Caverna sârbului

Și te-ai dus, dulce minune. N-a fost rău la Melbourne, deși se putea evident mai bine. Una peste alta, cei mai buni jucători și-au reconfirmat valoarea, și-au luat punctele, și-au bătut în piuneze pozițiile și și-au câștigat pâinea. Ne place pâinea. E bună, e hrănitoare, când e caldă îți varsă ape sub limbă. Dar să nu fie făcută de srilankezi. Că ni se ridică brusc tensiunea, ni se încleiază ochii și nu mai găsim drumul până la veceul din curte.

Așadar, facem o ultimă, adâncă și benimeritată plecăciune în fața Slam-ului australian și plasticului său bleu ciel care păstrează impecabil culorile și texturile pantofilor, indiferent de culoare. O să ne fie dor de asta pe la final de mai – început de iunie, când amestecul de sudoare și zgură va transforma șosetuța fină în cap de mop.

Până atunci, însă, să ne aducem aminte împreună de vorbele adânci ale bunicii mele, Eva, care mă anunța pe vremuri, pe când mi se părea că sunt alimentat prin fisiune nucleară și aveam amortizoare hidraulice în loc de tibii, că reumatismul (sau “reuma” cum îl alinta ea) nu iartă pe nimeni. “Nici măcar pe Djokovic?”, am întrebat-o curios, știind încă de pe atunci că sârbul cu jeleu în loc de coloană va juca finala Australian Open și anul ăsta. “Nu știu cine-i Djokovic, dar da, nici măcar pe Fucsovics”, mi-a răspuns bunică-mea, o unguroaică simpatică ce a reușit să amestece fabulos limba română cu cea maghiară pe tot parcursul vieții, inventând termeni precum “electricican” sau “paramociomol”.

Aceste cronici îți sunt oferite de:

Novak Djokovic – Dominic Thiem: 6-4, 4-6, 2-6, 6-3, 6-4

Treaba cu reumatismul e însă complexă și are foarte multe aspecte. De exemplu, aceleași învățăminte ale bunicii spuneau că răceala întră-n corp pe la extremități, așa că orice încercare de stilizare cu gel ieftin a părului intra automat la tentativă de subminare a puterii de stat. Dominic Thiem, tânără ramură a arborelui cotit austriac, nu e la curent cu subiectul, așa că a continuat și în acest meci să-și exprime personalitatea prin șuvițele de tip spaghetti care îl fac să pară că a încercat să sară cap în vidăra cu budincă, dar a fost salvat în ultimul moment.

Am așteptat un turneu întreg pentru ca Nole să fie în sfârșit trântit la pământ și amenințat cu bătaia. N-a fost să fie cu golanii circuitului, pe care sorții i-au trimis la carambol de cealaltă parte a tabloului, iar în semifinală n-a fost chip de bătaie pentru că Federer s-a ușchit rapid din cadru din cauză că i-a crăpat barajul. S-a întâmplat însă în sfârșit în finală, acolo unde Thiem – care după figură pare tipul care râde la golănii, dar se abține să le inițieze – a fost la câteva mingi distanță să înlocuiască pljeskavica cu un binemeritat șnițel în meniul australian.

Embed from Getty Images

Thiem n-a fost singur în încercarea asta dificilă, pentru că tribunele australiene l-au împins insistent de la spate. Până la urmă, ce ți-e Austria, ce ți-e Australia?

Deși Nole are îndeajuns de multe Slam-uri australiene pentru a putea primi măcar numele unei străzi din Melbourne, un deranjament chimic face ca Djokovic să fie privit în Australia mai degrabă ca specie invazivă decât ca fiu adoptiv. Iar de aici vine și reacția atipică a publicului la un sârb care le-a furat tezaurul în aproape fiecare an cu religiozitate. E posibil să nu ajute nici limba foarte mult, pentru că orice baladă în limba sârbă se termină cu o sticlă de bere-n moalele capului. Dar nu suntem specialiști în sociologie și psihologia maselor, așa că vă propun să oprim aici analiza tehnico-practică a relației tricotate dintre publicul australian și Nole.

