă introducere (din care mai aflați când și de unde) Pentru că nu ne-am mai scris/citit de astă-iarnă, încep cu tradiționalul
Australian Open, faza pe tușă. Așii lui Crăciun Rafa și toate superputerile lui Am vrut să scriu la cronica aceasta încontinuu timp de cinci ore și jumătate, după cum ar merita Rafa Nadal, apoi mi-am amintit că suntem în mileniul III și oricum concizia e superputerea mea.
Australian Open, faza pe tușă. Așii lui Crăciun Toate acele lucruri mărunte Doar cine nu se uită, de fapt, la tenis nu a aflat încă: tenisul seamănă destul de bine cu șahul, cu boxul și cu viața. Până la urmă tot rămâi singur cu tine și cu adversarul, care îndeobște
Tenis: US Open, faza pe tușă. Așii lui Crăciun A cui e Emma? Domnișoara Răducanu a câștigat US Open într-o manieră entuziasmantă. Desigur, cu acest prilej, vlahii fie și-au încordat mușchiul mândriei naționale (e a noastră, dom’le, sigur are bunică-sa
Tenis: US Open, faza pe tușă. Așii lui Crăciun Începem să înțelegem Vestea proastă e că Simona Halep a pierdut la US Open cu Elina Svitolina și n-a mai ajuns în fazele superioare ale turneului. Vestea bună e că Simona Halep, o atletă fragilă, care a suferit