E adevărat că nici el nu insistă să devină cea mai dulce cireașă din grămadă. Un exemplu ar fi tentativele de dezechilibrare a adversarului din seturile al doilea și al treilea, când Nole a acuzat un scurtcircuit fizic și a chemat Smurdul să-i descoase fibrilațiile. Asta se întâmpla într-un moment în care concentrarea lui Djokovic alunecase pe scurgere: după un set întâi în care a livrat conform manualului de utilizare al tenisului djokerian, Nole a fost avertizat și apoi penalizat pentru că a întârziat la serviciu. S-a lăsat cu bombăneli și șpârle la adresa arbitrului de scaun, care și-a luat implicit un balcanic “Te-ai afirmat, bosică” din partea lui Nolito imediat după ce sârbul și-a pierdut serviciul pe fond nervos și a lăsat setul al doilea să se ducă la shopping la Parndorf.

Embed from Getty Images

Au urmat două seturi în care Thiem a navigat aparent imperturbabil pe luciu limpede, vâslind lansat spre o victorie care părea din ce în ce mai facilă. Dincolo, Djokovic intra într-o stare hibridă – undeva între iritare, beție și plictiseală – în urma căreia din jocul său de obicei impecabil a rămas doar zațul. S-a făcut rapid 2-1 pentru austriac, iar Thiem s-a aruncat relaxat pe bancă înainte de setul al patrulea cu mina omului care așteaptă să taie ultimul buștean înainte să intre la căldură.

Doar că Nole a reconfigurat traseul, iar meciul cu sens unic de până atunci s-a transformat într-un spectacol din seria celor pe care ar trebui să le păstrăm pe DVD-uri întru viitoarea amintire a momentelor în care tenisul avea încă o doză de romantism.

Transformat într-o intersecție între șaman și vraci, Nole și-a revenit din amețeală și accidentări cu talentul homeopat al omului care nu mai are nimic de pierdut. Probabil că o parte sănătoasă din resuscitare a fost cauzată de faptul că Djokovic și-a adus aminte în paralel și de cursa pentru Slam-uri, în care Thiem e un punct la orizont, iar el e ditai trenul care înghite haltă după haltă încercând să ajungă SBB-ul elvețian și Renfe-ul spaniol.

Au urmat cele mai frumoase două seturi din turneul masculin. Cu puncte jucate până la os, cu contorul de kilometri numărând febril deplasările între tușe și între tribune, cu un Nole transformat din nou în ghepard și cu un Thiem care a continuat să-și trântească șuvițele în ritmul său, sperând probabil că baia de ulei a lui Djokovic se va sparge în final dacă sârbul continuă să ignore gropile lăsate de obuzele trimise inspirat și tacticizat de Dominic.

Embed from Getty Images

N-a fost însă cazul. Cu instinctul său de prădător antrenat în bătălii în care i-a trecut pe lângă urechi destul șrapnel ruginit, Nole a simțit momentele în care Thiem a tăiat maioneza și a dat buzna pe serviciul adversarului cu precizie de jucător de darts. Câte un break achiziționat la reduceri în fiecare dintre ultimele două seturi a făcut până la urmă diferența dintre vals și înmormântare pe Herrengasse în Wiener Neustadt.

A fost, însă, meciul care pornește cu adevărat alarma în Sfânta Treime. Pentru că învingătorul meciului dintre Thiem și Djokovic n-a fost neapărat cel mai bun jucător de azi (asta pur și simplu pentru că e greu de spus care a fost cel mai bun), ci cel care a reușit să ia notă mai bună la impresia artistică. Iar asta poate să însemne că știința a reușit în sfârșit să deducă unde ar putea fi realizată fisura din Marele Zid. Pentru executarea lucrării și pentru ca echipa de meșteri să fie filtrată și selecționată corect, mai așteptăm cel puțin cinci luni.

Embed from Getty Images Embed from Getty Images Embed from Getty Images

Cât despre Nole, cele 8 titluri la Australian Open și cele 17 Slam-uri totale nu fac decât să-l sculpteze (deocamdată) în bronz în galeria celor care au dus tenisul în spate în ultimii 20 de ani. E la 3 bucăți în spatele lui Federer și la două în spatele lui Rafa, așa că rămâne de văzut dacă zgura și zvăpăiații ăștia de copii vor naște monștri sau vor continua să ne ofere prăjiturele și turtă dulce.

Nu oprim tipografia fără să le mulțumim, în ordinea apariției pe ecrane, fraților Marat Safin, Paul Goldstein, Roger Federer, Andy Roddick, Jo Tsonga, Stan Wawrinka, Denis Istomin și Hyeon Chung pentru faptul că l-au bătut de-a lungul timpului pe Djokovic la Melbourne și au pus astfel grație și sudoare în tentativa tenisului mondial de a întârzia înscăunarea lui Nole în tronul all-time al Slam-urilor câștigate.

E bătaie pe coroană, iar bufonii se înmulțesc sub linie.